Cine sunt?

sâmbătă, 27 iulie 2019

Olah Liviu 1934 – 2008, din Oradea



Scriu această scurtă biografie a fratelui Liviu Olah, deși pe net se găsesc multe resurse despre fratele și cum Dumnezeu l-a folosit pentru trezirea spirituală din țara noastră, în anii 1970. Predicile dumnealui mai sunt pe casetele fraților și le păstrează, dar nu ar fi rău să fie recuperate printr-o acțiune a Comunității noastre baptiste și postate pe internet.
Fratele Liviu Olah s-a născut în 30 noiembrie 1934 în localitatea Oradea, jud Bihor. Numele părinților este  Dumitru și Maria, de naționalitate română și religie baptistă.
Familia fratelui Liviu Olah a locuit 6 ani în Oradea, dar a trebuit să se refugieze în anul 1940 din cauza cedării Ardealului de nord Ungariei și s-au stabilit la Tinca.
În vara anului 1941 s-au mutat în localitatea Beiuș, unde a făcut cursurile școlii primare, dar nu în întregime, deoarece în anul 1945 s-au întors din nou în Oradea.
Îndrăgostit din tinerețe de Cuvântul Domnului auzit de la părinți, în ziua de 3 iunie 1951 este botezat la Biserica Creștină Baptistă maghiară din Oradea, de fr. Ursan Dumitru.
Din toamna anului 1945 – 1952 a urmat cursurile Liceului de Băieți Nr. 1, fost „Emanuel Gojdu”.
În anul 1952 intră la facultatea de Științe Juridice din București și continuă până în anul 1957 când promovează examenul de Stat.
În anul 1957 este atras mai mult să Cunoască pe Dumnezeu și să fie folositor lucrării Lui, se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București.

În ziua de 20 octombrie 1968 este ordinat la Biserica Creștină Baptistă nr. 1 din Timișoara. Comisia de ordinare s-a format din următorii frați: Ioachim Țunea, Ieremia Găvăgină, Ioan Scobercea, Ioan Stanca, Nicolae Românu, Vichente Craioveanu, Adam Stănilă și Ionel Laurențiu. Despre ordinarea fratelui Liviu Olah, apare un articol în revista Cultului, „Îndrumătorul Creștin Baptist”, nr. 11-12, 1968.
În anul 1973 fratele Liviu Olah pleacă la Biserica Baptistă Nr. 2 Oradea, biserica dumnealui de suflet, pentru că aici a fost, se pare, dus la binecuvântare.
În anul 1974 fr. Liviu scrie în revista cultului un articol despre pastorul Nicolae Covaci, cu ocazia a 40 de ani de păstorire a Bisericii nr. 2 din Oradea.
În anul 1978 pleacă cu familia în S. U. A., stabilindu-se la Detroit.
După anul 1990 fr. Liviu se întoarce să viziteze România de mai multe ori.
În ziua de 4 iulie 2008 fr. Liviu Olah se prezintă în fața Tatălui din cer, ca să fie acolo pentru totdeauna.
Fr. Liviu Olah a scris două cărți. „Marea Importanță a rugăciunii” și „Predici”.
Surse:
Arhivă
Îndrumătorul Creștin Baptist






Alexandru Aron 1898 - ?, din Ciula Mare



Fratele Alexandru Aron s-a născut în ziua de 13 iunie 1898 în localitatea Ciula Mare,  jud. Hunedoara. Părinții s-au numit Alexandru  și Florița, de naționalitate română.
A studiat 4 clase primare în localitatea natală, ocupația fratelui era agricultor, avea 7 iugăre de pământ.
În ziua de 25 martie 1925 se căsătorește cu Florița și Domnul le dă 7 copii: Tenica născută în 1926, Teofil 1927, Iacob 1930, Aurelia 1932, Petru 1934, Elisabeta 1937 și Emilia 1939.
Aude Cuvântul Domnului și se hotărăște să-l urmeze, de aceea se botează în ziua de 31 august 1924 în comuna Râu de Mori, jud. Hunedoara, de către fr. Ioan Covaci. După botez își pune casa la îndemâna Domnului și acolo făceau adunări până  în anul 1928, când frații au reușit să își zidească o casă de rugăciune.
În ziua de 26 august 1928 este ordinat ca predicator pentru Bisericile Baptiste din Ciula Mare, Hațeg și Rechitova, de către frații Ioan Covaci și Ioan Cornea.
Avea 42 de membri și 22 copii și aparținători.
Surse:
Arhive
Ioan Bunaciu

vineri, 26 iulie 2019

Burlacu Alexei 1901 - ? din Moșaneți



Fratele Burlacu Alexei s-a născut în ziua de 16 martie 1901 în localitatea Moșaneți,  jud. Hotin, ținutul Suceava. Părinții fratelui s-au numit Chiril și Eudochia, de religie ortodoxă și naționalitate română.
A studiat 4 clase primare în localitatea natală.
În ziua de 9 februarie se căsătorește cu Efronica născută Potereico, din loc. Moșaneți și Domnul le-a dat 2 băieți și o fată.
În anul 1923 este recrutat și încorporat la Regimentul 29 infanterie și rămâne la vatră cu gradul de caporal.
În ziua de 16 iulie 1927 este botezat alături de 24 de persoane.
 În ziua de 2 iulie 1933 este ordinat ca predicator pentru Biserica Creștină Baptistă din Moșaneți și întregul județ Hotin.
În raionul de activitate avea 3114 membrii și 3111 de aparținători și copii.  
Biserica Creștină Baptistă din Moșaneți a fost prima biserică care și-a zidit casă de rugăciune din jud. Hotin.
Surse:
Arhive
Baban Dumitru