Istorie Baptistă: Radu Taşcă 1884

Prezint azi, prin ajutorul Domnului, un frate baptist, foarte activ și binecuvântat de Domnul. L-a iubit pe Domnul și El l-a ocrotit, ca să-i poată face lucrarea Lui. A avut un spirit misionar energic, un bun păstor, ce avea darul predicării, un poet și un povestitor de excepție.

Mama dumnealui, de asemenea a fost o misionară a Domnului.

Se poate citi despre dânsul în cartea: „Lumini peste veacuri”, de Petru Popovici, în cartea „Granițele timpului”, un istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Curtici, de Jurcoi Emanuel.

Se poate citi AICI și AICI.

El s-a născut la 10 octombrie 1884, în comuna Felnac, lângă Arad, teritoriu ce pe acea vreme aparţinea Austro-Ungariei.

S-a convertit de tânăr la 15 ani şi la 15 octombrie 1899, a fost botezat la Pecica, judeţul Arad, de către George Crişan, predicator al Evangheliei în acele părţi.

După doi ani, deci la 17 ani, împins de sărăcie, şi-a făcut paşaport şi în 1901, împreună cu fratele său Nicolae, au trecut graniţa în România şi s-au dus la Bucureşti să caute un serviciu; şi au găsit. Duminica, mergeau să se închine Domnului, împreună cu fraţii germani.

În anul 1902, au auzit că la Cernavodă, la lucrările podului peste Dunăre se plăteşte bine şi amândoi fraţii Taşcă s-au dus acolo. Radu s-a angajat la vopsirea podului. Avea ca tovarăş de lucru pe Vasile Chişa, care era din comuna Arabagii. Pe vremea aceea nu era nici o biserică baptistă română în Dobrogea. În timp ce vopsea sus pe înălţimea podului, fratele Radu îi spunea lui Chişa cum Dumnezeu i-a schimbat viaţa, cum el se bucură de mântuirea sufletului. Vasile Chişa a văzut că Radu nu înjură, nu minte, nu umblă după plăceri, ci trăieşte o viaţă cu adevărat creştină, aşa cum îi citea lui din Noul Testament, atunci când aveau puţin timp liber pentru mâncare. Cuvântul citit şi Cuvântul trăit l-au convins pe Chişa că el, deşi se numeşte creştin, nu trăieşte viaţa de creştin. Într-o zi, acolo pe înălţimea podului de peste Dunăre, Vasile Chişa, trezit de Duhul Sfânt, s-a rugat Domnului; zdrobit sub povara păcatelor, plângea şi lacrimile îi curgeau de pe obraji în apele Dunării. Acolo sus, Chişa s-a predat Domnului.

Cu soția 1925

Radu a scris acasă la Pecica despre posibilităţile de lucru la Cernavodă şi curând alţi cinci baptişti români au sosit la Cernavodă. Ei au fost: Vasile Brad, Ion Lăudan, Mita Chevereşan, Alexa Chevereşan, toţi din Pecica, şi Maxa Comloşan din Arad Micălaca. Vasile Brad şi Maxa Comloşan erau cumnaţi cu fratele Radu. Acum, au închiriat o casă şi au început să aibă servicii de închinăciune la Cernavodă. Aceasta a fost prima biserică baptistă română pe pământul Dobrogei. Fratele Radu, deşi încă nu avea 20 de ani, a devenit predicatorul acelei biserici şi în fiecare duminică aveau un grup de săteni ce veneau să asculte Evanghelia. Toţi cântau cu multă înflăcărare şi se simţeau bine împreună. Câteva persoane s-au predat Domnului. Întrucât fratele Radu nu era ordinat, a scris fratelui Mihai Muntean, care era păstorul bisericii baptiste române din Ketegyhaza, Ungaria, să vină la Cernavodă pentru săvârşirea botezului nou-testamental. Acesta a venit şi în anul 1903, a săvârşit botezul în apele Dunării. Nu ştim precis câţi au fost botezaţi, dar avem unele nume înscrise pe răbojul istoriei: Vasile Chişa, soţia lui, Sofia Chişa, N. Teodorescu. Mihai Cenădan şi alţii. După botez, fratele Munteanu a mai rămas câteva zile la Cernavodă pentru servicii de evanghelizare.

În 1903, toată vara fraţii Taşcă şi Maxa au lucrat la Arabagii. Acolo s-au convertit cinci suflete. Fratele Radu istoriseşte că acolo a ajuns în pericol de moarte, dar a scăpat ca printr-o minune. Nu ne dă însă amănunte. Puţin mai târziu, în octombrie, au fost scoşi din sat şi purtaţi de jandarmi, din post în post, până la Enijes. La Arabagii au rămas vreo cinci suflete hotărâte să-L urmeze pe Domnul. Aceştia au fost chemaţi la primărie, au fost anchetaţi şi ameninţaţi că li se confiscă pământul, dacă continuă să fie pocăiţi. Credincioşia lor însă, a înfruntat toate ameninţările.

Prin anul 1904, au auzit că la Silistra, oraş ce aparţinea Bulgariei, ar exista o familie de credincioşi baptişti români. Deşi nu aveau numele, nici adresa acelei familii, Radu s-a hotărât să plece cu doi-trei fraţi să-i găsească. După ce au ajuns în oraş, au mers pe o stradă, pe alta şi au tot întrebat dacă ştiu unde stă o familie de pocăiţi. Nimeni nu ştia, căci acolo nici nu auziseră de pocăiţi. După multă căutare zadarnică, s-au gândit să plece în comuna vecină, la Corpunar, căci şi acolo erau mulţi români, şi să le vestească acelora Evanghelia. După ce au ieşit din oraşul Silistra, fratele Radu a zis că e bine să îngenuncheze şi să se roage Domnului ca să-i îndrumeze. Curios, pe când erau pe genunchi, deci nu-şi terminaseră rugăciunea, pe şosea a venit o căruţă cu un cal. Omul din căruţă îi văzuse îngenuncheaţi şi când a ajuns în dreptul lor, a oprit calul şi a strigat: „O, fraţii mei! Şi eu sunt credincios, sunt fratele vostru în Cristos". Fraţii s-au ridicat de pe genunchi şi au venit la căruţă. Domnul le-a dat răspuns mult mai degrabă decât ei au bănuit. Omul s-a prezentat că îl cheamă Toni şi că e pocăit.

După cinci ani de lucru, misionar în România şi Bulgaria, în 1907, Radu Taşcă s-a întors acasă la Pecica, în Austro-Ungaria. El dorea să studieze teologia, ca să poată face mai bine lucrarea de salvare a păcătoşilor. Astfel, s-a înscris la Seminarul Teologic Baptist din Budapesta. După patru ani de studii, el a fost primul teolog baptist român.

În anul 1911, a fost ales ca păstor al Bisericii Baptiste din Pecica. Dar în vara acelui an a simţit din nou imboldul să meargă în misiune, de data aceasta însă la românii din Macedonia.

Sub păstoria fratelui Radu Taşcă, biserica din Pecica a fost înfloritoare.

La terminarea primului război mondial, în 1919, fratele Radu a fost chemat ca păstor al Bisericii Baptiste din Curtici, care pe acea vreme era cea mai mare biserică baptistă din România.

În anul 1920, a mai făcut o călătorie misionară prin Dobrogea, pe la bisericile înfiinţate de el. În august 1925, fratele Radu Taşcă a fost chemat ca păstor la a treia biserică baptistă din Detroit, Statele Unite. Aici a activat până la sfârşitul vieţii sale.

La primul Congres al baptiştilor români, ţinut după Unire, la Buteni, judeţul Arad, fratele Radu a prezentat congresului un raport misionar intitulat „Dobrogea şi Cristos". El a căutat să trezească în toţi spiritul misionar faţă de lucrarea din Dobrogea. Radu Taşcă a fost şi un bun poet. Pentru fiecare ocazie, scotea câte ceva, aşa cum spunea el „din taşca lui Radu".

Pe lângă lucrarea din biserica sa din Detroit, el a căutat să ajute şi biserica baptistă română din Windsor, Canada. Acolo a ţinut ultima sa predică pe data de 24 iunie 1962.

După două zile, la 26 iunie 1962, fratele Radu Taşcă a fost chemat la odihna binecuvântată în Patria promisă.

Surse:

Petru Popovici

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Farul Mântuirei

Luminătorul