Ioan R. Socaciu 1931 – 1945 al treilea preşedinte.

Din ciclul „Centenarul poporului baptist”

Dumnezeu a ridicat într-o perioadă destul de complicată, care a coincis atât cu închiderea caselor de adunare cât şi cu scoaterea în afara legii a Cultului Baptist pe fratele Ioan R. Socaciu. Trăind o vreme în America unde a şi studiat a fost un om foarte potrivit pentru a conduce poporul Baptist. Nu s-a temut de greutăţi, nu a dat înapoi ci şi-a  continuat cu dibăcie lucrarea de slujire.

Fratele I. R. Socaciu s-a născut la data de 2 ianuarie 1889, în comuna Curtici, în apropierea Aradului, din părinţii Teodor şi Elisabeta de religie baptistă ocupându-se cu plugăritul. Primele îndrumări le-a primit de la mamă, o femeie evlavioasă şi cu mare credinţă, căreia fiul ei i-a purtat o pioasă amintire.

A făcut patru clase gimnaziale.

La data de 1 ianuarie 1910 a fost botezat.

În anul 1911 este încorporat în armată la artilerie.

La data de 20 iunie 1918 este ordinat pentru raionul Timişoara.

Având gustul amar al lipsurilor materiale peste doi ani a emigrat cu părinţii în America. Aici după un timp, în care a lucrat prin fabrici s-a înscris şi a urmat Academia Done de pe lângă Universitatea Denison din Grenville, Ohio între anii 1913-1917.

În 1917 s-a înscris la Seminarul Teologic Baptist din Louisville, Kentucky, cel mai mare institut de pregătire teologică între baptişti. Şi aici a studiat cu marii dascăli: D. Broadus, Robertson, Sampey, Mullins, etc.

În anul 1921 când era în anul patru, a însoţit o delegaţie a Alianţei Mondiale Baptiste compusă din Dr. E. J. Mullins şi J. Gambrell, care a venit să ne viziteze ţara, şi să se convingă de persecuţiile la care erau supuşi credincioşii baptişti. Ioan Socaciu a însoţit această delegaţie, ca interpret, în toate localităţile unde delegaţiii au făcut vizite. Ocazia aceasta l-a ajutat pe tânărul student în Teologie să-şi revadă locurile copilăriei acum revenit în patria mamă. Vizita aceasta i-a fost hotărâtoare. Bisericile baptiste din România au fost îndrăgite de către el şi atunci a luat hotărârea ca să-şi dedice viaţa lui în slujba acestor biserici.

La 6 ianuarie 1922, s-a căsătorit cu sora Ana Don din Curtici. Căsătoria a fost oficiată de Constantin Adorian şi Radu Taşcă, în biserica din Curtici. Familia sa a fost dăruită cu trei copii: Andrei, Bety şi Ioan.

În ziua de 6 noiembrie 1922 fr. Ioan Socaciu este ales ca preşedinte al comunităţii Prilipeţi.

În 1924 a plecat din nou în America şi s-a înscris la cursul de magisteriu al Seminarului din Louisville, Kentucky, de unde a revenit la 22 august 1926.

În anul 1925 pe când era în America tineretul Român baptist din România la congresul ţinut la Buteni din jud. Arad în zilele de 20-23 septembrie 1925 l-au ales ca vicepreşedinte.

În 1927 a preluat directoratul Seminarului din Bucureşti, şi l-a deţinut până în anul 1931.

În ziua de 7 august 1927 la Curtici jud. Arad a ţinut o conferinţă cu tema:

„Religie, Ştiinţă, biserică şi şcoală”

La Congresul Uniunii, ţinut la Talpoş, în şedinţa de sâmbătă dimineaţa, 31 ianuarie 1931, fr. I. R. Socaciu a fost ales preşedinte al Uniunii. În această demnitate a rămas până la 27 octombrie 1945, când la congresul Uniunii de la Arad, predă conducerea Uniunii preşedintelui ales fr. Ioan Dan.

În zilele de 7 şi 8 octombrie 1939 la Bucureşti fratele Socaciu Ioan este ales de congres ca preşedinte al Uniunii. A susţinut următorul referat: „Biserica Nou-Testamentală”.

Dar, dacă în 1945, a predat preşedenţia Uniunii, a preluat în 1946, directoratul Seminarului pentru a treia oară şi de data aceasta l-a deţinut până în 1954.

Ca delegat al Uniunii, a luat parte la trei congrese internaţionale ale Alianţei Mondiale Baptiste în 1923 la Stockholm, în 1928 la Toronto şi în 1947 la Copenhaga.

După câteva luni de la începerea lucrării Seminarului, în ultimii doi ani ai vieţii sale a suferit de ochi şi inimă.

Vineri 6 Martie 1959, la orele 12,30 a plecat în veşnicie, acasă la Domnul,  fratele Ioan R. Socaciu, cunoscut aproape întregii frăţietăţi, prin lucrarea sa misionară şi dăscălească.

Fratele Ioan Socaciu a scris următoarele cărţi dar a şi tradus:

Baptiştii şi Biblia în 1923 prelucrare.

Armonia Evanghelilor în 1926 cartea costa 20 de lei.

Studii în Noul Testament care apărea în anul 1929 şi costa 60 de lei.

A fost Redactor la revista „Farul Creştin”. A scris de asemenea articole pe teme teologice, predici, ştiri şi informaţii la toate revistele baptiste din vremea dumnealui.

Fr. Ioan Bunaciu afirmă despre fratele Socaciu Ioan că a fost un „merituos dascăl şi un sfetnic de valoare”.

Fr. Alexa Popovici spune şi dumnealui despre fr. Socaciu Ioan: „Bătrânul nostru frate de muncă şi-a făcut din preocuparea sa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, tot mai adânc, o ţintă supremă”.

Surse:

Arhive

Farul Mântuirii

Glasul Tineretului Baptist

Îndrumătorul Creştin Baptist

Un preț pentru libertate, de Saintclaire Chișmorie

Mă bucur să prezint cartea fr. Saintclaire Chișmorie „Un preț pentru libertate”, o carte care prezintă istoria unei perioade prin care a trecut țara noastră, biserica noastră și noi toți, cei mai învârstă. Istoria ce o prezintă fr. Saintclaire Chișmorie, este una foarte reală și se potrivește pentru mii și zeci de mii de români, care și-au riscat viața pentru libertate. Din păcate, această poveste nu se potrivește pentru acei care, în curajul lor eroic, au pierit în apele Dunării sau împușcați pe fâșia graniței sau au dispărut și nu se știe nimic, de acești dornici de libertate.

Cartea aruncă o rază de lumină asupra acelei perioade și ne va ajuta să înțelegem mai bine unele lucruri, care sunt greu de explicat, greu de răspuns sau de înțeles, această parte de istorie pe care unii nu o pot înțelege.

Cartea este istoria noastră, frământarea noastă și aspirația noastră pe care unii au dus-o la capăt, alții doar au visat, dar Dumnezeu, bunul Tată, a intervenit în 1989 și a spus, până aici domnilor.

Saintclaire Chișmorie, este fiul fratelui Ioan Chișmorie, despre care am scri AICI, văzând situația dureroasă prin care trecea tatăl său, și-a asumat riscul de a pleca din România anilor 1980. Împrejurările prin care a trecut sunt dramatice, dar Dumnezeu l-a ocrotit.

 

Recomand cartea, cu căldură, pentru lecturare. Cu alte detalii, vom reveni, detalii pe care nici eu nu le am pe moment.

Felicit autorul, pe fr. Saintclaire Chișmorie, cu recomandare simplă,  să scrie mai mult despre vremea în care a trăit în țară, alături de tatăl său, Ioan Chișmorie. Domnul să te binecuvinteze frate, pe dumneata și familia dumitale și țărișoara noastră dragă, România, dar și America.

Pe pagina de internet a frtelui Saintclarie, vezi AICI, domnul Dorin Bodea are un articol publicat original AICI, în care se vorbește despre acțiunea autorului, mai amănunțit.  Dar cu aprobarea de rigoare, îl postez mai jos în întregime.

În primăvara acestui an va avea loc lansarea uneia dintre cele mai frumoase cărți scrise despre evadarea din comunism intitulată, UN PREȚ PENTRU LIBERTATE, scrisă de domnul Saintclaire Chișmorie fiul compozitorului și dirijorului Ioan Chișmorie-Măderătanul.Este un volum plin de suspans prezentînd foarte detaliat evadarea din România anilor 80 a autorului, nemaiputînd suporta regimul comunist.De origine din localitatea Măderat(Arad), copil crescut la țară cu greutăți ,urmează o școală tehnică, ajunge electrician la Uzina de Vagoane din Arad (vagoane călători) însă este frămîntat mereu de gîndul de a trăi liber.În anii 80 Uzina exporta multe vagoane și pleacă ca delegat de cîteva ori să însoțească vagoanele la îmbarcarea pe vapoare în portul Constanța, timp în care studiază o modalitate de evadare.Se ivește în sfîrșit ocazia și ascuns împreună cu un coleg de origine germană din localitatea Horia într-un perete al unui vagon ambarcat pe vapor din portul Constanța cu destinația EGIPT , ajung pe teritoriul turc , unde cu o funie își dă drumul de pe vapor în mare urmat de prietenul și colegul său. ATENȚIE!  Trei vapoare se opresc într-un triunghi în Dardanele, în jurul lor pentru a nu fi trași de elice la fundul mării, fiind observați de echipajele vaselor. A fost de-a dreptul o minune Dumnezeiască, prin felul cum au scăpat vii, fiind salvați de pescarii turci.Au fost predați autorităților turcești așa cum erau în slip și fără un act asupra lor.După o perioadă extrem de grea petrecută în lagărul turcesc evadează din nou singur de această dată ,( pentru că Tony colegul lui primise viza de Germania) spre Grecia trecînd un rîu doar ajutat de un colac de salvare(tip rățușcă) pentru copii neștiind să înoate. Evitînd din instinct un cîmp minat ajunge cu ajutorul unui țăran grec în primul sat iar apoi este preluat de poliția Greacă. Interogat din nou și dus în lagărul de refugiați aici avînd condiții mai bune ca în Turcia, în cele din urmă ajunge la Atena pentru obținerea vizei la Ambasada Americană. Povestind consulului prin cîte a trecut , avînd un curaj de-a dreptul nebunesc și o dorință nestrămutată de a ajunge în S.U.A.Consulul i-a ascultat povestea impresionat , a stat gînditor iar apoi i-a acordat viza libertății.La rugat însă să scrie o carte despre evadarea lui din România, spunîndu-i totodată ,,America are nevoie de oameni ca tine, Dumnezeu să te binecuvînteze,,.Ajunge în America, iar după alte greutăți privind locul de muncă, ajunge să aibă propria afacere. Se întoarce în România ca cetățean American și se căsătorește cu o fată tot din Măderatul natal, iar astăzi este un om împlinit cu o familie frumoasă. Aducîndu-și aminte de cele spuse de Ambasadorul American de la Atena și mai ales la insistențele prietenilor după mai bine de 35 de ani adună tot jurnalul din acea perioadă și scrie cartea. Acele trăiri detaliate și întreaga poveste mi-a relatat-o și mie atunci cînd ne-am cunoscut și pot să spun că retrăia fiecare moment de parcă s-ar fi întîmplat ieri.Nu cred ca cineva să mai fi scris o astfel de carte , atît de detaliat , cu trăirile pe care le-a avut autorul, prin cîte greutăți și piedici a trecut dar mai ales curajul nebunesc de care a dat dovadă , plătind cu vîrf și îndesat prețul libertății.Cartea a apărut deja în 500 de exemplare, 250 au fost aduse în SUA și oferite prietenilor, urmînd ca celelalte să fie oferite în Arad invitaților la lansarea cărții, însă odată cu apariția cărții și în limba engleză pentru că acest volum v-a fi tipărit și în engleză. Am și făcut demersurile pentru lansarea cărții, urmînd a se stabili detaliile cu autorul cărții. Vreau să mulțumesc lui Saintcleare pentru prietenia noastră, pentru volumul dăruit pe care l-am citit cu deosebită plăcere și vreau să-l asigur de tot sprijinul meu în lansarea cărții.

Harfa Coriștilor, încă mai trăiește și are 114 ani

Încă un dar ne-a dat Dumnezeu, la început de an. Ce bun e Domnul, că tot ne mai descoperă frumuseți și nu sunt prea ascunse, dar nu știm unde sunt, am trecut pe lângă ele, dar erau ascunse. Ascunse pentru mine și fr. Daniel, dar nu și pentru frații din Beliu.

În cartea „Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895 – 199o”, am scris despre  

Harfa Coriștilor. Conținutul era firav, nu am văzut cartea și nu aveam mai mute date. Iată ce am scris în carte:

„Cartea apare în anul 1905, de Mihai Brumar si Vasile Berbecar, se tipărește în 250 de exemplare.

A fost tipărită în peste 200 de exemplare și avea 202 cântări pe note.”

În zilele acestea neobositul frate, Daniel Stoica, a  găsit-o. Cartea era în stare foarte bună și ca de obicei mi-a trimis-o și mie, dar firește pozele, la fel cum le are și dumnealui.

Cartea este proprietatea Bisericii Creștine din Beliu și fr. păstor Dagău Ioan, om de suflet, a îngăduit să o scaneze.

Acuma eu nu pot ține un secret și vi-l dăruiesc pentru a vă bucura, acei care aveți pe inimă lucrarea veche din poporul baptist și mai ales cei ce se ocupă cu muzica. Și vă pun să auziți o cântare, cântată azi și nu oricum și era scrisă acum 114 ani. Cuvintele s-au schimbat.

Cartea s-a făcut cu auto litograf.

Cartea are cântări foarte frumoase, eu fiind bătrân, pe unele le știu chiar așa cum sunt scrise.

Mi-a sărit în ochi o cântare  splendidă, ce o cântă frații noștri Lois și Daniel Prunaru – „Când am pacea Domnului”.

Uitați-vă cum este partitura din cartea noastră, din anul 1905.

Uitați-vă în cartea, „Cântările Evanghelie” din 1913, scrisă de aceiași muzicanți.

Și iată  cum se cântă azi. 

Eu zic, dar ce să zic, decât: „Mulțumim și slavă Domnului pentru cântările  ce le cântau frații noștri de credință, în vremuri străvechi, atunci și azi.

---

[1] Mi