vineri, 28 iunie 2019

Frați orțeni și ce ține de baptiști din Oarța de Sus și nu numai



Coperta despre Biserica Creștină Baptistă „Harul” din Oarța de Sus, este gata. Și cartea este gata, dar este în procesul de tipărire. Dacă ați uitat și vreți să scrieți la carte o zi, două, aveți timp. Trimiteți material.
Dumnezeu a îngăduit ca pe meleagurile sălăjene, acum 100 de ani, să ia ființă la Oarța de Sus o Biserică Baptistă. Acum Dumnezeu a păstrat o sămânță care să-și amintească de înaintași și iată-ne în pragul Centenarului. Ei când! Pe 04 august 2019, la Oarța de Sus, Biserica Creștină Baptistă „Harul”.
Trebuie să fii prezent acolo, musai să te întâlnești cu Dumnezeul care a păstrat această rămășiță, cu oameni dragi, frați și surori, ce să spun bucurie mare va fi.
Păstorul bisericii, Alex Cernea, abia așteaptă să vă vadă, să vă cunoască pe toți fiii împrăștiați.
Veniți acasă, veniți la serbare, să ne bucurăm în Domnul de lucrurile Lui mari făcute la Oarța de Sus.
19. Ai poruncă să le spui: ‘Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului care pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru şi veniţi.
20. Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa, căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.’”

(Geneza 45:19-20, VDCC)

duminică, 23 iunie 2019

Istoria se îmbină cu istoricul



Dumnezeu a hotărât ca în ziua de 23.06.2019 Biserica Baptistă din Buteni, înființată în 1895, prin convertirea lui Teodor Sida, personalitate marcantă a poporului baptist, să fie ales ca păstor un mare pasionat de istorie baptistă, pastorul Daniel Stoica, despre care am  scris AICI.
Biserica Creștină Baptistă din Buteni era un centru important pe harta configurației 
baptiste. Aici a slujit fr. Vasile Berbecar, om de cultură și dinamic în lucrarea lui, poți vedea mai multe AICI și cartea ce a apărut acum  despre fr. Vasile Berbecar, vezi AICI.
Fr. Daniel Stoica se lipește perfect ca păstor în biserica din Buteni, este harnic, pune suflet în lucrare, colaborăm la a scrie istorie aproape perfect.  
Dorim ca Dumnezeu să întărească lucrarea din Buteni și pe noul ei păstor, să lucreze la extinderea Împărăției lui Dumnezeu, să fie o lumină pentru cei din jurul lor.
Dorim bisericii și păstorului ei, drum bun, împreună cu Dumnezeu, care să-i călăuzească pe calea cea dreaptă ce duce-n cer.
58. De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.
(1 Corinteni 15:58, VDCC)



vineri, 14 iunie 2019

Ardelean Emilian 1893 - ? din Jupânești



Fratele Ardelean Emilian vede lumina zilei în 11 noiembrie 1893 în localitatea  Jupânești, județul Severin, părinții fiind Vasile și Maria, de naționalitate română.
Face cele patru clase primare în comuna natală. Avea 2 hectare de pământ pe care îl lucra cu familia.
Aude Cuvântul Domnului și se pocăiește primind botezul în 21 august 1909 în localitatea Curtea, fiind botezat de fr. Ignea Ștefan.
Pe data de 1 octombrie 1919 este ordinat în Biserica Baptistă din Lalașinț de către fr. Covaci Ioan.
În anul 1915 se căsătorește în localitatea Gladna Română cu Margareta și Domnul le dă 3 copii: Emilian 1916 Homojdia, Gligor 1918 Jupânești și Filimon  1919 Jupânești.
În 3 iunie 1924 soția lui, o bună credincioasă, moare la vârsta de 25 de ani. A participat la serviciul funerar muzica fraților din Gladna Română.
A păstorit bisericile baptiste din: Jupânești, Fărăsești, Românești, Brănești și Zolt.
A fost persecutat de jandarmi, primarul comunei Jupânești, pricina dumnealui a ajuns până la                prim-pretorul de la Făget și la București. În documentele de arhivă de la Uniunea Baptistă din București, sunt documente care arată persecuțiile îndurate de fr. Ardelean Emilian și adresele făcute de fratele către autorități, dar și răspunsurile primite.
Dacă printre cititorii acestor rânduri, vei fi tu care cunoști ceva despre fratele Ardelean Emilian, lasă te rog un comentariu.
Mulțumesc, iubite cetitor.