Cine sunt?

sâmbătă, 4 februarie 2017

Baptiștii români în istoria lui Rushbrooke 1915




Istoria baptiștilor din România începea acum 161 de ani în urmă, în București și în alte orașe din țară, apoi în Transilvania. Cea mai solidă istorie este scrisă de Alexa Popovici în 1961 pe când era în România. După anul 1990 când s-au deschis multe posibilități s-a constatat că mai sunt multe lucruri de spus despre istoria baptiștilor, unele spre completare, iar altele spre corectare.
În această notă redau ce a scris Rushbrooke în istoria sa din anul 1915 pentru a fi văzute și cunoscute de cei interesați.
Iată și conținutul tradus din engleză, iar pentru vorbitori de engleză ne cerem iertare că s-ar fi putut face o traducere mai bună.



Originea baptiştilor din România poate fi urmărită prin două surse distincte, independente una de cealaltă, cu toate că îşi au punctul de plecare cam în aceeaşi perioadă de timp, cu 50 de ani în urmă sau aproximativ atât. În acea perioadă au fost înfiinţate biserici germane de către meşteşugarii germani imigranţi, bărbaţi care erau influenţaţi de J. G. Oncken, şi care au fost timp de mulţi ani susţinuţi în mod constant de Uniunea Baptistă Germană. Cea de a doua sursă a apariţiei baptiştilor pe pământ românesc vine de pe meleaguri ruseşti, de această dată, şi anume, prin fondarea bisericilor de către confraţi din Rusia, care au fost exilaţi din propriile lor case doar pentru că erau fideli Domnului Isus Cristos şi aderenţei la principiile baptiste.
Mai târziu, încă alte două categorii aparţinătoare credinţei baptiste au luat fiinţă; una printre români, care au fost foarte mult ajutaţi, sprijiniţi de către Rev. B. Schlipf  în persoană. Celălalt grup de baptişti s-a format în interiorul maghiarilor care s-au stabilit în capitala ţării, Bucureşti. Lucrarea germană a fost începută în 1862 de către Dl. Weigl, un fabricant de articole din fier, care era membru al unei biserici din Berlin. Când şi-a început munca, el a strâns în jurul lui un  număr de bărbaţi şi femei, cu aceleaşi idei şi opinii în ce priveşte viaţa şi munca creştină, astfel că o biserică a fost formată.    
Zece ani mai târziu un colportor al Societăţii Biblice Germane, pe nume Johann Hammerschmidt, a acceptat să fie pastorul acelei bisericuţe, dar, cu toate că  el şi-a făcut munca într-un mod conştiincios şi statornic, comunitatea n-a putut niciodată să adune mai mult de 90 de membri. Erau convertiri şi botezuri, dar condiţiile de viaţă în România nu erau dintre cele mai prielnice, astfel încât exista un şuvoi constant de oameni care emigrau în Statele Unite, aşa că, din nefericire câteva sute de credincioşi botezaţi au fost mutaţi în biserici din ţinuturile libere ale Vestului american.
Hammerschmidt a demisionat din slujba de pastor în urmă cu cinci ani şi s-a retras undeva în Germania de Nord. Imediat după ce el a părăsit ţara, un preot germano-american, Rev. B. Schlipf, la rugămintea unor membri români ai bisericii sale din Statele Unite, a vizitat ţara de baştină a acestora cu scopul de a urmări lucrările ce se desfăşurau în biserica românească. Acesta din urmă a aceeptat cererea făcută de biserica din Bucureşti, şi anume aceea de a rămâne acolo ca şi pastor.
De la venirea lui în acea biserică întreaga lucrare a avansat extraordinar. Într-adevăr, el a avut aşa de mult succes în ceea ce a făcut, că a stârnit duşmănia autorităţilor laice şi ecleziastice, aşa că în urmă cu doi ani acestea au încercat să-l deporteze, o tentativă care din fericire a fost zădărnicită de către Consulul American. În mare măsură datorită activităţii lui, noi biserici  s-au format atât printre români cât şi printre imigranţii maghiari.
În prezent există în România patru biserici germane, cu  un număr total de 335 de membri, şi fiecare casă de rugăciune are un pastor ordinat care face o muncă excelentă. În urmă cu câţiva ani erau în România câteva biserici baptiste ruseşti, care aveau în componenţă membri care au fost alungaţi din casele lor, dar acum în timpurile noastre, doar o singură biserică a mai rămas, care se găseşte la Tulcea, în regiunea Dobrogea.
Câţiva dintre cei mai cunoscuţi pioneri baptişti şi-au găsit un cămin temporar în România: Ivanoff din Baku; Kostromin al Nicolaiev-ului; Pavloff al Odessei; Kuchnireff al Kiev-ului şi alţii, toţi au fost membri ai „Bisericii din exil“. Odată cu naşterea ţareviciului şi a acordării ulterior a amnistiei în ce priveşte exilurile religioase, majoritatea s-au întors acasă. Astfel încât din acel moment bisericile ruseşti din România au trebuit să se lupte pentru existenţă; întotdeauna au avut lipsuri, dar acum sărăcia lor este înspăimântătoare.
Excelenta lucrare românească este sub conducerea pastorală a lui C. Adorian, al cărui sediu este situat în Bucureşti. Anul trecut baptiştii de naţionalitate română şi-au unit forţele şi au format o asociaţie avându-l ca şi preşedinte pe C. Adorian, care a primit ajutor de la puternicele biserici ale românilor aflaţi dincolo de graniţă, în Transilvania.

Cea mai recentă dezvoltare a mişcării Baptiste din România se înregistrează în rândurile miilor de rezidenţi maghiari din capitală. Reverendul G.Guist este responsabil pentru acest lucru iar bisericuţa lui de 25 de membri promite mult mai mult pe zi ce trece. Această biserică este afiliată Uniunii Naţionale a Baptiştilor Maghiari şi primeşte ajutor de la bisericile de naţionalitate maghiară de peste frontieră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu