sâmbătă, 17 septembrie 2022

Al XX-lea Congres al Alianței Baptiste Mondiale Honolulu, Hawaii 2010

 


În perioada 28 iulie – 1 august 2010 a avut loc cel de-al XX-lea Congres al Alianței Baptiste Mondiale, ținut în Honolulu, Hawaii. La acest Congres au participat peste 10.000 de baptiști din 105 țări. Aceștia reprezintă 219 Convenții, Uniuni și Comunități Baptiste din întreaga lume. Numărul baptiștilor se ridică la 37,3 milioane.

Din România se pare că a participat doar fratele Samy Tuțac.

Tema Congresului: „Ascultă Duhul”

Organizatorii Congresului s-au axat mult pe Persoana Duhului Sfânt, să audă poporul ce spune Duhul Sfânt, importanța trăirii, a conducerii în ungerea cu Duhul Sfânt, urgența proclamării Evangheliei.

La acest Congres, în urma vizitelor conducerii Alianței în Vietnamul comunist, Uniunea Baptistă din Vietnam  a fost primită ca membră a Alianței Mondiale Baptiste. Baptiștii din această țară au fost foarte persecutați.

La acest Congres a fost ales președinte al Alianței Mondiale Baptiste, John Upton.

Puține informații v-am prezentat, atâtea am avut, aștept cartea să sosească despre acest eveniment, va sosi doar spre sfârșitul lui octombrie.

Surse:

American Baptist Historical, Primary Source, Volume 8, No. 2 & 3, may 2010.

Neville Callam, ed., Hear the Spirit: Official Report of the Twentieth

Baptist World Congress, Honolulu, Hawai'i, July 28-August 1, 2010 (McLean, VA: Baptist World Alliance, 2010).

Al XIX-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, David Coffey, 2005-2010



La cel de-al XIX-lea Congres al Alianței Mondiale Baptiste, Congres Centenar, ținut la Birmingham, Anglia, în zilele de 11 – 19 iulie 2005 a fost ales ca președinte  David Coffey.

Președintele Alianței Mondiale Baptiste, David Coffey a vizitat România cu ocazia Conferinței Naționale a Cultului Creștin Baptist din România, eveniment ce s-a ținut în zilele de 27 – 28 martie 2009 la Lugoj.

David Coffey este ambasador global pentru Misiunea Mondială BMS. După pregătirea teologică de la Colegiul Spurgeon, a fost hirotonit în 1967. Apoi a slujit în trei biserici baptiste din Marea Britanie înainte de a servi ca secretar general al Uniunii Baptiste din Marea Britanie timp de cincisprezece ani, ulterior devenind președinte al Alianței Mondiale Baptiste vreme de 5 ani, între 2005-2010. Slujirea sa internațională l-a dus în peste 80 de țări, având totuși un interes deosebit în sprijinirea bisericilor din Orientul Mijlociu. David are un angajament față de învățătura Biblică și dezvoltarea liderilor mai tineri. A slujit în Consiliul Keswick timp de zece ani, iar cărțile sale includ „Descoperirea Romanilor”, „Toți Unul în Hristos Isus – o pledoarie pasională pentru unitatea evanghelică” și „Bucurie pentru lume”, o carte de lecturi de Advent. Este căsătorit de 45 de ani cu soția sa, Janet alături de care a fost binecuvântat cu doi copii și patru nepoți. Este membru al Societății Elgar și susține Chelsea FC și echipa de cricket a Angliei.

În anul 2008 președintele David Coffey, a dat un răspuns, în urma consultărilor cu baptiști din întreaga lume, liderilor musulmani care au avut o inițiativă de a cere creștinilor o mai bună înțelegere în relațiile creștino-musulmane, prioritară fiind cauza libertății religioase și a păcii globale.

Surse:

Creștinul Azi

The Sermon



joi, 15 septembrie 2022

Iov Teodor 1882 - ? din Curtici

 


Fratele Iov Teodor s-a născut în ziua de 24 martie 1882 în localitatea Luguzău, județul Arad. Părinții se numeau Nechita și Elena, plugari, de naționalitate română.

Face șase clase primare și ajunge muncitor.

Aude Cuvântul Domnului și pe când avea 21 de ani, în anul 1903 își predă viața în mâna Domnului Isus și este botezat de fratele predicator Sida Teodor.

Este contingentul militar 1904, rămas la vatră cu gradul de soldat, dar este înrolat din nou pe perioada 1914 – 1918.

În ziua de 1 septembrie 1911, fratele Iov Teodor se căsătorește cu Sida Drăucean din Ketekhaz, Ungaria. Domnul le dă trei copii: Etelca, născută în anul 1912 în Ketekhaz, Elisabeta, născută în 1914 și Teodor, născut în 1919, tot la Ketekhaz.

În ziua de 20 iulie 1913 este ordinat ca predicator în Biserica Creștină Baptistă Dieci, județul Arad, iar comisia de ordinare a fost formată din frații: Sida Teodor și Vanciu Vasile.

În anul 1924 Biserica Creștină Baptistă din Curtici îl alege pe fratele Iov Teodor ca predicator și slujește până în anul 1946.

Fratele Iov Teodor a fost păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Micalaca, din anul 1946 până în anul 1949.

În ziua de 9 martie 1947 Biserica Creștină Baptistă din Curtici serbează 55 de ani de la deschiderea primei case de rugăciune și fratele Iov Teodor în cuvântarea dânsului spune: „din copilărie m-am întors la Domnul, dar a trebuit să sufăr pentru Cuvântul lui Dumnezeu, chiar și la școala primară, dar Domnul m-a ajutat. Am stat la Curtici timp de 24 de ani, luând parte la multe necazuri ale poporului lui Dumnezeu”. La Curtici a fost un bun lucrător și Domnul a dat mult rod prin dânsul, în anul 1926 zece persoane s-au botezat, în anul 1927     s-au botezat 27 persoane.

Fratele Iov Teodor a locuit în Micalaca, str. Renașterii, nr. 75.

Cer ajutor pentru completarea biografiei. Mulțumesc.

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

Farul Creștin

Farul Mântuirii

marți, 13 septembrie 2022

Crucean Constantin 1898 - ? din Pecica

 


Fratele Constantin Cruceanu s-a născut în ziua de 16 mai 1898 în localitatea Pecica, județul Arad. Părinții se numeau Gheorghe și Alexandra, agricultori, de naționalitate română. Face 6 clase primare. Ca avere, avea 7 iugăre de pământ.

Fratele Constantin Cruceanu, în ziua de 12 octombrie 1920 se căsătorește în localitatea Pecica, cu Maria și Domnul le-a dat doi copii: Roman, născut în ziua de 21 iunie 1926 și Alexandru, născut în ziua de 3 aprilie 1932.

Este contigentul militar 1920, fiind lăsat la vatră cu gradul de sergent. Este încorporat de comisariatul Arad la Regimentul 31 Vânători. Participă și la Primul Război Mondial între anii 1916 – 1918.

Fratele Constantin Cruceanu aude cuvântul Domnului și se hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus și învățătura Scripturilor, iar în ziua de 15 septembrie 1923 este botezat în localitatea Felnac, județul Arad, de către predicatorul Radu Tașcă.

Văzând frații că are dar de a predica și fiindcă Biserica Creștină Baptistă din Pecica avea nevoie de un predicator, se hotărăsc și îl ordinează în ziua de 15 octombrie 1945. Din comisia de ordinare fac parte frații: Iov Todor și Opiștar Efrem. Se pare că a slujit în biserica din Pecica până în anl 1951. Biserica avea un număr de 153 de membri.

Fratele Crucean Constantin a locuit în localitatea Pecica, județul Arad, numărul 88 și trăia din munca sa de agricultor.

Ași fi tare mulțumitor celui ce m-ar putea ajuta să completez biografia.

Surse:

Arhive

sâmbătă, 10 septembrie 2022

Pastor Vasile Bel la emisiunea „Tineri și înțelepți”, moderată de Dr. Costel Ghioancă

 


Pe când Costel cu familia dumnealui poposea pe meleagurile Maramureșului, mai precis în localitatea Rohia, sat cu o oarecare însemnătate, s-a gândit să îmi ia un interviu. Un bătrân să vorbească tinerilor, nu pe limbajul lor freș și cul, ci cu un limbaj învechit în timp și ce să discute, nu de problemele lor, ci de istorie.

Se pare că istoria este pentru bătrânii fixați în pensie, care nu au ce face decât să dapene amintiri din care se hrănesc până într-o zi.

Pentru că interviul este pe canalul de YouTube al TWR România, m-am gândit că poate pe cineva ar interesa o discuție între un tânăr și un bătrân, pe teme de istorie, adresată tineretului. Dacă vei asculta, vei putea să apreciezi dacă fratele Costel Ghioancă, teolog, filozof, pastor, dar în această speță realizator, a făcut o alegere bună.

Mulțumesc fratelui pentru încrederea acordată și dumneavoastră iubitorilor de istorie.

Audiție plăcută vă doresc!



vineri, 9 septembrie 2022

Cel de-al XIX-lea Congres al Alianței Mondiale Baptiste, Congres Centenar, Birmingham, 2005

 



  Am ajuns prin ajutorul Domnului la Congresul cu numărul XIX, care marchează 100 de ani de la primul Congres ținut la Londra în zilele de 11 – 19 iulie 1905, vezi AICI. Dacă atunci nu a participat niciun baptist român la acest Congres, au participat peste doisprezece pastori români din Uniunea Baptistă din România, Convenția Maghiară Baptistă din România. Deși nu suntem prea departe de acest eveniment, cunoaștem doar trei nume care au participat: Romică Iuga, căruia îi mulțumesc pentru materialul de mai jos, Otniel Bunaciu și István Borzási

La primul Congres din 1905 erau în lume șapte milioane de baptiști, membri botezați, iar la Congresul din 2005 sunt patruzeci și opt milioane de credincioși baptiști.

Articol scris de fratele Romică Iuga

 Congresul Centenar[1] al Alianței Mondiale Baptiste din Birmingham, Marea Britanie.

Într-o atmosferă de sărbătoare și părtășie, 13.000 de credincioși baptiști de pe toate continentele planetei s-au întâlnit la Birmingham între 27-31 iulie 2005 pentru a sărbători o sută de ani de la înființarea Alianței Mondiale Baptiste. Tema congresului a fost: ,,Isus Hristos, apa vie” și ca semn al continuității lor cu creștinii din toate timpurile și din toate locurile, participanții au rostit împreună Crezul Creștin în prima seară a congresului. Pentru a demonstra valorile comune împărtășite de către baptiștii de pretutindeni, congresul a adoptat o declarație în care se afirmă aceste principii de credință (Mesaj de la Congresul Centenar). Principiile au fost însumate sub opt categorii: autoritatea Scripturilor (care ,,au autoritatea supremă ca și Cuvântul scris al lui Dumnezeu și sunt pe deplin demne de încredere pentru credință și purtare”); Sfânta Treime, Isus Hristos(,,pe deplin Dumnezeu și pe deplin om” mărturisind ,,jertfa ispășitoare pe cruce, murind în locul nostru, plătind prețul păcatului și învingând răul, care prin dragostea Sa îi împacă pe credincioși cu Dumnezeul iubitor”), biserica și împărăția, responsabilitatea în ce privește administrarea creației, misiunea, libertatea religioasă și dreptatea. ,,Acesta nu este un crez” a afirmat Denton Lotz, Secretarul General al Alianței ,,ci doar o afirmație a ceea ce suntem”.

Peste doisprezece pastori români din Uniunea Baptistă din România, Convenția Maghiară Baptistă din cadrul Uniunii Baptiste din România și din SUA au participat la congres. Mulți au fost însoțiți de familii și alți membri din bisericile pe care le păstoresc. România a fost prezentă și în programul congresului printr-un studiu biblic ținut de dr. Otniel Ioan Bunaciu.

Președintele Billy Kim din Coreea, pastorul unei dintre cele mai mari biserici baptiste din lume și-a încheiat mandatul de Președinte al Alianței și a predat conducerea organizației pastorului David Coffey, Secretarul General al Uniunii Baptiste din Marea Britanie. Coffey și-a declarat angajamentul de a fi un ,,Creștin al Marii Încredințări” dedicat principiului ,,fiecare baptist un misionar”. El a afirmat nevoia de a urma exemplul lui Hristos ca slujitor și a declarat că valorile care vor da formă președinției sale vor fi: credința în Evanghelie, biserica și o închinare care intersectează problemele lumii reale cum ar fi pacea și dreptatea.

Între personalitățile care s-au adresat participanților s-au aflat Președintele Jimmy Carter și pastorul Rick Warren. Președintele Carter i-a îndemnat pe baptiștii din lumea întreagă la unitatea în ciuda diversității care există. ,,Există o foamete intensă între creștinii din toată lumea pentru o vindecare a diferențelor care ne separă unii de alții” a afirmat fostul președinte american considerând totodată că Alianța Mondială Baptistă poate să influențeze mai mult ca niciodată lumea creștină. Rick Warren pastorul unei biserici baptiste din California care are câteva zeci de mii de membri i-a provocat pe baptiști să fie inițiatorii unei noi reforme în creștinătate. Denton Lotz a amintit audienței că dacă acum o sută de ani baptiștii se găseau în majoritate în America de Nord și Europa de Vest, în secolul al XXI-lea majoritatea baptiștilor se vor afla în America Latină, Africa și Asia. Din acest motiv rămâne importantă părtășia internațională a baptiștilor. Denton Lotz a amintit și faptul că în multe țări din lume baptiștii suferă încă persecuție pentru credința lor. Pe lângă personalitățile prezente la congres și alte persoane publice au transmis salutul lor participanților. Printre aceștia se numără: Evanghelistul Billy Graham, Regina Elisabeta a Marii Britanii, Premierul Tony Blair și Lordul Primar al orașului Birmingham.

Cu ocazia congresului au fost primite câteva noi uniuni ca membre ale Alianței Mondiale Baptiste. Astfel au fost acceptate cererile Convenției Baptiste Generale din Texas (cea mai mare convenție baptistă a unui stat din SUA) și a Asociației Baptiste din Virginia. Ambele organizații au cerut să devină membre datorită faptului că prin retragerea Convenției Baptiste de Sud din Alianța Mondială Baptistă pierdeau reprezentarea și participarea pe care doreau să o continue.

Congresul Centenar a fost o ocazie deosebită de a experimenta bogăția și diversitatea din cadrul familiei baptiste. Totodată a fost o oportunitate de a avea părtășie cu frați și surori de credință de pe alte continente. Sentimentul că mărturia baptistă continuă să câștige suflete pentru Isus Hristos și duce la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu în lumea întreagă a fost o încurajare deosebită pentru participanți. Studiile biblice și diferitele conferințe pe teme specifice au fost o provocare spre rugăciune pentru cei care suferă pentru credința lor și pentru implicare pentru a continua răspândirea Evangheliei mântuirii celor care nu Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos. Participanții au plecat de la congres energizați și entuziasmați de oportunitățile de a-L sluji pe Hristos în comunitățile lor și în lumea întreagă.

       Materialul a fost preluat de la participanții la Congres de Romică Iuga.






[1] Farul creștin, nr.9/2005, pag. 6

Iova Miron 1890 - 1949 din Râpa

 

Fratele Iova Miron s-a născut în anul 1890 în localitatea Râpa, județul Bihor.

A auzit Cuvântul Domnului și l-a primit în inimă cu mare bucurie, iar în anul 1907 este botezat, pe când avea 17 ani, de către fratele Ioan Țirban.

A fost ordinat în anul 1926 pentru Biserica Creștină Baptistă din Râpa, județul Bihor. A fost diacon și conducător al Bisericii Creștine Baptiste din Râpa.  În anul 1947 biserica avea un număr de 112 membri și 78 aparținători.

Biserica din Râpa a avut un cor frumos care făcea misiune la bisericile din jur și făceau bucurie. Corul a fost condus și de fratele Iova Miron  junior.

În ziua de 26 martie 1949 fratele Iova Miron  a fost chemat la Domnul în veșnicie, rămânând un mare gol în lucrarea Domnului din aceea zonă. Serviciul de înmormântare a fost condus de frații: Clitan Moise, Fitărău Mihai, Bora Teodor, Benea Ioan şi Marian Teodor. Corurile din loc şi Girişul Negru au cântat spre slava Domnului.

Cer ajutor și la această biografie a fratelui Iova Miron.

 

Surse:

Ioan Bunaciu

Otniel-Laurean Vereș

Îndrumătorul Creștin Baptist

joi, 8 septembrie 2022

Comentarii Biblice Aplicative, Evrei de Constantin Ghioancă

 



De sub pana cărturărească a fratelui păstor Costel Ghioancă, iese din nou un comentariu, de data aceasta pe cartea Evrei.

De astăzi, 08 septembrie 2022, puteți comanda Comentariul pe Evrei, la Editura Kerygma și în curând va fi disponibilă și în alte locuri.

Este al treilea comentariu, după comentariile pe cartea Daniel și Apocalipsa. Cartea Evrei este de fapt ultima după un șir de alte cărți de mare valoare, precum „Predicarea Expozitivă”, „Post Omul”, teza de doctorat în filozofie, „Familia sub asediu”, „Biserici emergente” și chiar multe altele.

Mulțumim frate Costel pentru efortul pe care-l faci în scrierea acestor comentarii pe înțelesul nostru, al celor mai mici în acest domeniu.

Lectură plăcută pentru cititorii autorului de carte Costel Ghioancă, dar și iubitorilor de istorie baptistă!






duminică, 4 septembrie 2022

Al XVIII-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, Billy Jang Hwan Kim 2000 – 2005

 


Congresul Alianței Mondiale Baptiste, ținut la  Melbourne în anul 2000, a ales pentru perioada 2000 – 2005, ca președinte pe Billy Jang Hwan Kim.

Billy Jang Hwan Kim s-a născut în ziua de 25 iulie 1934 în localitatea Suwon, Coreea de Sud.

În 1950, Billy a lucrat ca băiat de casă pentru armata SUA în timpul războiului coreean . În 1951, sergentul Carl Powers l-a ajutat să vină în Statele Unite pentru a studia la Universitatea Bob Jones din Greenville, unde a devenit creștin. În 1956 a primit o licență în arte în studii biblice. În același an, a fondat un post de radio creștin pentru Coreea de Nord, China, Rusia și Mongolia și a ajutat la înființarea sucursalei coreene a Far East Broadcasting Company , un post de radio creștin internațional.

În 1958, s-a căsătorit cu Trudy, pe care o cunoscuse la Universitate.

A obținut o diplomă de master în 1959.[1]

Kim servește, de asemenea, ca director al companiei de radiodifuziune din Orientul îndepărtat, Korea, Servicii creștine, Inc., ,,Tineret pentru Hristos”, și ca director de zonă al ,,Tineretului pentru Hristos” din Asia de Est. Până la 19 decembrie 2004, a fost pastor senior al Bisericii Baptiste Centrale din Suwon, o suburbie a Seulului, Coreea. ,,Central” este astăzi o biserică cu aproximativ cincisprezece mii de membri. Atunci când Kim a ajuns acolo pentru prima dată, pe 1 ianuarie 1960, întregul colectiv al bisericii  număra zece persoane.

Kim a absolvit Școala primară ,,Shinpoong” din Suwon și a câștigat o diplomă de licență în Arte și Masterul în Teologie de la Universitatea Bob Jones din Grenville, Carolina de Sud. În 1973, el a avut ocazia să fie translator pentru Billy Graham în perioada Cruciadei Coreene din 1973 a lui Graham, unde peste un milion de oameni au participat la un singur serviciu, o experiență pe care Kim nu a uitat-o niciodată. Kim a devenit un evanghelist remarcat, invitat de oameni din întreaga lume care doresc și au nevoie de acest om iubitor cu un mesaj de foc. Ca președinte al Alianței, Kim i-a condus pe baptiști  să se unească pentru evanghelizare, plantare de biserici și pentru a lupta împotriva conflictelor rasiale și etnice. Inspirat de rugăciunea lui Hristos din Ioan 17, tema sa este Unitatea.[2]

Dr. Billy Jang Hwan Kim – Noul Președinte al Alianței Mondiale Baptiste: ,,Congresul a fost un eveniment extraordinar. Am văzut o mulțime foarte diversificată de participanți și delegați din toată lumea, inclusiv din România. Mesajul meu pentru creștinii baptiști români ar fi să continuie să ,,lupte pentru credința dată sfinților odată pentru totdeauna.” Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți frații noștri din România.”[3]



[2] Baptists Together in Christ 1905- 2005: A Hundred - Year History of The Baptist World Alliance. Richard Pierard, General Editor, Elna Jean Young Bentley and Gerald Borchert Associate Editors – Baptist World Alliance, Falls Church, Virginia U.S.A. – 2005, p. 278.

[3] Farul Creștin, nr. 3/2000, pag. 9.

vineri, 2 septembrie 2022

Cel de-al XVIII-lea Congres al Alianței Mondiale Baptiste, Melbourne 2000

 


La acest Congres Mondial, baptiștii din România au avut 8 delegați. Printre acești frați baptiști s-au numărat: Onisim Mladin, Paul Negruț, Romică Iuga, Beni Fărăgău, Iosif Ștefănuț și Gyula Borzasi, din partea Convenției Baptiste Maghiare din România. La Congres s-au raportat din partea României 1447 de biserici și 85000 membri baptiști, iar baptiștii maghiari din România au 100 de biserici și 9078 membri.

Mulțumesc mult fratelui păstor dr. Romică Iuga care m-a ajutat să vă prezint date despre acest Congres.

„Timp de cinci zile, orașul Melbourne din Australia, a găzduit cel de-al XVIII-lea Congres al Alianței Mondiale Baptiste. AMB reprezintă milioane de credincioși din 196 de țări. Mii de credincioși din toate colțurile lumii, albi și negri, europeni și asiatici, americani și australieni, toți s-au adunat în îndepărtata Australie sub egida ,,Jesus Christ for ever, Yes!” (,,Isus Cristos pentru totdeauna, Da!”) Orașul Melbourne a fost un ,,Ierusalim” în care, timp de câteva zile, au fost adunați oameni ,,din toate neamurile de sub cer.” (Fapte2).

Pentru a oferi condiții cât mai bune pentru desfășurarea lucrărilor Congresului, Uniunea Baptistă Australiană a închiriat impunătoarea clădire a Centrului de Expoziție Melbourne. Astfel că, atât lucrările pe sesiuni cât și cele în plen s-au putut desfășura în condiții deosebite. Iată cum s-a desfășurat o zi obișnuită de Congres:

Fiecare zi a debutat cu un timp de studiu biblic și părtășie pe grupe de la 9.00 până la 10.30. În cadrul acestui timp de părtășie elementul care a adus un suflu deosebit au fost grupurile mici de studiu. A fost extraordinară această interacțiune între credincioșii din diferite țări de culturi și tradiții diferite.

A fost extraordinar să descoperi cum Dumnezeu lucrează și în altă parte decât în propria ta țară. După aceea, delegații au putut alege să participe la diferite lucrări pe secțiuni (ateliere), cea mai frecventată fiind cea pentru înviorarea păstorilor. Tema centrală abordată aici a fost predicarea Cuvântului, de la cum să pregătești un mesaj, până la cum să pregătești congregația pentru ascultarea mesajului. S-au prezentat foarte multe lucruri practice ce țin de această temă. Și aici, după ce doi sau trei vorbitori au expus un anume material, după ce audiența a pus întrebări, a existat posibilitatea de interacțiune în grupuri restrânse.

De la ora 18.00 până la 21.00, în sala mare a Centrului de Expoziție, nu doar delegații la Congres, ci toți doritorii, au putut participa la servicii divine, care au inclus un timp de închinare prin cântare cu întreaga asistență, prezența unor coruri sau a altor formații muzicale din diferite țări și predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. La acest Congres au fost prezenți aproximativ 7000 de participanți.

Un moment foarte important pe agenda Congresului a fost cel al alegerilor. În ultimii cinci ani Alianța Mondială Baptistă l-a avut în fruntea ei ca președinte pe Nilson do Amaral Fanini, păstorul Bisericii ,,Niteroi” din Brazilia, biserică ce numără 10.000 de credincioși baptiști. În cei cinci ani de slujire, păstorul Fanini a făcut 57 de călătorii misionare în diferite țări din lume și a predicat Evanghelia la peste un milion de oameni. În mandatul său, președintele Fanini a pus accent pe misiune și evanghelizare. Noul președinte ales este Dr. Billy Kim, păstorul bisericii Central Baptist Church Suwon, Coreea. Dr. Billy Kim a apreciat lucrarea de misiune și evanghelizare pe care a făcut-o fostul președinte și a subliniat că dorește să o continue. Este demn de remarcat faptul că păstorul Billy Kim a fost însoțit de câteva coruri minunate de copii. Billy Kim a ținut să precizeze că toate cheltuielile legate de participarea corurilor de copii la Congres au fost suportate de familiile acestora.

În după-masa zilei de vineri 07 ianuarie 2000, pe spațiul verde din fața Centrului de Expoziții, a fost amenajată o scenă unde au avut loc diferite manifestații culturale. Pentru noi este un motiv de extraordinară bucurie să putem consemna că într-un astfel de cadru am fost reprezentați de fanfara și corul bisericilor române din Australia. Fanfara a fost condusă de fratele Titus Dan, iar corul de fratele Bradea Nicolae.

La acest Congres, Uniunea Baptistă din România a fost reprezentată de Secretarul General, fr. Onisim Mladin. De asemenea au mai participat la congres și frații: Beniamin Fărăgău (Cluj), Romică Iuga (Arad), Iosif Ștefănuț (Brăila).”

           A consemnat păstor Romică Iuga

Câteva impresii ale participanților la cel de-al XVIII-lea Congres al Alianței Mondiale Baptiste[2]

 

Dr. Teo Anghelov - Secretarul Federației Baptiste Europene: ,,Congresul a fost un eveniment extraordinar, la care au participat mai mult de 5000 de delegați din toată lumea, dintre care mai mult de 200 de delegați din Europa. Acest congres s-a dovedit a fi un izvor de inspirație pentru cei care au venit aici, pentru evanghelizare și pentru misiune în noul mileniu.

Am un mesaj special pentru frații și surorile din România: Haideți să mergem în viitor împreună; să muncim împreună, să ne rugăm împreună. Cunoaștem problemele legate de proiectul pentru noua lege a Cultelor; de aceea trebuie să facem ceva pentru a împiedica această lege restrictivă să treacă de Parlament. Vrem ca, împreună, toată Europa și toată lumea să se roage pentru România.”

Dr. Billy Jang Hwan Kim – Noul Președinte al Alianței Mondiale Baptiste: ,,Congresul a fost un eveniment extraordinar. Am văzut o mulțime foarte diversificată de participanți și delegați din toată lumea, inclusiv din România. Mesajul meu pentru creștinii baptiști români ar fi să continue să ,,lupte pentru credința dată sfinților odată pentru totdeauna.” Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți frații noștri din România.”

Dr. Nilson do Amaral Fanini - Președintele Alianței Mondiale Baptiste între anii 1995-2000: ,,Cred că acest congres a fost unul dintre cele mai reușite. Din 1953 fac parte din Alianța Mondială Baptistă, dar acest congres, ca niciunul de până acum, a fost o binecuvântare extraordinară. Pentru frații români, mă rog ca Domnul Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți, în Isus Cristos.”

Dr. Karl Heinz Walter – Secretarul Federației Europene Baptiste până în 1999: ,,Sunt foarte impresionat de numărul mare de europeni care au venit la acest congres, în ciuda distanței mari pe care a trebuit să o străbată. Cred că pentru mulți dintre participanți, ca și pentru mine personal, acest congres a constituit o sursă de inspirație. Fr. Tim Costello, cel care a predicat într-una din aceste seri, ne-a îndrumat și ne-a ajutat să înțelegem mai bine unele lucruri practice, ceea ce ne este de foarte mare ajutor. De asemenea, în aceste patru zile s-au stabilit contacte, oamenii din diferite puncte ale globului au ajuns să se cunoască unii pe alții, realizând cât de mare este familia baptistă.

Mesajul meu pentru baptiștii români ar fi, de fapt, un sfat: acela de a se implica mai mult în mișcarea baptistă mondială. Să nu aștepte doar să fie vizitați, ci să facă tot cele stă în putere pentru a se implica mai mult în Federația Baptistă Europeană, în Alianța Mondială Baptistă, pentru a se bucura de părtășia cu ceilalți frați din lumea întreagă, chiar dacă sunt deosebiți, sau au opinii diferite, pentru că numai așa putem învăța unii de la alții.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



[1] Farul Creștin, nr. 3/2000

[2] Farul Creștin, nr. 3/2000, pag.9