Cine sunt?

vineri, 22 martie 2019

Vești bune dinspre familia Slev, aduse de Emanuel Jurcoi



Vestea bună vine tocmai din zona de existență a Slevilor și cel care o aduce este fr. Emanuel Jurcoi, licențiat în istorie, pastor al Bisericii Creștine Baptiste din Moroda, jud. Arad.
Această veste este cerificatul de căsătorie găsit de fratele la Arhivele Nationale,
Registrele de stare civilă de la Pleșcuța, jud. Arad. Documentul este în lucru pentru studiu și totuși dă bătaie de cap.
Dumnezeu a folosit în poporul baptist 3 frați cu nume de Slăv  sau Slev. Unul este George Slăv, rămas în istoria baptistă Gheorghe Slăv 1869-1918, Slev Toma 1900-1944 și al treilea Macavei Slev 1916 -1981. Aceștia doi din urmă sunt fii lui Zaharia Slev, fiul lui Hitu Slev. Aici se oprește pentru noi genealogia Slev. Toți aceștia au avut o bună contribuție în sânul baptiștilor.
Până nu demult s-a crezut că Gheorge face parte din această familie Slăv, dar se pare că nu este așa. Fr. Livius Ban, scrie în cartea sa „De la ruină la glorie”: „Gavril Moraru îl întâlnește pe Toma Slev, fiul dascălului Gheorghe Slev”, pg. 190. Informațiile sunt luate de la fr. Ioan Bunaciu „Istoric”, dar nu sunt corecte.
TotușI acest document nu desleagă definitiv misterul Slev.  În cartea sa „Mai este o lume”, de Georgiu Slăvu, se semnează „Georgiu Slăvu, fiul lui Juăn a Brati”, iar fr. Emanulel Jurcoi spune că numele tatălui este Simion.
Aici va fi frumusețea cercetării istoricilor de la Arad, să dezlege dacă este Juăn sau Simion și dacă este frate al lui Hitu Slev sau nu.
Dumnezeu ni le va descoperi rând pe rând.
Felicitări fr. Emanuel!
Am mai scris pe această temă:


George Slăv, primul intelectual convertit la baptiști

Prima carte baptistă 110 ani

Mai este o lume, de Georgiu Slăvu

Sfârșitul lumei și rătăcirile cu sâmbăta! Georgiu Slăvu (Gheorghe Slev)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu