Românii l-au numit I. B. Gambrell, dar era un om dintre cei mai de frunte baptist al Convenției
Baptiste de Sud, care în luna octombrie 1920 vine la București, Curtici și
Buteni. Constantin Adorean consideră „clipele acelea înălțătoare petrecute
împreună”.
La venirea în
România avea o vârstă venerabilă de 79 de ani și totuși era așa de activ.
Am scris despre
acest frate pentru că venit în România a făcut o declarație pe care vreau să o
aduc în spațiul public și dacă va fi de interes putem să o discutam. Fr Gambrell a venit de mai multe
ori în România și văzând viteza de creștere a baptiștilor a spus: „Văd în viitor România ca cel mai mare popor baptist
din lumea Europeană.”
Acest popor
a trecut prin mari persecuții și de aceea au venit mai marii baptiștilor din
America și Europa Libereă ca să ne încurajeze pe noi și să discute cu
autoritățile române.
Citiți
în continuare biografia acestui om care a căutat binele poporului baptist din România.
Revista Baptist and Reflector din 1919 scrie „J. B. Gambrell a fost unul dintre cei
mai de seamă lideri ai Convenţiei (Adunării)
Baptiste Sudice din Statele Unite ale Americii, începand cu anul 1870 până în 1920.” El a activat, a lucrat într-o perioadă de
reconstruire atât economică cât şi socială a Sudului, luându-şi pe de-a întregul
responsabilităţile şi frământările acelor timpuri.
El s-a născut în
Carolina de Sud, la data de 21 August, 1841. Strămoşii lui, atât paterni, cât şi
materni au fost patrioţi, arătându-şi eroismul în apărarea ţării lor. Cei doi
străbunici ai lui au fost cercetaşi în timpul Războiului de Independenţă al
Americii, purtându-şi partea lor de sacrificii şi pericole în lupta pentru
libertate. Părintii lui erau amândoi creştini simpli cu o purtare morală aleasa,
ce a slujit drept model pentru fiul lor, care va deveni mai târziu atât de
folositor semenilor săi.
La vârsta de
patru ani, părinţii lui s-au mutat din Carolina de Sus în nord-estul statului Mississippi, unde au
continuat să fie fermieri simpli, dar muncitori şi credincioşi, crescându-şi băiatul
în acelaşi spirit. Înca din copilărie avea o sete nepotolită de cărţi. Acestea îi
umpleau mintea şi inima cu viziuni a unor mari lucruri de o înaltă însemnătate în
acţiunile pe care avea să le întreprindă mai târziu. Avea puţini bani, dar cu
aceştia îşi cumpăra cărţi, pe altele le împrumuta, citindu-le până aproape că
le ştia pe de rost.
La vârsta de 15
ani a fost convertit, alăturându-se
bisericii baptiste din orăşelul Pleasant Ridge, crezând cu atâta tărie în Evanghelie
şi în cei ce predicau cuvântul Evangheliei, până în ultima zi a vieţii lui. După
ce s-a transformat, (convertit) a făcut cu fratele său, Ira, un legământ prin care să nu-şi
formeze niciun obicei supărător şi să
nu facă niciun lucru care ar fi cauzat întristare
mamei, tatălui sau altui membru al familiei. Planurile în ce priveşte educaţia
lui au fost făcute, deoarece făcea mari progrese la şcoală: din păcate Războiul
Civil a izbucnit ca şi o furtună asupra tării, şi el s-a oferit voluntar în
armata Confederaţiei, alăturându-se unei companii ce a fost trimisă în Virginia.
La scurt timp
după ce a ajuns în Virginia,
generalul A.P. Hill a solicitat un cercetaş pentru a-şi asuma o sarcină extrem
de periculoasă. Tânărul Gambrell s-a oferit şi de această dată voluntar, ducându-şi
până la capăt sarcina riscantă atât de bine, încât a continuat să fie cercetaş în
timpul războiului, fiind delegat ca şi căpitan, comandând echipele de cercetaşi,
care erau de o importanţă majoră pentru armata generalului Robert E. Lee. Ca şi căpitan al cercetaşilor, el a fost cel
care a tras primul foc în bătălia de la Gettysburg,
o bătălie decisivă a războiului dintre Nord şi Sud.
