Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.”
(Exodul 17:14, VDCC)
„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” — Nicolae Iorga
Fratele Cristi Țepeș s-a născut în ziua de 19iulie 1958 în localitatea Roman, judeţul
Neamţ. Îşi trăieşte copilăria la Iaşi, într-o familie cu 3 copii. În 1978
termină Liceul Industrial Nr. 1, după care se înscrie la Facultatea de
Inginerie, la Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi”, absolvind cu diploma de
inginer electric în 1984.
Se căsătorește
cu Liliana și Domnul le dă 6 copii, 5 fete și un băiat: Cristiana, Teodora,
Miriam, Ana, Clara şi Emanuel.
În anul 1990,
la Televiziunea Română s-a înființat redacția „Viața spirituală” și conducerea
TVR, vrând să facă pe placul tuturor românilor și să dea bine, a angajat și din partea evanghelicilor un om. A
fost încurajat pentru a se prezenta la examen de poetul Ioan Alexandru și propus de fratele
păstor Vasile Taloș. Cristi a făcut o juruință în fața Domnului când a dat
examen, că dacă Domnul îl va ajuta și va intra, nu va face niciun compromis și
așa a fost.
La Congresul
al XXX-lea al Uniunii Bisericilor Baptiste din România, în zilele de 3-5 mai
1991, Cristi Țepeș este ales în Comitetul Uniunii, la comisia Radio-TV.
La Congresul
Alianței Evanghelice din România, ce s-a ținut la Sala Palatului din București
în zilele de 5-9 octombrie 1994, fratele Cristi Țepeș a fost ales în consiliul
permanent la comisia mass-media.
A făcut
reportaje curajoase, a scris în revista Cultului Baptist, „Creștinul Azi”,
articole de tot felul, anunțuri din lumea baptistă și nu numai. A scris despre
„Giulgiul din Torino, un fals?”. A luat interviuri la marii teologi ai lumii, a
ajutat acolo unde a fost nevoie și i s-a cerut sfatul.
Iată cum îl descrie Marius Cruceru, profesor la Universitatea
,,Emanuel” din Oradea, pe Cristi Țepeș: ,,Mi-a fost călăuză în lecturi, în anii
liceului. Când apărea câte ceva, ne spunea imediat- ,,La tineret!”; inginer citit, o raritate.
Lui îi datorez descoperirea lui Voiculescu, a ,,Gândurilor albe”, a lui Traian
Dorz, a cântărilor lui Moldoveanu, pe care le doinea aşa de frumos, cu vocea-i
de tenor. Cristi era o rază de lumină
între noi toţi ceilalţi încruntaţi, era un zâmbet între grimasele noastre. Era
singurul bărbat dintre prietenii noştri, care şi-a păstrat zâmbetul de dinainte
de 10 ani, deşi avea o ,,căruţă de copii”, aşa cum singur îi plăcea să spună.
Cristi era un dulce în expresie şi generos faţă de noi toţi. Când nu mai putea
şi NU MAI PUTEA, atunci strecura o ironie fină, dar îţi trebuia cultură şi
inteligenţă s-o-nţelegi.
În trupul acela masiv, locuia o inimă cât un castel, în ale
cărei locaşuri aveau loc cu toţii. Din banii lui de inginer stagiar ne dădea
câte un 10 sau 5 lei, bani de completare pentru cărţile la care nu ajungeam
singuri. Ce-a făcut înainte de a merge la Domnul? S-a dus în Norvegia să ajute
cu darul lui familia Bodnariu. A filmat o singură frază în 3 limbi; nimeni n-ar
fi făcut-o mai bine, simplu şi penetrant. Cât talent! Cât talant, rob
credincios! Îi era necaz că ajunsese inginer şi mi-a urat drum bun cu o curată
şi arătată invidie, atunci când am decis să rup tradiţia bisericii şi să fiu
singurul băiat care merge la Filologie. Adesea m-am întrebat dacă cerurile au
biblioteci? Acum sunt sigur că au. Pe Cristi îl voi găsi în bibliotecile
cerului.”, mărturiseşte profesorul Marius Cruceru într-un articol ,,Bocet
pentru Cristi Ţepeş”.
În drum spre Iaşi,
în seara de sâmbătă, 12 decembrie 2015, un infarct a făcut ca fratele Cristi
Țepeș, acest om cu o noblețe greu întâlnită, să plece la Dumnezeu Tatăl și la
Mântuitorul Isus, pe care i-a iubit și mărturisit.
Am postat și
cântarea cu care însenina oamenii, doina lui de suflet:
„De dragul Tău”.
Surse:
Marius
Cruceru
Credo.TV
Creștinul
Azi
Farul
Creștin
CRISTI TEPES - DE DRAGUL TAU - GRADINA MORMANTULUI - IERUSALIM -ISRAEL - 26 APRILIE 2014
Fratele Morar Aron s-a
născutîn ziua de 21 ianuarie 1950în localitatea Spinuș, județul Bihor. Părinții
s-au numit Florian și Floare.
Fratele Morar Arontermină școala generală în anul 1964. Urmează
Școala Profesională de construcții din
Dej, pe care o absolvă în anul 1968. A absolvit liceul la secția real în anul
1974, în Oradea.
Din ziua de 20 octombrie
1970 și până în ziua de 12 februarie
1972 este încorporat în armată și este lăsat la vatră cu gradul de fruntaș.
Între anii1968 – 1974 este angajat ca electrician la
Intreprinderea de Alumină Oradea, de unde își dă demisia pentru a studia la
Seminar.
A absolvit Seminarul
Teologic Baptist din București în anul 1978. Fratele a fost invitat ca păstor
la Bisericile Creștine Baptiste din: Susturogi, Dernișoara, Bistra, Bogei,
Cuzap, Spinuș, Giulești și Hăucești, județul Bihor. La Biserica Creștină
Baptistă din Bistra, este ales fratele Morar Aron ca păstor, de adunarea
generală a bisericii, în ziua de 2 iulie 1978 și primește recunoașterea din
partea Departamentului Cultelor.
Se căsătorește în ziua de
24 iulie 1974 cu Maria, născută Chiș ,din
Tria, județul Bihorși Domnul le dă o
fiică, Ligia, născută în ziua de 17 noiembrie 1976.
În ziua de 25 octombrie 2008
fratele Aron Morar se întâlnește după 30
de ani cu colegi seminariști la Centrul de Studii Biblice „Percept
Ministry”de la Surduc. La această
întâlnire au venit și unii profesori ai Seminarului Teologic Baptist din
București. Articolul este semnat de fratele Mihai Mihuț, coleg de clasă la
seminar și care a plecat la Domnul ieri, 13 noiembrie 2020, la o zi diferență.
A fost un om harnic și pe
ogorul Evangheliei, dar și pe ogorul satulului său pe care l-a iubit, Spinuș,
județul Bihor.
A fost și în conducerea
Comunității Creștine Baptiste Oradea, în
mai multe mandate.
În noaptea de 13 spre 14
noiembrie 2020, Domnul îl cheamă acasă.
Sunt născut la
12.12.1949, în satul Vintere, comuna Holod, județul Bihor, dintr-o familie de
credincioși baptiști.
La vârstă de 4 ani
am rămas orfan de mamă, iar responsabilitatea creșterii mele a preluat-o bunica
mea, o femeie credincioasă, care din fragedă copilărie a sădit în inima mea
învăţătura Sfintelor Scripturi, m-a învăţat să stau de vorbă cu Dumnezeu în
rugăciune şi mi-a îndreptat paşii spre casa lui Dumnezeu.
Această creştere
în frică de Dumnezeu şi în învăţătura Scripturii, au dat roade mai târziu în
viaţa mea.
Pot să spun că am
experimentat din plin ceea ce afirmă Psalmul 68 v.5/a şi 6/a cu privire la
faptul că « Dumnezeu este Tatăl orfanilor » şi « El
dă o familie celor părășiţi ».
Primii ani de
școală i-am făcut în satul natal, iar la vârstă de 12 ani, bunica, sfătuită de
persoane cu intenții bune, a acceptat cu greu să ajung la Casa de
copii din Beiuș, unde am terminat ciclul gimnazial în anul 1963.
Între anii 1963-1967
am urmat Liceul teoretic nr.1 din Beiuș, iar după liceu mi-am continuat
studiile la Școala tehnică de geologie din orașul Dr. Petru
Groza(astăzi Ştei), pe care am absolvit-o în anul 1969.
În anul 1966, pe
când eram încă în liceu, bunica a trecut la Domnul, dar ceea ce ea a
investit în viaţa mea, precum şi rugăciunile ei necurmate înălţate către
Dumnezeu pentru mine, au dat rod şi în vara anului 1968, pe 18 august,
l-am mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului, ca Domn şi Mântuitor personal,
fiind botezat de fratele Gligor Ioan, păstorul Bisericii Baptiste din satul meu
natal.
După această
experienţă deosebită a convertirii, Dumnezeu a aprins un foc în inima mea, care
m-a motivat să împărtăşesc Cuvântul lui Dumnezeu celor din jurul meu şi o
făceam cu multă bucurie şi multă râvnă.
În această
perioadă, Dumnezeu mi-a pus pe inimă gândul, că după ce voi termină Şcoala
tehnică de geologie, să urmez Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti şi să mă
dedic lucrării de slujire, ca păstor.
Astfel, în vara
anului 1969, mi-am întocmit dosarul pentru admitere la Seminar, dar
Departamentul Cultelor n-a aprobat anul școlar 1969-1970 și în primăvară
anului 1970 am plecat în armată. În toamna acelui an însă, Seminarul a primit
aprobarea pentru o clasă cu 12 studenţi, dar eu nu eram printre ei, fapt care a
însemnat a doua piatră de încercare pentru mine, întrucât trebuia să mai aştept
încă patru ani.
Dumnezeu are însă
căile Lui, planurile Lui şi timpul Lui cu privire la pregătirea noastră pentru
lucrarea Să.
După
satisfacerea stagiului militar, începând cu toamna anului 1971 până în 1973, am
lucrat ca tehnician geolog la I.P.E.G. Câmpulung Moldovenesc. A fost o
perioadă în care am avut ocazia de a sluji Domnului în circumstanţe mai
dificile, dar şi să cunosc o serie de biserici din nordul Moldovei, fapt care
m-a ajutat foarte mult în creşterea mea spirituală şi în pregătirea pentru ceea
ce Dumnezeu avea în plan cu mine.
În anul 1973
m-am căsătorit cu actuala mea soție Irina, din Oradea și după căsătorie m-am
transferat cu locul de muncă la Institutul de meteorologie și
hidrologie din Oradea, unde am lucrat ca tehnician hidrolog până în anul
1974. În vara acelui an, Dumnezeu ne-a binecuvântat în familie cu primul
nostru copil, Cristian şi pot spune că aveam o familie fericită, o locuinţă
frumoasă şi un loc de muncă bun.
Cu toate acestea,
acea chemare lăuntrică din partea lui Dumnezeu de a urmă Seminarul din
Bucureşti şi a mă dedică lucrării Sale, m-a urmărit în toţi aceşti ani şi a
rămas în inima mea ca o chemare irezistibilă.
Astfel, în toamna
anului 1974, am fost admis la Seminar. Anul acela a însemnat un mare
triumf şi pentru Seminar, căci după o perioadă de mulţi ani, Departamentul
Cultelor a aprobat o clasă cu 20 de studenţi.
Anii de
studiu la Seminar, au fost o mare binecuvântare pentru mine, întrucât
mi-au oferit un fundament teologic şi doctrinar sănătos, care m-a ajutat
ulterior să rămân lângă dreptarul învăţăturii sânătoase şi să o propovăduiesc
în lucrarea de slujire cu toată convingerea şi altora. Dintre profesorii din
timpul Seminarului, care au contribuit la formarea mea ca slujitor, doresc să-i
amintesc pe fr. Bunaciu Ioan, care mi-a fost ca un părinte spiritual, de la
care am învăţat seriozitatea, consecvenţa şi disciplina în lucrarea de slujire;
fr. Talpoş Vasile, care m-a iniţiat în arta predicării Cuvântului; fr. Taloş
Vasile, care m-a motivat să iubesc şi
să mă adâncesc în studiul Vechiului Testament şi fr. Doru Moţ, care mi-a
inspirat dragoste pentru limba engleză.
Din cei 20 de
studenţi care am început Seminarul, am absolvit, 18. Doi colegi şi buni
prieteni, Nelu Rusu şi Nicolae Morocoş, ambii din Comunitatea Cluj, au murit la
cutremurul din 4 martie,1977.
În această
perioadă a pregătirii mele teologice, Dumnezeu mi-a binecuvântat familia şi
cu două fiice, Mihaela şi Ligia. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru soţia
mea care a dus greul familiei în perioada celor 4 ani de studenţie la
Seminar şi m-a încurajat şi m-a susţinut casă-mi
pot finaliza studiile teologice.
După absolvirea
Seminarului, Dumnezeu mi-a deschis uşa pentru lucrarea de slujire ca
păstor, în Biserica Creştină Baptistă din Talpoş, jud. Bihor, unde am şi fost
ordinat ca păstor pe 12 noiembrie, 1978.
Slujirea în
Biserica din Talpoş, a fost pentru o perioadă scurtă, de doi ani, dar a
însemnat o experienţă deosebit de frumoasă şi bogată, având în vedere ce avea
Dumnezeu pregătit în planul Lui pentru mine.
În vara anului
1980, după o perioadă de meditaţie şi rugăciune, am acceptat invitația
Bisericii Baptiste nr.1 din Reșița, de a veni și a sluji ca păstor al
acestei biserici și astfel m-am mutat cu toată familia la Reșița.
După
venirea la Reşiţa, Dumnezeu ne-a binecuvântat familia cu al patrulea
copil, o fiică cu numele Naomi. În aceste condiţii, soţia mea Irina, a fost
nevoită să întrerupă lucrul pentru a se ocupă de creşterea celor patru copii,
pe care Dumnezeu ni i-a dăruit şi astfel eu am putut să mă implic mai eficient
în lucrarea din biserică. Biserica Creştină Baptistă nr.1 Reşiţa, la ora aceea
era o biserică destul de mare - avea peste 600 de membri, iar localul de
închinare avea doar 250 de locuri, astfel că serviciile divine se
desfășurau în condiții grele.
Deși s-au făcut o
serie de demersuri în cursul anilor, pentru a se obţine aprobarea pentru
construirea unei noi case de rugăciune, autorităţile au refuzat de
fiecare dată aprobarea pentru construirea unui nou local.În ciuda acestei
situaţii grele, lucrarea lui Dumnezeu a progresat şi numărul membrilor continua
să crească.
În anul 1986,
Dumnezeu ne-a făcut dovadă că rugăciunile noastre cu privire la un nou local de
închinare, nu au fost în zadar, întrucât am primit aprobarea să cumpărăm o casă
și să fie transformată în casă de rugăciune. Ne-am mişcat foarte repede cu
toate formalităţile și în anul 1987, am primit autorizaţia de transformare a
acelei case, în casă de rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi printr-o
mobilizare exemplară a întregii biserici, am reuşit să finalizăm lucrarea, în
doi ani de zile, cu resurse financiare şi umane proprii.
Serviciul de
inaugurare a casei de rugăciune a avut loc în duminică din 17 Decembrie 1989,
în ziua când a început revoluţia la Timişoara, iar visul bisericii de a
avea o casă de rugăciune adecvată, a devenit realitate.
După mutarea în
noul local, lucrarea a progresat şi numărul membrilor bisericii a crescut
mereu. Îmi amintesc cu bucurie că în anul 1991 am avut patru botezuri cu un
număr total de 127 de candidaţi.
Din anul 1994 am
slujit împreună cu fratele Bărnuţ Daniel, proaspăt absolvent al Seminarului
de la Bucureşti, care a fost ales ca păstor al bisericii, alături de
subsemnatul.
În anul 1999, după
10 ani de la mutarea în localul nou, acesta a devenit din nou neîncăpător,
întrucât numărul membrilor ajunsese la peste 1200. Dumnezeu, ne-a deschis însă,
din nou o uşă pentru a planta o nouă biserică în cartierul Govândari al
mun.Reşiţa şi unde nu era nici o biserică evanghelică.
Cu ajutorul lui
Dumnezeu, lucrările la această nouă clădire, au început în toamna anului 1999
și la data de 20 Ianuarie 2002, am avut serviciul de inaugurare a acestei noi
biserici cu numele Biserica Baptistă „Speranţa”.
Întrucât m-am
implicat şi în construcţia acestui nou edificiu de cult, am decis să plec
alături de cei ce vor opta pentru noua biserică şi să fiu păstorul lor,
iar la Biserica nr.1 rămânea păstor fr. Bărnuţ Daniel.
Împărţirea
membrilor Bisericii nr.1, pentru constituirea noii biserici, s-a făcut în duhul
păcii, având fiecare membru, libertatea să opteze dacă să devină sau nu, membru
în Biserica „Speranţa”.
La realizarea
acestui proiect frumos și-au adus contribuția pe lângă frații din Biserica nr.1
și o serie de familii plecate din biserică în Statele Unite, precum și o
Biserică Baptistă din Carolina de Sud-ERBC Greenvile, cu care am avut un
parteneriat deosebit de eficient și roditor din punct de vedere spiritual.
Îl slăvesc pe
Domnul pentru echipa de slujitori, alături de care am avut privilegiul să
slujesc Biserica „Speranța” până în anul 2016, când am ajuns la vârsta
pensionării și am predat ștafeta slujirii de păstor al Bisericii Baptiste „Speranța”
Reșița, fratelui Gelu Dumitrașcu, care a fost ordinat în anul 2015, slujind
împreună un an.
Pe linie de cult,
am slujit prin harul Domnului ca vicepreşedinte al Comunităţii Timişoara, în
perioada 1991-2008 şi ca vicepreşedinte al Uniunii Baptiste între anii 1999-2001.
Din anul 2009 până în 2015, am slujit ca și preşedinte al Comunităţii
Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin, care a fost înființată în anul
2009.
Îl slăvesc pe
Domnul pentru ajutorul pe care l-am avut în soţia mea Irina, pe toate
planurile, în toţi aceşti ani de slujire, iar bucuria noastră cea mai mare ca
părinţi, este în faptul că toţi cei patru copii pe care Dumnezeu ni i-a dăruit,
sunt credincioşi şi dedicaţi în a-L sluji pe Domnul. Fiul nostru Cristian,
fiica mare, Mihaela și fiica mică Naomi, sunt căsătoriţi şi Dumnezeu ne-a
binecuvântat cu trei nepoţi şi trei nepoate.
Mulţumesc Domnului
de asemenea, pentru modul minunat în care mi-a purtat de grijă în toţi aceşti
ani, mie şi familiei mele şi pentru modul în care m-a binecuvântat în lucrare,
în ciuda slăbiciunilor şi limitărilor mele, precum şi a unor greutăţi inerente
şi care nu au fost puţine.
Am însă
satisfacţia şi mulţumirea în sufletul meu că L-am slujit pe Domnul şi Biserica
Sa, cu toată curăţia şi cu tot devotamentul şi în urma slujirii mele, a rămas o
lucrare frumoasă, care-L onorează pe Dumnezeu şi este apreciată şi de cei din
afară, ca dovadă fiind şi faptul că în anul 2006, Consiliul local al mun.
Reşiţa, mi-a acordat cinstea de « cetăţean de onoare « al
municipiului Reşiţa.
Sper din tot
sufletul că Acela care a început în mine şi cu mine această bună lucrare, mă va
învrednici şi mă va ajută să-I fiu credincios și să continui să-L slujesc cum
spunea Iosua, cu toată casa mea până la sfârşit.
A Lui să fie toată
slava, pentru toate lucrurile.
Oradea 12. Mai
2020
Pastor pensionar Mihai Mihuţ
În
ziua de vineri, 12 noiembrie 2020, Dumnezeu își cheamă slujitorul lui
credincios acasă, pentru a fi cu Stăpânul pe care l-a iubit mult și l-a slujit
cu credincioșie întreaga viață.
Surse:
Ionel Tuțac
mi-a oferit biografia
Ioan Moisa
Ovidiu
Popovici
La aniversarea de 100 de ani a Bisericii Baptiste din Bozovic
Predica din data de 29 septembrie 2019 cu ocazia Duminicii Seniorilor. Mesajul a fost prezentat la programul de dimineata
Fratele Popescu Costa s-a născut în
ziua de 26 decembrie 1894 în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș. Părinții
se numeau Ion și Lenca, de confesiune greco-ortodoxă și naționalitate română.
A studiat patru claseși două cursuri biblice.
În ziua de 19 noiembrie 1916 se
căsătorește în Moldova Nouă cu Maria, născută Muntean și Domnul le dă trei copii:
doi băieți și o fată.
În anul 1916 este încorporat la Cercul
de recrutare din Caransebeș la Regimentul 96 Infanterie Caransebeș și rămâne la
vatră cu gradul de caporal.
În anul 1919, când Evanghelia ajunge
să fie predicată la Moldova Nouă, a fost cel dintâi întors la Domnul cu
pocăință și în ziua de 3 august 1919 a fost botezat.
De la începutul vieții de credință,
fratele Costa a predicat Evanghelia oamneilor. Dărnicia lui și a fraților din Moldova
Nouă a ajutat mult la înaintarea Evangheliei și a Bisericii Creștine Baptiste.
În anul 1933 a fost însărcinat ca evanghelist,
pentru a merge să predice prin satele din jur, iar în ziua de 9 aprilie 1934 a
foast ordinat ca predicator în câteva biserici baptiste din comunitate. Acest cerc
avea 180 de membrii și 135 aparținători.
În ziua de 23 ianuarie 1946 fratele
Costa Popescu este chemat acasă, la Domnul. Înmormântarea a avut loc în ziua de
25 ianuarie 1946, la care a luat parte o mulțime de frați din mai multe
biserici. Corul din Moldova Nouă și Coronini au cântat, iar frații: Ilie
Craiovean, Constantin Burimon, Mihail Ionescu, Toma Iacobici, Junios și
Vichenție Craiovean au predicat Evanghelia și au mângâiat familia.
Nicolae Rață s-a născut în data de 18 martie
1927 în satul Știnăpari, comuna Cărbunari, Raionul Moldova Nouă, având ca
părinți pe Nicolae Lupu și Floarea Rață (în momentul nașterii copilului,
părinții nu erau cununați). Părinții
s-au întors la Domnul atunci când băiatul Nicolae avea vârsta de 3 ani.
A absolvit 7 clase la școala din Știnăpari, în
perioada 1933 – 1941, după care a urmat cursurile Școlii Tehnice Medii
Experimentale U.D.R., Ciclul Inferior din Reșița, în perioada 1941-1945.
După multe frământări și lupte, în luna august
a anului 1945, printre cei 40 de tineri care l-au mărturisit pe Domnul Isus în
apa botezului, a fost și tânărul Nicolae Rață. Botezul a fost oficiat de
păstorul Costa Popescu din Moldova Nouă.
Fratele Nicolae Rață se căsătorește cusora Maria Munteanu în data de 31 mai 1947,
în localitatea Știnăpari, cununia religioasă fiind oficiată de către pastorul
Ilie Craioveanu. Maria Munteanu s-a
născut în data de 17 august 1931, în comuna Cărbunari, Raionul Moldova
Nouă.A fost o femeie simplă toată viața
și a stat lângă soțul ei, fiind unajutor potrivit în lucrarea pastorală a acestuia. În cadrul acestei
căsătorii, Dumnezeu le-a dăruit doi copii: Floarea, născută în 20.05.1948, în
comuna Sasca Montană și Nicolae, născut în 25.01.1952, în localitatea
Cărbunari.
În
toamna anului 1949 este admis la Seminarul Teologic Baptist din București și îl
absolvă în anul 1957.
După terminarea anului întâi de studii
teologice, Nicolae Rață este chemat la Reșița de către fratele păstor Dărăban.
La o întrunire a Bisericilor Baptiste din Raionul Reșița, frații din Biserica
Baptistă din Doclin și din alte biserici din zonă, l-au cerut să vină păstor.
După o discuție cu fratele Dărăban, acesta îi întreabă: „Puteți voi să
întrețineți un păstor? Da, au răspuns ei, ce mâncăm noi, va mânca și el”. După
această discuție, în prima sâmbătă a lunii octombrie din anul 1950, Nicolae
Rață se mută la Doclin, începând activitatea pastorală în această biserică până
în anul 1955. Aici a întrat în conflict cu miliția, care îl amenința că-i va
ridica legitimația dacă nu se supune, fratele a fost hotărât în decizie și de
data aceasta, miliția a fost înduplecată și fratele a oficiat un botez în apă
curgătoare.
În data de 13 mai 1951, fratele Nicolae Rață
este ordinat ca păstor al Bisericii Baptiste din Doclin și localitățile din jur.
Din comisia de ordinare au făcut parte frații păstori: Vichente Craioveanu,
președinte din partea Comunității Baptiste de Timisoara, Cure Simion, Dărăban Ilie, Stanilă Anton - diacon ordinat, Pop Alexandru - diacon ordinat. Programul spre
lauda lui Dumnezeu din acea zi a fost împodobit de către corul Bisericii
Baptiste din Reșița.
Din anul 1955 până în anul 1957 păstorește
Biserica Creștină Baptistă din Sasca.
În ziua
de 10 iunie 1957 este chemat la Moldova Nouă, unde după serviciul de dimineață
este ales ca păstor.
A mai slujit și în alte Biserici Baptiste precum: SFÂNTA ELENAperioada 1971 – 1990, PADINA MATEI1957 – 1990, ȘUȘCA, POJEJENA SÂRBĂ 1984 – 1990, VRANI 1982 – 1985, ȘTINAPARI 1958 – 1971; 1977 – 1979;
1987 – 1989, REȘIȚA1979 – 1980, CĂRBUNARI 1965 – 1972.
A făcut botezuri în diferite locuri şi situaţii, atât vara când
era căldura mare, cât şi iarna când tremura de frig. Bucuria botezurilor nu se
poate uita niciodată.
În 28 februairie 1990, fiind și bolnav, se retrage din viața de
slujire și cere să fie pensionat.
Ca și slujitor nu a dorit să pună povară pe
biserici când era persecutat. Era sub supraveghere non-stop, lângă casa
pastorală locuia un ofițer de securitate din Moldova Nouă. A înfruntat cu calm
și dârzenie, pe cei care nu îl lăsau să își ducă la îndeplinire misiunea care
i-a fost încredințată de Domnul Isus, de a predica Evanghielia.
În ziua de 4
iunie 1997 este chemat acasă la Domnul pe care l-a slujit și în fața căruia a
trebuit să dea socotelă de viața trăită.
Inimosul
profesor de silvicultură Nistor Doru, din localitatea Vrani, județul Caraș
Severin, a fost cercetat de Domnul să aducă o floare în buchetul istoriei
baptiste din România. Această floare este importantă, fiind prezentată la nivel
de master. Floarea ce o aduce este viața fratelui păstor Nicolae Rață, care a
trudit pe ogorul Evangheliei în întreaga perioadă comunistă, începând cu anul
1947, timp de 50 de ani.
Ca
un punct de noutate, fratele Doru, prezintă pe lângă viața de slujire a fratelui
Nicolae Rață, o descriere geografică a zonei, căi de comunicație, climă,
resurse, arheologie și alte informații, ceea ce ne ajută să ne transpunem în
pielea personajului care a mărșeluit peste munți, dealuri și văi, pe poteci,
dar și drumuri asfaltate. La aceasta, a fost ajutat de fratele dr. în geografie
Anton Lazăr, un frate devotat și lucrător pe ogorul Evangheliei.
Fratele
Doru stă pe gânduri dacă să tipărească această biografie sau nu, eu zic da,
pentru că acuma se odihnește doar la Biblioteca Institutului Teologic Baptist
din București, dar prin tipărire va ocupa locul în alte zece biblioteci importante
din țară, dar și în biblioteca iubitorilor de istorie baptistă, dintre care cel
dintâi sunt „eu”.
Lucrea
se poate citi de cei dornici, făcând apel la fratele Doru Nistor, AICI.
Mai
jos vă prezint autobiografia fratelui Nistor Doru, care este și un harnic
lucrător pe ogorul Evangheliei Domnului Nostru Isus Cristos, în Biserica
Creștină Baptistă „Emanuel” din Mercina, filială a Bisericii Baptiste „Speranța”
din Vrani.
Mă
numesc NISTOR DORU-ION, născut la 20.01.1976, în localitatea ORAVIȚA, județul
CARAȘ – SEVERIN, fiul lui DORU și MARIOARA, întâiul născut, având și o soră
DORINA – MARCELA, născută la 24 martie 1977.
Școala
primară și gimnaziul le-am absolvit la ȘCOALA GENERALĂ NR. 1 din ORAVIȚA
(actualmente ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ROMUL LADEA” ORAVIȚA).
Liceul
l-am absolvit, tot în Oravița, la LICEUL AGROINDUSTRIAL (actualmente LICEUL
TEHNOLOGIC „MIHAI NOVAC” ORAVIȚA), secția ECONOMICĂ, cu specialitatea CONTABIL,
STATISTICIAN, PLANIFICATOR.
Am
locuit în ORAVIȚA în perioada cât erau cursuri la școală, iar vacanțele le
petreceam la VRANI, în casa bunicilor materni, care erau creștini baptiști.
Mergeam cu ei la biserică, acolo L-am cunoscut pe Domnul. În toamna anului
1994, pe data de 13 noiembrie l-am mărturisit pe Domnul în apa botezului, fiind
botezat în BISERICA BAPTISTĂ SPERANȚA DIN VRANI, de către păstorul GRUIA PETRU.
După
absolvirea liceului, intenționam să-mi continui studiile la facultate dar, datorită
problemelor financiare prin care trecea familia mea, mama fiind bolnava de
cancer, m-am angajat ca vânzător.
În
09 martie 1995, solul morții bate pentru prima dată la poarta familiei noastre
și bunica maternă, în vârsta de 60 de ani, este chemată acasă la Tatăl Ceresc.
În
luna februarie a anului 1996, am fost încorporat în armată la DROBETA-TURNU-SEVERIN
pentru o periadă de două luni, după care am fost transferat la TIMIȘOARA la
Centrul de Instrucție a grănicerilor. Când am terminat perioada de instrucție
am fost repartizat la BATALIONUL DE GRĂNICERI din ORAVIȚA, unde am terminat
stagiul militar, fiind lăsat la vatră în februarie 1997.
În
luna mai a anului 1999, pe data de 22, solul morții bate a doua oară la poarta
casei și sufletul mamei părăsește trupul fiind chemată ACASĂ, la vârsta de 42
de ani. Din acea clipă parcă totul s-a ruinat dar, El este tatăl orfanilor, apărătorul
văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt. Ps. 68: 5, ne-a dat putere să trecem și peste această încercare.
Stând cu bunicii paterni, aceștia fiind creștini ortodocși, nu au putut înțelege
de ce eu merg la pocăiți și făceau tot felul de presiuni asupra mea, atunci m-am
decis să plec la Oravița la tatăl meu, angajându-mă la un magazin cu sora mea.
La Vrani veneam doar ocazional.
Auzind că la LICEUL AGRICOL se înființează o clasă de studii postliceale cu
specialitatea SILVICULTURĂ, am luat hotărârea să mă înscriu. Așa că la 01
otombrie 1999, am început cursurile la școala postliceală. Dimineața de la ora
06 și până la ora 14:00 lucram, iar după amiază mergeam la școală. După
absolvirea școlii postliceale în anul 2001, am rămas maistru instructor în cadrul
GRUPULUI ȘCOLAR AGRICOL ORAVIȚA, pentru o perioadă de un an.
Mergând la CARANSEBEȘ pentru cursuri de psihopedagogie, am auzit că este
post titularizabil, de maistru instructor silvicultură, la GRUPUL ȘCOLAR
FORESTIER DIN CARANSEBEȘ, atunci am hotărât să mă înscriu la examenul de
titularizare din vara anului 2002. Mergând ca să depun dosarul pentru examenul
de titularizare, mă rugam Domnului cerâdu-i să mă oprească din drum dacă nu
este voia Lui să merg la Caransebeș și să nu mă fac de rușine. Toate au decurs bine,
am mers cu o seară înainte de examen să mai discut cu doamna inginer silvic
Moldovan Rachila, despre unele teme din silvicultură, ce discutasem cu dumneaei seara, acelea au fost
subiectele de examen. Atunci am înțeles că am un DUMNEZEU MARE! Când s-au afișat
rezultatele, am fost primul pe județ la maiștri instructori, dându-mi seama că
DUMNEZEU vrea copiii lui să fie cap nu coadă și pentru aceasta îi sunt
multumiror toată viața. Tot în acea perioadă am dat examen pentru pentru
permisul de conducere categoria B, la examen obținând maximum de puncte.
La 01 septembrie 2002, am început activitatea la Caransebeș ca maistru
instructor de silvicultură la GRUPUL ȘCOLAR FORESTIER, acolo nu cunoșteam pe
nimeni, dar știam că Dumnezeu este cu mine.
Lucrând ca
maistru la liceu, am hotărât ca în toamna anului 2006 să-mi continui studiile la
facultate. Am intrat la Universitatea de
Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara,
Specializarea Silvicultură, unde am învățat primii trei ani după care, din
cauza problemelor financiare, a trebuit să renunț. În anul 2009 am continuat
studiile la UNIVERSITATEA DIN ORADEA tot la specialitatea silvicultură,iar în iulie
2011 am absolvit studiile de licență devenind inginer silvic.
În
data de 11 ianuarie 2008, bunica paternă moare, eu rămânând doar cu bunicul în casă.
La
data de 28 septembrie 2011, sunt detașat în interesul învățământului ca
director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din CĂRBUNARI, unde am activat până la 31 august
2012, aici am încercat să fac doar ce este bine, fiind iubit și respectat chiar
de preotul satului ALDESCU CORNEL, el fiind și profesor de Religie Ortodoxă.
Preoteasa era învățătoare la școală, iar casa parohială era lipită de școală.
De multe ori preotul stătea și privea pe fereastra cancelariei, care dădea spre
stradă, iar preoteasa îl întreba, de ce tot se uită pe fereastră? El răspundea:
”Aștept să vină copilul” – adică eu,
pentru mine au fost clipe frumoase petrecute acolo, simțindu-mă apreciat și
iubit, fiind ca un copil în mijlocul părinților. Cu preotul și preoteasa am
rămas prieteni. Ei actuamente sunt la pensie și s-au mutat la Arad. De câte ori
trec prin Arad, merg să-i vizitez.
În
22 octombrie 2011, solul morții iarăși trece pe la casa mea, moare bunicul
patern. Atunci m-am văzut singur, nu mă mai aștepta nimeni acasă. Am început să
mă rog Domnului să-mi dea o nevastă pocăită, mai mult nimic. Domnul a ascultat
rugăciunile mele și în 14 mai 2012, m-am căsătorit cu CORINA, o fată pocăită
din REPUBLICA MOLDOVA. Corina era medic pediatru la Chișinău.
În
01 septembrie 2012, am fost detașat ca director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din VRANI,
satul meu natal, unde am lucrat până la 31 august 2013. Datorită politicului
care se implică în toate, am fost schimbat și am plecat la catedră.
Când
unii cred că îți închid ușile, Dumnezeu deschide porți. La 01 septembrie 2013,
sunt chemat să predau Silvicultură la LICEUL TEORETIC „EFTIMIE MURGU” BOZOVICI.
Aici Dumnezeu mi-a scos în cale oameni deosebiți, frați profesori cu care am
legat prietenii și am stat în părtășie.
În
timp ce eu eram la Bozovici, Corina era la Timișoara, pentru echivalare și
recunoaștere de studii, la SPITALUL DE URGENȚĂ PENTRU COPII ”LOUIS TURCANU”. Ne
întâlneam la sfârșit de săptămâna la Vrani.
Pentru
a putea preda la ciclul superior am fost nevoit să-mi continui studiile, în 01
octombrie 2013, încep cursurile de master în silvicultură, la UNIVERSITATEA DIN ORADEA, absolvidu-le în
iulie 2015.
Domnul
pe cine iubește îl și încearcă. În luna ianuarie 2015, am fost depistat de
cancer la rinichi. Pentru mine a fost o încercare care m-a întărit și mai mult
gândindu-mă la ce spune Iacov în 1:2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite
încercări, pe masa de operație am încercat să nu pun la îndoială
puterea lui Dumnezeu de a vindeca oamenii și nu am spus nicoidată „DACĂ
DUMNEZU MĂ VA VINDECA”, știam că sunt în mâna Lui. Stând pe masa de
operație am promis Domnului că după ce mă refac, merg la Seminar la București.
Domnul
era cu noi, simțeam lucrul acesta. Corina reușește să termine cu echivalarea la
Timișoara și începând cu 01 august 2016, este medic pediatru la SPITALUL
JUDEȚEAN REȘIȚA, pentru secția externă din Bozovici.
În
toamna anului 2017, încep cursurile de Master în Teologie Baptistă la UNIVERSITATE
DIN BUCUREȘTI, FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ, aici am întâlnit oameni
deosebiți, când mergeam la București la cursuri era o bucurie pentru mine să
stau în prezența sfinților. Am absolvit masterul în iunie 2019, cu lucrarea de disertație
având ca temă: ”Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață în cadrul cercurilor
pastorale din Caraș-Severin”.
Actualmente ajutăm lucrarea din Biserica Baptistă Emanuel din Mercina,
filiala Bisericii Baptiste Speranța din Vrani, unde suntem și membrii. Aici ne
bucurăm de dragostea față de Dumnezeu a celor
șase surori vârstnice care frecventează Casa de Rugăciune cu regularitate.
Până în
prezent nu avem cuvinte îndeajuns, ca să mulțumim Domnului pentru toate ce am
primit. Privind în urmă îmi vine să spun ceea ce zicea apostolul Pavel în FA 20:22Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi
cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba
pecare
am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
În această localitate familia Iovin era o familie
numeroasă cu bărbați iubitori de Dumnezeu şi uniți în idealul lor, care era
acela de a răspândi Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Familia Iovin este
cea care a dezoltat, a sprijinit și format Biserica Creștină Baptistă din
Arad-Gai.
Revista „Lumina Lumei” condusă de fratele Gheorghe Slev
anunța în anul 1904 că din Arad-Gai a fost botezată o persoană. Revista ,,Adevărul”
menţiona că în ,,ziua de 19 iunie 1908, 3 persoane, 1 bărbat, 1 femeie și o
fecioară, au fost botezate din Arad -Gai la Biserica Creștină Baptistă din
Curtici”. Este posibil ca aceștia să provină din familia Iovin.
Iovin Trifon 1852 – 1925
Fratele Trifon Iovin s-a născut în anul 1852 în
localitatea Arad-Gai. Când a auzit Cuvântul Domnului s-a hotărât să-L urmeze și
să facă ce este scris. A fost un om cu carte, chair dacă era agricultor și un
bun lider în breasla lui.
Soția fratelui Trifon se numea Ana, născută în anul 1855,
decedată în anul 1931. Domnul i-a binecuvântat cu mai mulți copii printre care
și Mihai născut în 1884.
Acesta a fost în anul 1913 inițiatorul și printre
semnatarii unei petiții adresate către Căpitănia Poliției din Arad, în care se
solicita ca din clădirea de dans să se amenajeze cinematograful din Arad-Gai,
unde să se poată face instruirea agricultorilor.
În ziua de 20martie1931, ora 4 d. m. la
Casa Națională Românescă din Arad-Gai, s-a constituit Asociația Agricultorilor. Această asociație a fost înființată de fratele Trifon Iovin și oficializată
la stăruința fiului acestuia și a supraviețuit până la instalarea comunismului
în România.
În anul 1925 este chemat acasă la Domnul ca să fie
împreună cu cei răscumpărați în patria Lui.
Iovin Mihai 1884
– 1961
Fratele Iovin Mihai se naște în anul 1884 în localitatea
Arad-Gai din părinții Trifon și Ana de naționalitate română.
Se căsătorește cu Eva născută în anul 1887 și Domnul le
dă 10 copii, băieți și fete: Simion, Beniamin, Nicolae, Gheorghina
si Felicia și Mia.
Numele fratelui Iovin Mihai este legat de Arad-Gai şi de
biserica pe care a fondat-o. Era un agricultor știutor de carte și înzestrat cu
darul de a scrie. În revista „Farul Mânturii” nr. 11 din 1 iunie 1923 apare
articolul deosebit de profund „Rămâi cu noi, căci spre seară este”. Un alt
articol apărut tot în anul 1923 se numește: „La râul Babilonului am șezut și am
plâns când ne-am adus aminte de Sion”. Articolele erau presărate cu exemple din
istorie, literatură sau alte scrieri și chema la pocăință.
Numele Mihai Iovin se intersectează cu nume precum Vasile
Berbecar, Mihai Munteanu, pioneri baptiști de pe ogorul Evangheliei Domnului
nostru Isus Cristos și participau împreună la programe de botezuri, cununii,
înmormântări, evanghelizări sau alte serbări în poporul baptist, dar și cu
Marcu Nichifor. În ziua de 15 septembrie 1935 participă la o serbare ținută în
Biserica Creștină Baptistă din Curtici unde a predicat alături de: Truța Petru,
Emil Jiva şi Ioan Cocuț.
Despre deschiderea Bisericii Creștine Baptiste din
Arad-Gai, fratele Mihai scrie un articol prin care informează frățietatea din
țară despre acest frumos eveniment. Deschiderea a avut loc în ziua de 21
noiembrie 1923 la ora 9 dimineața. Au participat următorii frați lucrători: Pantilimon
Andrișan din Bucovina, Ioan Moț bătrânul adunării din Șega, Radu Tașcă, Vasile
Berbecar, Ștefan Stupariu, Ștefan Bordaș, Avram Barbu și alții.
La Conferința Comunității Baptiste de Arad din ziua de 16
februarie 1945 fratele Mihai este ales în comitetul de zi.
În anul 1926 ocupa postul de custode al Palatului
Cultural din Arad iar un grup de intriganți au cerut primăriei, ca Mihai Iovin
să fie îndepărtat pentru că aparținea Cultului Baptist. A fost chemat la Episcopia
ortodoxă în fața episcopului Comșa al Aradului, care i-a făcut multe promisiuni,
doar să se întoarcă la biserica mamă. Fratele fiind foarte hotărât şi ferm în
convingerile sale a fost dat afară din serviciul Bibliotecii.
A fost un bun păstor și neobosit Evanghelist, un bun
dirijor al corului Bisericii Baptiste din Arad-Gai.
Fratele Mihai Iovin este chemat la Domnul în ianuarie
1961, la înmormântarea dumnealui fiind prezenți 10 păstori, care și-au arătat dragostea
și prețuirea pentru acest harnic lucrător în via Domnului. Printre păstorii
prezenți s-au numărat și frații: Pit si Alexa Popovici, Ionel Truța, Martian Cocian, Mihai si
Pavel Chiu.
Iovin (Mia)
Mihai 1925 – 2019 din Arad-Gai
Fratele Mia Iovin s-a născut în ziua de 6 decembrie 1925
în localitatea Arad. Părinții se numeau Mihai și Eva de religie baptistă,
cetățenie română și ocupația de bază agricultori. A fost al zecelea copil al
familiei, din care numai 5 au ajuns la bătrânețe.
Începe școala primară și în anul 1945 îşi ia diploma de
Bacalaureat.
S-a căsătorit cu Domnica și Domnul i-a binecuvântat cu 5 copiii: Michael, Cristian, Casiana, care s-a născut la 6 luni după arestarea fratelui Mia. A trăit 4 luni în incubator. La înmormântarea
lui, a întrebat-o pe mama cum arată Casiana? A spus așa: "Pe fața lui s-au întipărit
toate suferințele prin care am trecut" Paul s-a născut în 1965, după eliberare șiGrațian.
A fost angajat pentru puțină vreme și din cauza credinței
sale în Dumnezeu a fost dat afară și i-a ajutat pe părinți la munca câmpului.
Fratele Mia Iovin a suferit persecuții încă de copil.
Avea doar 12 ani, fiind în clasa a 5 –a în anul școlar 1936/1937 , preotul
Ionescu care preda religia nu-l putea suferi și îl bătea crunt de multe ori. A
trecut prin ororile războiului fiind elev de liceu.
Fratele a contribuit la dezvoltarea Bisericii Creștine
Baptiste „Betel” formată de Ioan Cocuț în anul 1933.
A fost un bun și ascultător misionar, mergând cu plăcere oriunde
era trimis, fără șovăire, a trecut prin experiențe de neuitat, care l-au format
şi l-au întărit pentru lucrarea la care a fost chemat. A lucrat cu frați care
aveau o experiență bogată în spateprecum
frații: Marcu Nechifor, Ilie Mârza de la Deva.
În luna aprilie a anului 1948 este încorporat la Unitatea
Militară a Cercului Teritorial Arad și perioada instrucției o face la
Regimentul 6 Infanterie.
Fratele Vasile Moisescu ținea diferite întruniri
religioase prin case, la care participau un grup de credincioși baptiști
printre care: Traian Ban, Mia Iovin, Ioan Ginga și alții. Într-o seară fiind
adunați într-o casă au fost cu toții arestați de securitate. Acest grup era
denumit „Moisiștii” și erau formați în Biserica Creștină Arad-Șega. Luând parte la întâlnirile de studiu Biblic cu
fratele Moisescu în anul 1958 este arestat, primind ca şi pedeapsă 20 de ani de
închisoare. Procesul și condamnarea au avut loc la Tribunalul Militar din
Timișoara la 18 februarie 1959, cu sentința nr. 72 în baza art. 209 pct. 2 lit.
A din Codul Penal pentru uneltire contra ordinii sociale. Este eliberat în anul
1964.
După eliberare a devenit un lucrător şi mai activ,
cunoscut și iubit în toată țara. A fost supravegheat mereu și până la urmă a
trebuit să părăsească țara.
Emigrând în America fratele a continuat să lucreze și a
co-înființat biserici baptiste de limbă română, a adunat și trimis fonduri consistente
celor nevoiași din România.
A scris o carte despre toate patimile îndurate de
dumnealui. Această carte o recomand cu mare căldură pentru că este captivantă,
vorbește pe înțelesul tuturor, oferă în amănunt evenimente și discuții. Veți
înțelege din carte grozăviile făcute de comuniști în perioada lor de stăpânire.
Fratele a îndurat pe propria piele, pentru Domnul, toate aceste încercări
dureroase și a rămas credincios până în ziua morții.
În ziua de 18 octombrie 2019, Domnul își cheamă robul
credincios acasă, după o viață frumoasă trăită cu Dumnezeu și Evanghelia Lui.
În perioada încarcerării a compus multe cântări pe care
le-a publicat în cartea „Cântările Biruinței”. AICI se pot asculta cântările
interpretate de fratele Nelu Pribac sau se pot descărca de AICI.
"Istoria unui rob al
lui Hristos" de Mihail Mia Iovin. Această carte se poate descărca de AICI.
Michael Iovin
1951
Fratele Michael Iovin s-a născut în anul 1951. La o
vârstă fragedă şi critică, am putea spune, adică între 7 și 13 ani fratele a
fost nevoit să crească fără tatăl său, acesta fiind deținut politic pentru
credința creștină. Lucrul acesta i-a adus pe lângă probleme în societate și o
punere la colț din partea acelora care nu știau adevărul cu privire la arestarea tatălui său. Totuşi
fratele şi familia sa au reuşit să răzbată prin toate aceste greutăți, pentru
că mâna bună a lui Dumnezeu i-a însoțit pretutindeni şi le-a dat putere. A
văzut cu propriii-i ochi, cum lucrează Dumnezeu prin lucruri concrete. Timp de
trei ani nici nu a știut dacă îi mai trăiește tatăl. Apoi au primit cărți
poștale în care li se cereau alimente, dar familia nu avea banii necesari pentru
a trimite un colet cu alimente. Atunci, mama a zis: „Michael hai să ne rugăm!” și s-au
rugat la marginea patului. Pe Michael luându-l durerea de genunchi a dat
covorul la o parte şi atunci a văzut că sub covoraş sunt 200 de lei. Mama i-a
spus ce scrie în Biblie și a citat din Scriptură: „Când vă rugați, să credeți
că ați și primit”.
Nu a fost critic la adresa lui Dumnezeu, nu a cârtit, că
de ce i se întâmplă așa lucruri grele, ci L-a iubit nespus, dovadă fiind faptul
că în anul 1965 pășește în apa botezului mărturisind credință lui Dumnezeu. A
fost activ la misiunile creștine de pe valea Crișului și la spitalele din Arad.
A absolvit în anul 1976 Institutul „Ion Mincu” din
București ca arhitect cu diplomă. În timpulșcolii Partidul Comunist i-a făcut o ofertă, ca să se înscrie în partid.Însă fratele a refuzat ,,oferta generoasă”
atrăgându-şi mânia partidului iar în anul 1978 a fost expulzat din țară fiind
considerat ca potențial duşman al poporului. Fratele a fost și profesorastfel
că partidul considera, că va avea o influență nefastă asupra tineretului.
În
1979, imediat dupa sosirea fratelui în SUA, a înființat și editat sub egida
Bisericii Baptiste din Chicago a fratelui Cocian, revista
"Maranatha." A circulat clandestin și s-a bucurat de interes și în țară.
În anul 1987 a participat la înmormântarea fratelui
Costache Ioanid, poetul credincios care a compus multe poezii valoroase, ale
căror versuri au fost puse pe muzică. La moartea lui Ioanid, a scris o eulogie amplă, "Poet între creștini
și creștin între poeți." A fost publicată chiar în ziua înmormântării pe
două pagini ale ziarului românesc din New York, "Micromagazin".
În America,
a ajuns partener principal într-o companie de arhitectură şi a proiectat sute
de clădiri în 33 de state.
Fratele
Michael are doi nepoţi frumoşi, Dumnezeu să îi binecuvinteze!
Mulțumesc fratelui Michael Iovin pentru că m-a ajutat să
întocmesc această biografie a familiei Iovin și mi-a dăruit aceste poze.
Surse:
Horia Truță – Arad-Gai, Scrieri Monografice, Volumul II.