Azi, 08 aprilie 2026, Domnul a îngăduit ca „MIC DICȚIONAR
de slujitori ai Bisericilor Baptiste din România - Vol. I”,
să fie gata de a intra pe piața celor dornici de a cunoaște pionierii crdinței
baptiste. Acești credincioși au început din ziua de 30 aprile 1856 și au lucrat
cu credincioșie, răspândind Evanghelia Domnului Isus Cristos. Începuturile au
fost modeste, resursele materiale puține, dar Dumnezeu a folosit acești oameni care
au născut un popor mare la număr.
Acești slujitori au căutat să facă voia Domnului, predicând
Evanghelia la orice făptură și botezau oameni născuți din nou, din Dumnezeu.
Pentru ei era importantă calitatea creștinului și nu cantitatea, oamenii care
cereau botezul erau bine examinați în ceea ce credeau. De asemenea și slujitorii
care urmau să fie ordinați în slujirea Domnului, erau verificați și examinați
sever.
Cartea este o lucrare importantă, atât pentru cei intersați
să scrie istorie în domeniul baptist, dar cât pentru frații dornici să cunoască
mai mult. Pentru frații care au avut bunici sau străbunici slujitori, cartea le-ar
aduce un plus de cunoaștere a familiei lor.
Pentru oricine, cartea este un instrument folositor ce va
face lumină în spectrul lucrării baptiste pe teritoriul patriei noastre.
După sărbători voi începe să trimit prin poștă cartea la cei
ce au comandat-o, dar și celor ce o vor comanda. Trebuie să fac o corectare
față de articolul ce l-am scris în ziua de 14 martie 2026 în care scriam
prețul, dar lucrurile impun o creștere de preț rezonabilă, în funcție de
situația economică din țară. Cei care au comandat cartea o vor primi la prețul cu
care ne-am înțeles. Ne cerem iertare pentru acest inconvenient.
Domnul să fie slăvit pentru acești oameni care au fost
înzestrați cu puterea Duhului Sfânt să facă lucrarea Domnului cu mare
responsabilitate, demnitate și credincioșie.







