1986 de ani de creștinism împănat

Dragi creștini,  dezbrăcați creștinismul de construcția  istoriei și vom fi a lui Cristos.

Răsfoind arhiva revistei bisericești, Biserica și Școala care a apărut în anul 1877 luna ianuarie am găsit un articol din anul 1913 care ne aducea aminte de un mare eveniment din istorie: „Aniversarea de 1600 ani de la darea edictului de la Milan (313) pentru libertatea religioasă a creștinilor.” După ce se face o trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat și cum creștinilor li s-a dat libertate, se spune următoarele: „În Roma serbările jubiliare, inaugurate încă în 22 octombrie 1912 prin o festivitate ținută în prezența cardinalilor, a corpului diplomatic, a dignitarilor papali și a mai multor oaspeți anume invitați, se vor începe propie numai în 30 martie…” și serbările se vor sfârși pe 8 Decembrie.

Nu îmi aduc aminte ca în anul 2013 când s-au împlinit 1700 de ani sa se fi facut ceva festivități.

1600 de ani sunt mulți și parafrazând pe patriarhul Iacov din Gen. 47:9 9 „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.” Adică zilele călătoriei creștinilor au fost mai mult rele și mai puțin bune. Cum poate fi așa când ni se anunță 1600 de ani de libertate? La drept vorbind libertatea era doar pentru cei mari nu și pentru cei mai mici care erau chinuiți, trimiși la surghiun și uciși. Am putea spune fară  a greși că ce spune:    Grigore Alexandrescu - Cainele si catelul este un adevăr și azi:

Ca nu iubesc mîndria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru căței."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem.

Eu m-am gândit să ne uităm la cei 1986 de ani  de creștinism la ce a fost el atunci și ce este acuma.

Dacă Domnul Isus i-a numit pe cei ce-L urmau ucenici, apoi li s-a dat numele de creștini, iar în Fapte 24:5 apare prima sectă a „nazarinenilor”, astăzi avem mii de secte.

Creștinismul s-a divizat înainte de edictul de la Milan și după aceea și fiecare susține ca are adevarul și toți ceilalți sunt eretici și așa cei ce își zic că sunt a lui Cristos tăgăduiec cu vehemență pe ceilalți care spun că  suntem a lui Cristos.

Pavel de partea lui spune cu durere în 1 Corinteni 11:19 19. căci trebuie să fie şi „partide” între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni. Catolicii traduc „diviziuni” iar ortodocșii „eresuri”.

Unele paride sau eresuri, sau diviziuni au azi nume care mai de care foarte convingătoare că sunt a lui Cristos, vezi exemplu: „a sfinților de pe urmă”, „Biserica lui Dumnezeu apostolică”, „martorii lui”, denumiri care sa nu lase dubii că gruparea lui nu este totalmente a lui Dumnezeu.

Pe acest firmament creștinesc cu câteva sute de ani în urmă au apărut unii oameni care s-au numit sau au fost numiți „anabaptiști”, apoi în jurul anului 1600 au apărut o grupare care s-au numit „baptiști” și până în ziua de azi au același ideal.

Unii din diviziuni și-au mai legat numele de diferiți oamani și se cheama cu numele lor: tomiști, calviniști, augustinieni și alte nume, apoi ne mai numim după interpretarea Bibliei: idealistă, viitoristă și altele. Oare de ce?

Ca să fim mai cu precizie ai lui Cristos, adica sa fim creștini, numai că Pavel spunea la inceputul creștinismului:

4. Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume?
5. Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
7. aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
8. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
9. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
(1 Corinteni 3:4-9, VDCC)

Eu înțeleg din ce spune Pavel că aceste denumiri aparțin lumii și nu lui Dumnezeu. Copiii lumii se numesc după numele învățătorilor lor, iar copiii lui Dumnezeu se numesc după numele Domnului, sau așa ar trebui să fie.

16. Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!
(Ieremia 15:16, VDCC)

De aceea spun să dezbrăcăm creștinismul de construcția ingenioasă a istoriei și vom fi a lui Cristos.