Cine sunt?

joi, 6 iunie 2019

Sas Pavel 1909 – 1966, din Șomoșcheș



Prin ajutorul Domnului și al fratelui Ciprian Sasu, din Arad, am aflat biografia fratelui predicator și dirijor important în poporul baptist, Sas Pavel. Mulțumesc Ciprian și doresc ca exemplul tău să-l urmeze și alții.
Sas Pavel s-a născut în data de 07.01.1909, în localitatea Șomoșcheș - județ Arad, în familia lui Pavel și Oana Sas. A avut încă 4 frați, care au trăit puțin și o soră, Maria.

Tatăl lui l-a învățat să scrie după Biblie, cu litere de tipar. Ca pregătire, a făcut doar trei clase primare la școala de stat maghiară din Cermei (de la 7 la 10 ani) și mult mai târziu a făcut și a patra clasă primară la școala elementară din Șomoșcheș.
S-a căsătorit cu Maria Ruscuț din Tăut și împreună au avut 7 copii, dintre care 3 au murit de mici.

Pe vremea părinților lui, familia lui Pavel cedează o parte din terenul curții casei lor pentru construirea bisericii din sat. Inițial, Pavel s-a ocupat de partea muzicală și de tineret. Treptat ajunge să țină lecții de școală duminicală și să predice.
În ziua de 1 iulie 1945 este ordinat de către comisia de ordinare, compusă din frații Ștefan Stupariu, A. Mara și Teodor Vicaș.
 În 1945 câștigă locul I la un concurs de coruri organizat la Pâncota, concurs la care a participat și Chișmorie. Tot în același an este ordinat oficial de către Comunitatea Arad, la actul acesta participând fr. Pitt Popovici, fr. Stuparu și fr. Oala, de la Gurba.

O perioadă de timp ocupă funcția de ”președinte” al bisericii, o formă de conducere care se pare că a fost practicată în perioada aceea. A pus foarte mult accentul pe pocăință și rugăciune. Mergea mult în vizite la frați și se interesa de motivele pentru care frații nu participau la serviciile divine sau nu luau cina. Încerca să îi ajute să se îndrepte și să nu lase lucrurile nerezolvate, atât în ce privește relația lor cu Dumnezeu, cât și în ceea ce privește relația cu ceilalți frați.

În toamna anului 1951 se mută cu familia la Arad, în urma unor probleme financiare și a bolii de inimă care avansa. Aici se angajează ca muncitor la Fabrica de Zahăr și apoi ca magazioner la Fabrica Teba, pentru a-și putea întreține familia. Continuă însă implicarea în vestirea Evangheliei în bisericile din Arad și din județ, inclusiv la Șomoșcheș. În Arad, cea mai mare implicare a fost în biserica ”Dragostea”, din cartierul Pârneava.

În anul 1966, la numai 57 de ani, Domnul îl cheamă acasă prin cel de-al treilea infarct pe care îl suferă. La serviciul de înmormântare au participat sute de persoane, venite atât din Arad, cât și din satele unde el predicase Evanghelia. Au participat frații: Pitt Popovici, fr. Traian Grecu, fr. Ioan Truța și alții.

Deși a făcut puțină școală, de-a lungul vieții sale a scris multe poezii, a compus cântece, a făcut aranjamente de cor și fanfară, a scris comentarii biblice pe cărți grele, cum ar fi Daniel și Apocalipsa. De asemenea, a scris scenete cu teme biblice, pe care tinerii le prezentau în lucrare. A lăsat sute de schițe de predici și a ținut o evidență detaliată a celor 21 de ani de lucrare, precizând fiecare predică și fiecare vizită pastorală.

Deși puțini din cei care l-au cunoscut mai sunt astăzi în viață, Dumnezeu este cel care nu uită pașii preaiubiților Lui. El este singurul în stare să cântărească viața cuiva și să răsplătească după bogățiile harului Său.


Ciprian Sasu

Un comentariu:

  1. Nu am ajuns sa l cunosc dar am suzit multe lucruri jertfitoare depre el mai ales ca mergea în satele din jur planta biserici.Da e adevărat pe terenul cedat către adunare încă mai este. Adunarea.Baptista din Somosches.

    RăspundețiȘtergere