În timpul războiului,
în dimineaţa zilei de 18 Ianuarie, 1864, s-a căsătorit cu domnişoara Mary T. Corbell.
Reşedinţa familiei Corbell era în oraşul Beartown, din Virginia, chiar în interiorul liniilor
federale; dar tânărul cercetaş s-a furişat printre liniile inamicilor, şi-a
luat mireasa, s-a furişat împreuna cu ea, fără ca duşmanul să-şi dea seama.
În timpul celor
47 de ani de căsnicie au fost total devotaţi unul altuia, susţinându-se
reciproc în tot ceea ce au avut de făcut. Gândirea lui era asemeni cu a unui
filozof; a ei era pătrunzătoare. El era democrat, cu tendinţa de a crede
oamenii; ea avea o perspicacitate aproape stranie în ceea ce privea ipocrizia, înşelaciunile,
ceea ce adesea îl salva pe soţul ei de la a face anumite compromisuri, în viaţa
sa publica, care a fost lungă şi în care a trebuit sa aibă de a face cu tot
felul de oameni.
Când războiul s-a
încheiat, căpitanul Gambrell şi alţi barbaţi ai Sudului, ganditori şi curajoşi,
au avut de trecut un test, care probabil nu a mai existat niciodată în istorie.
Însă credinţa lor fermă, i-a ajutat să-l treacă. Liderii sudişti erau inteligenţi
şi profund credincioşi. Căpitanului Gambrell i-a fost dat (printr-o remarcabilă
experienţă religioasă) să vadă calea cea bună pentru el şi ceilalţi printr-o
trecere de la o perioadă de nedumerire, neîntelegere şi haos social la o
perioadă în care pacea, ordinea şi prosperitatea erau normalitatea. Acea cale
era cea a Domnului Cristos, drumul aşezat în faţa lor de Domnul.
În Noiembrie
1867, a fost ordinat ca şi pastor de
Biserica Baptistă Cherry Creek. Această biserică avea membri atât albi, cât şi de culoare. La scurt timp după ordinarea
lui, negrii au fost organizaţi într-o biserică a lor, tânărul Gambrell fiind
invitat să le predice. El a acceptat invitaţia bisericii, referindu-se întotdeauna
la această invitaţie ca la o experientă plăcută şi îmbucurătoare. A slujit şi
alte biserici rurale până în 1870, când a fost chemat la West
Point. În 1873 a mers ca şi pastor la Biserica Oxford, unde a
slujit timp de 5 ani. Toate aceste biserici au fost în statul Mississippi.
În 1870 Dr. Gambrell a început să exerseze arta scrisului, în fiecare
zi scriind alt subiect, altă temă. El a făcut asta ca pe un mijloc de a-se
autodepăşi, negândindu-se că scrisul va ocupa o parte aşa de importantă în
munca lui de o viaţă A continuat acest obicei atât cât a trăit. La început nu a
dat prea multe articole presei, dar cu abnegaţie şi conştiinciozitate a scris câte
un articol în fiecare zi.
În 1877 a fost
lansată revista „Baptist Record“. I s-a
cerut să fie editorul acelui nou ziar şi a acceptat. În 1881 el a mutat sediul
ziarului în Clinton, Mississippi,
unde este localizat Colegiul Baptist Mississippi. Biserica de acolo l-a ales pe
el drept pastor. El era pastorul bisericii şi editorul ziarului, dar, de
asemenea petrecea mult timp strângând fonduri pentru Colegiu. În anul 1889 a fost
unul dintre principalii organizatori în campania
de strângere de fonduri, pentru colegiu. Acea campanie a fost una reuşită,
datorită implicării, a eforturilor până la epuizare a marelui pastor J.B.
Gambrell, care a fost unul dintre cei mai uimitori lucrători în via Domnului.
Dr. Gambrell
privea cumpătarea, civismul, educaţia şi
condiţiile sociale bune ca şi produse, rezultate ale învăţăturilor Bibliei. El însuşi
s-a aruncat în lupta de alungare a saloanelor de băuturi alcoolice din Mississippi şi niciodată
nu s-a oprit din a lupta împotriva traficului cu băuturi alcoolice, atât timp cât
a trăit. Fără încetare a vorbit, a scris, a sfătuit şi a planificat stoparea
traficului. El a făcut toate acestea cu înţelepciune, echilibru mental şi
eficienţă, deoarece a crezut în lege şi ordine în orice circumstanţe şi condiţii.
În 1887
sclipitorul său fiu, Roderick Dhu Gambrell a fost asasinat de un om aflat în
stare de ebrietate, în orăşelul Jackson din
statul Mississippi.
Procesul care a avut loc l-a găsit pe
omul acuzat de crimă, nevinovat. O mulţime s-a adunat pentru a-l pedepsi pe
omul achitat. Dr. Gambrell s-a grăbit să ajungă în acea mulţime, adresându-le
ferm cererea de a se împrăştia şi a pleca la casele lor, astfel salvând viaţa
omului care i-a omorât fiul.
În 1890 Dr.
J.M.Frost din Virginia
a devenit apărătorul organizaţiei unui Consiliu al Şcolii Duminecale în
Adunarea Baptistă Sudică. Dr. Gambrell a gândit această mişcare ca imatura şi
s-a opus. Oameni puternici s-au aliniat de ambele părţi ale acestei controverse.
Într-un final, după multe discuţii asupra fiecărui punct al subiectului,
titanii adunării au ajuns la o înţelegere; domnii Frost şi Gambrell scriind
raportul care a fost adoptat în unanimitate de Adunare în Birmingham,
statul Alabama,
în luna mai a anului 1891. Dr. Gambrell adesea spunea ca, „Baptistii, ei înşisi
vorbesc împreună“.
După ce a fost
lansat Consiliul Şcolii Duminicale, a beneficiat în totalitate de suportul Dr.
Gambrell, cooperarea dintre cel din urmă şi Consiliu fiind una dintre cele mai
autentice dovezi ale părtăşiei creştine care trebuie să coexiste în fiecare
dintre noi. El n-a fost nu numai avocat,
protector al mişcării reprezentate de Şcoala Duminicală, ci, a făcut parte din
grupul primilor bărbaţi creştini din America, care au sprijinit Uniunea
Tinerilor Baptişti. Cu inima deschisă s-a avântat în marea lucrare de luminare,
înrolare şi punere în valoare a tinerilor în bisericile baptiste, pledând cauza
lor şi fiind vocea lor, din Canada
pana în Texas.
În 1893
administratorii Universităţii Mercer, din orăşelul Macon
aflat în statul Georgia,
l-au ales pe Dr. Gambrell preşedinte al acestei onorate şi importante instituţii.
El a acceptat înaltul post, continuând să fie preşedinte timp de 3 ani. A
condus atât de bine prestigioasa instituţie, încat atunci când s-a retras a
fost regretat de colegii săi. Dar, acea funcţie n-a fost dorinţa Domnului pentru el. El trebuia
să meargă în marele Sud-vest, spre cel mai mare stat al Uniunii, pentru a
realiza acolo lucrarea colosală a vieţii lui.
În 1896 Adunarea
Generală Baptistă din Texas era hărţuită, încolţită din toate părţile de un
grup de critici care păreau determinaţi să facă astfel încât Adunarea să le
servească ambiţiile şi interesele, ori,
dacă nu reuşeau asta sa distrugă, să dizolve Adunarea .
Secretarul
responsabil de corespondenţa organizaţiei demisionând, Adunarea rămânea fără un
lider oficial. La prima întâlnire a Consiliului de directori toţi membri erau într-o
stare de extremă nedumerire, nereuşind să-şi aleagă un conducător. Consiliul a
avut o întâlnire în care s-au rugat o
noapte întreagă, pentru ca dimineaţa să aducă cu ea o răsturnare de situaţie
ciudată şi inexplicabilă (din punct de vedere uman); gândurile
tuturor celor care participaseră la întâlnire s-au dus înspre un bărbat din
Georgia, care nici măcar nu avea nicio legătură cu acea funcţie. Omul acela a
fost ales în unanimitate, în ceea ce a fost de multe ori declarat de către cei prezenţi
la eveniment ca fiind cea mai solemnă oră, clipă a vieţilor lor. Acel bărbat
era James Brunton Gambrell.
În 10 Decembrie,
1896, el şi-a anunţat decizia de a accepta acea poziţie. El avea atunci 55 de
ani, 3 luni şi 25 de zile. El a venit în Texas şi a servit ca şi Secretar al
Corespondenţei până în 10 Martie, 1910, însumând o perioadă de 13 ani şi 3
luni. Nu este posibil a exprima în
cuvinte, cuiva care nu a trăit în Texas-ul acelor ani, vreo estimare adecvată a
felului minunat în care a condus în tot acest timp Adunarea. Nu de multe ori a
stârnit invidia multora fiind prezentat într-un mod greşit şi duşmănit, vorbele
lui fiind răsucite, motivele lui atacate; ţintă a epitetelor depreciative şi a
abuzurilor. Demagogii, duşmanii lui nu lăsau niciun truc nefolosit, cu singurul
scop în minte şi acela de a-l face nepopular în rândurile creştinilor baptişti şi
nu numai. Dar, toate înşelătoriile şi răutătile au eşuat.
În 10 Martie,
1910, Dr. Gambrell s-a retras din funcţia de Secretar pentru a deveni editor al
publicaţiei „Baptist Standard“. El avea 69 de ani, dar la trup era robust, cu o
remarcabilă abilitate de a se vindeca, de a se recupera. Mintea lui era ageră,
receptivă si bine echilibrată. Cei care au cumpărat publicaţia „Baptist Standard“ de la Adunare l-au ales pe
Robert H. Coleman ca şi manager iar Doctorului Gambrell i s-au dat ca şi asistenţi
editori pe Dr. L. M. Waterman din 1910 până în 1912, şi apoi după 1912, Dr. E. C. Routh. Ca şi editor era
liber să analizeze, să studieze situaţii ale baptiştilor şi condiţii sociale,
educaţionale şi misionare din întreaga lume. O mare parte din timpul său şi-a
dedicat-o lucrării confesionale în Texas.
Oriunde se afla, el era cel mai acceptabil vorbitor. Umorul lui bizar, profunda
lui filozofie redată într-un limbaj familiar, optimismul lui creştin combinat
cu o judecată chibzuită, i-a atras, i-a captivat şi i-a direcţionat pe oameni înspre
o continuă cooperare.
La sfârşitul
celor 4 ani ca şi editor a fost chemat din nou pentru secretariat fiind de
folos timp de 2 ani. Consiliul Educaţional fusese fuzionat cu cel al
Directorilor, astfel că munca administrativă combinată a celor două Consilii
era prea grea pentru un bărbat de 73 de ani, cât avea Dr. Gambrell la acea dată.
Dar, fără rezerve, fără ezitări s-a achitat şi de această sarcină timp de 2
ani, pentru ca mai apoi să refuze re-alegerea pentru acel post.
Seminarul
Teologic Baptist Sud-vestic din oraşul Fort Worth, statul Texas, l-a invitat în
anul 1912 să ocupe catedra de Etică Creştină şi Teologie Pastorală. În anul 1916 el a mers la Seminar, fiind legat
de această instituţie pentru restul vieţii sale.
În 1917 Adunarea
Baptistă Sudică ce s-a ţinut în oraşul New Orleans, statul Louisiana, şi-a ales
preşedintele, în persoana Dr. J.B. Gambrell. Mulţi dintre prietenii lui ştiau că
nu pretindea a fi calificat în legea parlamentară, care era la baza procedurilor
Adunării. Dar, „cercetaşul“ din armata generalului Robert. E. Lee a învaţat din
situaţiile ce i s-au prezentat în faţă, iar acum bărbatul adult era chemat spre
a conduce un vast organ democratic. El a surprins şi a mulţumit Adunarea prin
hotărârile pe care le-a luat, dovedind a fi un funcţionar iscusit. A fost la
conducerea biroului timp de 3 ani, Adunarea vrând să renunţe cu greu la
serviciile lui. Astfel încât, la Washington,
D.C., a fost ales pentru un al
patrulea mandat, dar a refuzat onoarea alegerii.
El a fost întotdeauna
un credincios pasionat al lucrărilor misionare făcute în ţări străine. Acum
avea timpul necesar să se informeze, să ia cunoştinţă de luptele diferitelor
grupuri Baptiste din diferite părţi ale lumii. Îşi dorea să le viziteze şi să
aibă tovărăşie cât mai apropiată cu ele.
În 1919 întâlnirea
Adunării Baptiste Sudice din Atlanta,
Georgia a numit
un comitet format din cinci membri ai Adunării, care să trimită o scrisoare frăţească
baptiştilor din întreaga lume. Dr. Gambrell era unul dintre membri acelui
comitet. Scrisoarea trimisă este un document istoric ce poartă amprenta înţelepciunii
sale. Celelalte personalităţi marcante, care au facut parte din acel faimos
comitet sunt E.Y.Mullins, Z.T. Cody, L.R. Scarborough şi William Ellyson.
În luna iulie a
anului 1920 a avut loc Conferinţa Baptiştilor de la Londra. Aceasta era
alcatuita din reprezentanţi ai 21 de ţări, dintre care şi Statele Unite.
Adunarea Baptistă Sudică era reprezentata de Dr. J.B. Gambrell, Dr. E Y.
Mullins, Dr. J.F. Love şi Dr. Geo.W. Truett. Au iniţiat un mare fond de
ajutorare pentru a face faţă într-un mod practic suferinţelor, primejdiilor din
Europa, totodată adoptând o politică de extindere misionară în ţările
continental europene, alegându-l pe Dr. Rushbrooke ca şi Comisar Baptist pentru
Europa.
Dr. Gambrell a
privit Conferinţa de la Londra ca fiind cea mai semnificativă dintre oricare reuniune
pe care au avut-o Baptiştii vreodata. Dupa încheierea acelei Conferinţe, el şi
Dr. E.Y. Mullins şi-au vizitat colegii Baptişti din Anglia şi din înca 15 tări
europene: Franţa, Olanda, Germania, Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia,
Irlanda, Scoţia, România, Ungaria, Austria,
Italia, Spania şi Portugalia.
Nu au existat
vreodată doi tovarăşi de călătorie mai simpatici decât erau doctorii Gambrell şi
Mullins. Ei nu se grăbeau, făcându-şi câlătoria pe îndelete, bucurându-se de
fiecare moment. Dar, entuziasmul şi interesul deosebit pentru oameni, l-au făcut
să se epuizeze mai mult decât era bine pentru el. El nu ştia că inima lui nu
era aşa rezistentă, aşa puternică.
În decembrie ei s-au reîntors în Statele Unite, pentru a
face faţă aproape imediat numeroaselor cereri ale Baptiştilor din Europa, care
vroiau să-l audă predicând. Dr. Gambrell a acceptat numeroase invitaţii, mergând
unde era chemat, spre deliciul spectatorilor sau al celor care erau prezenţi la
conferinţele unde era aşteptat el. În ziua de 23 februarie a anului 1921, el a
predicat în Wichita Falls
aflat în Tezas. Dimineaţa urmatoare el a ajuns în Forth Worth, şi s-a decis să
meargă de la staţia de tren până în centru pe jos. Distanţa era scurta şi lui îi
plăcea să mearga pe jos, să se plimbe. Pe drum s-a simţit slăbit şi s-a oprit să
se odihnească. S-a întors acasă în Dallas
unde a căzut la pat. Au fost chemaţi doctori care i-au făcut o examinare minuţioasă.
Ei au spus că nu există speranţă pentru a se recupera.
De atunci înainte,
el a stat în casă, făcând excepţie într-o duminică, din 29 Mai a anului 1921, când
a participat la slujba de la Prima Biserică Baptistă din Dallas, doar pentru
a-l auzi predicând pe Dr. J.H.
Rushbrooke din Londra, Comisarul Alianţei Baptiste Internaţionale pentru
Europa. Dr. Gambrell a ţinut un mic discurs în care l-a prezentat pe Dr.
Rushbrooke, iar mai apoi a fost pe deplin interesat de desfăşurarea
serviciului. Aceasta avea să fie ultima lui apariţie în public. S-a reîntors
acasă şi treptat forţele i-au scăzut, până
într-o zi din iunie a anului 1921, când sfârşitul a venit. Era o încheiere
a unei cu adevărat mari şi folositoare vieţi, consacrată tuturor lucrurilor şi
oamenilor pe care Dumnezeu Îi iubeşte. „Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine
face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.“
