Cine sunt?

luni, 19 martie 2018

Arvat loan 1906- 1990



Pentru a vedea și alte biografi citește aici.


Fratele Arvat Ioan s-a născut în 28 august 1906 în comuna Balaci, Jud. Teleorman, fiind fiul lui Matei și Maria.
Fratele s-a căsătorit în 1926 cu Maria și familia i-a fost binecuvântată de Domnul cu șase copii și 20 de nepoţi.
A primit pe Domnul ca Mântuitor personal în anul 1932, în comuna natală, Balaci.
În anul 1938 a fost ordinat la București de fratele Georg  Teutsch.   
De atunci viața lui a devenit o consacrare pentru Evanghelie. Tânăr fiind, a plecat prin satele din Oltenia și Muntenia să ducă vestea bună a mântuirii.
Erau vremuri grele, credincioșii baptiștii erau persecutaţi, mai ales în partea de sud a României, dar fratele Arvat a folosit o stratagemă originală pentru a-și putea îndeplini bine slujba.  Fiind geamgiu de meserie, a străbătut satele și târgurile cu căruţa cu cai, ca să repare ferestre, iar celor ce-1 primeau să repare ferestrele le mărturisea și Evanghelia Domnului Isus.
Terenul însă a fost foarte pietros, deși a semănat mult și cu multe lacrimi, rodul totuși  a fost mai modest.
În anul 1947 s-a înscris la seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1954. Frecventarea seminarului a însemnat o mare jertfă, întrucât era în vârstă de 40 ani când s-a înscris în anul întâi și fiind și tată a 6 copii.
Fratele a lăsat totul și cu entuziasmul consacrării a frecventat cursurile seminarului timp de 3 ani. După absolvirea anului III, în 1950 a lucrat ca misionar în Comunitatea Baptistă București, de care aparţinea Biserica din Balaci, dar în  acele vremuri salarizarea pastorilor era modestă și incidentală. Atunci nu exis­ta un sistem organizat de salarizare.
În anul 1953 s-a înscris în anul IV, pe care la absolvit  în 1954.
În 1958 s-a mutat ca păstor în cercul bisericesc Turnu-Severin, de care aparţinea toată Oltenia, unde a lucrat până la pensionare în 1972.
Fratele Arvat a fost un lucrător destoinic și avea darul mărturiei personale, nu era un mare orator, dar era bun și înțelept sfătuitor. Acest pastor și-a îndeplinit slujba în condiţii foarte vitrege, a trebuit să lupte cu mari greutăţi, atât materiale cât  și spirituale, însă a lucrat cu râvnă privind spre răsplătirea lui Dumnezeu în care a crezut cu toată inima.
După o lungă și grea suferinţă, fratele a fost chemat acasă la Domnul în ziua de 2 mai 1990 pentru a primi plata cea nepieritoare de la Cerescul Împărat, astfel încă un lucrător, un pionier al Evangheliei a plecat dintre noi spre calea veşniciei.
În data de 5 mai 1990 s-a ținut serviciul de înmormântare al fratelui Ioan Arvat din Turnu-Severin. Serviciul de înmormântare a fost condus de fratele Duțu Vasile, păstorul Bisericilor din cercul Turnu-Severin și fraţii păstori Tet Gheorgne din Arad, Ciupuligă Traian și Cristea Daniel care au fost colegi de seminar cu fratele Arvat  și fratele Chicin  Gheorghe din Caransebeş.
Surse:
Ioan Bunaciu
Îndrumătorul Creștin Baptist
Marius Silveșan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu