Cine sunt?

sâmbătă, 12 ianuarie 2019

Harfa Coriștilor, încă mai trăiește și are 114 ani



Încă un dar ne-a dat Dumnezeu, la început de an. Ce bun e Domnul, că tot ne mai descoperă frumuseți și nu sunt prea ascunse, dar nu știm unde sunt, am trecut pe lângă ele, dar erau ascunse. Ascunse pentru mine și fr. Daniel, dar nu și pentru frații din Beliu.
În carteaLiteratura baptistă de limbă română din perioada 1895 – 199o”, am scris despre  
Harfa Coriștilor. Conținutul era firav, nu am văzut cartea și nu aveam mai mute date. Iată ce am scris în carte:
„Cartea apare în anul 1905, de Mihai Brumar si Vasile Berbecar, se tipărește în 250 de exemplare.
A fost tipărită în peste 200 de exemplare și avea 202 cântări pe note.
În zilele acestea neobositul frate, Daniel Stoica, a  găsit-o. Cartea era în stare foarte bună și ca de obicei mi-a trimis-o și mie, dar firește pozele, la fel cum le are și dumnealui.
Cartea este proprietatea Bisericii Creștine din Beliu și fr. păstor Dagău Ioan, om de suflet, a îngăduit să o scaneze.
Acuma eu nu pot ține un secret și vi-l dăruiesc pentru a vă bucura, acei care aveți pe inimă lucrarea veche din poporul baptist și mai ales cei ce se ocupă cu muzica. Și vă pun să auziți o cântare, cântată azi și nu oricum și era scrisă acum 114 ani. Cuvintele s-au schimbat.
Cartea s-a făcut cu auto litograf.
Cartea are cântări foarte frumoase, eu fiind bătrân, pe unele le știu chiar așa cum sunt scrise.
Mi-a sărit în ochi o cântare  splendidă, ce o cântă frații noștri Lois și Daniel Prunaru – „Când am pacea Domnului”.
Uitați-vă cum este partitura din cartea noastră, din anul 1905.


Uitați-vă în cartea, „Cântările Evanghelie” din 1913, scrisă de aceiași muzicanți.

Și iată  cum se cântă azi. 


Eu zic, dar ce să zic, decât: „Mulțumim și slavă Domnului pentru cântările  ce le cântau frații noștri de credință, în vremuri străvechi, atunci și azi.


[1] Mi

13 comentarii:

  1. Pace,
    daca se poate, as dori sa obtin o copie a acestei carti. Ar fi posibil sa o descarc de pe blog sau sa mi-o trimiteti prin email?

    Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bădulescu Beniamin19 ianuarie 2020 la 23:38

    Pace si buna ziua. Va rog daca se poate sa imi trimiteti si mie pe mail aceasta carte deosebita, la adresa de mail: beni9776@yahoo.com Va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  3. Pace. M-aș bucura mult dacă aș primi și eu un exemplar al acestei cărți pe adresa de email: ilie.danut@gmail.com
    Vă mulțumesc mult.
    Domnul să vă binecuvânteze.

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca e posibil, doresc si eu un exemplar pe adresa: petermatcau@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  5. deia.gabor@gmail.com6 septembrie 2022 la 00:36

    Fiți binecuvantat pentru lucrarea aceasta.
    As putea primi și eu un exemplar pe adresa genoveva.stoica@yahoo.com?
    Va mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pace.As dori si eu un exemplar din aceasta carte pe adresa rory.john7@gmail.com .Va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  7. As putea primi si eu cartea la e-mail sidea@hotmail.com
    Fii binecuvantat

    RăspundețiȘtergere
  8. Pacea Domnului ! Aș dori și eu o copie a Cărții pentru activitatea corală din biserica noastră din Moldova Veche - Caraș Severin . E-mail- ul meu este :

    bob_ovi_mir@yahoo.com

    Vă mulțumesc anticipat, fiți mult binecuvântat de Dumnezeu ! ☺️🙏🏻

    RăspundețiȘtergere
  9. Pacea Domnului! Aș dori să am o copie a acestei Cărți, multumesc foarte mult. Adresa email este aceasta; samuel_ene@hotmail.es

    RăspundețiȘtergere
  10. Pace! Doresc să apelez la bunăvoinţa dumneavostră şi vă cer şi eu pe această cale să-mi trimiteţi această culegere veche de cântări pe note. Vă mulţumesc! Adresa de e-mail este aceasta: bebebd965@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  11. Pace! Daca se poate as dori si eu aceasta bogatie de harfa! Multumesc anticipat! Adresa de email: danciugeorge91@yahoo.com
    O zi binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere