Cine sunt?

marți, 17 septembrie 2019

Negruțiu Florin 1951 – 2018 din Burzuc



Fratele Florin Negruțiu s-a născut în ziua de 11 august 1951 în localitatea Burzuc, județul Bihor, fiind fiul lui Ioan și Elisabeta.
Școala o începe în satul natal și continuă la Oradea liceul și Facultatea de Matematică a Institutului Pedagogic. Pleacă apoi la Cluj la Facultatea de Informatică a Univerității Babeș Boyai.
În anul 1973 primește pe Domnul Isus în inimă și este botezat la Biserica Creștin Baptistă nr. 3 din Oradea.
Între anii 1975 – 1988 a lucrat ca operator, apoi programator la Centrul Teritorial de Calcul, Oradea. Din 1988 – 1989 a lucrat la BJATM, Bihor.
În anul 1990 intră în lucrarea de slujire ca păstor la bisericile baptiste din Aleșd și Petriș, împreună cu fratele păstor Marius Cruceru au ajutat bisericile din zonă.
Din anul 2010 – 2018 păstorește Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din Topa de Criș.
Fratele Florin Negruțiu a fost președintele  Comunității Creștine Baptiste Oradea între 2003 – 2011 și între anii 2011 -2015, vicepreședinte cu pastorala.
Din anul formării Liceului Teologic Baptist Emanuel 1990 și până în 2017 a fost activ ca profesor.
În ziua de 2 iunie 2018 fratele Florin Negruțiu, la porunca Domnului, pleacă din această lume la Domnul în împărăția lui veșnică.
Fratele Florin Negruțiu este frate de corp cu fratele Paul Negruț.
Surse:
Familia
Creștinul Azi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu