Cine sunt?

vineri, 8 iunie 2018

Lidia Căldăraru - deportată



Pentru alte informații, vezi AICI.

Istoria noastră baptistă este plină de mărturii și exemple cutremurătoare, demne de urmat. Oamenii care au lucrat pentru Domnul, în condiții grele și nesigure pentru viața lor, ne sunt modele. Nu s-au dat înapoi, ci au proslăvit pe Dumnezeu prin viața lor demnă.
Prezint azi, pe sora Lidia Căldăraru, o misionară baptistă, plină de curaj în fața dușmanilor ei cu dinți de fier și măsele de oțel, sau cum spune Scriptura: „cu dinţi de leu şi măsele de leoaică”. Viața ei ne va ajuta să avem curaj,  să nu ne lăsăm descurajați și să credem  ce spune Cuvântul Sfânt:
Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:17)
Redau mai jos un articol din revista „Farul Creștin”:
„În ziarul Universul, Nr. 230 din 26 August 1941, apare un reportaj de război sub titlul: „15000 oameni deportați din Chișinău”, e publicată o listă cu cei care au trecut prin închisoare, spre drumul execuției sau al deportării. Lista e întocmită din cercetarea carnetelor de identitate și a actelor găsite rămase de bolșevici.
Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu acești bărbați și femei, dar adevărul e că ei nu mai sunt la Chișinău.
Citind lista celor 29 de nume de deportați identificați, am dat peste un nume cunoscut: „Lidia Căldăraru”, este sora noastră, misionară între femeile și tineretul din Basarabia. E credincioasa care s-a dedicat  pentru lucrarea Domnului, pentru mântuirea celor din păcate și întoarcerea lor la Domnul Isus.
Parte din familia surorii Căldăraru, se află în Tulcea. La cedarea Basarabiei din anul trecut, (1940) sora Lidia a fost pusă în fața conștiinței, să aleagă între salvarea vieții ei și între a sta alături de frații ei în Domnul, să fie cu ei, atât la bine și la rău. Poporul avea nevoie de pilda ei. Ea a înțeles aceasta și a renunțat la viața ei, la siguranța și la liniștea ei și a rămas. Și ceea ce noi toți am bănuit atunci, e azi o realitate. Lidia Căldăraru, sora noastră misionară, a trecut prin închisoare, luând drumul deportării. Unde e ea astăzi, numai Dumnezeu știe. Nimeni din noi nu știm dacă trăiește sau a plătit pentru credința ei cu prețul vieții. Dar știm lecția istoriei: „Sângele martirilor, e sămânța creștinismului”. Lucrarea pentru care ea și-a dat poate și viața, avem toată siguranța că va înflori.”[1]
O lună mai târziu, Teodor Cenușă, păstorul baptist de la Tulcea, scrie un articol sfâșietor despre sora Lidia, dar și despre alți frați care au fost deportați de bolșevici pentru credința lor.
Numele celor deportați: Fr. Boris Bușilă, predicatorul Bisericii Baptiste din Chișinău; fr. Pșenicinâi, diacon al bisericii; fr. Ivanov, un frate activ în biserică; sora Lidia Căldăraru, misionară și fr. Tafratov, bătrânul cunoscut predicator din  județul Ismail. Despre soarta lor nu se știe.
Mai jos redau articolul din „Farul Creștin”, scris de fr. Cenușă[2].
„În ziua de 26 iunie 1941, au fost ridicați din Chișinău pentru a fi deportați în Siberia sau pentru a fi omorâți, Dumnezeu știe, următorii frați: Boris Bușilă, predicatorul bisericii, Pșenicinâi, un diacon, Ivanov, un frate de frunte în biserică și sora  Lidia Căldăraru. Sora Lidia a fost și este cea mai cunoscută soră din toți frații Basarabeni. Este cunoscută nu numai printre frați, ci și în rândurile celor ce nu făceau parte din bisericile noastre. Era cunoscută nu pentru că era o ființă periculoasă, ci pentru prietenia ei și spiritul vesel pe care-l avea. Era iubită de oricine o cunoștea. Timp de aproape 20 de ani a fost lucrătoare în toată Basarabia printre tineret, școală duminicală și societatea femeilor.
A lucrat în continuu, atât vara cât și iarna. Nu a fost pretențioasă în misiunea ei. Oricine a invitat-o, nu a refuzat pe nimeni. A știut să meargă zeci de km. pe jos, din sat în sat, atât vara cât și iarna. Parcă o văd, veșnic veselă și gata pentru lucru oriunde și oricât de greu ar fi fost. Era atât de sinceră, că orice ar fi avut contra cuiva, a știut să meargă drept  și s-o spună pe față.  Curajul ei a fost atât de mare, încât a știut să-și mărturisească credința în Dumnezeu chiar în fața celor ce au și băgat-o în închisoare. Imediat ce au intrat în Basarabia bolșevicii, au căutat să împiedice credința în Dumnezeu  prin diferite mijloace. În felul acesta casa de rugăciune a fraților din Chișinău a fost luată. Ei au fost nevoiți să se roage în altă casă unde au găsit. În timpul acesta, unii poate că s-au clătinat în credința lor.   Cât privește pe sora Lidia, a mers înainte. Astfel a ajuns să fie cunoscută până și de N. K. D. V. (poliția secretă) a bolșevicilor. Imediat a început să fie urmărită.
Au chemat-o la sediul lor și-au încercat în fel și chip să o abată de la credință. Astfel după mai multe încercări și cercetări (câteodată de 6-12 noaptea) nu au reușit să o convingă. Văzând aceasta, i-au spus la urmă că astfel de elemente trebuie nimicite și în ziua de 26 iunie, doi N. K. V. D-ști au venit la ea acasă și i-au spus că în 15 minute să fie gata ca să-i urmeze. Dânsa nu s-a speriat, fiindcă a fost gata pentru aceasta. Și-a luat rămas bun de la mama ei și a plecat direct la închisoare.
Ultimele ei cuvinte au fost: „Dacă mi-am terminat misiunea, ne vom vedea în cer, iar dacă nu, ne vom mai vedea și pe pământ.”
Tot în aceea zi, au fost ridicați și ceilalți frați din Chișinău. Și din aceia, nimeni nu mai știe ce  s-a făcut cu ei. Au fost deportați în Siberia, sau în cer?! Dumnezeu știe. Dacă ar fi în viață, să ne rugăm pentru ei, ca Dumnezeu să-i păzească până la sfârșit. Dacă au trecut din lumea aceasta, să le urmăm credința lor, chiar și pe față,  atât în zile bune cât și în încercări. Dumnezeu să mângâie și să liniștească, să întărească familiile lor.”
T. L. Cenușă.    


[1] Farul Creștin, Anul IX. No. 41, sâmbătă 11 octombrie 1941, Pag. 3.
[2] Farul Creștin, Anul IX. No. 414, sâmbătă 1 noiembrie 1941, Pag. 6.

2 comentarii: