Cine sunt?

miercuri, 11 octombrie 2017

Alexandru Valeriu Terlea trece la fapte: digitalizarea publicațiilor baptiste




Poporul lui Dumnezeu Baptist are oameni dotați cu voință și înfăptuire de la El. Dacă acest dar ne este dat gratuit, unii oameni și doresc să-l pună în practică. Dumnezeu Tatăl merită slavă, cinste și închinare pentru că ne-a mântuit prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care ni s-a deschis drumul în Împărăția Lui.
Prezentam nu demult - vezi aici - un frate pasionat de istoria poporului baptist din România, unul care caută mult și găsește lucruri de mare valoare, printre care și unele mărturii cutremurătoare. Iată că în aceste zile a mai făcut un pas important spre descoperirea scrierilor baptiste.
Fratele Alexandru este foarte hotărât să caute, să scaneze, să prelucreze și să pună pe internet pentru cercetare publicațiile baptiste. Citirea lor ne va ajuta la o bună cunoaștere a ceea ce au predicat înaintașii noștri, la a le vedea nivelul lor de cunoaștere, dar și curajul de care au dat dovadă.

 Saitul se numește:

Publicații Baptiste

             Istorie baptistă scrisă – România

                    http://publicatiibaptiste.ro/  
Date tehnice de la administrator

Persoanele care doresc să studieze revistele pot să-și facă un cont pe site, care are și rolul de cerere în acest sens.

In urma cererii, administratorul site-ului va aloca drepturile necesare pentru ca utilizatorul să aibă acces la documente.
Există două tipuri de utilizatori înregistrați: utilizatorul obișnuit, care are acces la câteva reviste, pentru a vedea ce conțin (pentru persoanele care nu vor să studieze revistele, dar vor să aibă o idee despre ce e vorba) și utilizatorul care face cercetare, care are acces la toate revistele publicate.
Revistele se pot consulta online și/sau se pot descărca gratuit pe calculatorul personal.
Scopul site-ului este să faciliteze în principal accesul la tot mai multe publicații baptiste pentru cercetătorii care vor să studieze istoria bisericii în general și istoria bisericii baptiste din România în special.

Procesul de publicare a documentelor: identificarea colecțiilor, scanarea acestora, procesarea documentelor scanate și publicarea lor online.
Procesarea documentelor constă într-un proces care presupune: centrarea tuturor paginilor, generarea unui document pdf cu posibilitate de căutare (OCR) pentru fiecare număr de revistă, eliminarea fundalului.
Masa de lucru
Și bătrânul pastor implicat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu