Cine sunt?

miercuri, 14 februarie 2018

Scriitorul și poetul, Daniel Chereji




Am ținut să aduc în fața cititorilor mei, pe scriitorul și poetul Daniel Chereji, care este cunoscut ca „pastorul Bisericii Baptiste Biruința, din Baia Mare”. Pe lângă darul de a predica Cuvântul Domnului cu patos și oratorie plăcută, Daniel a mai primit un dar, de a scrie.
De sub pana lui, condusă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ies versuri de o profunzime și frumusețe divină. Poezia lui, nu vine din darul artistic, din mintea sclipitoare a poetului, ci din cu totul alte resurse. Resursa poeților este natura, Daniel prinde în vers pe Cel ce a creat natura atât de frumoasă. Poeții adoră dragostea, iar Daniel, pe Dumnezeu care este Dragoste.
O altă resursă este locul de inspirație al poetului. Legat la niște aparate, destul de des, Daniel nu se uită la suferință, la vremea ce o pierde acolo, nu caută întrebări „de ce Doamne”, ci el spune:  „Doamne m-ai pus aici să stau cu fața către Tine, aici stau și te iubesc și te privesc mai bine de cât în orice alt loc”. Într-o legătură atât de armonioasă, Dumnezeu revarsă în mintea lui Daniel mesaje pătrunzătoare în minte și suflet.


Citind poeziile lui, te vei umplea de profunzimea mesajului Sfânt, te vei îmbogăți spiritual, într-o lume săracă și parcă tot mai fără valori. Citind, vei învăța să te uiți la adevăratele comori care rămân veșnic. Citind, vei învăța să te raportezi mai bine la Cel care ne iubește cu adevărat și a cărui dragoste nu produce suferință sau dezamăgire.
Recomand cu mare căldură poeziile scrise de Daniel Chereji și doresc ca Domnul să îl întărească în această lucrare bună.
A Domnului și Dumnezeului cerului să-i fie slava, lauda și cinstea în veci.
Redau mai jos lista cu cărțile scrise și biografia, așa cum o prezintă fr. Daniel.



Apariţii editoriale



Impulsuri Spirituale: volum motivaţional cu meditaţii zilnice pentru un an
Editura Făclia, Oradea, 2012; Reeditare la Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2017

Baptiştii
Broşură despre cine sunt, ce cred, ce idei promovează şi ce fel de practici au baptiştii.
Editura Enesis Baia Mare

Ghidul grupurilor mici de părtăşie
Editura Enesis, Baia Mare, 2013

Manual de Cateheză
Mic tratat de teologie care trece în revistă cele mai importante subiecte de doctrină biblică
Editura Enesis, Baia Mare, 2013; Reeditare la Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2016(277 pg.)

Cu faţa spre Cer
 volum de poezii, Editura Enesis, Baia Mare, 2015

Abecedar pentru suflet
Poezii, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2015

Rostul vieţii sub soare
Predici din Cartea Eclesiastul, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2015

Om Nou
Poezii, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2016

Matematica iubirii


Poezii, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2016

În formă de El
Poezii, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2016

Strada Eroilor
Poezii, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2016

Am scris de pe cruce


Poezii, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2017

De vorbă cu Tine
Poezii, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2017














DANIEL CHEREJI


Sunt originar din Cehei, Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj.
Am fost născut în 16 iulie 1967, fiind al şaptelea copil din familia lui Florian şi Emilia Chereji. Deoarece o soră şi un frate au murit înainte de a împlini vârsta de un an, am rămas în viaţă cinci băieţi.
Părinţii mei erau credincioşi baptişti la a doua generaţie, având în vedere că bunicii din partea tatălui şi bunica din partea mamei au fost primii credincioşi baptişti din familia noastră.
Tatăl meu era un om căruia îi plăcea să slujească şi să fie implicat în activităţile bisericii.
A predicat, a mers în misiune şi a fost printre cei mai activi la ridicarea locaşului de închinare al bisericii din Cehei.
Din nefericire, nu l-am avut alături decât pentru puţin timp, deoarece în ziua în care am împlinit cinci ani, tatăl meu a plecat la Domnul, răpus de o boală necruţătoare.
Astfel că la vârsta de patruzeci şi unu de ani mama a rămas văduvă cu povara unui copil minor. Însă, Dumnezeu şi-a arătat puterea şi dragostea într-un mod extraordinar, purtându-ne de grijă, astfel încât să nu ducem lipsă de nimic.
Încă de pe atunci am fost învăţat să-L văd pe Dumnezeu la lucru în viaţa noastră şi să-i recunosc prezenţa în familie, deoarece în acele vremuri grele mulţi copii cu ambii părinţi în viaţă aveau lipsuri mai mari decât mine.
Pentru că Ceheiul era în imediata apropiere a oraşului Şimleu Silvaniei, acesta a devenit parte a oraşului şi zona unde s-au construit mai multe fabrici. Acesta a fost unul din motivele pentru care în biserica noastră nu s-a produs un asemenea exod spre oraş cum s-a produs în general în bisericile de la ţară.
Din acest motiv, biserica noastră era destul de numeroasă, în jur de 150 de membri şi foarte mulţi copii. Aveam cor mixt, fanfară, cor bărbătesc, orchestră, grupă de copii, tineret, aşa că biserica a devenit pentru noi locul unde ne-am făcut prieteni, ne-am găsit preocupări şi ne-a ţinut departe de gândirea şi doctrina atee care domina societatea de atunci.
Crescut să iubesc Cuvântul lui Dumnezeu şi biserica, am ştiut de mic că sunt păcătos şi că trebuie să strig după mântuirea lui Dumnezeu oferită prin Domnul Isus, însă nu aveam în minte un timp definit care să marcheze clipa în care să iau respectiva decizie.
Dar în dragostea Lui nemărginită, Dumnezeu m-a atins în mod special prin Duhul Său în anul 1982, pe când aveam 15 ani şi a pus în mine hotărârea de a nu mai amâna nici măcar o clipă împăcarea cu El. Astfel că după perioada de cateheză, am fost botezat în biserica din Cehei la data de 18 iulie de către păstorul Aurel Tanc de la Oradea.
După botez, poate de nevoie, poate din dorinţa de a implica tineri în slujire, fraţii mă puneau să ţin ora de rugăciune.
În acest fel am descoperit în mine dorinţa după cunoaşterea mai profundă a Cuvântului, dar şi un foc lăuntric care mă îndemna să slujesc şi să fiu implicat în lucrarea lui Dumnezeu. Treptat am început să ţin studiile biblice şi să predic, iar fraţii din biserică m-au încurajat mereu şi m-au susţinut în rugăciune.
În anul 1989 am fost îndemnat să mă înscriu la Seminarul Baptist din Bucureşti. Am participat la preselecţia de la Cluj, apoi la cea de la Bucureşti, însă din cauza mijloacelor de comunicare precare de atunci, am fost anunţat să mă prezint la examen cu o zi după ce acesta a avut loc.
Deşi atunci n-am înţeles, mai târziu am văzut că planul lui Dumnezeu pentru mine era altul şi că El avea în vedere alte lucruri.
În 11 august 1990 m-am căsătorit cu Mihaela Bucur, o fată deosebit de credincioasă din biserica noastră, cea care mi-a devenit soţie binecuvântată de Domnul, dragostea vieţii mele, prietenă, confidentă, sfătuitor, ajutorul cel mai apropiat în orice situaţie, partener de rugăciune şi slujire, cea fără de care n-aş fi reuşit să ajung în slujire până aici.
Domnul ne-a binecuvântat cu doi copii: Rut care în prezent are douăzeci şi patru de ani, fiind căsătorită cu Horaţiu Rus, şi Paul în vârstă de nouăsprezece ani.
Între timp, deşi aveam doar douăzeci şi trei de ani, biserica m-a ales prezbiterul sau bătrânul bisericii, o slujbă grea dar şi plină de provocări, mai ales în acele vremuri în care tocmai începeam să gustăm libertatea.
În vara anului 1991 am dat examen la Institutul Emanuel din Oradea unde am fost admis la profilul teologie pastorală, cursuri de zi.
La Adunarea Generală a bisericii din 12 ianuarie 1992, Biserica din Cehei m-a ales păstor.
A fost greu, deoarece în timpul săptămânii eram la cursuri, iar vinerea mă întorceam acasă unde trebuia să predic, să fac vizite pastorale şi să mă ocup de problemele bisericii.
Am învăţat de multe ori din propriile greşeli, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să mergem înainte.
Biserica nu avusese de mult timp un pastor care să fie doar al ei şi să stea acolo. Înainte era pastor fratele Marin Morar de la Zalău, care era şi angajat la stat, iar apoi a fost ales pastor al bisericii din Zalău.
Chiar dacă experienţa mea era limitată, faptul că îi cunoşteam pe fraţi, că eram în fiecare duminică prezent acolo şi că am început să mobilizez biserica la rugăciune şi la o viaţă sfântă a început să se vadă în rezultate concrete.
Am format grupe de instruire a lucrătorilor, în biserica noastră s-au organizat mai multe întâlniri zonale de tineret şi am iniţiat întâlniri cu familiile din biserică pe grupe de vârstă. Acest lucru a dus la consolidarea familiilor din biserică şi la o legătură mai apropiată cu Domnul.
O înviorare spirituală deosebită a venit ca urmare a iniţierii întâlnirilor zilnice de rugăciune de la orele 6,30 dimineaţa, când i-am provocat pe fraţi ca înainte de a merge la serviciu sau la şcoală să ne întâlnim la rugăciune. Oamenii din localitate au început să se alarmeze şi să se intereseze ce căutăm la biserică în fiecare dimineaţă atât de devreme.
Pentru biserică a fost însă un timp binecuvântat de victorii spirituale.
Imediat după Revoluţie am fost cuprinşi şi noi de spiritul misionar. Pentru că la vremea aceea cei mai mulţi nu gândeau în termenii extinderii misionare, am căutat să ne unim cu cei care gândeau la fel din zona oraşului Şimleu Silvaniei.
Astfel că, împreună cu un grup de fraţi din Biserica Betania din Şimleu ne-am organizat într-un bord de misiune care s-a dovedit extrem de prolific.
Chiar dacă la un moment dat am ajuns să conduc acest bord de misiune, meritul este al tuturor celor care au dovedit o pasiune nemaiîntâlnită de a duce Evanghelia la cei nemântuiţi şi s-au dăruit trup şi suflet acelei lucrări.
Noile biserici care există astăzi în zona aceea a Sălajului au apărut în perioada avântului misionar de atunci. La un moment dat biserica din Cehei avea puncte misionare la Derşida, Marin, Tusa, Giurtelec, Valea Tăului şi Pusta Vale.
Tot în acea vreme s-a început lucrarea între rromi. Pentru că am vrut ca lucrarea să fie cât mai serioasă, am întemeiat o şcoală în care în fiecare săptămână aduceam la Cehei fraţi rromi, din diferite localităţi, pe care îi învăţam Cuvântul lui Dumnezeu.
În acele locuri, astăzi, sunt biserici de rromi care prosperă: Pericei, Vârşolţ, Săldăbagiu(Bihor), Derşida, Nuşfalău, Pusta Vale. Pusta Vale este în prezent probabil cea mai numeroasă biserică baptistă de rromi din ţară fiind păstorită de cumnatul meu, Samuel Bucur.
În perioada cât am fost pastor la Cehei între anii 1992-1998 au avut loc 11 botezuri, cu un total de 113 persoane, cu oameni din Cehei sau din locurile de misiune.(Dintre acestea, doar un botez cu 3 persoane a fost ţinut de Bodor Alexandru din Oradea).
Timp de doi ani am girat ca pastor şi Biserica Baptistă nr.1 din Şimleu Silvaniei.
După zeci de ani de când în Cehei n-a mai fost ordinată nici o persoană, în anul 1998 am ordinat patru lucrători: Pop Ioan şi Sabadâş Daniel ca prezbiteri şi pe Bucur Samuel şi Lobonţ Ioan ca misionari.
Deschis tot timpul spre călăuzirea lui Dumnezeu, am înţeles că Dumnezeu are un plan nou pentru mine, aşa că în 1998 am acceptat invitaţia Bisericii Baptiste din Baia Mare de a păstori împreună cu fratele Iosif Morcan.
Baia Mare şi Maramureşul în general, mi-au oferit noi oportunităţi de slujire. Astfel că lucrarea cu tinerii a luat amploare. În scurt timp la întâlnirile de tineret participau peste 100 de tineri. Am ajutat la o mai bună organizare a lucrării de misiune şi la o eficientizare a acesteia. Împreună cu fratele Morcan am format o şcoală în care am pregătit lucrători pentru slujire.
Foarte eficientă s-a dovedit lucrarea de la Cofetăria Rodna. Dumnezeu mi-a pus pe inimă gândul să încep o serie de întâlniri în fiecare vineri la o cofetărie din oraş. Uneori cofetăria era arhiplină şi mai mulţi oameni au luat acolo decizia de a-L urma pe Cristos, iar astăzi sunt în biserică. După un an de întâlniri, patroana cofetăriei m-a rugat să organizez astfel de întâlniri şi la o altă cofetărie a dânsei din centrul oraşului, care s-a dovedit, de asemenea, extrem de benefică.
În perioada 1998-2000 cât am fost pastor la Biserica Sfânta Treime am oficiat 11 botezuri:
-1998: 12 persoane în Baia Mare  şi 8 persoane la Corni
-1999: 6 persoane la Stremţ şi 38 la Baia Mare
-2000: 7 botezuri din care 4 la Baia Mare, unul cu 49 de candidaţi, iar alte 3 la Negrileşti(BN), Oarţa şi Gârdani.

În vara anului 2000, Dumnezeu mi-a pus pe inimă povara deschiderii unei noi biserici în oraşul Baia Mare.
Iată cum au decurs lucrurile în privinţa iniţiativei deschiderii unei noi biserici.
Dorinţa credincioşilor baptişti de a avea încă o biserică în oraşul Baia Mare a apărut imediat după revoluţia din decembrie 1989.
Astfel că în anul 1992, Biserica Baptistă, printr-un grup de iniţiativă, obţine autorizaţia de funcţionare pentru Biserica nr.2.
Intenţia fraţilor a fost ca să se construiască o biserică şi apoi cei care vor decide, să îşi mute membralitatea la noua biserică. Însă tentativa autorităţilor de a oferi teren de construcţie a eşuat din cauza legilor privind retrocedarea, astfel că această problemă a fost mereu amânată.
În cursul anului 2000, primarul oraşului şi-a exprimat disponibilitatea şi intenţia de a ne ajuta să rezolvăm situaţia legată de atribuirea unui teren. După mai multe căutări, s-a ajuns la terenul actual din str. Iuliu Maniu.
În comitet s-au exprimat mai multe păreri cu privire la modul în care ar trebui să decurgă procesul de începere a construcţiei, însă lucrurile au fost mereu tărăgănate şi nimeni n-a vrut să-şi asume responsabilitatea acelei lucrări.
În acel timp, am stat înaintea Domnului şi El mi-a vorbit că înainte de a construi biserica din cărămizi ar trebui să existe biserica din pietre vii.
M-am consultat cu doi, trei fraţi mai apropiaţi, care au părut entuziasmaţi şi s-au hotărât să mă susţină în demersul pe care intenţionam să-l am, exprimându-mi poziţia, mai întâi faţă de colegul meu, Iosif Morcan şi apoi înaintea membrilor comitetului.
După ce am obţinut acordul acestora, am prezentat bisericii hotărârea de a forma încă o biserică baptistă, care să înceapă să fiinţeze imediat, urmând ca în viitor să construim şi clădirea pe terenul primit.
Aproximativ o sută de fraţi au răspuns acestei iniţiative şi s-au înscris pe lista celor care doreau să facă parte din noua biserică.
Deoarece Biserica nr. 2 exista cu autorizaţie încă din anul 1992, dar nu funcţionase ca biserică niciodată, am hotărât să nu mai facem demersurile pentru obţinerea unei a treia biserici, ci să ne folosim de faptul că, cel puţin scriptic, această biserică era formată. Este adevărat că doar o mică parte din cei înscrişi pentru Biserica nr.2 în anul 1992 se mai regăseau acum pe lista din anul 2000.
Biserica a ales un comitet de iniţiativă, iar pe data de 04 decembrie 2000 a avut loc primul serviciu de închinare în sala festivă a unei şcoli.
În 04 martie 2002 am început lucrările la clădirea bisericii, care au fost finalizate în iunie 2007, când am avut inaugurarea clădirii.
În tot acest timp, am văzut cum mâna lui Dumnezeu a fost cu noi şi am avut mereu confirmarea că am luat o decizie bună şi că suntem aşezaţi în planul Lui.
Am experimentat lucruri mari, am văzut cum oamenii se întorc la Dumnezeu, am crescut în credinţă, am dezvoltat lucrarea de misiune şi l-am pus pe Dumnezeu la încercare de nenumărate ori.
Ne-am ales numele „Biruinţa” deoarece am acceptat toate provocările care ne-au stat înainte şi am avut curajul să le înfruntăm prin credinţă, conştienţi că „… în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.“ (Romani 8:37)
Tocmai de aceea, putem spune plini de bucurie: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.“ (1 Corinteni 15:57-58)

Posibilitatea de a începe o nouă biserică îi oferă unui pastor oportunităţi extraordinare de a implementa cu maximă eficienţă principiile biblice după care trebuie să se călăuzească o biserică dezbrăcată de unele forme ale tradiţiei care uneori îi opresc înaintarea.
Chiar dacă ne puteam scuza că ne construim propria clădire şi nu avem resurse pentru misiune, am înţeles că inima trebuie să ne bată pentru cele peste 150 de localităţi din Maramureş în care la vremea aceea nu exista nici o biserică evanghelică.
În scurt timp, Biserica Biruinţa a devenit un reper pentru lucrarea de misiune din Maramureş. Am încercat să ne ocupăm şi de bisericile de la ţară lipsite de vlagă şi ajutor, dar am înţeles că trebuie să desţelenim ogoare noi.
Deşi aveam resurse puţine, Dumnezeu a binecuvântat iniţiativele noastre astfel încât astăzi biserica Biruinţa are încă opt filiale în care în marea majoritate a construit sau amenajat clădiri de biserică:
Făureşti, Nistru, Tăuţii Măgherăuş, Şomcuta Mare, Ţicău, Sălişte de Băseşti, Dăneştii Chioarului şi Stremţ(rromi).
În aceste locuri de misiune, biserica trimite în fiecare săptămână oameni destoinici care să slujească cu Evanghelia. Câţiva au fost ordinaţi în slujire ca pastori, misionari sau prezbiteri, tocmai în acest scop.
Împreună cu fraţi de aceeaşi credinţă din SUA ne-am implicat în sprijinirea acestor locuri de misiune, dar şi în proiecte sociale.
De exemplu, de şaisprezece ani desfăşurăm în Maramureş programul „Vino şi Vezi”, o acţiune în care oferim consultaţii oftalmologice gratuite precum şi ochelari celor care au astfel de nevoi. Până în prezent am făcut consultaţii în peste cincizeci de localităţi din judeţul nostru, aceasta dovedindu-se o strategie formidabilă de a începe o lucrare misionară în astfel de locuri.
Am îndrăznit să privim mereu mai departe astfel că am ajuns să sprijinim lucrarea de misiune din Africa.
Am intrat în parteneriat cu o Biserică din Kenya şi am strâns bani pentru ca să-şi poată construi o capelă. Sprijinim de asemenea un misionar care traduce Biblia într-un dialect din Etiopia.
În anul 2009 împreună cu Biserica Sfânta Treime am reuşit să organizăm un eveniment deosebit pentru baptiştii din Maramureş cu ocazia a 400 de ani de mărturie baptistă în lume.
La acea întâlnire au participat aproximativ 2000 de credincioşi baptişti din judeţ şi împrejurimi. Am mărşăluit pe străzile oraşului, am cântat, ne-am rugat şi am avut ocazia să ne mărturisim credinţa. Această acţiune a lăsat ecouri deosebite în inima participanţilor dar şi în oraşul Baia Mare, unde chiar şi aprecierile mass mediei au fost pozitive.
O statistică a botezurilor oficiate în perioada de când sunt pastor la Biserica Biruinţa arată cam aşa:
-2001: 22 de persoane botezate în Baia Mare
           5 persoane botezate în Baia Mare
-2002: 5 persoane botezate în Baia Mare
           2 persoane botezate în Vişeu de Sus
           7 persoane botezate în Baia Mare
-2003: 3 persoane botezate în Săldăbagiu(BH)
           19 persoane botezate în Baia Mare
           8 persoane botezate în Oarţa de Sus
           7 persoane botezate în Negrileşti(BN)
           1 persoană botezată în Baia Mare
           5 persoane botezate în Sighet
           2 persoane botezate în Oarţa de Sus
2004: 11 persoane botezate în Baia Mare
          11 persoane botezate în Baia Mare
2005: 6 persoane botezate în Ţicău
          5 persoane botezate în Baia Mare
2006: 5 persoane botezate în Baia Mare
          11 persoane botezate în Beclean(BN)
2007: 12 persoane botezate în Baia Mare
          3 persoane botezate în Verona(Italia)
          9 persoane botezate în Baia Mare
          2 persoane botezate în Ţicău
          1 persoană botezată în Baia Mare
2008: 7 persoane botezate în Baia Mare
         3 persoane botezate în Baia Mare
2009: 13 persoane botezate în Baia Mare
2010: 6 persoane botezate în Baia Mare
2011 Baia Mare 10 persoane
2011 Baia Mare 7 persoane
2012 Baia Mare 11 persoane
2012 Baia Mare 2 persoane
2013 Baia Mare 9 persoane
2014 Baia Mare 7 persoane
2015 Paris 5 persoane
2015 Baia Mare 6 persoane
2015 -1 persoană(la Someş)
2015 Baia Mare-1 persoană
2016 Baia Mare 5 persoane
2016 Fersig 2 persoane
2017 Baia Mare 4 persoane
2017 Baia Mare 2 persoane

Din 2008, Biserica Biruinţa are propriul site pe Internet, aşa că cei care doresc să cunoască mai multe despre biserică pot accesa adresa: www.biruinta.ro, sau ne pot contacta pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/biruinta.ro/

Radio Biruinţa emite pe internet 24 de ore pe zi cântări şi predici pentru oricine este dornic să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.
În prezent Biserica Biruinţa are peste 275 de membri, în care sunt incluşi şi membri din filiale.
Biserica este împărţită pe grupe de părtăşie, avem mai multe grupe de copii, tineret, un cor deosebit, întâlniri de studiu cu familiile tinere, grupe de rugăciune, Şcoala Prorocilor(cursuri BEE). De la înfiinţarea bisericii, avem buletinul duminical al Bisericii Biruinţa, numit Pulsul Bisericii, cu apariţie săptămânală.
Încă de la începutul lucrării mele de slujire, Domnul a îngăduit în trupul meu un ţepuş, sub forma unei boli incurabile. Ba chiar la un moment dat, starea de sănătate s-a agravat, fiind nevoit să fac dializă. Pe lângă suferinţă şi disconfort, acest lucru s-a dovedit a fi şi o binecuvântare pentru mine, deoarece din firea mea am fost un om aspru, insensibil şi mândru. În acest fel am fost ajutat să-i înţeleg mai bine pe cei din jurul meu, să-i ascult şi totodată să mă smeresc.
Tot acolo, legat de aparatul de dializă, Dumnezeu mi-a dăruit talentul de a scrie poezii, astfel că, volumele apărute până acum, sunt rodul timpului petrecut în tratament, dar în acelaşi timp, conectat cu Cerul.
Slujesc, de asemenea, ca vicepreşedinte cu pastorala în Comitetul Comunităţii Baptiste Cluj.
Cred cu tărie că a fi slujitor în lucrarea lui Dumnezeu implică o mare responsabilitate, dar şi o onoare de neegalat de nici o altă slujbă de pe acest pământ.
De aceea, dorinţa mea supremă este să-L slujesc cu cât mai multă dăruire pe Cel care este Mântuitorul şi Domnul meu.


pastor Daniel Chereji
Biserica Creştină Baptistă Biruinţa
430131 Baia Mare, str. Iuliu Maniu, nr.3B
Maramureş, România.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu