05. Adevărul nu poate fi omorât

Al doilea text scris în limba română despre Balthasar Hubmaier l-am găsit în revista „Apostolul Păcii”, Anul I, Nr. 1 și apărea în contextul în care baptiștii din România anului 1937 erau greu încercați prin prigoane de tot felul, pe tot cuprinsul țării. La pagina 8 este scris cu litere mari titlul: „Sub valul de prigoană” și aflăm și care erau problemele:

I. Ofițerii de stare civilă refuză să facă formalitățile de trecere la cultul baptist.

II. Copiii noștri sunt forțați să asiste la serviciile divine ale altor culte.

III. Șefii de post intră în adunări și conturbă liniștea și programul de închinare.

Iată și articolul despre Balthasar Hubmaier preluat în întregime din revistă.

„Marii eroi ai Credinței[1]

Dr. Balthasar Hubmaier

„Adevărul nu poate fi omorât, chiar dacă uneori este arestat, biciuit încoronat cu spini, răstignit și pus în mormânt totuși înviază glorios a treia zi, pentru a domni triumfător!” În aceste cuvinte se oglindește: gândirea, traiul și moartea eroică a lui Balthasar Hubmaier.

Viața atât de bogată și de activă a acestui om ales, nu poate fi cuprinsă în puținele rânduri ale unui articol. Vom încerca, să dăm cititorilor noștri, o privire generală asupra caracterului fundamental, care a făcut din Hubmaier un bărbat întreg, un creştin adevărat, un martor neînfricoșat al Adevărului etern.

Născut pe la sfârșitul secolului al XV-lea, la Friedberg, un mic orăşel din nordul Bavariei, a terminat cu mult succes şcoala latină în Augsburg. Mic de statură, având culoarea feţii negricioasă, tot exteriorul său trăda: energie, hotărâre, drum drept.

La 1503, urmă universitatea din Freiburg, cu atâta sete, încât o sfârși cu cele mai mari laude bine meritate. Fusese sfătuit să urmeze medicina, dar el refuză, spunând: „Vreau mai bine să pătrund adevărurile dumnezeieşti, cărora să le fac loc in cămările minţii mele”. La 31 August 1512, Hubmaier luă doctoratul în teologie, cu succes desăvârșit.  Ajuns profesor de teologie şi păstor al bisericii Universităţii, respectat de toţi, fu numit, după trei ani, rector la Universitatea din Freiburg.

La 1516, e ales predicator la catedrala catolică din Regensburg şi după şase ani, urcă cele mai înalte trepte ale funcţiunilor publice din patria sa.

Venind în contact cu scrierile Iui Luther, Balthasar  Hubmaier renunţă la toate posturile şi părăseşte biserica catolică, după ce suferise nesfârșite învinuiri calomnioase

şi prigoniri de tot felul.

Cu reformatorul Zwingli, Hubmaier intră în corespondenţă plină de iubire prietenească, iar în urma atitudinii luată de Luther cu privire la botez, Hubmaier se desparte de el, pentru a urma adevărul Noului Testament.

La 1525, Wilhelm Reublin botează pe Balthasar Hubmaier, și împreună cu el, se botează alți 400 de membri ai bisericii sale din Waldshut.

Urmărit de Împărat, care îi hotărâse peirea, Hubmaier se refugiase în Elveția, patria amicului său Zwingli. Primit rece de acesta, este prins și aruncat în temniță. Scăpat de aici, se duce în Moravia, unde începe o mare activitate misionară.

Printre scrierile sale, multe la număr, se remarcă cartea: „Despre botezul creștin al celor credincioși”. Într’ânsa Hubmaier se apără de calomnia, că acei cari  se botează pentru a doua oară cu botezul credinţei sunt învinuiți de  sectarism şi de nesupunere autorităţilor.

Se ocupă apoi de însemnătatea  botezului apostolic, care a fost practicat numai prin afundare în apă a celor întorși la Dumnezeu, pe baza mărturisirii lor.

Un capitol special este rezervat studiului botezului, practicat de către Ioan Botezătorul şi botezul Domnului Iisus, rezumând că Botezul lui Ioan era precedat întotdeauna de predică, care lucra la inimile oamenilor şi-i făcea să se pocăiască. Arată apoi că Apostolii Domnului Iisus au fost trimişi să predice, să înveţe pe oameni ca să creadă, şi să îi boteze.

Cele  zece argumente dovedesc în chip minunat de frumos că botezul

copiilor nu are nici un temei în Noul Testament şi că înaintea botezului

trebuie să meargă întotdeauna învățătura oamenilor cari vor să se boteze. In cele şapte capitole, câte conţine cartea, Hubmaier dovedeşte că ordinea în care trebuie să fie botezul creştin, este următoarea:

1. Predicarea Cuvantului.

2 . Ascultarea predicei.

3. Credinţa însoțită de întoarcerea la Dumnezeu.

4. Botezul prin afundare în apă.

5. Faptele credinţei.

Apariţia acestei cărţi a stârnit o mare furtună printre prieteni şi  duşmani. Primul care se ridică împotriva lui a fost Zwingli.

Hubmaier a mai scris un catehism, în care și-a expus  în chip neasemuit de limpede — sub formă de dialog — credinţa sa curată în învățăturile Noului

Testament. Printre celelalte scrieri ale sale, numim:

„Tatăl nostru”.

„Iată trupul Meu”.

„Forma botezului cu apă”.

„Libertatea voinții”.

„Pedeapsa frățească”.

„Despre sabie”.

La sfârșitul anului 1527, la porunca Împăratului Ferdinand, Hubmaier este prins și dus la Viena. De aici din închisoare, Hubmaier trimise la 3 ianuarie 1528 o scrisoare de apărare Împăratului Ferdinand, care cuprinde 27 articole și în care își expunea întreaga sa credință Nou Testamentală.

Trei luni a stat închis, bolnav și suferind lipsa cărților pe cari le îndrăgise atât de mult, în timp ce doi călugări catolici iscusiți au încercat cu multă diplomație, dar fără succes, să-l convertească pe temutul adversar.

La 26 Februarie 1528, Guvernatorul orașului Viena, primi o scrisoare Imperială, în care împăratul își exprimă uimirea că adepții lui Hubmaier creșteau tot mai mult în țară și porunci ca întemnițatul să fie cât mai curând pedepsit cu moartea pe rug.

Într’adevăr, după ce Hubmaier a fost torturat cu diferite instrumente inchizitoriale, pentru a fi forțat să nege învățăturile și credința sa, dar fără succes, a fost condamnat la moarte prin ardere pe rug.

La 10 Martie 1528, Balthasar Hubmaier, fu purtat în căruță spre locul de osândă. Pe drum, călăii rupeau bucăți din carnea lui, cu ajutorul unor clește pe cari le înroșeau în foc. Tot timpul soția lui îl încuraja să nu șovăiască și să rămâie statornic până la ultima lui suflare. Ce nobilă femeie! Trei zile mai în urmă, i se legă și ei o piatră de gât și fu aruncată în Dunăre, de pe podul principal al orașului Viena.

Astfel, înconjurat de flăcări și înăbușit de fum, sfârși unul din cele mai nobile spirite ale reformației, un bărbat al cărui caracter desăvârșit a stors recunoștința unanimă a adversarilor săi, a cărui evlavie se afla pe același nivel cu știința sa, și al cărui dar de vorbire și de convingere, nu era întrecut de nici unul din contemporanii săi.

Deasupra vieții sale, se pot scrie cu litere de aur, cuvintele mărețe pe cari obișnuea să le rostească adesea: „Adevărul nu poate fi omorât!”

---

[1] Apostolul Pacii, Anul I, No. 1, 1 Ianuarie 1937, pag. 4.

04. Dumnezeu nu poate fi oprit de un context, în exercitarea voii Sale

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?  (Geneza 18:14, VDCC)

Balthasar Hubmaier este omul prin care Dumnezeu demonstrează că nu este limitat de un context, o împrejurare, ca să își ducă la îndeplinire planul Său de predicare a Evangheliei. Nu se poate spune despre o lucrare ce o face Dumnezeu: „numai atâta s-a putut”. Dumnezeu despică apele mării să treacă poporul Său, dă mană 40 de ani să sature un popor. Evanghelia se răspândea cu putere, deși iudeii și mai marii lor căutau să-i oprească și omorau pe unii din ei.

Un articol despre Balthasar Hubmaier am găsit într-o revistă a baptiștilor americani: „Baptist and Reflector”, din anul 1927.

„Un Baptist autentic[1]
Discernământul spiritual este esențial pentru cunoașterea și desfășurarea voinței lui Dumnezeu. Dacă refuzăm să facem ceea ce știm, viziunea însăși devine obscură sau ștearsă. Un exemplu istoric pentru a ilustra și a impune problema: Martin Luther, Ulrich Zwingli și Balthasar Hubmaier erau contemporani, născuți în decurs de trei sau patru ani unul de altul, - 1483, 1484 și, respectiv, 1480. Ei erau oameni buni, cu o capacitate superioară de învățare, înzestraţi cu o minte strălucitoare, ultimul fiind numit  pe deplin egal cu ceilalți în aceste privințe. Hubmaier, care este probabil mai puțin cunoscut cititorului în general, și-a îndeplinit clar poziția baptistă, așa cum este prezentată în Noul Testament - credința și pocăința, botezul, viața spirituală, responsabilitatea individuală, libertatea conștiinței, separarea dintre biserică și stat, Noul Testament  fiind văzut ca singura autoritate în treburile religioase. Au existat momente când se părea că Zwingli și Luther erau pregătiți să meargă la fel de departe ca Hubmaier, momente de o clară viziune spirituală, dar au ezitat. Se temeau să se despartă de dependența de puterea magistratului și a soldaților săi în momente de tulburare. Se temeau să se angajeze în adunarea bisericii voluntare a Noului Testament și a democrației spirituale. Astfel, Luther și Zwingli au prosperat prin prietenia lor politică, în timp ce Hubmaier a fost luat de către puterile politice și ars pe rug.
Adesea, am scuza greșelile și excesele grave ale lui Luther, spunând că acestea se datorează "spiritului vremurilor". Dar Hubmaier avea exact aceleași "vremuri" și același "spirit" cu care trebuia să se lupte. De ce el se dovedeşte superior mediului în care trăia și ei au eşuat să facă acest lucru, el învăţând să interpreteze corect semnele timpului său. El stătea în fața întregului adevăr descoperit lui și, deși el a rămas un pic în torturile îngrozitoare pe care le-a provocat, şi-a revenit și a murit dând glorie lui Dumnezeu.
Este de datoria noastră să înțelegem ziua noastră, timpurile noastre cu îndatoririle lor, dificultățile și încurajările lor. Unii ne-ar îndemna să nu mergem prea repede sau prea departe; nu pentru a scăpa de spiritul veacului nostru. Dar Duhul lui Dumnezeu este mai puternic decât spiritul veacului, iar datoria noastră este să interpretăm în mod corect timpul și să urmăm Cuvântul lui Hristos până la sfârșit. Să nu fim  profeţi ai vremurilor, ci profeți ai mesajului neclintit al Evangheliei. Putem obține curaj din cuvintele eroice și impresionante ale lui Hubmaier, rostite acum 400 de ani: "Adevărul divin este nemuritor; deși  temporar poate fi arestat, bătut, încoronat cu spini,  răstignit și îngropat, fără nici-o îndoială, a treia zi se va înălţa victorios, va domni și va triumfa în vecii vecilor." Lumea încă mai are nevoie de învățătură în ce priveşte lucrurile care mereu au fost susţinute, crezute de către Baptişti.”

 „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”
(Apocalipsa 4:11, VDCC)

---

[1] Baptist and Reflector, November 3, 1927, Pag 8.

03 Ioan R. Socaciu, despre Dr Balthasar Hubmaier - 1928

Aici vezi primul articol

Astăzi postez ce a scris fr. Ioan R. Socaciu în anul 1928 despre  Dr Balthasar Hubmaier. Poate să fie prima prezentare în limba română despre Dr Balthasar Hubmaier.  Mesajul  fr. Socaciu nu diferă mult de mesajul baptiștilor americani din sud.

Dacă știți de un document în limba română,  mai vechi, în care se vorbește de Dr. Balthasar Hubmaier, vă rog frumos să ne comunicați.

Mai jos redau întreg articolul:

 „Patru sute de ani de la martirajul lui Dr Balthasar Hubmaier[1]”

„Iu luna aceasta (martie) se împlinesc 400 de ani de la ar­derea pe rug de către papistaşi a cucernicului credin­cios noutestamental Dr, Balthasar Hubmaier.

Acest om cu frica lui Dumnezeu, era conducătorul baptiştilor,  credincioşilor noutestamentali  în vremea reformaţiei şi baptiştii din toată lumea au serbat în 11 Martie, a. c. (1928), aniversarea de 400 ani de la martirajul unui om al lui Dumnezeu, care şi-a dat viaţa pentru adevărul  Evangheliei. Papa, care a ursit moartea pentru mii de credincioşi în şirul veacurilor, a numit pe Luther, Zwingli, Calvin şi Hubmaier ca ,,patru capi şi conducători ai ereticilor”. Dar singur acesta din urmă a primit cununa de martir.

Balthasar Hubmaier s’a născut în anul 1484 din părinţi de rând, la Friedberg, Germania. Fiind un copil cu o rară capacitate de învăţat carte, a muncit din greu şi şi-a câştigat o cultură superioară.

La 1511 a graduat la Universitatea din  Friedberg cu „aegreul” de maistru în arte, iar în 1512 a luat titlul de Doctor în Teologie.

În  anii 1512-16, Hubmaier era mem­bru în Facultatea de la Universitatea de Ingolstadt, de­venind la 1515 rectorul universităţii. In următorul an fusese chemat ca predicator la Catedrala din Regensburg, unde şi-a făcut un renume prin predicile sale frumoase.

La izbucnirca reformaţiei, Hubmaier a ajutat foarte mult mişcările evanghelice,  el  însuşi fiind pă­truns  de mulţi ani de adevărul Evangheliei. Dar ca un savant treaz şi vecinic cu Noul Testament în mâini, Hubmaier n’a căutat ce zic oamenii, ci ce zice Christos. El s’a ţinut grapă de Evanghelie. La 1523 a plecat in Elveţia, la Zurich. Acolo fu ales păstor evanghelic şi trimes la biserica din Waldshut.

La 1524 a luat în căsătorie pe o credincioasă cu numele  Elizabeta Huglein, o femeie nobilă şi binecrescută. Cu ea a dus crucea zi cu zi pentru Christos şi-au urmat amândoi Domnului cu mare evlavie, botezându-se precum  spune Noul Testament, în ziua de Paşti din anul 1525. Astfel Hubmaier a devenit conducătorul de seamă al credincioşilor noutestamentali, numiţi de  lume anabaptişti, rebotezători, pentrucă botezau numai pe cei ce credeau în  Domnul Isus Christos. El a pre­dicat Evanghelia cu mare putere şi de aceea fu mai persecutat decât oricare alt credincios din zilele lui. A predicat Cuvântul în Moravia, unde oamenii se întor­ceau la Christos cu miile. Vlădicii din Austria se supăraseră foc când văzură înaintarea Evangheliei si jurară să omoare pe Hubmaier cu ori ce preţ, fiindcă astfel vor pierde poporul!  Aşa, la cererea lui papa din Roma şi cea a episcopilor din Austria, Ferdinand I, al Austriei, a căutat viaţa lui Hubmaier, care fu prins împreună cu soţia sa şi ambii aruncaţi în temniţă la Vienă. După un timp de tortură grozavă, cu bătăi şi schingiuiri, în vreme ce preotul îi silea să lase credinţa noutestamentală şi să primească pe cea papistaşă, împăratul văzând că nici o grozăvie nu-i poate face romano-catolici, împreună cu mai marii preoţilor, au osândit pe Balthasar Hubmaier în ziua de 3 Martie 1523, la ardere pe rug.

În  ziua de 10 Martie 1528, credinciosul Dr. Bahthasar Hubmaier, predicator al Evangheliei şi condu­cător baptist, după ce fu înjurat de prigonitorii săi, a fost dus în mod batjocoritor pe străzile Vienei, la locul de execuţiune. Dar el în loc să-i blesteme, s’a rugat pentru ei. Pe când călăii îl legau la rug să-l ardă de viu, ucenicul Domnului cânta cântarea „Indu­rat Sfătuitor, Duhul Sfânt mângăitor”,        iar       soţia    lui        îl îmbărbăta ca să stea tare în Domnul. In prezenţa so­ţiei sale, martirul creştin Hubmaier, fu ars pe rug. La trei zile mai în urmă, soţia lui, la porunca mai marilor zilei, fu luată de călăi, au dus-o la Dunăre, i-au le­gat pietre de gât şi apoi au aruncat-o în apă.

De ce au fost ambii aşa mişeleşte omorâţi? De ce şi pentru ce au trebuit să moară aceşti credincioşi ai lui Isus? Ei au murit pentru idealul Sfânt al unei biserici spirituale, compusă numai din credincioşi bo­tezaţi întru mărturisirea credinței lor în Domnul Chris­tos, pentru neprihănita învăţătură a Noului Testament, pentru directa legătură a credinciosului cu Dumnezeu, fără nici o mijlocire omenească, pentru li­bertatea absolută a sufletului şi pentru idealul sepa­rării bisericii de stat.

Martirii Balthasar şi Elizabeta Hubmaier, au murit protestând contra corupţiei şi tiraniei bisericii papale, contra sacramnentalismului şi sacerdotalismului şi în deosebi protestând contra uzului forței publice şi siluirii în materie de credinţă şi religie, în care individului liber i se iau toate libertăţile date de  Dumnezeu.

Ei n’au murit în zadar. Deşi credincioşii din jurul lor fură rând pe rând împrăştiaţi şi omorâţi prin temniţele Austriei sau aruncaţi de vii în foc şi al­ţii înecaţi în apă, cei mai de seamă oameni au rămas influenţaţi de învăţătura şi idealurile lor evanghelice şi în toate ţările civilizate, învăţătura lor despre li­bertatea absolută a sufletului şi separarea bisericii de stat a devenit mândria civilizaţiei şi principiul de guvernare al bărbaţilor de stat. Chiar Austria intole­rantă  şi bigotă, a devenit un stat civilizat, iar Habsburgii, tirani, au sfârşit în ruşine vecinică. Cea mai de scamă ţară din toată lumea are astăzi scrise în constituţia ei învăţătura, pentru care Balthasar Hub­maier fu ars pe rug.

Astfel cuvintele nobile ale martirului Hubmaier s’au împlinit: „Adevărul dumnezeiesc este nemuritor  şi deşi în prezent poate fi întemniţat, biciuit, încunu­nat cu cunună de spini, răstignit şi apoi îngropat, după toate acestea, acest adevăr va învia a treia zi În­vingător si va împărăţi cu biruinţă pe veci de veci.”       I. R. SOCACIU.

---

[1] Farul Mântuiri, Anul IX – No. 6. Martie 1928. Pag. 4.