Cine sunt?

joi, 1 februarie 2018

Ioan Chiper 1906 – 1957, din Toplița






Fr. Ioan Chiper a fost înzestrat de Dumnezeu cu  un talent deosebit pe care l-a pus în practică. A fost un poet de mare profunzime și  valoare. Redau doar 3 poezii scrise de dânsul. Una este scrisă înainte de moarte.

„Fratele Ioan Chiper se naște la 23 august 1906,  originar din localitatea Toplița, raionul Gheorghieni.
Aici a pri­mit cuvântul şi botezul nou-testamental, la 25 mai 1924.
Tot aici a fost şi persecutat în timpul prigoanei noastre reli­gioase, în timp ce-şi desfăşura activitatea de evan­ghelist, prin părţile Aiudului.
 La Bucureşti în 1926, a început să activeze în cadrul bisericii din str. Arad, unde s-a învrednicit  a fi ordinat în rândul păstorilor. De aici s-a ataşat bisericii din B-dul Basarab 56/a, unde a activat între anii 1937—1940, în care timp era şi secretarul Comunităţii de Bucureşti.
Ajuns la Alba Iulia, a fost numit păstorul Bisericii Baptis­te.
Între anii 1944—49, a activat şi ca vicepreşedinte al Comunităţii Regionale Deva, la care aparţinea biserica locală.
In ziua de 14 ianuarie 1957 s-a stins din viaţă, în floarea vârstei, fratele păstor Ioan Chiper, din biserica Creştină Baptistă din Alba Iulia, în timp ce îşi trata chinuitoarea boală ce i-a răpus viaţa la spitalul C.F.R. din Bucureşti. Cunoscut de frăţietatea noastră, atât în calitatea sa de păs­tor, cât şi ca versificator plăcut în publicaţiile noastre.

In familia-i dragă din sânul căreia s-a smuls cu adâncă du­rere, a fost un soţ şi părinte ideal, imprimând prin viaţa sa de credincioşie, curăţia sufle­tească a educaţiei creştineşti în familia sa.
Golul pricinuit prin moartea sa în familia din care s-a rupt este de necompletat, iar în biserica sa se va resimţi mult timp.
Serviciul de înmormântare, la care au participat fraţi şi su­rori din bisericile noastre, pre­cum şi prieteni şi cunoscuţi din timpul activităţii sale, a fost îndeplinit de fraţii Jean Staneschi, Mircu Cocariu, C. Bălgrădeanu şi A. Popovici, iar la întonarea cântărilor au partici­pat o parte din tinerii seminarişti.
Ca iubitor al poeziilor, atât de căutate de tinerii bisericilor noastre, a scris şi a publicat versuri ce-i vor păstra amintirea între poeţii frăţietăţii noastre, de care se desparte cu mult regret în suflet, adresându-i ultimul vers pe care îl înserăm alăturat sub titlul ,,La calea jumătate“.

Surse:
Îndrumătorul Creștin.
Farul Creștin

La calea jumătate
De drumul meu se-ncheie
La calea jumătate
Şi inima-mi zdrobită
Va înceta de-a bate
iei a mea scânteie
S-o duci în fericire.

Acolo-mi este partea
Pe care mi-am ales-o
Când s-o deschide cartea
Eterna nemurire.

Cu Tine Doamne sfinte
Descătușat de lume
Să uit orice durere
Slăvindu-ți al Tău nume:
Cu slabele-mi cuvinte,
Ce pot să-ngân în şoapte
Când nimenea nu ştie
Ce sufletu-mi urzeşte
Viaţa sau robie,
Sau zborul peste noapte
De drumul meu se-ncheie
Isuse numai Ţie
Ţi-e dată cunoştinţa;
Să ştii de fericire
Viaţă şi credinţa.
Te rog să-mi spui şi mie
De haina mi-a pătată,
Sau poate din greşeală
Mi-a murdărit-o lumea
Te rog din nou mi-o spală
Şi fă-mi-o iar curată.

De drumul meu se-ncheie
la calea jumătate
Şi inima-mi zdrobită
Va înceta de-a bate
Să iei a mea scânteie.



Când toate dorm
Când toate dorm în blânda noapte
Pierdute ’n lumea de visări,
Când doarme gândul fără şoapte
Şi valurile dorm pe mări.

Când doarme luna cea răzleață
Şi frunzele cu al lor cânt,
Când pare-a nu mai fi viață,
In ceruri sus şi pe pământ.

Când dorm planetele uitate
Cu raiul lor de sateliţi,
Când dorm cu frunţile plecate
Chiar brazii cei îmbătrâniţi.

Te furişezi în al meu suflet
Însângerat pe-al vieţii drum,
Punând hotare la ’l meu umblet
Răspunderi vrei ca să-mi asum.

Zadarnic, Doamne, m’aş ascunde
In locul cel mai tăinuit,
Căci ochiul Tău cel Sfânt pătrunde
Şi orice gând mi-e dezvelit.

Căci Ție-ți sunt supuse toate
Şi cugetul ascuns din om,
Tu lumile le pui pe roate
Tu mişti şi astru şi atom.

La glasul Tău se sting luceferi
Şi luna se opreşte ’n drum,
Pământul printre aştri teferi
La glasul Tău se face scrum.

La vrerea Ta se mişcă toate
Se ’ntoarce vremea din neant,
Din pulbere Tu poţi a scoate
Un cer frumos de briliant.

Căci toate Ţie-Ţi sunt supuse
Şi frunzele ce cad din pom,
Tu mişti şi vremile apuse
Şi inima împietrită-n om.



Farul Creștin Anul I, Nr. 14, Iulie 15 1933, Pag. 5.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu