Cine sunt?

luni, 19 decembrie 2016

Familia Drăgan Traian și Estera, din Cuceu





În data de 06 dec. 2016 am participat la înmormântarea surorii Ardelean Ana din Cuceu. Serviciul  s-a ținut în incinta Bisericii Baptiste, lucru care m-ia stârnit multe amintiri plăcute. Am fost pentru prima dată la Biserica  din Cuceu în anul 1979 și băncile din față erau pline de tineri, băieți și fete, care cântau pentru slava Domnului din tot sufletul lor. Astăzi sunt mai puțini și mai trecuți spre bătrânețe, dar activi. În această Biserică au primit pe Domnul  doi tineri pe care îi prezint înaintea dumneavoastră cu mult drag.
Acești tineri se numeau Traian și Estera, i-am cunoscut în anul 1976 la Biserica Baptistă din Baia Mare unde fratele era un bun predicator al Cuvântului Domnului.

              În  cadrul societații și al familiei, familia fratelui Drăgan Traian a fost percepută ca o familie de oameni modești, docili, bine pregătiți profesional,cu credința în Dumnezeu și un exemplu demn de urmat.
          Fetele cu care Dumnezeu le-a binecuvantat familia „consideră că părinții lor au fost oameni responsabili, care au încercat și cred că au și reușit să le înconjoare cu dragoste, cu gingășie și mai ales cu o mare responsabilitate părintească.
         Ei au știut să iubească, dar și să corijeze unele inadvertențe ale copilăriei și tinereții noastre. Considerând că pentru credincios arma biruinței este credința, părinții noștri ne-au purtat pe brațe de rugăciune toată perioada vieții lor.

Traian Drăgan 1926 – 2000. 



