Cine sunt?

marți, 31 octombrie 2017

Constantin Adorian în scrierile dr. Marius Silveșan





Constantin Adorian a fost figura importantă în organizarea și dezvoltarea poporului baptist din România. A primit Cuvântul Domnului în Biserica Baptistă Germană din București și și-a continuat studiile în Germania. A avut multe ocazii să se întâlnească cu mai marii baptiștilor din lume și în scurt timp devine foarte cunoscut.  La Congresul european din 1908 ia cuvântul și este remarcat de dr. Rushbrooke, și pe lângă faptul că au fost frați în Hristos, devin și mari prieteni.
Figura lui Adorian este prezentată și în scrierile dr. Marius Silveșan, care este istoricul poporului baptist din România. Aplecarea dumnealui asupra istoriei baptiste trebuie să fie mai vizibilă printr-o prezență demnă de un doctor.
 

        În teza de doctorat fr. Marius îl prezintă la pag 217-218 ca director al Seminarului Teologic Baptist din București.[1] Cartea se găsește și acum de vânzare. Vezi aici.

 Fr. Marius Silveșan într-un interviu cu fr. Ioan Bunaciu, aduc în discuție pe Constantin Adorian. Interviul s-a concretizat într-o carte cu numele: „Perelini spre patria Cerească”.

        Pe blogul său „Istorie Evanghelică”, dr. Marius Silveșan are următorul articol: „Constantin Adorian, omul prin care baptismul trece la români – referință despre cartea Constantin Adorian: un lider baptist român vizionar. Vezi aici.


Tot pe blogul „Istorie Evanghelică”, vezi aici, găsiți alte resurse despre Constantin Adorian.

Mai jos redau textul din teza de licență:

„Constantin Adorian este un pionier al credinței baptiste în România. Născut la data de 15 iulie 1882 în Bucureşti, a fost botezat în aprilie 1903 în aceeași localitate de către Carl Scharschmidt şi a fost ordinat ca pastor în Bucureşti în anul 1913[2] de către o comisie formată din Teodor Sida, Gheorghe Slev şi B Scharschmidt[3]. După ce a activat o perioadă ca pastor, acesta a trebuit să plece pe front, unde a stat între anii 1916-1918[4].
Constantin Adorian este cel care a pus bazele bisericii baptiste române din București, care număra la început cinci membri, ajungând ca după o muncă neobosită pe câmpul Evangheliei de 40 de ani, la moartea sa, în anul 1954, biserica să numere câteva sute de membri[5].
În privința studiilor, documentele menționează Seminarul Teologic Baptist[6] și Liceul Matricol Droghist[7].
Constantin Adorian a fost primul președinte al Uniunii Baptiste (1919-1925), președintele Cercului Predicatorilor și al Diaconilor (1946) care reunea  Comunitățile Baptiste I, II, II și IV din București [8]. De asemenea, acesta a fost și vicepreședinte al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. (1951[9]-1954[10]).
Constantin Adorian a fost   membru fondator[11], director al Seminarului Teologic Baptist (1922-1925) și profesor de Vechiul Testament[12] în cadrul aceleiași instituții.
Despre înființarea Seminarului Teologic Baptist, aflăm informații și dintr-un document menit să comemoreze punerea „pietrei fundamentale a primului Seminar Teologic.”
„Act comemorativ
            În anul Mântuitorului nostru Isus Cristos, una mie nouă sute două zeci și trei,  în prima zi a lunii iulie, s-a pus de noi Constantin Adorian, Predicatorul Comunității București și Președinte al Uniunii tuturor Comunităților Baptiste din România, în prezența întregii adunări și a unui mare număr de invitați, piatra fundamentală a  Primului Seminar Teologic al Comunităților Baptiste din România, menit să dea tineretului nostru actual și viitor educația și îmbărbătarea de a păstori turma Domnului și a vesti și mărturisi Sfânta Evanghelie în tot cuprinsul țării și chiar peste hotarele ei, din generație în generație până la venirea scumpului nostru Domn și Mântuitor Isus Hristos.
                            Întru amintirea acestui fapt am semnat actul de față.”
Constantin Adorian.”[13]
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          
Conform fișei de evidență a datelor sale, acesta era în anul 1949 predicator în Biserica Baptistă din bulevardul Nicolae Titulescu[14].
În cadrul unui articol din anul 1954 Constantin Adorian este prezentat ca fiind plin de o dorință arzătoare pentru lucrul Domnului. De asemenea acesta avea „o mare bucurie de a merge și de a fi trimis oriunde era nevoie, oricât de departe ar fi fost o biserică care îl chema.” [15] În privința sfaturilor pe care acesta le dădea se menționează că ele erau „întotdeauna sfaturi părintești pentru tinerii păstori care i le cereau, iar experiențele sale bogate din lucrarea Evangheliei  serveau ca un imbold pentru toți.” [16]
Putem spune că „a încetat din viață omul, dar lucrarea lui mai dăinuiește” [17] și astăzi.
Ca pastor Constantin Adorian „era de o blândețe și bunătate de neîntrecut.” [18] Acesta a cheltuit „tot ce a avut rămânând sărac, dar gata să se sacrifice pentru membrii bisericii pe care i-a iubit în mod dezinteresat și sincer, neprecupețind nicio osteneală când era vorba de frații și surorile lui.”[19] A dat dovadă de devotament pentru cauza Domnului. Datorită caracterului și acțiunilor sale „era iubit de marea mulțime a tuturor prietenilor săi, oriunde se afla, fie în străinătate între diferite personalități, fie în mijlocul celor de aici, unde dădea atenție celui mai umil membru.”[20] Câștiga simpatia oamenilor prin zâmbetul său care completa astfel portretul unui om al lui Dumnezeu care nu dorea nimic pentru el ci pentru gloria Mântuitorului său Isus Hristos[21].”



[1] Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965.
[2] Acesta a fost angajat ca pastor în anul 1912 cf. „Fratelui Constantin Adorian” în AUBCBR, dosar 100/1949 vol. III, f. 1.
[3] „Evidenţa datelor predicatorului Adorian Constantin”, (intrarea nr. 768 din luna august 1950) în AUBCBR, dosar 100/1949, vol. III Fișe pastori.
[4] „Fratelui Constantin Adorian” în AUBCBR, dosar 100/1949 vol. III, f. 1.
[5] Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R., „O pierdere simțitoare” în  Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, pp. 1-2.
[6] Din Hamburg.
[7] „Fratelui Constantin Adorian” în AUBCBR, dosar 100/1949 vol. III, f. 1.
[8] ACNSAS, fond Documentar, dosar 6902 vol. 2, f. 41.
[9] Pentru anul 1951 vezi articolul „Comitetul Uniunii” în Îndrumătorul Creștin Baptist, An VI, nr. 5-6, mai-iunie 1951, p. 8.
[10] Constantin Adorian moare în anul 1954.
[11] Dumitru Baban, „Fratele Constantin Adorian” în  Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, p. 4.
[12] Ibidem.
[13] „Act comemorativ”, 1923. Arhiva personală. În partea stângă sus apare mențiunea „Copie dosar”.
[14] „Evidenţa datelor predicatorului Adorian Constantin”, (intrarea nr. 768 din luna august 1950) în AUBCBR, dosar 100/1949, vol. III, f. 1.
[15] Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R., „O pierdere simțitoare” în  Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, p. 1.
[16] Ibidem.
[17] Alexandru Balc, „Un veteran a trecut pe celălalt țărm” în  Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, p. 2.
[18] F. W. Schuller, „Omul și lucrarea. Un tribut prietenesc, fratelui meu Constantin Adorian” în  Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, pp. 5-6.
[19] Ibidem, p. 6.
[20] Ibidem.
[21] Ibidem.



luni, 30 octombrie 2017

Teodor Sida 1857- 1935, pastor și primar




Dumnezeu a ridicat în poporul baptist oameni de bună calitate, cu ținută morală înaltă.
Iată ce scriu cei de la „Farul Creștin” din 1935: „A fost un om foarte citit și foarte inteligent”, avea și o bibliotecă bogată.  „A fost unul dintre cei mai sfinți oameni de pe pământ. El a trăit o viață de rugăciune și legătură continuă cu Dumnezeu. Expresia lui obișnuită era: „Eu și Domnul”.
Echipa regală când a trecut prin localitatea Buteni a sesizat o gospodărie mai aparte, o casă mai curată, lucrurile așezate într-o mare ordine, era casa pocăitului Sida.
      În anul 1900 a stârnit un val de certuri între mai marii Bisericii Ortodoxe. Vasile Goldiş a venit în Buteni să studieze fenomenul pocăinței și de aici se naște o furtună în presă. „Tribuna Poporului” scrie pe prima pagină articolul: „Haita” despre aceia care au mers la Sida și era o mare înjosire. Despre această vizită scrie prima dată „Telegraful Român” din Sibiu. 
S-a născut în anul 1857 în comuna Buteni, într-o familie  de țărani fruntași ai satului.
Părinţii, oameni destul de înstăriţi, l-au dat să în­veţe carte la şcoala primară din comună. Încă de mic i-a plăcut cartea și a fost printre cei mai buni şcolari.
     In anul 1877 a plecat în armată,  în Austro-Ungaria, unde a satisfăcut serviciul militar de trei ani. Aici a învăţat limbile germană şi maghiară.  Întors din armată s-a căsătorit și a fost considerat printre fruntaşii din comună.
Fiind om religios, a fost ales, la scurtă vreme după căsătorie, epitrop al Bisericii Ortodoxe din comună. Această slujire i-a dat ocazii să citească Biblia bisericii scrisă cu litere chirilice. Cu cât citea mai mult, cu atât îşi dădea seama de valoarea citirii Bibliei, şi Biblia a devenit pentru el un izvor de for­ţă spirituală, de vitalitate în credinţă.
       In  anul 1894, într-o călătorie a întâlnit pe tren un colportor de Biblii.     Imediat a cumpărat două Biblii, una în limba română şi una în limba maghiară. De acum, el avea Biblia în casa lui, şi o putea citi în orice timp.
        În anul 1896 îl aude pe fr. Gheorghe Ginga, lucrător baptist în zonă și fr. Sida rămâne străpuns în inimă de Cuvântul Domnului, primește pe Domnul Isus în viața lui.
        In 1897, Teodor Sida a fost botezat împreună cu alţii, de predicatorul Gheorghe Crişan din co­muna Macea, judeţul Arad.
        Din 1897 până în 191o, prin lucrarea lui Teodor Sida şi a conlucrătorilor săi, s-au înfiinţat peste 6o de biserici baptiste  în această regiune.
        Între anii 1898-99 este ales ca primar al comunei Buteni.
        În 1899  a fost ordinat ca păstor al Bisericii Baptiste din Buteni.
        La conferinţa din 3-4 Decembrie 19o3 din Curtici,   el a fost învestit în chip oficial predicator cercual, acel care îndeplinea şi botezul noilor convertiţi.  
        In 1913, împreună cu Gheorghe Slav, face   o călătorie misionară în România Veche, la Bucureşti, unde îl ordinează pe Constantin Adorian în slujirea de păstor al Bisericii Baptiste din Bucureşti.
        Izbucnirea războiului din 1914 aduce lui Teodor Sida sarcini mai grele. Cei mai mulţi predicatori au fost mobilizaţi şi duşi la război. El a trebuit să facă toată lucrarea. Acum, el a dat dovadă de o rară pu­tere de muncă şi de conştiinciozitate, fiindcă nu s-a sustras de la nimic din tot ceea ce trebuia făcut.
       După război, la primul Congres al tuturor baptiştilor români din România unită, ce s-a ţinut la Buteni între 13-16 Februarie 192o, el   a fost ales preşedintele Congresului. La acest Congres s-a oficializat for­marea Uniunii, şi i s-a propus să fie ales preşedintele Uniunii, dar    a refuzat categoric, simţindu-se nevrednic pentru onoarea aceasta. A primit, la multe stăruinţe, funcţia de casier al Uniunii. In timpul vieţii,    a luat parte la toate întrunirile Uniunii şi a contribuit la toate hotărârile luate în legătură cu lucrarea baptistă din tară.
      Ca predicator, Teodor Sida a fost un exeget, cu o interpretare a textului biblic folosit la serviciul divin. Era adânc şi cald în expunere. Vorbea rar, clar, simplu, şi uneori întreba dacă este înţeles. N-a fost teolog, nici nu s-a pretins orator, dar în el s-au înnodat rosturile ma­ri şi mici ale misionarismului în vremea de infiltrare şi consolidare a bisericilor baptiste. Era calculat şi avea o demnitate de conducător. Fo­losea în orice problemă metoda cea mai simplă şi potrivită. El a fost omul, care a îmbinat părerile teoretice cu acţiunile practice. Casa, cur­tea şi via grăiau despre spiritul său gospodăresc. Avea o casă simplă, mobilier simplu. In biroul lui era o masă albă, pe care stătea o călima­ră de cerneală şi Biblia. In faţa mesei o bancă lungă cu spetează şi   în spate un scaun şi un dulăpior cu cărţi. Aici studia, contempla şi chibzuia Teodor Sida.  Curtea, grajdul şi coteţele erau ţinute într-o curăţenie exemplară. Sculele gospodăriei erau aşezate fiecare la locul ei.
        Ca înfăţişare, Teodor Sida era un bărbat frumos, înalt, cu ochii blânzi şi vii, părul scurt şi fără pieptănătură, sprâncenele bogate, mus­taţa stufoasă şi puţin răsucită. A rămas toată viaţa în portul său ţără­nesc butincean, cu cămaşa brodată, laibărul albastru cu nasturi albi ca de argint, şuba de lână albă, cizme lustruite şi pălărie sau căciulă ţără­nească. Era senin şi deschis la suflet. A fost un făcător de pace întot­deauna, când se ivea câte o neînţelegere în cadrul Uniunii şi trebuia   trimisă o comisie de împăciuire, Teodor Sida era aşezat în frunte.
       Teodor Sida a fost unul din cei câțiva predicatori care au  cerut înfiinţarea Seminarului Teologic Baptist şi el a cerut ca Seminarul  să fie la Buteni.
        In anii săi de slujire, a adunat documente pentru istorie, pe care le-a predat lui Ioan R. Socaciu, de la care într-o prigoană  au fost confiscate şi arse de autorităţi.
        După 1923 s-a retras lent din preocupările generale şi s-a dedi­cat mai mult lucrărilor locale şi cercuale. Iubea mult comuna Buteni pe care a condus-o ca primar. Adesea povestea despre construirea ca­sei de rugăciune din Buteni: "Am supravegheat lucrarea zi de zi.   Une­ori, noaptea, după miezul nopţii, la lumina lunii, mă plimbam pe lângă zidurile ce se înălţau şi plângeam de bucurie... "   In biserica din Bute­ni a lucrat cu devotament sacru toată viaţa.
 La începutul anului 1935 a căzut bolnav, iar în ziua de 7 Martie acelaşi an, a trecut în veşnicie. La înmormântarea sa au luat parte credincioşi baptişti din bisericile de pe Valea Crişului Alb şi de la mari depărtări.
        Mulțumim Domnului pentru așa un bun model. Domnul să ne ajute să îi urmăm credința lui.

Surse:
Alexa Popovici.
Ioan Bunaciu.
Farul, Creștin prin Daniel Stoica.
Pacea, prin Daniel Stoica.
Marius Silveșan.



miercuri, 25 octombrie 2017

Nelu Aliman - păstrătorul literaturii baptiste




Îi spun păstrătorul literaturii baptiste pentru că a păstrat o bună comoară de literatură veche, iar acum a donat-o la mai tânărul slujitor al Domnului, Daniel Stoica. Dar cum nu se dă întotdeauna totul, a mai rămas și pentru bătrânul pastor din Rohia o firimitură de mare valoare.
Este vorba de cursul  fr. Alexa Popovici „Istoria Baptiștilor”. A fost terminat în anul 1957 și predat la Seminarul Teologic Baptist din București. Acest curs devine teza de doctorat a fr.  Alexa după ce a plecat în America, iar în 1976 îl tipărește sub titlul: „Istoria Anabaptiștilor din România 1527-1768.”

Cursul are 5 părți:

1. Doctrinele Istorice.
2. Strămoșii Baptiștilor.
3. Mișcarea Anabaptistă.
4. Baptiștii în Europa.
5. Baptiștii în România.

Dar ce să  lungesc vorba, vă rog să vă uitați peste el. Este postat de fr. Alexandru Terlea pe site „Publicații Baptiste” și se poate citi ușor și pendelete.
Câteva date personale despre păstorul și dirijorul Nelu Aliman:
S-a născut în anul 1960 la Gurahonț din Ioan și Floare Aliman.
În anul 1975 primește pe Domnul Isus în inimă și în 1976 este botezat de fr. Ineovan Dimitrie,  la Biserica Baptistă „Betel” , Arad.
În anul 1981 se căsătorește cu  Cornelia și Domnul i-a binecuvântat cu trei copii: Manuela-Alina, Cristina-Naomi, Paula-Gabriela. La data publicării acestui articol fr. are și ginere, pe Ardeu Elvis- Adalian,  căsătorit cu Cristina-Naomi. Fr. este și bunic pentru că are 2 nepoți: Caleb-Jaden și Ioas-Aydan. Aceștia mai sunt numiți și „nepoții moșului”.
Are pregătire teologică, dar este pasionat de muzică și înființează mai multe coruri:

a)     Corul copiilor „Betel” Arad, 1981 – 82
b)     Corul tinerilor „Betel” Arad, 1984 – 87, reîntâlnire în 2009, după 25 de ani
c)      Corul mixt „Betel” Arad, 1986 – 90
d)     Corul bărbătesc „Betel” Arad, oct.1987
e)     Corul femeiesc „Betel” Arad, 10.iun.1990
f)       Corul mixt „Emanuel” Aradu Nou, aug.1993
g)     Corul bărbătesc „Maranata” Arad, 1993, 2001 – prezent
h)     Corul mixt Târnova, apr.1995
i)       Corul tinerilor Târnova, apr.1995
j)       Corul copiilor Bârsa, 05.mart.2000
k)     Corul feminin al Asociației de caritate „Maranata” Arad, 2000
l)       Corul copiilor Aldești, 2001
m)   Corul bărbătesc Sărmaș (HG), mart.2008
n)     Corul mixt „Extenso” Arad, 10.sept.2012 – prezent, pentru programe muzicale tematice!
o)     Corurile bărbătești reunite, Arad, 12.nov.2012 – prezență, aprox. 100 frați !
p)     Corul bărbătesc „Laudă Mielului” SUA, în turneul din România, iun. – iul.2016


A.     FANFARE

a)     Fanfara „Betel” Arad, 1984 – 13.sept.87
b)     Fanfara „Sion” Bârsa-Aldești, 2005 – 09


B.     GRUPURI

a)     Grupul mixt  Candele aprinse”, 1990 – 95
b)     Grupul bărbătesc „Acum”, 1995
c)      Grupul bărbătesc Maranata Singers”, 1999[1]


Activități pastorale și altele

a)     Între 1990 și 1992 a fondat și condus „Apolo 2”, un mic grup de studiu biblic și homiletică. Astăzi, componenții grupului sunt păstori.
b)     Între 1993 și 1996 a condus un grup de studiu BEE format din 10 tineri.
c)      Din anul 1995 a deținut funcții cultice devenind secretarul Comunității „Valea Crișului Alb”, Sebiș și membru în Consiliul Uniunii Baptiste.
d)     Din 1998 a deținut și funcția de vicepreședinte cu misiunea, la Comunitate.
e)     În 24.sept.1995 a plantat Biserica baptistă „Candele aprinse” din Gighera, jud. Dolj și a slujit-o până în 2000.
f)       În 1996 a girat Biserica Baptistă din Târnova.
g)     În 1997 a cumpărat birtul din Bechet, jud. Dolj și l-a transformat în Casă de rugăciune.  
h)     Între 1998 și 2005, la Bârsa a dezvoltat un proiect de echipare a lucrătorilor pentru amvon. Din cei 15 participanți, 14 sunt astăzi ordinați.
i)       În 2001 a fost ales păstor coordonator al misiunilor Bisericii Maranata Arad unde a activat până la 01.feb.2015
j)       În 2001 a inițiat Bordul de misiune al Bisericii Maranata, Arad prin care în fiecare lună au fost acoperite peste 25 de biserici în jud. Arad și în țară.
k)     Între 2001 și 2005 a coordonat întâlnirile motivaționale săptămânale cu misionarii din Arad, numite „Seara misionarilor”. Au venit 17 tineri din care majoritatea sunt în Lucrare.
l)       Între 1998 și 2009 a organizat tabere de copii și tineret, dezvoltând un concept personal de tabără de tineret.
m)   În 2001 a fondat Corul bărbătesc al Bisericii Maranata pe principii misionare, azi numărând peste 50 de bărbați. A făcut împreună peste 200 de misiuni.
n)     Începând cu 2002 și până în 2012, a inițiat misiunea externă a Bisericii Maranata, trimițând, motivând și finanțând misionari în Asia Centrală.
o)     Între 2007 și 2012 a inițiat și coordonat Proiectul „Micul Spurgeon”, proiect destinat pregătirii biblice, muzicale și educaționale intensive a unor băieți între 8 și 13 ani, pe care i-a pregătit în vederea Lucrării Domnului. Proiectul a cuprins 22 de băieți, din care 10 au activat la amvoanele unor biserici baptiste și penticostale. În prezent, unul este student la Institutul Emanuel Oradea.
p)     În 2008 a inițiat „Grupul Apolo”, grup mic de studiu biblic sistematic, alcătuit din frați și surori care doresc să cunoască Scriptura în mod sistematic.
q)     Între 2008 și 2010 a inițiat serii de Conferințe biblice la Biserica baptistă din Sărmaș, jud. Harghita
r)      Între 2011 și 2017 a inițiat și coordonat șapte proiecte de distribuire a Bibliei de la om la om. Proiectul a atins 11 județe și au fost distribuite peste 19000 de Biblii și implicate peste 500 de persoane. Colaboratori, Bob Patty, păstor în TN, Biserica Calea Crucii, Colton, CA.
s)      Între 2013 și 2017 a organizat 4 Conferințe Biblice pe cărți din Biblie, împreună cu fr.Bob Patty. Materialele sunt produse de LMW Chattanooga.
t)       În fiecare an predică aproximativ 250 de predici în bisericile unde activează ca păstor și în deplasările misionare. Anual efectuează peste 26000 km în Lucrarea Domnului.


Fratele Nelu are și o frumoasă viziune pe care dorim să o împlinească în poporul baptist, împreună cu Domnul și copiii Săi:

a)     Înviorarea spirituală a Bisericii.
b)     Dinamica și implicarea Bisericii.
c)      Echiparea sfinților pentru Lucrare.
d)     Evanghelizarea și misiunea sistematică.
e)     Ajutorarea celor în nevoi.


Fratele spune și împreună cu dânsul spun și eu:

„A DOMNULUI SĂ FIE TOATĂ SLAVA



...am făcut ce eram datori să facem...       Luca 17:10b”






[1] Cu acest grup a făcut un turneu muzical în Anglia, 1999