„Mişcarea baptistă din
Ungaria: Progres şi dificultăţi
De către Rev. C.T.Byford
În Ungaria mişcarea
baptistă a înregistrat în ultimii ani un succes fulminant, mai mare decât în
orice altă ţară europeană. Universalitatea mesajului este demonstrat prin faptul
că există biserici printre fiecare naţionalitate cuprinsă în această ţară.
Condiţiile sociale şi politice ale ţării erau nefavorabile pentru a realiza o
lucrare evanghelică reuşită. Masele de oameni erau separaţi, ba, chiar putem
spune că se împotriveau oricărei forme de
religie organizată şi vitală. Bisericile romano-catolice erau aproape goale, în
timp ce slujitori ai bisericilor reformat protestante au negat în mod deschis
dumnezeirea şi Învierea lui Isus Cristos. Pe plan intern politicienii erau îngrijoraţi
din cauza conflictelor dintre Catolici şi Protestanţi. Căsătoriile civile, tolerarea
evreilor, independenţa religioasă şi Guvernul local erau întrebări arzătoare. Ţara
suferea de pe urma mişcării politice ce
a dat naştere revoluţiei sub regimul lui Kosuth; şi lupta pentru libertatea
civilă şi religioasă a fost prelungită şi cruntă.
În ciuda tuturor
obstacolelor, în mai puţin de un secol jumătate, au fost înfiiinţate mai mult
de 800 de biserici şi centre misionare iar acum 26,000 de bărbaţi şi femei sunt
în părtăşie cu biserica. Când ne raportăm la imensul flux de emigraţional al
populaţiei, respectiv al celor care frecventează regulat biserica, dezvoltarea
mişcării baptiste ne apare cu atât mai remarcabilă.
Într-o ţară poliglotă
cum este Ungaria – există 8 limbi de circulaţie în interiorul acestui stat – bisericile
oficile sunt diversificate şi ele în ce priveşte regimul politic şi forma de
guvernământ, dar ele sunt una şi aceeaşi
când vine vorba de fidelitatea lor către dogmele centrale ale credinţei
adevărate şi unite prin fervoarea evanghelistică. Un lucru pe care îl au în
comun baptiştii din Ungaria cu majoritatea
bisericilor din întreaga Europă este faptul că împart aceeaşi
descendenţă spirituală, pe care i-o datorează lui J.G. Oncken din Hamburg,
acest „apostol modern“.
În anul 1845, în timp ce
Ungaria era îndurerată din cauza revoltei Kossuth, o mulţime de descendenţi ai
coloniştilor meşteşugari germani au părăsit ţara pentru a-şi exercita
meseriile, profesiile în Austria şi Germania. Şase tâmplari din Budapesta –
Johann Rottmayer, Karl Scharschmidt, Johann Woyke, Josef Marschall, Anton
Hornung şi Andreas Tivelly – şi-au găsit slujbe în Hamburg, unde erau numeroase
cereri pentru muncitori pricepuţi pentru reconstruirea oraşului după marele incendiu
din 1842.
Rottmayer, fiind găzduit
de un membru devotat al bisericii baptiste din Hamburg şi fiind atras de acea
credinţă aprinsă în Isus Cristos le-a dus vestea cea bună şi colegilor săi
muncitori din Budapesta. Aceştia au obţinut copii ale Scripturii – pe care până
acum nu o cunoşteau – şi în cele din urmă, toţi au fost convertiţi, botezaţi şi
primiţi în rândurile bisericii din Hamburg. Oncken s-a interesat foarte
mult de noii convertiţi, şi în 1849 a
recomandat întoarcerea lor acasă ca şi predicatori artizani ai Evangheliei.
Îndată, după sosirea lor în Budapesta li s-au alăturat trei confraţi
credincioşi din Hamburg – Lorders, Kuse şi F. Oncken.
Prin generozitatea lui
J.G. Oncken şi cu ajutorul unei donaţii
a Societăţii de Tractate din Hamburg, primele tractate protestante în limba
maghiară au fost tipărite în Budapesta şi puse în circulaţie de către fraţi în
întreaga ţară. După aceea, timp de 15 ani aceşti pionieri au muncit însă cu
foarte slabe rezultate. Condiţiile politice în care se găsea ţara erau
împotriva lor, de asemenea. Oamenii fierbeau, atât la propriu cât şi la
figurat, fiind nemulţumiţi; exista un conflict cu Austria în legătură cu
auto-guvernarea statului maghiar; Romano catolicii, ca şi biserică dominantă,
se lupta pentru a-şi menţine supremaţia.
În mod repetat liderii
noii mişcări erau traşi, duşi cu forţa în faţa magistraţilor, amendaţi cu sume
mari de bani şi condamnaţi la închisoare. Totuşi, în ciuda persecuţiilor pe
care le-au suferit, convertiţii au învins, şi în 1865 reverendul G.W. Lehmann
din Berlin, cunoscutul co-adjunct al lui Oncken, a vizitat Budapesta şi în
secret, în timpul nopţii, a botezat şase persoane, printre care şi pe fiul cel
mai mic al lui Rottmayer, pe nume Johann. În timpul şederii rev. G.W. Lehmann
s-a format o biserică, prima biserică baptistă din sud-estul Germaniei, şi o
suită de încercări au fost făcute pentru a se ţine servicii de predicare în mod
regulat. De îndată preoţii Romano-Catolici şi-au exercitat puterea şi influenţa
lor pentru a distruge biserica ce se era în faza embrionară, astfel că a
reînceput o perioadă de mari persecuţii. Unul după altul membrii bisericii au
fost arestaţi şi închişi, până când în cele din urmă au fost alungaţi din ţară.
Merită să dedicăm un
scurt paragraf în continuarea poveştii a acestor pionieri eroici. Rottmayer Senior
a acceptat să intre în slujba Societăţii Biblice Britanice şi Străine, devenind
colportorul pionier al acestei societăţi în Statele Balcane; Woyke s-a refugiat
în Glasgow, unde s-a alăturat Bisericii Baptiste John Street, căreia i-a rămas
până la moarte un apărător devotat şi credincios. De asemenea el a rămas un
partizan pasionbat al lucrării din Ungaria; Hornung şi Tivelly au emigrat în Statele Unite unde au început munca
printre coloniştii maghiari stabiliţi în marile raioane de cărbune şi fier
aflate în Pennsylvania; Scharschmidt şi Marschall s-au stabilit cu domiciliul
pentru o vreme în Germania, reîntorcându-se în Ungaria zece ani mai târziu;
Rottmayer Junior a mers în Hamburg, unde a fost ajutat mult de către Oncken, şi
de acolo la Berlin unde a lucrat sub îndrumarea lui G.W. Lehmann până când, mai
târziu, Oncken l-a trimis ca şi misionar pionier în Munţii Harz şi Holstein. După
stagiul său militar ca şi recrut, el a început lucrarea baptistă în Viena iar
atunci când a fost constrâns să plece din acest oraş, s-a reîntors în Ungaria. El
este acum la conduecerea bisericii maghiare din Koloszvar.
Odată cu împrăştierea
confraţilor, serviciile divine din Budapesta au fost abandonate şi după cum o
dovedesc evidenţele din exterior, biserica a fost dizolvată.
În 1867 maghiarii au
dobândit statutul de structură autonomă
al Ungariei, şi odată cu aceasta o serie de libertăţi religioase şi civile.
Treptat ţara s-a stabilizat sub aceste noi condiţii politice, şi începând cu
anul 1873 au răsărit zorii unei noi ere pentru mişcarea Baptistă. O realitate
remarcabilă a acestei noi ere o constituie personalitatea lui Heinrich Meyer, de
al cărui nume este legată lucrarea din Ungaria, de peste 40 de ani.
Meyer, care este de
origine german, s-a stabilit cu soţia sa în Budapesta în 1873, ca şi agent al
Societăţii Biblice Britanice şi Străine. El a fost un caracter puternic, dând
dovadă de un curaj inepuizabil şi o energie neîncetată. Ca şi colportor al
Societăţii Biblice a profitat de fiecare prilej pe care l-a avut şi a predicat,
a propovăduit Cuvântul. Aceasta nu era o sarcină uşoară, tocmai pentru că avea
parte de multe opoziţii atât în ce îl privea pe el cât şi mesajul pe care îl
transmitea, dar a reuşit să-şi adune câţiva ascultători chiar în mijlocul
căminului lui. În luna decembrie a anului 1874, Meyer şi-a botezat primii doi
convertiţi, astfel că biserica din Budapesta a renăscut. Ulterior alţi membrii
s-au alăturat şi comunitatea a început să crească repede, când anumite
reclamaţii în legătură cu aşa-zisa propagandă sectară a domnului Meyer l-au
silit pe acesta să renunţe la orice legătură a lui cu Societatea Biblică. De
acum el şi-a canalizat toate energiile
înspre câmpul acesta al evanghelizării şi a început lucrarea sa itinerantă prin
întreaga ţară, predicând oriunde reuşea să fie ascultat. În ciuda opoziţiei
categorice din partea preoţilor romano-catolici şi chiar a clerului luteran,
Meyer a convertit oameni în multe oraşe, reuşind să întemeieze multe biserici printre
coloniştii vorbitori de limbă germană din marele district Alföld, cât şi
printre meşteşugarii din oraşele industriale. Dificultăţile întâmpinate de el
ar fi descurajat, intimidat pe un truditor mai puţin curajos: demnitari locali,
mulţimi ostile şi preoţi intoleranţi, bigoţi. Toate aceste persoane erau
împotriva propovăduitorilor ca şi Meyer, dar cu toate acestea, el a continuat
cu speranţă şi credinţă, aşa încât eforturile lui nu au fost în zadar.
Zece ani după sosirea
lui în Budapesta, Meyer a botezat şi primit în cadrul bisericii 629 de bărbaţi
şi femei, şi în ciuda fluxului continuu de emigrare şi a deceselor, 499 de
membri au fost înregistraţi în 50 de centre. Şcolile dumincale au fost şi ele
demarate de el cu scopul de a instrui tinerii în ce priveşte credinţa cea nouă
descoperită de părinţii lor, şi de a o înţelege pe deplin. Zece ani mai târziu
(1893) botezurile au atins numărul de 3,805 iar totalitatea membrilor
bisericilor era de 3,200 persoane. Odată cu creşterea mişcării, schimbarea
condiţiilor politice ale poporului, controversa aprigă dintre romano-catolici
şi biserica Reformat Protestantă, precum şi alte cauze, s-au schimbat şi
părerile opuse ale oficialilor locali, astfel încât opinia publică au revenit
la sentimente mai bune şi au avut mai multă îngăduinţă faţă de noua credinţă.
Reuşita lucrării
baptiste din Ungaria i se datorează în primul rând lui Heinrich Meyer şi a activităţii sale
neobosite, precum şi a ajutorului oferit la momentul oportun de către Uniunea
Baptistă Germană. Trebuie făcute menţiuni şi despre bărbaţii credincioşi pe
care Meyer i-a strâns în jurul lui în anii de început şi cărora le-a insuflat
propriul său spirit evanghelic provocator, agresiv în sensul bun al cuvântului
pentru ca mai apoi aceştia să fie trimişi mai departe să propovăduiască în
întreaga ţară.
Anton Novak şi soţia sa
au fost printre primi 20 botezaţi de Meyer, şi prin aceşti devotaţi prieteni
„Cauza“ a început să se dezvolte foarte repede în districtele Bekescsaba şi Nagyszalonta. În una din
vizitele periodice ale lui Meyer în Bekescsaba, el l-a găsit pe Novak împreună
cu 37 de candidaţi care aşteptau să fie botezaţi. Doi dintre aceşti oameni
fiind Mihaly Kornya şi Mihaly Toth, două nume care vor fi pentru totdeauna
asociate cu frământările de început ale bisericii maghiare.
Kornya timp de mulţi
oameni a slujit ca şi colportor şi după aceea ca şi evanghelist în subordinea
lui Meyer. Acesta reuşea cu mult succes să-şi expună predicile curajoase pentru
acea vreme. În ultimii ani a înregistrate succese remarcabile în rândul Rutenilor
, botezând mai mult de şase sute pe temeiul profesiunii lor de credinţă. Deşi înaintat
în ani şi slăbit din ce în ce mai tare de multele încercări prin care a trecut
de dragul Evangheliei, apostolul veteran încă îşi duce campania sa
activ-propagandistice printre cei analfabeţi şi mai loviţi de sărăcie locuitori
ai Ungariei. Unii dintre cei convertiţi de el s-au reîntors la casele şi
pământurile lor din România începându-şi lucrarea, aici, printre compatrioţii
lor.
În timp ce Kornya a
activat printre Ruteni, Toth a avut un rol esenţial în extinderea mişcării în
rândurile slovacilor şi slovenilor aflaţi în provinciile sudice, unde a a înregistrat
la rândul lui rezultate remarcabile. El a fost mijlocul, calea prin care s-au
convertit sute de oameni, el însuşi botezând aproape 500 de bărbaţi şi femei,
primindu-i pe aceştia în tovărăşie cu biserica.
Pe lângă faptul de a
inspira şi a trimite mai departe evanghelişti, Meyer, ca şi un vechi slujitor
al Societăţii Biblice, a ştiut, a învăţat cât valorează Cuvântul sub formă
tipărită. Cu ajutorul Departamentului de Publicaţii al baptiştilor germani,
Meyer a obţinut părţi ale Scripturii, tractate şi altă literatură religioasă,
organizând un sistem eficient de colportaj prin întreg ţinutul. Colportorii lui
au pregătit calea pentru evanghelişti, iar cei din urmă au fost înaintaşi ai
bărbaţilor care au devenit mai târziu pastori ai noilor biserici.
Deşi lui Meyer i se va
acorda întotdeauna un profund respect ca fiind pionierul mişcării Baptiste din
Ungaria, este fără doar şi poate corect să reamintim că datorită unor anumite
defecte ale temperamentului său atât în ce privea conducerea cât şi a metodelor
lui de organizare întreaga lucrare a fost aproape de a fi una eşuată; în
realitate, dacă nu era puternica loialitate către Domnul Isus Cristos a
oamenilor care se deosebeau în opinii de pionier, mişcarea ar fi putut fi
distrusă.
Timp de aproape 25 de ani
Meyer a deţinut controlul asupra lucrării numai în mâinile lui. El a fost cel
care a dictat tot, cel al cărui cuvânt era lege pretutindeni în toate
bisericile. Ca şi organizator el a acordat prea puţină atenţie construcţiei
bisericilor autonome după modelul Noului Testament; el a făcut puţine sau chiar
nicio prevedere în ce aprivit formarea, instruirea unor lucrători eficienţi şi
responsabili; şi nici nu a luat în
considerare spiritul naţionalismului care era în creştere printre maghiari; de
asemenea, nici sentimentul tot mai mare anti-german între naţionalităţile
anti-germane din regat.
Cea de-a doua fază în
dezvoltarea lucrării din Ungaria începe cu trimiterea a trei tineri maghiari –
Lajos Balogh, Andreas Udvarnoki şi Gyorgy Gerwich la seminarul teologic din Hamburg. Acolo
aceştia au învăţat ceva din principiile şi forma de guvernare a Baptismului, şi
au fost impresionaţi de diferenţele dintre metodele de organizare a bisericilor
din Germania şi Ungaria. După un curs de patru ani în Hamburg, aceşti fraţi
s-au reîntors în 1892 în Ungaria – Balogh la casa lui din Hadjuborszemeny,
Udvarnoki s-a întors pentru prima dată în Totfalu şi la scurt timp după aceea
în Budapesta iar Gerwich la biserica (germano-maghiară) unită din Ujpest.
Până la această dată
toate bisericile baptiste din Ungaria erau unite constitutiv în mai marea
Uniune Baptistă Germană (Bund), şi pastori germani ale bisericilor vorbitoare
de limbă germană, sub conducerea lui Heinrich Meyer, supravegheau îndeaproape
bisericile celorlalte naţionalităţi. Odată cu reîntoarcerea din Hamburg a lui
Balogh, Udvarnoki şi Gerwich secţia maghiară a început repede să se dezvolte.
Multe localuri noi au fost deschise şi cele mai puternice au fost transformate
în biserici. Aceste noi comunităţi, complet
impregnate cu spiritul dominant al naţionalismului, şi având o legătură
indirectă cu bisericile germane din ţară, şi-au cerut independenţa de sub
tutela Uniunii Germane, astfel încât după aun timp au format o Uniune Baptistă
Maghiară pentru bisericile vorbitoare de
maghiară. Odată cu dezvoltarea, progesul acestei noi Uniuni, au început să
apară dificultăţi cu privire la dreptul de proprietate al clădirilor în care
comunităţile se întâlneau pentru serviciul divin, alocarea de bani din afară
pentru lucrarea evanghelistică asiduă şi formarea de mari locaţii cu scop misionar, treburi care
până acum cădeau în jurisdicţia lui Meyer; toate aceste probleme vizau
obţinerea independenţei acestor biserici. Relaţiile dintre cele două grupuri au
devenit extrem de tensionate, până în punctul critic în care secţiunea maghiară
a căutat şi a obţinut recunoaşterea din partea Statului.
Liderii Uniunii Baptiste
Ungare, ca şi supuşi ungari, erau îndreptăţiţi
să fie recunoscuţi de către Stat, drept preoţi, pastori ai unei Biserici organizate.
Această recunoaştere le conferea acestora anumite privilegii, inclusiv dreptul
de a intra în şcolile de stat cu scopul de a comunica, a împărtăşi învăţături
religioase copiilor ai căror părinţi erau înregistraţi ca şi membri ai
bisericii Baptiste; dreptul oficial de a celebra căsătoria între membri ai
aceleaşi biserici; scutirea proprietăţilor care le aparţineau baptiştilor de la
anumite taxe impuse de Stat, etc; dar, aceste drepturi implicau de asemenea şi
amestecul Statului într-o manieră total contrară principiilor Noului Testament.
Printre multele aspecte neplăcute ale acestei recunoaşteri se numărau: impunerea
de condiţii care limitau libertatea bisericii în a-şi alege preoţii şi
prezbiterii; plasarea, în mod oficial, în mâinile unui singur om puterea, lucru
care era în totalitate incompatibil cu noţiunea de egalitate şi libertate a întregii frăţii; punerea întregii biserici
la mila unei aşa numite „ordini
administrative“ şi făcând-o subiect al intrigilor locale şi al schimbărilor
politice. Toate aceste aspecte de mai sus au creat în jurul lor un fel de test
parlamentar şi administrativ, referitor la ce este şi ce nu este, biserica
Baptistă, în consecinţă devenind un risc pentru toţi Baptiştii nerecunoscuţi
sau neştiuţi.
În 1905 regulamentele privitoare
la recunoaşterea Baptiştilor, drept o organizaţie religioasă, au fost traste
sub influenţa Ministrului Cultelor, acceptate de liderii Uniunii Baptiste
Ungare, şi ratificate în mod corespunzător de către Guvern. Conflictele,
certurile regretabile dintre cele două facţiuni s-au intensificat – într-o
parte erau cei „recunoscuţii“, în special Maghiari, iar de cealaltă parte
erau „ne recunoscuţii“ Germani, cu care
erau asociate majoritatea formată din bisericile Slovace şi cele ale Rutenilor.
A urmat o ruptură completă între cele două grupări şi au început lupte
pustiitoare.
Totuşi, din fericire,
zelul lucrătorilor din ambele tabere nu s-a epuizat în aceste dispute interne.
Strădania, efortul evanghelistic a continuat, înregistrându-se o creştere masivă
în rândurile bisericii. După zece ani de înstrăinare, ba chiar mai rău, liderii
ambelor grupuri au căzut de acord să înainteze problema conflictuală Comisiei
Alianţei Baptiste Internationale, pentru arbitraj. Prin Comitetul Executiv,
Alianţa şi-a desemnat ca şi arbitrii, judecători pe Dr. Clifford, preşedintele
Alianţei, pe rev. J.H. Shakespeare, secretarul acesteia şi pe dr. Newton
Marshall. Termenii de referinţă au fost hotărâţi şi acceptaţi de ambele grupuri
cu ai lor lideri care au promis să respecte decizia Comisiei.
Termenii de referinţă au
fost:
1. „Să se examineze
poziţia existentă cu privire la organizarea ecleziastică a baptiştilor
recunoscuţi şi nerecunoscuţi atât în
relaţia acestora cu învăţătura Noului Testament cât şi cu Legea Statului Ungar;
în plus, să elaboreze o constituţie, o structură pentru lucrările viitoare ale
confesiunii baptsite din Ungaria.
2. (a) Să se examineze
metodele actuale ale colectării şi distribuirii de fonduri în scopuri
confesionale şi a felului în care aceste fonduri sunt păstrate.
2. (b) Să se determine în
cine şi în ce vor fi investite pe viitor fondurile existente ale confesiunii.
2. (c) Să se elaboreze
un sistem financiar pentru operaţiuni viitoare, mai ales în ce priveşte
contribuţiile de peste graniţe.“
Împuterniciţi ai
comisiei au adunat informaţii şi au studiat raporturile oferite de cele două
părţi, astfel încât la 27 Noiembrie, 1907, la Budapesta a început ancheta,
desfăşurată în prezenţa a aproape o sută de reprezentanţi ai bisericilor
Baptiste din Ungaria. Au fost audiaţi martorii fiecărei grupare iar Comisia a
evidenţiat spiritul excelent manifestat de fiecare grup în parte, dorinţa
evidentă ca aceste conflicte de care s-au săturat toţi să ia sfârşit; s-a
punctat de asemenea şi completa încredere în Comisie a ambelor părţi implicate
în acest proces. În încheiere împuterniciţii comisiei au venit cu un plan ce
implica o Uniune a tuturor Baptiştilor din Ungaria, fără nicio referire la
grupări sau divizări din trecut şi au recomandat bisericilor crearea unei
constituţii care ar fi avut ca unic scop acceptarea tuturor deopotrivă,
indiferent de limba vorbită.
Cea de-a treia fază în dezvoltarea
lucrării Baptiste în Ungaria a început cu anunţarea hotărârii finale a membrilor
comisiei din cadrul Alianţei Internaţionale Baptiste, şi a vizitei rev. J.H.
Rushbrooke în calitate de reprezentant al Alianţei care să conducă întâlnirea
inaugurală a noii-formate Uniuni Baptiste Ungare în luna ianuarie a anului
1908.
Liderii „consacraţi,
recunoscuţi“ vor descoperi că este mai uşor să faci un pas greşit decât să te
întorci pe drumul drept, corect şi eforturile lor de a se elibera de sub
controlul Statului nu au fost încununate de succes. Ei au înaintat Ministerului
Cultelor statutele lor organizatorice într-o nouă formă, cu noi modificări, dar
rectificările lor încă nu au primit o aprobare oficială.
Între timp, ambele părţi
sunt cel puţin formal integrate în acea Uniune, şi lucrează împreună în câteva
direcţii pentru promovarea, progresul în Ungaria al Regatului lui Cristos. Locaţia
Departamentului ce se ocupă de publicarea materialelor religioase se găsea la
subsolul Primei Biserici Baptiste, în Budapesta, unde erau în slujba Comisiei
30 de tipografi şi mecanici. Aceştia au publicat aproximativ cinci publicaţii
maghiare, una germană şi două româneşti, tirajul total fiind de aproape 150,000
de copii pe lună, plus un mic supliment săptămânal, numit Olvasd, cu un număr
de exemplare de 18,000. De asemenea Uniunea avea în întreţinere două adăposturi
pentru baptiştii în vârstă, care găzduia aproape 50 de veterani.
Prin programul Şcoala
Duminicală, Comisia şi-a desemnat un reprezentant şi anume, pe fratele Nagy
Pal, care şi-a dedicat întreaga sa vreme vizitării bisericilor şi încurajând
începerea deschiderii cât mai repede a şcolilor dumincale care vor fi legate de
fiecare comunitate Baptistă locală. Urmând recomandările Comisiei, Uniunea a făcut
o încercare de a pune bazele unei şcoli pentru predicatori. Acest proiect s-a
derulat în două cămăruţe alăturate bisericii maghiare principale din Budapesta,
dar după ieşirea de pe băncile ei a aproape 30 de bărbaţi a trebuit să fie
închisă din lipsă de fonduri. Toată munca, activitatea avusese să fie făcută în
mod voluntar, de către oameni ocupaţi cu lucrarea pastorală, şi încordarea,
tensiunea la care trebuiau să facă faţă a fost prea mare pentru aceştia ca să
mai continue la capacitate dublă.
A fost cumpărat un teren
aproape de oraşul Budapesta, care a fost destinat construirii unor clădiri permanente,
iar atunci când fondurile o vor permite şcoala va fi redeschisă cu personal
suficient şi mai corespunzător.
Motivul pentru care este
nevoie de o şcoală de acest profil poate fi însumat de două chestiuni, fapte
evidente:
1. Numărul baptiştilor
din Ungaria este în creştere continuă, (potrivit unui raport) de 2,000 pe an; aproape
în fiecare săptămână sunt deschise noi staţii, centre; sunt formate biserici în
cartiere unde numărul membrilor depăşeşte 100 de credincioşi botezaţi.
2. Al doilea aspect şi
cel mai important, este pericolul grav din anumite subdiviziuni administrative,
în mod special în rândul Rutenilor şi al Slovacilor, în care numeroşi membri ar
trebui „ ademeniţi, momiţi de învăţături diferite“, predicate mai ales de
Nazarineni şi Adventişti, care au găsit în Ungaria un teren proprice pentru
a-şi răspândi propaganda lor.
Datorită unor oameni
uniţi, a unui predicator instruit adecvat şi a continuării patosului evanghelic,
următorii zece ani ar trebui să fie martorii unui mare seceriş în bisericile
din Ungaria, iar baptiştii ar trebui să fie număraţi în multe zeci de mii.”