Fratele Traian Drăgan[1] s-a născut la 18 august 1926  în localitatea  Cuceu, unde credința creștină baptistă a prins rădăcini înainte de anul 1920. Aici face școala primară de 7 ani, așa cum era în vremea aceea și continuă să studieze și la Jibou.
După aceste cursuri fratele se gândește să își găsească un ajutor potrivit care să îl ajute și la direcția în viață, așa că o găsește rapid pe Estera, fată frumoasă din satul lui natal și în anul 1948 fac nunta.
Fratele găsește de lucru la Căile Ferate Române unde lucrează puțină vreme. Porniți în viață,împreună cu soția sa constată că au mare nevoie de Dumnezeu și se decid să Îl urmeze pe Domnul în apa botezului, aşa că spun Bisericii din Cuceu, iau legătura cu fr. Ioan Bălănean și acesta îi botează în anul 1953, aparținând Bisericii Baptiste Cuceu.
Fr. Ioan Bălănean, văzând ca tânărul Traian are darul vorbirii, îl sfătuiește să plece la Seminar, lucru pe care îl face. La Seminar este îndrăgit de profesori, mai ales de Alexa Popovici pentru că avea darul oratoriei și parcă se potriveau în gândire şi vorbire. Acest lucru s-a văzut peste ani, când îl auzeai vorbind pe fr. Traian, erai sigur că a învățat la ”picioarele” lui Alexa Popovici.
Frații din București l-au rugat insistent să rămână acolo, dar având soție, părinți și ogoare a venit acasă, în Cuceu slujind în această zonă a Sălajului. Domnul a îngăduit sa vină peste țară comunismul, care, fără comentarii, a luat ogoarele de la oameni, aceştia trebuind să se reorienteze. Astfel, fr. Traian își ia soția și pleacă cu fiica lor, Viorica,  tocmai în județul Bacău, orașul Moinești unde își completează studiile în domeniul sondelor de țiței. Aici Domnul îl binecuvântează cu o a două fetiță, Lidia.
În anul 1962, la insistențele unei rudenii, vine la Baia Mare și se angajează la Cercetări Miniere unde lucrează  până la ieșirea la pensie. Cu timpul, a venit la cârma bisericii fr. Rusu, cu care s-a înțeles foarte bine și fr. Traian era activ, conducea studiul biblic ca un bun predicator, cu un dar  plăcut de predicare, cu claritate și mult patos, era zâmbitor și vesel și a făcut parte din comitetul bisericii. Era prietenos şi comunicativ, de aceea și preotul ortodox îl chema la înmormântări să aibă un cuvânt, lucru nu prea întâlnit, iar când a murit fratele, preotul a cerut voie familiei să se roage. Familia l-a încuviinţat,  preotul și-a dat hainele de preot jos și, fără să își facă cruce, s-a rugat cu foc și lacrimi.
S-a pensionat de la "Cercetări miniere" în 1991, după care s-a mutat cu soția Estera la Cuceu. Aici nu s-a oprit din predicare, era foarte dinamic și bisericile se bucurau nespus de prezența lui, avea curaj, îmbărbăta frații și bisericile mici.
Cele doua fete îl vizitau, dar în anul 2000, când ajung fetele acasă, tata le spune ceva înduioșător. Redăm declarația fiicei fr. Traian, Lidia:
„Bine c-aţi venit dragele mele, altă întâlnire nu vom mai avea, decât în cer, să ştiţi că eu mor, simt că mi-a venit ceasul"! Cât am stat acolo, 2 zile ne-a tot repetat, ne-a dat sfaturi, ne-a explicat cum să ne împărţim ce va rămâne după el, să nu ne certăm că suntem surori, şi, cel mai frumos lucru, le-a îndemnat pe fiica mare si pe nepoată să se împace cu Tatăl! Bineînţeles, am zâmbit toate, cu mama împreună, pentru că nu ni se părea nimic în neregulă.
În săptămâna următoare, marţi a venit la Baia Mare, cu o problema legată de pensie şi să-l consoleze pe soţul meu în legătură cu soacra mea, care făcuse un ACV. I-a spus: „Dragul tatii, încrede-te în D-zeu căci este mare,    n-am venit deodată şi nu ne putem duce deodată." M-a rugat să-l plimb cu maşina prin oraş, parcă-l apucase aşa un dor, şi tot repetându-mi că va muri, s-a întors la Cuceu şi vineri a făcut un ACV, iar duminică a murit.
La Cuceu s-a ținut o slujbă de înmormântare, oficiată de către fratele Teofil Mihoc, la care a participat tot satul, l-am  dus  la Baia Mare, l-am îngropat în cripta lui din Horia1.  Slujba a fost ţinută de fr. Morcan Iosif, fr. Chereji Daniel şi fr. Rusu Simion. Au participat cca. 100 de oameni, a avut o înmormântare frumoasă, cum viața i-a fost frumoasă!”[2]
DRAGAN ESTERA 1930 - 2016

         Drăgan Estera,născută Noje, a văzut lumina zilei la 19.04.1930 în satul Cuceu, județul Sălaj, în mijlocul „unui rai” lăsat de Dumnezeu pe pămant. 
Provine dintr-o familie numeroasă, cu șapte copii, din parinții Vasile și Estera, oameni care prin hărnicia lor și-au creat o situație materială și o reputație foarte bună în comunitatea satului Cuceu.
          De la tot ce o înconjura și-a format o părere frumoasă  despre ființa care a creat acest colț de rai și a crescut cu dragoste în suflet fața de Creatorul Divin.



      De-a lungul anilor a încercat să aprofundeze filozofia omului simplu din popor,  formându-și principii solide pe tot parcursul vieții, crescând și trăind cu ochii larg deschiși spre visare.
Sora Estera a absolvit școala primară în localitatea sa natală, în perioada grea a războiului pe care și-a completat-o pe parcurs cu alte studii.
Se căsatorește în anul 1948 cu fratele Drăgan Traian  cu care va avea împreuna două fiice: Viorica și Lidia, Dumnezeu ajutându-i să-și vadă fiicele căsătorite, cu școli superioare și trei nepoți cu o bună poziție în societate.
          In anul 1953 îl primeste cu inima deschisă pe Dumnezeu în viața sa, împreună cu parinții, socrii și  trei frați.
         A trăit alături de fratele o viață mândră și binecuvântată de Domnul pe pămant, sprijinindu-și  soțul în misiunea pe care o desfășura. 

        Dar rolul complex al celui care l-a primit pe Domnul în viața sa este măreț. Sora a știut să se apropie de frații de credință din Bisericile Baptiste Cuceu și Baia Mare (unde a activat ca membră) învațând de la cei cu experiență  și sprijinindu-i pe începători.
          Pentru că sufletul unui om nu este deloc simplu și, în lumina realității, își dezvăluie zeci și sute de fațete, de lumini și umbre, de culori și nuanțe, dânsa îi sprijinea pe frații din biserici vorbindu-le despre credință prin exemplul personal și prin ajutor necondiționat.
Nici unul dintre cei care i-au bătut în poartă, necăjiti și întristați, nu au plecat din casa ei fără o speranță. Cu vorbe mesteșugite a căutat să-i apropie mai mult de credință, pentru că ea este singura adevarată și curată care-ți aduce liniște și pace în suflet și o viață veșnică. Zicea mereu că numai prin credință poți invinge, indiferent de calvarul vieții prin care trebuie să treci și mereu să privești înainte cu fruntea sus și cu mare încredere în Dumnezeu.
     De-a lungul vieții a reușit să-i țină pe mulți lângă credință și să-i îndemne  și pe alții spre credință. Demn de amintit este familia fratelui Câțcăuan Traian si Dorica, actuali membri în Biserica Creștină Baptistă din Cuceu si mulți alții. Fratele Traian este diaconul bisericii, un om de o aleasă omenie si credință, un sprijin real pentru intreaga biserică.
        Care om ar putea duce la bun sfârșit o viața închinata Domnului, dacă nu unul care vibrează profund la binele și răul care se întamplă în jurul său, la frumusețe și urâțenie, la moralitate și imoralitate, la reușită și eșec, știind să păstreze un echilibru în toate.
Rămânând văduvă, în anul 2000 a trăit retrasă în localitatea natală unde Dumnezeu a binecuvantat-o cu înca 16 ani de viață, pentru că a fost un om puternic, tenace și răbdătoare, cu încredere în ființa supremă, Dumnezeu, pe care o considera „stânca măreției mele”, pană la vârsta de 86 de ani.
Casa din Cuceu
           Miercuri, 23.11.2016, Dumnezeu a chemat-o la El, iar ea s-a dus fericită să-l intâlnească lăsând în urmă o familie unită și puternică cu credința în Dumnezeu.

Declarația Lidiei, fiica cea mică a familiei:
  „Ne-au îndrumat și ne-au sădit în suflet “sămânța credinței” care ne-a urmărit pe tot parcursul existenței noastre. Părinții  erau în stare să muncească pentru noi zi și noapte ca să reușim în viață și să ajungem oameni integri în familie și societate.
           Citatele care ne-au ghidat viața, rostite mereu de tata, au constituit linia directoare a parcursului nostru existential:”nu de moarte mă cutremur,ci de veșnicia ei”; „că la omul credincios sabia ramâne jos, Dumnezeu din rău l-a scos”; și intrebările: „Unde îți vei petrece veșnicia?”; „Ce faci cu pacatele tale?”; „Cui îi pasă de sufletul tău?”; „Grozav lucru este să cazi în mainile Dumnezeului celui Viu......”
Le mulțumim, i-am iubit și i-am stimat și trăim cu speranța că într-o zi ne vom întâlni în ceruri”.

Cele două fiice ale familiei sunt:
1. Viorica, profesoară, căsătorită cu Vasile Iacob, tehnician în construcții. Are 2 copii: Diana, avocat și Andrei, economist, necăsătoriți.
2. Lidia,  inginer economist la Liceul Economic Baia Mare,  căsătorită cu Teodor Morariu inginer constructor și profesor. Au băiat, Călin 32 de ani doctorand în turism, profesor la liceu, necăsătorit.

Mulţumim Domnului pentru aşa oameni de nădejde!






                [1]Biografie realizată împreună cu Lidia și Viorica, cele două fiice ale familiei.
[2] Vasile Bel, Biserica Creştină Baptistă Română din Baia Mare,
Istorie şi reflecţii  1930-1990

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu