Edward Millard 1822-1906

 Edward Millard  a fost un om a lui Dumnezeu care a lucrat mult pentru slava lui Dumnezeu și extinderea Împărăției Lui. El a slujit ca lucrarea Domnului să depășească granițele țări sale și cuvântul Domnului să ajungă și la poporul Român. A contribuit la tipărirea în limba româna a primei Biblii din 1873 la Pesta.

Se cade să-l cunoaștem mai bine pe acest slujitor care prin multe încercări și zbateri a luptat până la capăt.

Pe saitul wikipedia în limba germană am găsit o scurtă biografie pe care o puteți citi aici în original iar mai jos prin strădania sorei Lena Munster din Austria redăm în traducere.

Edward Millard  s-a născut în Anglia și a crescut în Olanda unde a absolvit un studiu pedagogic (1839-1845)  a lucrat   ca un  cadru didactic și educator. În 1846 , el a venit la Elberfeld și a studiat creștinismul sub a cărui influență  a făcut o alegere personală de credință. Un an mai târziu, el a intrat în serviciul Societăți Biblice pentru Britania și străinătate,  apoi ca director în Köln. In scurt timp a lucrat la Berlin și de la 1850 la Viena.

Din  partea autorităților austriece Millard a primit inițial permisiunea de a distribui Biblii și scrieri religioase. După 18 luni, el a raportat la sediul central al Societății Biblice din Londra, difuzarea de 36.000 copii ale scrierilor biblice și permisiunea pentru încă 25.000 de exemplare.  Millard a deschis în casa lui pentru întâlnirile de închinare ale unui cerc Baptist mic  care a avut loc imediat după sosirea sa la Viena. În timpul unui serviciu de biserică în 1851 casa lui Millard a fost percheziționată de poliție la ordinele autorităților. S-au găsit Biblii și cărți religioase au fost confiscate și distruse. Credincioșii au fost arestați iar Edward Millard și familia lui au fost expulzați. Guvernul britanic  a încercat pe cale diplomatică să intervina împotriva acestei decizii de expulzare, dar fără succes. Celelalte stocuri biblice rămase se confruntau cu amenințarea de distrugere.

Numai în 1861 Edward Millard putea depune  o nouă cerere de intrare. În acest an, în Austria a fost a fost adoptată, Legea ce a permis populației protestante  să își manifeste  liber  religia. Din moment ce baptiștii au fost excluși de la aceste libertăți  Millard a stat în legătură cu conducerea bisericii   Evanghelice din Austria . În 1864 Millard a reușit folosindu-se de Biserica Evanghelică, s-a înființat un nou depozit de Biblie vizavi de Opera de Stat din Viena. În termen de câțiva ani, lucrarea începută de Millard a avut o ascensiune puternică. În toate părțile Monarhiei habsburgice a apărut traduceri - în ciuda rezistenței masive a Bisericii Romano - Catolice - ramuri ale Societății Biblice, care prevedea tipărirea și distribuirea de Biblii și scrieri în 13 limbi majore ale monarhiei dunărene.

Mica comunitate baptistă din Viena cu întoarcerea lui Millard primește noi impulsuri.

În 1869 ia ființă biserica baptiștilor din Viena. Întâlnirile de închinare au avut loc la casa domnului și doamnei Millard.

După pensionarea sa ca director al filialei austriece a Societăți Biblice (1887) Millard a mers la Wiesbaden și a preluat îngrijirea pastorală a Bisericii Baptiste locale (1891-1896).

Apoi s-a mutat la Wesel și  acolo până la moartea sa , în 1906 a participat la  construirea bisericilor Baptiste din Duisburg și Oberhausen .

În plus față de aceste activități Millard a luat , de asemenea , sarcini importante în Federația baptiștilor  germani.

Luptele cu autoritățile au fost consemnate și de Enciclopedia britanică care scrie de Societatea Biblică Britanică din Austria.

„Eforturi au fost făcute de către Dr. Pinkerton în anul 1816 pentru a stabili o Societate Biblică naţională pentru cei din Austria; dar, împăratul fiind influenţat de Papă, a fost convins de către acesta să refuze propunerea. O nouă încercare a fost făcută în anul 1850, atunci când în mai puţin de 2 ani 41, 659 de copii ale Sfintei Scripturi în germană, boemiană şi maghiară au fost puse în circulaţie. Reacţii negative n-au întârziat să apară, astfel că autorităţile au ordonat ca întregul stoc de cărţi care era pe punctul de a fi distribuit să fie retrase din întreaga ţară. Domnul E. Millard, agentul societăţii, conformându-se cu acest ordin, s-a retras în Prusia, unde a lucrat pentru câţiva ani cu un succes însemnat. După un timp i s-a dat voie să se întoarcă la Viena şi să deschidă depozite în centre din Pesta, Trieste, Klauscnburg şi Praga. Dispunând de mijloace şi cu ajutorul unei mari echipe de colportori, el a editat în ultimii 10 ani 1,250,000 de copii”.

Greutățile ce le-a întâmpinat în Europa cu autoritățile a ajuns și în presa baptistă din America care scrie sub titlu: „Biblia în Austria”. Iată mesajul tradus de Dorina Yca Gherman din TB, 1852,

„Un corespondent, scriind din Viena la data de 21 Martie,  ne aduce la cunoştinţă despre confiscarea de către guvernul austriac a Bibliilor ce aparţineau Societăţii Britanice şi Străine a Bibliei. Domnul Millard, cel care este menţionat în următorul pasaj, este un agent, un lucrător al Societăţii.

În luna Iunie a anului 1851, depozitul Societăţii Biblice din Pesta, care funcţiona încă din anul 1847, a fost închis din ordinul poliţiei, care motiva închiderea depozitului pe baza faptului că nu exista o licenţă specială care permitea vinderea Bibliilor. Au fost luate imediat măsuri de către cel în a cărei responsabilitate erau acele Biblii, în ajutorul lui venind preoţi, pastori protestanţi ai bisericilor din Pesta şi Buda, care au fost de acord sa obţină acea licenţă specială. Deşi cererea a fost făcută deopotrivă către judecătoria din Pesta şi direct către Ministerul Cultelor, nu s-a primit niciun răspuns; mai mult decât atât, acele Biblii încă sunt în mâinile poliţiei.

La sfârţitul lui februarie, un colect ce conţinea Biblii în limba germană şi era destinat unui vânzător de cărţi din Viena a fost confiscat la vamă; cam în acelaşi timp, aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul unui pachet de Biblii ce trebuiau să intre în posesia unui librar din Viena. Nu s-a oferit niciun motiv pentru a explica această procedură.

În data de 5 a acestei luni (august) 900 de Biblii în limba germană, dialectul boemian, au fost confiscate şi luate de către poliţie. Cel în grija căruia se aflau acele Biblii era domnul  Adolf Reichard, care era tipograf în Gnns, din regiunea Boemia, Germania. I-au mai lăsat un număr destul de considerabil de cărţi, dar, cu o singură condiţie, ca acele cărţi să nu fie transportate nicăieri. I s-a ordonat, de asemenea să înceteze să mai tipărească Biblii.

Domnul Millard spune în memoriul lui că: „Toate Scripturile, Bibliile care au avut de suferit din cauza acestor măsuri sunt proprietatea Societăţii Britanice şi Străine a Bibliei şi valorează la o primă calculare 40 de mii de florini austrieci (4000 de lire).

Domnul Millard cere respectuos câteva explicaţii ale Ministerului, sau măcar o decizie promptă în ce priveşte proprietatea Societăţii, Asociaţiei şi anume Scripturile. El  declară că, aşa cum tipărirea şi vânzarea de Biblii nu a fost înainte interzisă în Austria, Societatea a acţionat în conformitate cu legea, dând permisiunea de a circula comercializarea Bibliilor prin librării ( nu în mod personal) neavând nimeni niciun interes personal din distribuirea lor. Astfel că, ar fi corect să se permită Societăţii să se debaraseze de Bibliile deja tipărite, în care s-a cheltuit atât. El adaugă de asemenea beneficiile puse la dispoziţia celor 4 milioane de Protestanţi Austrieci, de către Societate. El mai spune că Bibliile n-au fost până în prezent suficiente pentru a satisface cererile poporului credincios”.

Alte informații le găsim pe ,,Blogul unui duh întarâtat" a lui Mihai Ciucă. Vezi aici  articolul: „Transilvania în 1865, prin ochii lui Edward Millard” iar aici articolul: „Regatul României la 1910, prin ochii Societății Biblice Britanice”.

Dacă citim ce spune Biblia:  „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v’au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfîrşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7, VDC)  și dacă mă uit în viața mea văd că am mari condiții fără restricții cu libertate peste măsură de mare și ce luptă duc?

Doamne ajută-ne să lucrăm și noi de azi la lărgirea Împărăției tale!

De ce a trebuit să vină poporul baptist la poporul român

Dumnezeu spune prin Cuvântul său următoarele:

„Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.”
(Marcu 16:15-16, VDCC)

Mesajul este clar și simplu: „propovăduiţi Evanghelia” . Această lucrare au făcut-o baptiștIi când au venit la poporul nostru român. Nu au adus cu ei nici o tradiție, datină, obicei, ci Biblia pe care o purtau cu ei și mesajul ei îl răspândeau cu simplitate și pe înțelesul oamenilor.

Foaia „Biserica și Școala” 1902 relatează despre parohul George Cherecheiu din Pedigd,  face cercetări despre pocăiți și constată: 

„aveau în buzunar testamentul vechiu și cu cartea de cântări a lui Gheorghe Șimonca”.

Aici poate se face o eroare voită sau o scăpare, pentru că baptiștii nu foloseau Testamentul Vechi singur, doar întreaga Biblie sau Noul Testament.

Predicarea Evangheliei de către Biserica străbună a eșuat și din cauza limbii vorbite. Un exemplu este și constatarea făcută de „Revista Literară” 1888.

”Curentul cultural grec la români: „de atunci (sec. IX) limba slavonă a luat locul celei grecești, atât în biserică, cât și în școală”…. „biserica fără carte nu poate exista, nici prospera. Cultura aceasta însă la Români, după ideile acelui timp, a continuat a se face, conform obiceiului tradițional, tot în limba slavonă”.

„Românii, deprinși cu biserica și cu cultura slavonă, n-au arătat în vechime tendințe de a-și româniza biserica și a-și cultiva limba  și au rămas în acea stare până în timpul reformei apusene, care a fost o mare revoluțiune contra despotismului nesuferit al catolicismului papist din apusul Europei”. 

„Epoca de la Vasile Lupu și Mathei Basarab, cu dreptul, constituie o epocă deosebită, cu caracter propriu, prin o dezvoltare intelectuală superioară timpilor precedenți, de acum slavonismul dispare cu repeziciune la Români, iar în locul slavonismului ia preponderență helenismul, care, la rândul său a contribuit la cultura limbei și literaturei Române”.

Putem vedea și controversele în jurul Noului Testament 1648, dacă are sau nu influență reformată, calvină apuseană; unii zic da, alții nu, dar putem să constatăm că Biserica ia măsuri și începe să revină la Cuvânt, dar apare o mai mare problemă.

Nicolae Iorga vorbește despre Sinodul din Târgoviște  1659:

„Dar Mihnea nu se dă bătut. La scrisoarea din 5 Martie (1659) el răspunde la 21, punct de punct. Ca unul ce a cetit Istoria bisericească a lui Sozomen, scrierile lui Teodoret, Prescurtarea, „Sinopsis”, a lui Cedren, ca unul care e orientat în toată Scriptura și literatura patristică, putând vorbi cu competență de orice erezii, el argumentează larg și bine. A vrut să oprească „după nevoile timpului și locului” beția din mânăstiri, a vrut să împiedice desfrâul”.

Denumim acest fapt prin eșuarea celor puși să predice Evanghelia.

 Dr. Ath. M. Marienescu, Membru al Academiei Române scrie în 1905:

„La biserică au început s-o rărească bărbații cam le la 1860, și mai pe urmă femeile, așa că astăzi bisericile se văd pline de oameni numai la hram și mai ales pe la Sărbătorile Crăciunului, Bobotezei și la Paști; încolo, peste an, câțiva bătrâni și câteva femei. Numărul spovediților și al împărtășiților a scăzut; îngrijirile pentru răposați s-au împuținat… divorțurile, căsătoriile nelegiuite se înmulțesc, iar seriozitatea în educațiunea copiilor s-a slăbit. pag 147.

Cauza ar fi alcoolul, vezi din pag 146.

Între anii 1845-1860 se ivește un hoț de vite în sat, dar la data din urmă și până mai anii trecuți, ajunseseră să fie vreo 5-6 hoți. pag 148.

Omoruri, pag 148 la 1863, primul omor”.

Ca să nu fiu acuzat de cine știe ce, mai dau un citat din „Unirea, foaie bisericească-politică” 1897 în articolul de pe prima pagină: Phthisis religios scrie cauza care duce la deslipirea oamenilor de biserica strămoșească și la acceptarea noii credințe baptiste:

 „nemulțumirea poporului cu procedura preoților și beția lucrătorilor”.

Problema nu era doar la noi, românii, ci era răspândită și era reflectată de scriitori.

În cartea „Ierusalim” de  Selma Lagerlof  1852 București, deși este un roman, spune o realitate la capitolul: „La învățătorul satului”

 „ De 80 de ani, de când viețuiau Ingmarii în comună, nu se pomenise acolo un om cărui să-i fi dat în gând să înnoiască religia care era mama oblăduitoare a tuturor. Auziseră sătenii că ici și colo se formează secte religioase: baptiști și alții, dar spuneau, râzând, că parascovenii de asta sunt bune pentru cei din Appelbo și Gagnef. La ei nu o să pătrundă niciodată prostiile astea. Toți veneau la biserică, regulat, chiar pe viscolul cel mai mare. Predicatorul nu era un om excepțional, dar ei se duceau la biserică numai ca să cinstească numele Domnului și nu ca să asculte o predică frumoasă. Numai învățătorul îndrăznea câteodată să spună. Predicatorul nostru are o singură predică pe care o repetă într-una..Învățătorul satului era singurul necăjit de insuficiența pastorului”. Pag. 37. „într-una din zile, se adună câțiva notabili ai satului și foarte îngrijorat le spusese că are de gând să înceapă un ciclu de predici pentru luminarea și întărirea oamenilor în credința cea veche, care parcă a început să slăbească.. Trebuiau pregătiți oamenii pentru ziua când vor cădea peste ei misionarii sectelor”. Pag 39.

Învățătorul satului spune preotului: „Părerea mea este că suntem amenințați de o invazie de eretici și sectanți. Trebuie să ajutăm biserica cu orice chip”. Pag 39.

 Constatăm că baptiștii au venit cu Evanghelia pe un ogor în care vestirea Evangheliei nu era o prioritate pentru cei ce trebuiau să facă acest lucru.

Dumnezeu însă veghează ca Evanghelia să fie vestită la toate popoarele, națiunile și limbile.

„Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod”. (Apocalipsa 14:6)

În aceste împrejurări au venit baptiștii care au fost bine primiți de popor, dar criticați de biserica cuvântătoare.