Cine sunt?

joi, 29 iunie 2017

SALARIZAREA ȘI CONTRIBUȚIILE DE LA STAT, de Vasile Alexandru Taloș



Fratele păstor Vasile Alexandru Taloș are o bună prezentare față de subvenția de la stat și un apel pe  care îl prezint cu plăcere. Este a patra poziție pe care o prezint (vezi aici) și care ne ajută să înțelegem această situație care se discută în sânul poporului baptist de mai mult de 100 de ani.

Pe măsură ce dezbaterile pe tema solicitării contribuțiilor de la stat pentru salarizarea păstorilor se extind, devine tot mai clar pentru cine dorește să descifreze dinamica bisericilor baptiste că ne aflăm la o răscruce de drumuri.  Vom depinde în viitor tot mai mult de contribuțiile de la stat sau vom redescoperi spiritul misionar prin solidaritatea păstorilor și bisericilor baptiste din România?
Potrivit statutului actual al Cultului Creștin Baptist din România, bisericile baptiste nu acceptă contribuții de la stat pentru activitatea religioasă și pentru salarizarea personalului de cult, deoarece: „Este datoria liber consimțită a fiecărui credincios să contribuie la susținerea spirituală și materială a bisericii de care aparține”. Statutul Cultului nu interzice însă bisericilor creștine baptiste să beneficieze de celelalte forme de sprijin din partea statului, de facilități fiscale, de sprijin material pentru reparații și construcții, precum și de încheierea unor parteneriate sociale. 
Se impune o distincție clară între finanțarea de către stat a activității religioase și a salarizării angajaților din cadrul cultului, pe de o parte și acceptarea celorlalte forme de sprijin acordat de stat, pe de altă parte. Astfel, facilitățile fiscale sunt eficiente doar în măsura contribuției credincioșilor pentru susținerea propriilor biserici și nu creează dependență de stat. Parteneriatul cu statul pentru proiecte sociale se face în interesul societății. Cât privește sprijinul financiar pentru construirea de biserici, precum și acordarea de terenuri și clădiri, autoritățile de stat refuză să ofere bisericilor baptiste aceste ajutoare în zonele în care baptiștii sunt mai puțin cunoscuți.
CADRUL LEGISLATIV ACTUAL:
După decembrie 1989, statul român a promis să repare urmările abuzurilor săvârșite în perioada comunistă împotriva cultelor religioase. Astfel Constituția prevede: „Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia.”  (Art.29 alin. 5).  Un mod de sprijin oferit cultelor religioase îl reprezintă contribuțiile de stat pentru salarizarea personalului de cult:
Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. (Legea nr. 489/2006, Art. 10.4)
Această prevedere a fost introdusă în Legea Cultelor în urma solicitării bisericilor care au reclamat pierderi materiale și financiare datorită secularizării averilor mănăstirești și bisericești din secolul al XIX-lea prin reforma lui A.I. Cuza, precum și a abuzurilor din perioada comunistă. Măsura este menită să compenseze aceste pierderi. Datorită principiului egalității cultelor în fața legii, aceste contribuții se acordă, la cerere, fiecărui cult religios recunoscut.  Contribuțiile se acordă în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate. 
Potrivit ultimului recensământ, B.O.R. beneficiază de 86% din suma acordată prin Secretariatul de Stat pentru Culte, iar bisericile baptiste ar beneficia de 0,5% din suma respectivă.  Până în prezent bisericile baptiste nu au cerut contribuții de la stat pentru salarizarea personalului de cult.
Există culte religioase cum ar fi Cultul Mozaic, în continuă descreștere în România, care solicită contribuții de la stat pentru subzistență, cu alte cuvinte pentru supraviețuire.   
OPȚIUNEA CULTULUI CREȘTIN BAPTIST:
Înainte de decembrie 2006, în dezbaterile care au avut loc pe marginea proiectului Legii Cultelor, Uniunea Baptistă a susținut DEDUCTIBILITATEA. Legiuitorul a luat în considerare argumentarea Uniunii Baptiste și a inclus această facilitate în Legea Cultelor, astfel:
Statul promovează sprijinul acordat de cetățeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit și încurajează sponsorizările către culte, în condițiile legii. (Art. 10 alin.3)
Potrivit legii, această facilitate are în vedere promovarea de către stat a sprijinului pe care cetățenii îl acordă cultelor religioase prin deducerea din suma ce ar trebui impozitată.  Până în prezent această facilitate nu a fost inclusă în Codul Fiscal pentru a deveni operabilă.  Pentru viitor Guvernul României are în vedere stabilirea unui nou mod de impozitare în România, impozitul global pe venitul anual sau impozitul pe gospodărie.  Proiectul legii impozitului pe gospodărie propune „deducerea anuală, in limita plafonului neimpozabil, a contribuțiilor cetățenilor României pentru susținerea unităților de cult”.  În acest caz deductibilitatea ar opera mai simplu.
Statutul Cultului Creștin Baptist, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 58  din 16 ianuarie 2008, a inclus DEDUCTIBILITATEA în locul contribuțiilor de la stat. Prin aprobarea statutului cultului baptist, Guvernul României s-a angajat față de credincioșii baptiști să ofere această facilitate fiscală.  Conducerile Uniunii Baptiste care au urmat nu au luat în considerare această posibilitate.  
În locul discuțiilor referitoare la solicitarea contribuțiilor de la stat pentru salarizarea păstorilor și ai celorlalți angajați ai cultului, Uniunea Baptistă ar trebui să depună toate diligențele pe lângă Guvernul României pentru a obține cât mai curând deducerea din impozitul pe venit prevăzută în Legea Cultelor și în statutul cultului baptist. Iar deducerea să se aplice la întreaga sumă contribuită și nu la un plafon anume stabilit. Faptul că bisericile baptiste nu solicită contribuții de stat pentru salarizarea personalului propriu ar putea constitui un bun argument în susținerea deductibilității.  
PERICOLE CARE AR TREBUI EVITATE:
Potrivit legii, contribuțiile statului pentru personalul cultic sunt oferite în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă.  Aceasta înseamnă că:
1. Dacă unele biserici baptiste nu pot supraviețui fără contribuții pentru salarizare de la stat, atunci ar trebui să ne îngrijoreze starea bisericilor, nu a păstorilor.  În perioada interbelică bisericile baptiste au crescut de la circa 18.000 de membri la peste 100.000 de membri, în numai 20 de ani (Istoria Baptiștilor, Dr. Alexa Popovici).  Atunci erau doar câțiva păstori salarizați de către biserici. În perioada comunistă erau mai puțin de 140 de păstori baptiști în toată țara. Astăzi sunt aproape 900 de păstori, iar numărul baptiștilor a început să scadă. Este oare chemarea bisericilor baptiste să asigure locuri de muncă absolvenților de teologie, iar contribuțiile să vină de la stat?
2. Păstorii sponsorizați de stat ar putea fi asimilați cu funcționarii publici.  Deja unele autorități locale au această abordare. Se știe că funcționarul public trebuie să depună declarație de avere,    iar presa de scandal va avea pretenția să discute modul în care sunt administrați banii de la stat, chiar și sub aspectul oportunității. Apoi, salarizarea personalului cultic din contribuții de la stat ar putea deveni pârghia de control a atitudinii păstorilor față de minoritățile sexuale.  În SUA, unde păstorii sunt doar scutiți de impozitul pe salariu, a devenit notorie pretenția primarului din Houston, Texas, care a cerut unor pastori care s-au opus ordonanței ce permitea bărbaților să folosească baia publică de la femei la libera alegere în funcție de ”cum se simt” la un moment dat, să prezinte transcriptul predicilor pentru a se verifica corectitudinea politică față de LGBT.  De ce  ar fi altfel la noi, dacă instituțiile europene vor face presiuni asupra statului român în acest sens?
3.  Descurajarea DĂRNICIEI în biserici.  Acesta va reprezenta pericolul cel mai grav, căci bisericile vor conștientiza că păstorii nu depind de dărnicia lor, ci de contribuțiile de la stat.  Dimpotrivă, scutirea de impozit a credincioșilor pe sumele donate bisericilor baptiste va încuraja dărnicia.  În țările unde statul colectează contribuțiile printr-un impozit pe religie, s-a diminuat până și interesul pentru participarea la serviciile religioase.  Acolo pastorul este perceput ca un funcționar plătit de stat până și de proprii enoriași.  Iar pastorul știe că nu depinde de dărnicia enoriașilor.
4.  Ajutorul limitat în timp și controlul statului.  Statul român nu se angajează să sponsorizeze la nesfârșit activitatea cultelor religioase.  În sensul acesta, legea stabilește:
Cheltuielile pentru întreținerea cultelor și desfășurarea activităților lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create și administrate în conformitate cu statutele lor. (Legea nr. 489/2006, Art. 10.1)
Societatea civilă și mai ales tinerele generații vor pune presiune tot mai mare asupra autorităților statului să renunțe la cheltuielile pentru susținerea cultelor religioase și să investească mai mult în școli, autostrăzi și spitale.  Deja vocea lor este tot mai puternică.  De aceea, după ce se va institui practica contribuțiilor de la stat, iar bisericile se vor obișnui să fie asistate, cum se va reaprinde în bisericile baptiste spiritul dărniciei sacrificiale, când ajutorul statului va înceta?  Multe biserici nu au ajuns nici astăzi să practice cu bucurie zeciuiala din pricina unor interpretări greșite.  
Statul nu intervine în administrarea fondurilor proprii ale cultelor religioase, dar legiferează că,
Utilizarea fondurilor bănești primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum și respectarea destinației bunurilor primite în proprietate sau folosință de la autoritățile publice locale ori centrale se supun controlului statului. (Legea nr. 489/2006, Art. 12)
Un pericol real îl va reprezenta o eventuală pretenție din partea ANAF, ca până și contribuțiile pentru CAS să nu mai fie virate la Casa de Pensii a Cultului, cel puțin pentru sumele primite de la stat.  O tentativă de a penaliza Institutul Teologic Baptist din București a avut deja loc.
5. Administrarea de către Uniune a contribuțiilor de stat va contribui la centralizarea autoritară a Cultului Creștin Baptist și aceasta va duce la dependența păstorilor din bisericile mici de Uniune și Comunități.  Deja Ministerul Muncii printr-un secretar de stat a cerut ca toți angajații bisericilor să devină angajați ai Comunităților. Schimbarea statutului votată în Congresul de la Timișoara a inclus această posibilitate ca opțiune pentru biserici. Un fond centralizat din banii de la stat sau din contribuțiile bisericilor la un fond de solidaritate, cum propun unii oficiali ai Uniunii Baptiste, va duce la centralizarea Cultului Baptist, așa cum nu au reușit să realizeze nici măcar autoritățile comuniste, și aceasta, din motive financiare, în democrație. Bisericile care își angajează păstorii prin Comunitate nu vor putea să decidă fără intervenția Comunității, relațiile cu păstorii lor.
SOLUȚII PRACTICE pentru SPRIJINIREA BISERICILOR MICI:
BISERICILE MICI se confruntă întradevăr cu lipsa resurselor financiare pentru susținerea păstorilor lor.  Câțiva oficiali ai Cultului Baptist văd în subvențiile de la Stat, soluția acestei crize și fac eforturi în această direcție.  Purtarea de grijă față de bisericile mici nu ar trebui să se facă pe banii statului.    
BISERICILE MARI și MIJLOCII ar trebui să includă un anumit procent (poate 10%) pentru misiunea internă, în bugetul lor anual.  Aceste sume să fie oferite direct de către bisericile cu spirit misionar, bisericilor mici pe care le ajută nemijlocit.  Deciziile de colaborare dintre biserici ar trebui să fie neinstituționalizate.  Bisericile misionare s-ar putea informa direct sau prin Comunități și Uniune despre nevoile din bisericilor mici. Singura centralizare ar putea fi aceea a informației. Fiecare biserică sponsorizată ar trebui să evalueze lucrarea păstorului lor și să recomande continuarea susținerii lui.  Legătura directă între biserici va încuraja și lucrarea sub aspect spiritual.
CONSIDERAȚII BIBLICE:
Relația cu statul a fost clarificată de Domnul Isus, când a spus: „Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu!”.  Potrivit acestui principiu există două domenii distincte, împărăția pământească și împărăția cerească.  Ca cetățean roman, apostolul Pavel s-a folosit de cetățenia romană  pentru a pretinde un tratament corect din partea autorităților romane (Fapte 16:37; 22:25-29; 25:10-11). Dar sprijinul financiar l-a primit din partea bisericilor: „Am despuiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă, căci de nevoile mele au îngrijit frații când veniseră din Macedonia.” (2 Corinteni 11:8-9). De asemenea, ajutorarea sfinților din Ierusalim a fost susținută prin dărnicia bisericilor din Macedonia și Ahaia (Romani 15:26).
Susținerea lucrătorilor duhovnicești de către biserici este un principiu ne-negociabil, deoarece reprezintă rânduiala stabilită de Domnul Isus: „Vrednic este lucrătorul de plata sa.” (Luca 10:7). Apostolul Pavel a urmat întru-totul rânduiala stabilită de Domnul Isus: „Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.” (1 Corinteni 9:14).  Dedicarea păstorului față de turma păstorită, precum și responsabilitatea bisericii față de susținerea păstorului au în primul rând o dimensiune  spirituală.  Salarizarea de la stat va afecta tocmai această dimensiune. Extinderea Împărăției lui Dumnezeu se face prin sacrificiul credincioșilor, nu pe cheltuiala statului. 
Singurele exemple preluate din Biblie, de către cei ce susțin solicitarea contribuțiilor de la stat pentru salarizare, sunt cele din perioada teocrației iudaice.  Ajutorul primit de la imperiul persan a reprezentat atunci o reparație istorică pentru Templul care a fost jefuit de babilonieni. Recunoștința împăraților persani față de Dumnezeul lui Israel ar putea fi invocată mai degrabă de Biserica Ortodoxă Română, care pretinde că două treimi din moșiile Moldovei și Țării Românești (Valahiei) le-au aparținut prin daniile (donațiile) domnitorilor munteni și moldoveni.  Nu există nici măcar un text biblic care să indice că Domnul Isus sau apostolii au primit donații de la stat sau de la Sinedriu.  Dimpotrivă, Domnul Isus a plătit impozitul (darea) către Templu (Matei 17:24-27).
În perioada comunistă, beneficiul obținerii unei autorizații de construcție era adesea plătit cu obediență și recunoștință.  De ce astăzi să plătim un preț similar din motive financiare?  Atât în comunism cât și azi, numele sau chipul unor primari apar ca ctitori în unele biserici ortodoxe. 
CONCLUZIE:
Discuția legată de principiul separării bisericii de stat nu își are locul aici, deoarece separația bisericii față de stat garantează libertatea religiosă și de conștiință a tuturor cetățenilor unei țări indiferent de convingerile lor religioase.  În timp ce, salarizarea păstorilor din contribuții de la stat dezvoltă dependențe nesănătoase și nebiblice. 
Ajutorul statului ar trebui să se rezume, în principal, la acordarea unor facilități fiscale, mai ales, la deducerea din impozitul pe venitul global.  În Statele Unite, aplicarea deductibilității încurajează credincioșii să susțină misiunea bisericilor și acțiunile lor de caritate.  Ar fi o jignire, și la adresa credincioșilor români din America, să se spună că trimit ajutoare din banii statului american.
Statutul Cultului Baptist nu interzice acceptarea de terenuri sau clădiri în folosință, parteneriate cu statul pentru servicii sociale și nici recuperarea prejudiciilor produse de regimul comunist. Singura interdicție cuprinsă în actualul statut al cultului se referă la neacceptarea contribuțiilor de la stat pentru activitatea religioasă și salarizarea personalului de cult. 
În concluzie, dacă bisericile nu solicită contribuții de la stat pentru activitatea duhovnicească și pentru salarizarea angajaților lor, nu mai este necesară o nouă modificare a statutului Cultului Creștin Baptist din România.  Deci discuția pentru modificarea statutului este inutilă.
APEL:
Stimați colegi,  prin această scrisoare vă invit:
1.      Să ne rugăm ca Domnul să reverse un spirit de unitate și solidaritate frățească în biserici.

2.      Să comunicăm disponibilitatea de a ajuta bisericile mici și să dezvoltăm astfel o rețea informală a bisericilor misionare, ne-instituționalizată  prin statute, alegeri și funcții.

3.      Să cerem reprezentanților noștri să insiste pe lângă Guvernul României pentru aplicarea  deductibilității, scutirea de impozit a credincioșilor pentru sumele donate bisericii.
Consider că ar fi extrem de important să fie consultate bisericile, nu doar păstorii lor. Comitetele bisericilor care sunt dispuse să susțină bisericile mici ar putea oferi răspuns la această problemă. Pentru aceasta este nevoie ca bisericile să fie informate cu ambele puncte de vedere.   
Uniunea Baptistă, Convenția Baptistă Maghiară și Comunitățile ar putea încerca să-și folosească mandatul încredințat pentru a încuraja solidaritatea între biserici și spiritul misionar, mai degrabă, decât să modereze dispute care duc la disensiuni.  Este nevoie de un sunet de trâmbiță clar. 
Cu dragoste frățească,
pastor, Vasile Alexandru Taloș
Iunie, 2017

Cântările Sionului - 1912




Dumnezeu mi-a dat prin buna mea cumnată Dorina Țărău de la Arad, o baptistă cu rădăcini adânci și prin familia ei minunată, soțul ei Mircea și fiica lor Ana, o carte de mare însemnătate pentru poporul baptist.
Este vorba de cartea de cântări comune „Cântările Sionului  1912”, tipărită la Budapesta la Tipografia Baptiștilor din Ungaria. Cartea are 320 de pagini și 410 cântări.

Este identică cu cea din 1907 (vezi aici) și este cea mai veche ediție găsită, această ediție se găsește la doi frați, unul din Arad, Petre Bozian și unul în Ineu, Daniel Stoica.

Cartea primită chiar azi prin poștă, este într-o stare foarte bună, a fost legată în decembrie 1960 și a fost proprietatea lui Roșca Gheorghe din Neudorf – 246.
Baptiștii din Ungaria, se înțelege pe lângă maghiari și  români, germani, și alte naționalități.
Este un lucru de admirat pentru baptiștii din acea vreme, în 1905 primești recunoaștere, nu primești subvenție de la stat, dar ai tipografie.  Cinste lor în memoriam!

Vă rog să observați toate câtările de pe pagina de mai jos, dar mai ales 393 cu dulcele grai ardelean, pe care noi la Rohia îl mai folosim. - Pompă și bruși. 



Vedeți cum se cânta în anul 1938. Aici este cântarea 100.
1938 Cântările sionului


În comunism.
1968 Cântările evangheliei





În democrație, cartea roșie, ultima revizuire de după revoluție 2003, apare cu titlu „Calea-ngustă e greu de urmat”
Cântările Evangheliei 2003


luni, 26 iunie 2017

BISERICA ȘI SUBVENȚIILE DE LA STAT, de Paul Negruț






După ce am prezentat aici și aici punctele de vedere ale înaintașilor baptiști, azi prezint punctul de vedere al fratelui Paul Negruț, vicepreședinte cu educația din comitetul Uniunii Baptiste din România, care a binevoit a ne pune la îndemână articolul scris de dumnealui. Pentru aceasta îi mulțumesc frumos. Am cerut părerea și la alți frați care sunt implicați și pe măsură ce le voi primi, le voi publica spre citire și luare aminte a ceea ce ne spun mai marii noștri spirituali, iar atunci când ni se va cere votul să votăm într-o deplină cunoaștere a cauzei. Vă invit la o lecturare și dacă doriți să comentați, sunteți liberi să o faceți sau să veniți cu propuneri.

I.         Introducere
Necesitatea abordării acestei probleme nu izvorăște din faptul că baptiștii nu ar avea un punct de vedere clar în problema relației biserică – stat, ci mai degrabă din tendința unor credincioși baptiști de a aborda pragmatic, și nu doctrinar această problemă. Pentru a preveni îndepărtarea Cultului Creştin Baptist din România de principiile sale de credință, credem că este necesar să analizăm oferta statului de a subvenționa bisericile din punct de vedere biblic şi doctrinar. Este cunoscut faptul că numărul pastorilor baptiști a crescut de la aproximativ 125 în anul 1989, la aproximativ900 în 2017. Unii dintre pastorii care au intrat în slujire după 1990 nu s-au confruntat cu prigoana comunistă și cu imixtiunea brutală a statului în problemele interne ale Bisericii. De asemenea, este posibil ca unii credincioşi baptişti să nu cunoască istoria și natura prigoanelor la care au fost supuși credincioșii baptiști în perioada interbelică, perioadă considerată de istorici ca fiind de referinţă pentru democraţia românească. Mai mult, se poate ca schimbările doctrinare și practice care au avut loc în istoria bisericii după convertirea lui Constantin cel Mare să nu fie cunoscute de către unii dintre membrii bisericilor noastre.
În absența unei perspective biblice, doctrinare și istorice clare, importanţa şi valoarea principiilor baptiste referitoare la relația dintre biserică și stat riscă să fie desconsiderate sau abandonate.
Slujitorii care au lucrat în timpul restricțiilor și prigoanelor știu bine ce s-a întâmplat atunci cu lucrătorii care s-au îndepărtat de principiile de credință și au acceptat soluții pragmatice la provocările teologice și practice de atunci. De fapt, unii credincioși și chiar unii pastori au acceptat să colaboreze cu autoritățile comuniste pentru a scăpa de persecuții, pentru a evita pierderea autorizației de pastor emisă de Departamentul Cultelor sau pentru a beneficia de anumite avantaje vremelnice. De asemenea, cred că unii ne mai amintim încă de discursurile unor frați ai noștri la aşa numitele ”Conferințe de orientare ale păstorilor” patronate de Departamentul Cultelor, discursuri în care se făcea apel la texte biblice pentru a-l preamări pe Ceaușescu sau pentru a dovedi că primii creștini au fost comuniști. Din diverse motive, în Cultul Baptist nu au fost încă analizate din punct de vedere biblic şi doctrinar argumentele invocate de către aceia care au acceptat oferta statului pentru ca în urma acestei analize  să putem învăţa din greşelile trecutului. Este adevărat că după desecretizarea arhivelor fostei Securităţi, cercetătorii care studiază aceste documente scot la lumină dimensiunile întunecate ale persoanelor care în numele relaţiei cu statul şi-au vândut credinţa, sufletul şi fraţii. Într-o tăcere care ascunde mâhnire sau resemnare, majoriatea bisericilor baptiste au hotărât să lase aceste lucruri în seama Judecății de Apoi. În mare măsură acest lucru a fost benefic pentru Cultul Baptist. Cred, însă, că un lucru important s-a pierdut, și anume, care sunt pentru Biserică consecințele colaborării dintre stat și Biserică. Nu s-a discutat niciodată între noi care au fost argumentele pentru care unii pastori s-au solidarizat cu autoritățile comuniste pentru a-i da afară din slujire, din congrese și conferințe pe acei pastori care nu erau în grațiile autorităților. Pericolul care vine în urma acestei abordări a fost exprimat în fraza: ”Cine nu învaţă din istorie, riscă să o repete”.

II.       Argumente în favoarea acceptării subvenţiilor de la stat
Este adevărat că din 1990, în România atitudinea Statului față de Biserică s-a schimbat în mare măsură. Această schimbare lasă impresia că statul a devenit un binefăcător al Bisericii, iar unii merg chiar mai departe afirmând că în oferta statului de a subvenționa Biserica trebuie să vedem mâna lui Dumnezeu care ne vine în ajutor. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci de ce să nu acceptăm o binefacere? Înainte de a răspunde la această întrebare, este important să vedem argumentele celor care susţin acceptarea subvențiilor de la stat.

1.     Argumentul  nevoilor financiare ale bisericilor
Bisericile se confruntă cu mari greutăți financiare. Pe de o parte, în această perioadă este posibil ca bisericile să construiască noi case de rugăciune, școli, orfelinate, case pentru bătrâni, etc., iar pe de altă parte, criza  economică prin care a trecut țara a dus la sărăcirea populației și deci, inclusiv a credincioșilor baptiști. În acest context, unii frați consideră că ar fi potrivit ca Biserica să accepte bani de la stat. Argumentul pare și mai convingător atunci când se invocă faptul că și credincioșii baptiști sunt contribuabili la bugetul statului. În absența unei înțelegeri biblice clare cu privire la:
-         identitatea și rolul statului,
-         identitatea și rolul bisericii,
-         relația dintre stat și biserică,
argumentul pare convingător. De ce să nu primească bisericile noastre înapoi o parte din ceea ce statul a luat de la noi?

2.     Argumentul salariilor mici
Un număr mare de păstori slujesc în biserici mici care nu au puterea financiară pentru a le realiza un salar decent. Lună de lună, aceşti fraţi ai noştri se confruntă cu lipsurile materiale şi familiile lor suferă din această cauză. Dacă am primi subvenţii de la stat, aceşti fraţi ai noştri ar putea avea un trai mai decent. Din nou, în absența unei înțelegeri biblice a modului în care Dumnezeu a hotărât ca lucrătorii să câştige pâinea, argumentul pare convingător.

3.     Argumentul comparației cu alte culte
Majoritatea cultelor din România primesc subvenţii de la stat. De ce am fi noi, baptiștii, singurii care să refuze această ofertă? În absenţa înțelegerii clare a diferențelor dintre doctrina baptistă şi doctrinele celorlalte culte cu privire la relaţia dintre biserică și stat, argumentul pare convingător.

4.     Argumentul de facto – starea de fapt
Unele biserici baptiste și comunități au primit deja ajutoare de la stat pentru diverse proiecte. Dacă așa stau lucrurile, de ce să nu primească toate? Argumentul de facto susţine în esență următorul lucru: dacă unele biserici și comunități s-au îndepărtat de doctrina baptistă cu privire la relația dintre biserică și stat, de ce să nu se îndepărteze toate bisericile? De ce să nu ne schimbăm doctrina?

5.     Argumentul acceptării subvenţiei pentru liceele teologice
Personalul didactic și auxiliar al liceelor teologice baptiste este finanțat de la bugetul de stat. Suntem ipocriți dacă acceptăm finanțare de la stat pentru liceele teologice, dar invocăm motivul doctrinar când este vorba de celelalte entități cultice. Dacă vrem să fim integri, atunci ori nu acceptăm deloc, ori acceptăm finanțare de la stat pentru tot cultul. Dacă nu înțelegem clar diferența dintre entitățile cultice: biserici, comunități, Convenția Maghiară, Uniune, Casa de Pensii, Institutul Teologic Baptist Bucureşti, Universitatea Emanuel din Oradea și liceele teologice care nu sunt entități cultice, atunci putem cădea în plasa celor care ne acuză de ipocrizie.

6.     Argumentul acceptării subvențiilor din partea altor state (țări)
Ajutoarele financiare primite din străinătate, în special din America, ar fi subvenţii de la statul american, pentru că bisericile de acolo sunt scutite de taxe pentru sumele donate bisericilor. Pe cale de consecință, acei bani care sunt donați bisericilor sunt de la stat. De ce putem accepta bani de la alte state și nu putem accepta și de la statul român? Dacă nu înțelegem clar diferența dintre banii colectați de stat prin sistemul de taxe și impozite și recunoașterea de către stat a libertăţii individului de a susţine financiar o biserică sau alte organizații non-guvernamentale, putem cădea în capcana celor care amestecă lucrurile pentru a crea confuzie.
Întrebarea care se pune este dacă toate aceste argumente sunt corecte și valide? Oferă ele o bază biblică solidă care să justifice schimbarea de doctrină și practică a Cultului Baptist din România? Răspunsul la această întrebare va fi mult mai clar după ce vom analiza argumentele biblico-teologice, istorice și socio-politice ale principiului baptist al separării Bisericii de stat.

III.    Argumente în favoarea separării Bisericii de stat şi a neacceptării subvenţiilor

1.     Argumentul eclesiologic
Unii susţinători ai acceptării subvențiilor de la stat invocă situaţii din vremea Vechiului Testament când împăraţi și popoare păgâne au ajutat la Construcţia Templului din Ierusalim. Invocarea textelor biblice cu scopul de a susține acceptarea subvenţiilor de la stat trebuie să țină cont de faptul că Vechiul și Noul Testament se referă de foarte multe ori la aspecte diferite.
În Vechiul Testament, de exemplu, Dumnezeu se adresează poporului Israel în context teocratic sau monarhic. În acele vremuri, apartenența la poporul Israel era sinonimă cu apartenența la poporul lui Dumnezeu. Astfel, legile sociale, ceremoniale și morale erau deopotrivă normative pentru tot poporul.Legea Vechiului Testament era de fapt legea poporului Israel, a statului teocratic sau monarhic, după caz. Datorită deosebirilor dintre vechiul Israel și Biserică, nici relaţia poporului Israel cu alte popoare nu poate fi folosită pentru a defini relaţia bisericii cu statul.
În Noul Testament, Biserica este organismul din care fac parte toți cei născuți din nou, din orice loc, din orice timp și din orice popor. Credincioșii sunt cetățeni ai cerului. Aici, pe pământ, ei sunt străini și călători. În călătoria lor, copiii lui Dumnezeu aduc mesajul și binecuvântarea cerului celor care trăiesc în robia lumii acesteia. În aspectul ei local, Biserica nou-testamentară transcede barierele sociale și etnice. Biserica este a lui Hristos, nu a statului. Biserica este trupul lui Hristos, poporul lui Dumnezeu, mireasa lui Hristos, etc. Biserica nu este a Cezarului. Prin urmare, legile unei țări nu se mai aplică în mod automat Bisericii. În fiecare loc unde ființează biserica nou-testamentară, credincioșii sunt chemați să facă deosebirea între lucrurile lui Dumnezeu și cele ale Cezarului, ale statului. La fel ca în perioada apostolică, atunci când legile țării în care trăiesc copiii lui Dumnezeu contravin Cuvântului lui Dumnezeu, credincioșii plătesc prețul ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu (Fapte 4: 19).

2.     Argumentul doxologic
Din perspectiva Noului Testament, prentru credincios și Biserică, aspectul financiar nu este unul pragmatic, ci unul profund teologic și doxologic. Credinciosul se închină lui Dumnezeu cu darurile lui de bună voie. Contribuția financiară nu este o simplă taxă sau impozit, ci o modalitate de închinare.
„Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” (Evrei 13:14-16)
Dărnicia este o jertfă de bună voie oferită lui Dumnezeu de către omul credincios:
“Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău,sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie,îl iubește Dumnezeu.”                                                                                 (2 Corinteni 9:7)                
Altfel spus, noi ne închinăm Domnului cu banul nostru, iar acești bani sunt folosiți pentru lucrarea Evangheliei în conformitate cu călăuzirea Duhului Sfânt. Banii oferiți de către stat nu provin din jertfa de închinare, ci dintr-o politică financiară a statului care percepe impozite grele de la cetățeni. Cei mai mulți cetățeni nu ar da de bunăvoie banii pe care statul îi ia cu forța prin sistemul de taxe şi impozite. Credincioșii nu se închină statului cu darurile lor de bunăvoie. De asemenea trebuie subliniat faptul că Dumnezeu nu a încredinţat statului rolul să administreze banii bisericii prin sisteme de taxe și subvenții. Domnul Isus face distincție clară între bir (taxe, impozite) și dărnicia pentru lucrarea lui Dumezeu ca mod de închinare.
„Dați Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Luca 20:25).
„Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea” (Romani 13:7).
În România, la fel ca în multe alte ţări, statul vrea să-şi extindă autoritatea și asupra banilor care se cuvin lui Dumnezeu și să-i administreze după cum crede de cuviință. Astfel, în articolul 7 paragraful 3 din Legea privind regimul general al cultelor religioase în România se spune: „Statul sprijină activitatea cultelor religioase cu respectarea principiului proporţionalității.” În urma recensământului din 1992 s-a constatat că peste 80% din populația țării aparține Bisericii Ortodoxe. La recensământul din 2011 – 2012, 86,5% din populaţia României a declarat că sunt de religie ortodoxă, în timp ce doar 0,6% din populaţie a declarat că sunt de religie baptistă. Conform Legii cultelor înseamnă că peste 80% din fondurile alocate de la buget pentru culte se duc la o singură Biserică.
La fel stau lucrurile și când este vorba de accesul cultelor la mijloacele de informare în masă (radio și televiziune). Prin această practică, statul de fapt nu face altceva decât să stoarcă impozite mari de la cetățeni pentru a subvenționa salariile, construcțiile, reparațiile imobilelor și salarizarea zecilor de mii de persoane care aparțin unei Biserici. În felul acesta, indiferent de dedicarea reală a credincioșilor față de Biserica de care aparțin, statul are grijă să finanțeze structurile cultice, de învățământ și administrative, cu ajutorul pârghiilor financiar – administrative pe care le are la îndemână. A accepta subvenția de la stat înseamnă a recunoaște dreptul statului de a decide câți bani să dea, cui și pentru ce proiecte. În felul acesta jertfa de închinare și dărnicia benevolă aduse lui Dumnezeu sunt anulate dintr-un condei și înlocuite cu birul Cezarului.

3.     Pâinea slujitorilor bisericii
Un alt principiu biblic este cel referitor la plata lucrătorului creștin. Apostolul Pavel enunță acest principiu în felul următor:
„Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sunt hrăniți din lucrurile de la Templu, și că cei ce slujesc altarului, au parte de la altar? Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.” (1 Corinteni 9:13 – 14)
Slujitorul creștin trăiește din dărnicia celor pe care îi slujește iar celor care sunt slujiți, Biblia le spune:
„Cine primește învățătura în Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață.”  (Galateni 6:6)
și
„Vrednic este lucrătorul de plata lui.”  (1 Timotei 5:18)
În lumina acestui principiu, slujitorul duhovnicesc trebuie să fie aproape de Domnul și aproape de turmă, pentru a-și împlini bine slujba.
Salarizarea lucrătorilor de la bugetul de stat ar duce la încălcarea principiului biblic și, probabil, ar trebui să scriem în Mărturisirea de Credință: „Cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască de la bugetul de stat.” De asemenea, nu este greu de înțeles faptul că un slujitor duhovnicesc salarizat de la stat devine un funcționar de stat.
În cazul în care din diverse motive, o biserică locală nu se îngrijește de nevoile materiale ale lucrătorului, Biblia ne învață cum se poate rezolva problema aceasta.
a)     Slujitorul își câștigă pâinea lucrând cu mâinile lui, ca să nu fie povară pentru biserică. Apostolul Pavel a procedat așa:

„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine.” (Faptele Apostolilor 20:33 – 34)

”Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, și vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu.” (1 Tesaloniceni 2:9)

Modelul acesta a fost practicat și în România de mulți dintre cei ce au plantat biserici și le-au păstorit, până după cel de-al II – lea război mondial.

b)    Slujitorul primește ajutor de la alte biserici. Apostolul Pavel este model și aici:

”Am despuiat alte Biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Și când eram la voi, și m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit frații, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit, și mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva.” (2 Corinteni 11:8)

De asemenea, apostolul Pavel explica:

”Aici nu este vorba ca alții să fie ușurați, iar voi strâmtorați; ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca și prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, așa ca să fie o potrivire; după cum este scris:„Cel ce strânsese mult, n-avea nimic de prisos, și cel ce strânsese puțin, nu ducea lipsă.” (2 Corinteni 8:13 – 15)
În ambele variante, libertatea de închinare și dărnicie ale credinciosului și bisericii sunt respectate, iar lucrătorul creștin nu devine funcționar de stat.

4.     Argumente istorice
Este cunoscut faptul că după convertirea lui Constantin cel Mare la creștinism, în 324, biserica a intrat în sfera de preocupare a statului. Facilitățile sociale și administrative pe care împăratul roman le-a oferit Bisericii au contribuit la schimbarea statutului acesteia. Din religie minoritară persecutată, creștinismul a devenit religia oficială a Impreriului, iar clericii au devenit demnitari. Prețul plătit de Biserică, însă, a fost în domeniul spiritual. Astfel, numirea și îndepărtarea episcopilor a devenit politică de stat. Vrednicia spirituală și morală a conducătorilor Bisericii a fost înlocuită cu aservirea politică. Modelul acesta a fost preluat și de Principatele Române încă de la întemeierea lor. Domnitorii români au fost generoși în a oferi daruri Bisericii și în a ctitori biserici și mănăstiri, dar în același timp și-au asumat dreptul de a numi ierarhii Bisericii. Nicolae Iorga afirma că în perioada conflictelor dintre boieri și domnitori (1418 – 1711) aproape fiecare nou domnitor înlătura ierarhul bisericii și numea în loc omul lui de încredere. După introducerea Regulamentului Organic, în urma păcii de la Adrianopol (1829), cu toate că s-a acreditat ideea separării puterilor în stat, din punct de vedere administrativ, Biserica a intrat sub controlul statului. Astfel, alegerea ierarhilor, administrația Bisericii, școlile bisericești și tribunalele eclesiastice și-au desfășurat activitatea sub controlul și cu aprobarea statului. Atunci când unii episcopi sau mitroliți s-au opus, domnitorul îi îndepărta din funcție și numea în loc oameni care duceau la îndeplinire politica domnitorului. În timpul lui Cuza, statul a luat cu două mâini ceea ce a dat cu o mână în timpul domnitorilor dinaintea lui. Confiscarea averilor mănăstirești, salarizarea clerului, recrutarea și numirea ierarhilor sunt doar câteva dintre reformele bisericești introduse de Cuza. Tendința statului de a controla Biserica a continuat și în perioada interbelică, sub guvernarea legionară și comunistă. Metodele s-au schimbat de la o perioadă la alta, dar scopul a rămas același.Biserica a avut de ales între privilegii social-administrative și libertatea de organizare și funcționare. De cele mai multe ori ispita lucrurilor materiale a biruit în detrimentul sănătății spirituale. Amestecul statului în viața Bisericii, chiar sub masca subvențiilor, nu a dus niciodată prosperitate spirituală Bisericii. Dacă ne uităm în istorie la consecințele prigoanelor lui Nero și ale privilegiilor lui Constantin cel Mare asupra Bisericii, este lesne de observat că privilegiile statului au avut consecințe doctrinare și practice mult mai grave.


IV.    Răspuns la argumentele în favoarea acceptării subvențiilor de la stat

1.     Răspuns la argumentul nevoilor financiare ale bisericilor
În funcție de specificul nevoilor, bisericile au trei variante biblice:
-         să ia modelul bisericilor din Macedonia care din „sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie” (2 Corinteni 8:2);
-         să solicite ajutor de la alte biserici surori;
-         să încurajeze lucrătorii spre modelul apostolului Pavel în a face ceva potrivit aptitudinilor proprii;
-         să nu se lanseze în proiecte administrative irealiste și ineficiente. Propovăduirea Cuvântului  are prioritate față de „slujirea la mese”.
Nevoile materiale nu justifică apelul la „birul Cezarului”.

2.     Răspuns la argumentul salariilor mici
-         apostolul Pavel a lucrat cu mâinile lui când a fost nevoie ca să nu fie povară pe biserică. Înaintașii noștri au plantat și păstorit biserici câștigând pâinea pentru familie după modelul lui Pavel;
-         salariul integral de la biserică este biblic pentru cei care lucrează cu Evanghelia. Dar atunci când biserica este la început sau a mai rămas doar un grup mic de credincioși care nu pot susține finaciar lucrătorul, volumul de muncă al lucrătorului îi permite să lucreze cu mâinile lui în timpul săptămânii;
-         păstorii care păstoresc biserici mari le pot sensibiliza să ajute păstori aflați în dificultate potrivit cu Filipeni 2:4 ”Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.



3.     Răspuns la argumentul comparației cu alte culte
-         fiecare cult are specificul său doctrinar cu privire la relația biserică – stat. Specificul doctrinar baptist este separația bisericii de stat inclusiv în problema subvenției. Atâta vreme cât suntem baptiști nu putem lua modelul altor culte fără a ne pierde identitatea.

4.     Răspuns la argumentul de facto – starea de fapt
-         faptul că unele biserici sau comunități au primit subvenții de la stat confruntă Uniunea Baptistă cu abaterea de la statut de către aceste entități cultice;
-         abaterea de la statut nu este un argument pentru schimbarea statutului;
-         dacă abaterea de la statut ar legitima schimbarea statutului, atunci acceptarea sodomiților de către unele biserici ar fi un argument la fel de legitim pentru a modifica statutul în această direcție. Cu acest argument, orice ar deveni posibil în Cultul Baptist;
-         răspunsul biblic la abaterea de la statut este mustrarea celor în cauză și îndreptarea lor.

5.     Răspuns la argumentul finanțării liceelor teologice
-         liceele teologice nu sunt entități cultice. Ele nu au personalitate juridică în cadrul Cultului Baptist. Liceele teologice sunt unități de învățământ preuniversitar în cadrul sistemului public de învățământ. Ele sunt persoane juridice de drept public, nu de drept privat ca bisericile, comunitățile, Conveția Maghiară, Uniunea Baptistă, Institutul Teologic Baptist din București, Universitatea Emanuel din Oradea și Casa de Pensii a Cultului Baptist;
-         personalul didactic și auxiliar al acestor unități de învățământ este angajat și salarizat la stat, din banul public. Nici un angajat al acestor unități de învățământ nu este asigurat la Casa de Pensii a Cultului, ci la Casa Națională de Asigurări;
-         printr-o decizie recentă a înaltei Curți de Casație și Justiție, personalul didactic din învățământul preuniversitar este încadrat în categoria „funcționar public”;
-         angajații entităților cultice din cadrul Cultului Creștin Baptist (biserici, comunități, Convenția Maghiară, Uniunea Baptistă, Institutul Teologic din București, Universitatea Emanuel din Oradea și Casa de Pensii) sunt în categoria „personal cultic” – salariați din resursele obținute prin  dărnicia credincioșilor – jertfa de bună voie adusă Domnului în închinare și nu din „birul Cezarului”;
-         în concluzie, situația liceelor teologice nu poate fi invocată pentru a susține subvenția de la stat pentru activitatea și personalul entităților cultice.

6.     Răspuns la argumentul ca acceptarea ajutorului financiar de la biserici din alte țări este de fapt o acceptare a finanțării de la alte state
Ajutoarele primite din partea bisericilor sau fundațiilor creștine din alte țări nu reprezintă subvenție de la statul respectiv din următoarele motive:
-         banii respectivi nu provin din „birul Cezarului” și nu sunt „bani publici”;
-         banii respectivi provin din donația benevolă a credincioșilor către bisericile sau fundațiile respective;
-         ajutorul oferit de bisericile sau fundațiile creștine din alte țări pentru lucrarea Evangheliei din România este „ajutor frățesc” și nu „subvenție de la stat”;
-         statul American și alte state recunosc și respectă dreptul cetățenilor lor să doneze bani pentru cauze în care cred. Această recunoaștere se manifestă și prin deducerea din baza de calcul a impozitării venitului respectivei persoane a sumei cu care a contribuit benevol la biserică sau fundație;
-         deducerea sumei cu care un credincios baptist a contribuit benevol către biserică din baza de calcul a impozitării este stipulată și în Statutul actual, iar solicitarea a fost înaintată de mai multe ori Guvernului României; până la această dată, Guvernul României nu a dat curs acestei solicitări, ci preferă să adune impozitele și taxele pentru ca mai apoi, în funcție de politicile fiscale sau religioase să decidă cu ce sumă să subvenționeze cultele;
-         în concluzie, afirmația că ajutoarele primite de la bisericile din alte țări sunt bani de la stat este neadevărată și nu poate fi un argument pentru acceptarea de subvenții de la stat.

V.      Concluzii
Principiul de credință baptist al separării Bisericii de stat a păzit bisericile de robie atât în perioada de prigoană, cât și în vremuri de libertate. Atâta vreme cât Biserica nu depinde de stat pentru desfășurarea lucrărilor ei, nici ispita și nici amenințarea nu pot abate pe toți slujitorii de la ascultarea de Hristos în toate lucrurile. O finanțare de la stat, atât în plan material cât și – mai ales – salarial, aduce cu sine și pericolul disensiunilor și dezbinărilor între biserici și lucrători pentru că, aceste alocații sunt acordate cultelor procentual și nu toate bisericile baptiste și toți angajații lor ar putea beneficia de acestea.
Motivul pentru care bisericile nu cresc nu este unul financiar, ci unul spiritual. Este știut că, atunci când au fost plantate bisericile baptiste din România, frații nu au avut aur și argint, dar au avut putere de propovăduire și mărturie pentru Hristos. La fel, în multe țări ale lumii, în ciuda sărăciei și a lipsurilor materiale de tot felul, bisericile cresc și oamenii se întorc la Dumnezeu. Este tot atât de adevărat, însă, că acolo unde Biserica este finanțată de stat și nu duce lipsă de resurse materiale, catedralele poleite cu aur sunt goale, iar țările respective sunt tot mai invadate de secularism și imoralitate. Europa este o ilustrație clară a acestui fapt. 

Paul Negruț
Vicepreședinte cu educația