Cine sunt?

vineri, 29 decembrie 2023

Baptiștii din România - Pionierii - Volumul III de Mihai Ciucă

 


Mai sunt câteva zile în care se mai pot comanda cele trei volume la un preț promoțional. Comandă AICI. Această lucrare are calitatea unei mari comori.

Lucrarea de față în trei volume este o lume fascinantă, prin care pătrunzi în tainele cele mai adânci ale istoriei baptiste, dar nu numai. Ea prinde oameni, culturi, fapte, obiceiuri vechi și noi, care dau o notă de încurajare la citire. Vedeți vă rog cuprinsul și veți vedea cât de complexă este lucrarea cărturarului și omului de cultură, Mihai Ciucă. Nu mă satur să privesc cele trei cărți care sunt o capodoperă lăsată moștenire de autorul său, Mihai Ciucă. Trecând prin cele trei volume ne vom întâlni și cu istoria poporului nostru român care s-a petrecut în același timp.

O muncă titanică a depus pentru a aduce la lumină „DIASPORA ROMÂNĂ DIN SUA 1890-1919”. Multe biserici baptiste din România s-au înființat prin venirea unor frați din America și în localitatea lor au început să predice Evanghelia. Alți mulți români au rămas în State și au format biserici baptiste.

Volumul III are 901 pagini în total, de la pag. 741 – 800 sunt note de subsol care îndică sursa informației, începe numerotarea de la 1 și ajunge la 2100, de la pagina 801  - 805 este Indexul de persoane, de la pg. 807 – 811 Index de localități, de la pag. 813 – 901 surse Bibliografice, adică 88 de pagini.

Aceste date de mai sus pot un pic să ne ajute să înțelegem volumul imens de muncă ce l-a depus fratele Mihai. Munca lui benevolă, dar plină de dragoste pentru ca baptiștii să își cunoască tot mai mult identitatea și să fie mulțumitori lui Dumnezeu pentru înaintașii care au făcut cinste și trecutul plin de demnitate lăsat în urmă.

Mulțumesc personal lui Dumnezeu pentru această lucrare de mare valoare, dorind din inimă ca familia fratelui Mihai să fie răsplătită prin cumpărarea acestei lucrări.

„Acta non verba”[1].

Mai jos, pentru exemplificare este cuprinsul.

 

· I. CRONOLOGIE

· II. ELEMENTE DE CADRU ȘI CONTEXT

o   1. Colonizarea Rusiei și Basarabiei cu germani

·      Expansiunea Rusiei și nevoia de coloniști

·      Germanii de pe Volga

·      Menoniții și ceilalți germani de la nordul Mării Negre

·      Colonizarea cu germani a Basarabiei

o   2. Formarea coloniilor germane din Dobrogea

·      Acpunar

·      Atmagea

·      Tulcea

·      Malcoci

·      Cataloi

·      Ciucurova

·      Coloniile din al doilea val

·      Coloniile din al treilea val

·      Aspecte privind viața coloniștilor germani

o   3. Colonizarea Bucovinei cu germani

o   4. Elemente ale cadrului spiritual

·      O scurtă perspectivă asupra pietismului german

·      Mișcarea stundistă

·      Geneza grupării Fraților Menoniți

o   5. Misiunea protestanților americani în Bulgaria

·      Principatele Române și Bulgaria în atenția ABCFM

·      Misiunea metodiștilor americani în Dobrogea

·      Înființarea bisericii metodiste lipovenești din Tulcea

· III. BIBLIA LA ROMÂNI

o   1. Tradiția biblică la români - filiera internă

o   2. Contribuția Societății Biblice Britanice

·      Înființarea Societății Biblice Britanice și a filialei din Rusia

·      Noul Testament și Biblia de la Sankt-Petersburg

·      Noul Testament de la Smirna

·      Traducerea Vechiului Testament și a Bibliei de la Iași

·      NT Nițulescu, Biblia „Britanică” și problemele de receptare

·      Intrarea lui Cornilescu pe scena traducătorilor

·      Publicarea Noului Testament și a Bibliei, de către Cornilescu

·      Indecizia BFBS cu privire la traducerea Cornilescu

·      Radicalizarea situației

·      Adoptarea versiunii Cornilescu de către BFBS - B 1924

·      Revizuirea Bibliei de la Iași - B 1931

·      O mică incursiune privind evoluția textuală în versiunile BFBS

o   3. Distribuirea Scripturii de către BFBS în Vechiul Regat

·      Benjamin Barker și distribuția în Principate și Dobrogea

·      Alexander Thomson și colportajul în România și Bulgaria

·      Colportajul din Vechiul Regat în grija lui Edward și Henry Millard

·      România / Vechiul Regat în grija lui Michael A. Morrison

o   4. Distribuirea Scripturii în Transilvania și Bucovina

·      Începuturile clandestine

·      Distribuția din Transilvania și Galiția în perioada compromisului

·      Activitatea AFCU și RTS în Transilvania și Bucovina

o   5. Distribuția în România Mare

· IV. DIASPORA ROMÂNĂ DIN SUA 1890-1919

o   1. Emigrarea românilor în SUA

·      Scurt istoric al procesului emigraționist

·      Viața culturală și religioasă a românilor americani

o   2. Debutul baptismului printre românii din America

·      Imigranții români ca target misionar al ABHMS

·      Reacția ierarhilor ortodocși din țară

o   3. Baptismul la românii din Ohio

·      Biserica din Cincinnati

·      Biserica din Akron

·      Biserica din Cleveland

·      Biserica din Martins Ferry

·      Biserica din Warren

·      Alte Misiuni din Ohio

o   4. Baptismul la românii din Pennsylvania

·      Biserica din Homestead

·      Biserica din Harrisburg

·      Biserica din Philadelphia

·      Biserica din West Pittsburg

·      Alte Misiuni românești din Pennsylvania

o   5. Baptismul la românii din Michigan

·      Prima Biserică Baptistă Română din Detroit

·      A doua Biserică Baptistă Română din Detroit

·      A treia Biserică Baptistă Română din Detroit

·      A patra Biserică Baptistă Română din Detroit

·      Misiunea din Pontiac

o   6. Baptismul la românii din Illinois

·      First Romanian Baptist Church of Chicago

·      Biserica din Aurora

·      Misiunea din Lake Forest

o   7. Baptismul la românii din Indiana

·      Biserica din Gary

·      Biserica din Indiana Harbor

·      Biserica din Indianapolis

·      Misiunea din Anderson

·      8. Alte misiuni mai vechi

·      9. Asociația Baptistă Română din America

·      Convenția inaugurală - Cincinnati 1913

·      A doua Convenție - Indianapolis 1914

·      A treia Convenție - Akron 1915

·      A patra Convenție - Detroit 1916

·      A cincea Convenție - Detroit 1917

·      A șasea Convenție - 1918

·      A șaptea Convenție - 1919

·      A opta Convenție - Detroit 1920

· V. DOCUMENTE, REPORTAJE, SCRISORI

o   1. Scrieri cu caracter biografic și memorialistic

·      Mărturia lui Frederick W. Flocken

·      Jacob Klundt, exilat și întemnițat

·      Fratele Jacob Klundt

·      Necrolog: Johann Wieler

·      Martin Issler: Istoria vieții mele

·      V.G. Pavlov: Fragmente de jurnal - 1910

·      Necrolog: Vasile Gurievici Pavlov

·      Un pionier baptist rus: Vasile Pavlov

·      Heinrich Meyer: Fragment autobiografic I-VI

·      Mihai Cornea

·      Mihai Brumar

·      Autobiografia lui Sándor Szabó

·      La sud de Carpați [Benjamin Schlipf]

·      Onuți Coldea: Biografia vieții

·      Autobiografia lui Horth Janos [János Horváth]

·      Istoria pocăinței mele

·      Ilie Mârza: însemnări personale

·      Constantin Adorian: fragment autobiografic

·      Jurnalul Comunității Baptiste Române

o   2. Rapoarte misionare și Reportaje

·      Valahia: Debutul eforturilor misionare [1862]

·      Stabilirea unui misionar la București [1863]

·      Turneu în Principatele Dunărene [1863]

·      Persecuție religioasă în Sudul Rusiei [1865]

·      Valahia: Noutăți din București [1865]

·      Al LXX-lea Raport al BFBS: România [1874]

·      Raportul Bisericii din Cataloi, România [1884]

·      Inaugurarea Casei de Rugăciune din Tulcea [1888]

·      Serviciu de înmormântare la „pocăiți” [1903]

·      Conferința din Curtici [1904]

·      Deschiderea de adunare și Conferința din Șiria [1904]

·      Românii [1920]

·      Cincizeci de ani de progres al baptiștilor români [1879-1929]

·      Către cetitori [Adevărul - 1908]

·      Câteva cuvinte despre reglarea lucrurilor [1908]

·      Despre darea missionului [1908]

·      Misiune [1908]

·      Veste de bucurie [1909]

·      Prigoniri cumplite

·      Raportul călătoriei din toamnă [1934]

o   3. Corespondență

·      Corespondență J. G. Oncken cu Carl Schauffler: Extras 1869

·      Corespondență Wieler cu Pașkov: Extras din anii 1886-1889

·      Corespondență Baedeker cu Pașkov: Extras din anii 1885-1896

·      Din Cișmea (Gubernia Basarabia) [1909]

o   4. Documente

·      Petiția lui Josef Edinger către Ministrul Afacerilor Interne

·      Mărturisirea de credință a creștinilor botezați din Neu și Alt-Danzig

·      Ordinul okrugului [districtului] Hortița nr. 1/3 mai 1866

·      Propaganda baptistă [1900]

·      Înclitului Oficiu de vicecomite al comitatului Krassó-Szörény

·      Notariatul din Obreja către Pretura Caraș-Severin [21 X 1910]

·      Domnului Prefect al Poliției Chișinău [7 septembrie 1918]

·      Domnului Prefect al Poliției Chișinău [8 octombrie 1918]



[1] Fapte nu vorbe.