Cine sunt?

luni, 5 noiembrie 2018

Din comorile B.C.U. Cluj, Harfa Mică



Dacă Domnul a păstrat într-un locaș de cultură comori baptiste și dacă tot Domnul le-a descoperit, să ne bucurăm împreună. Azi prezint o carte de cântări, pe care eu am trecut-o în cartea „Literatură Baptistă”, dar nu am avut multe înformații. Nu știam nici dacă este baptistă sau nu.
Iată ce am scris în carte atunci:
„Ediția a IV-a  a cărții, apare în anul 1936, la editura Z. Apahideanu,  Str. Baltă, - Dumbrăveni, – Tr. Mică.  S-a tipărit la tipografia „Ioan Hațegan”, din Făgăras.  Prefața este semnată tot de Z. Apahideanu, la 1 octombrie 1936. Din această prefață, nu aflăm alte date. Cartea are 180 de cântări și 66 de pagini.
Cartea se găsește în Cluj, la sora Victoria Arion,care spune că a primit-o de la cineva care provenea din Oastea Domnului.
Fr. Sima Handra din Arad, de 90 de ani, spune că această carte este baptistă, dar frații nu au folosit-o.”
Dar iată ce am descoperit la Cluj:
 Cartea este sută la sută baptistă și prima ediție  este editată de Cercul Tineretului Baptist din Hațeg.
Tinerii din Biserica Baptistă Hațeg, au adunat cântările acestea din caietele fraților și de pe diferite foi de pe la frați.
Prima ediție tipărită la: Tipografia Nagy Balint – Hațeg, 1934.

Ediția II-a, Editura Cercul Tineretului Baptist,  Sighișoara. Tipar J. Fűssy, Turda 1934. Cartea are 120 cântări.





Ediția III-a tipărită la Transilvania Cluj, 1935. Cartea are  153 de cântări.
Ediția a IV-a  a cărții apare în anul 1936 la editura Z. Apahideanu  Str. Baltă, - Dumbrăveni – Tr. Mică. S-a tipărit la tipografia „Ioan Hațegan” din Făgăras.  
O constatare a mea este aceea că atunci în acei ani, tinerii cântau cântări  diferite de cele din cărțile de cântări  „Cântările Sionului” și erau primiți cu aceste cântări, de aceea și noi azi trebuie să cântăm cei bătrâni cu tinerii și tinerii cu cei bătrâni, pentru slava Domnului.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu