Cine sunt?

luni, 20 aprilie 2020

Completări noi despre fratele Drăgilă Dumitru de la Ionel Tuțac



Despre fratele Drăgilă Dumitru am scris AICI, dar este o prezentare mai scurtă, după resursele avute atunci în anul 2019.
Fratele Ionel Tuțac, stând acasă ca toți cetățenii acestei țări din cauza virusului,   s-a apucat să facă curățenie prin bibliotecă. A dat de resurse despre care a crezut că îmi sunt mie de folos și mi le-a trimis, pentru care îi mulțumesc. Aștept cu nerăbdare de la toți frații care au resurse istorice despre înaintașii lor baptiști să mi le trimită pentru ca să le facem publice. Vă mulțumesc!
Informațiile le las așa cum le-am primit, ca să nu-si piardă prezentarea lor originala.

Dumitru Drăgilă s-a născut în data de 26 octombrie 1886 în localitatea Prilipeți, județul Caraş-Severin din părinți agricultori. A auzit Evanghelia în anul 1912 cu ocazia unor manevre militare în localitatea Tăuț, județul Arad.
În urma unei vizite făcute la Prilipeți de către Pavel Bandur, în anul 1913, Dumitru Drăgilă se hotărăşte pentru Hristos. Este botezat în 13 octombrie la Caransebeș de către pastorul Ştefan Ignea . După convertire începe să predice Evanghelia, până pleacă în război, iar la finalul războiului, în data de 29 iunie 1919, este ordinat ca păstor în localitatea Prilipeți de către Ioan Şuveț şi Ştefan Ignea.
Calitățile lui de bun organizator, talentat predicator şi cântăreț îl recomandă pentru a sluji într-o localitate mai mare, aşa că la invitația pastorului Pavel Bandus şi la recomandarea pastorului Ştefan Ignea este ales păstor la Lugoj.
Slujirea de la Lugoj şi împrejurimi, participarea la numeroase botezuri şi evanghelizări, maturitatea spirituală pe care o arată îi determină pe frați să îl aleagă în comitetul pe țară al Uniunii Baptiste. Din această postură avea să reprezinte Uniunea Baptistă la cel de-al III-lea Congres al Alianței Mondiale Baptiste, găzduit în perioada 21-27 iulie 1923 la Stockolm, capitala Suediei. Din delegație aveau să facă parte 23 de români, printre ei aflându-se: Vasile Berbecar, Ioan Bododea, Boris Buşilă, Avram Oală, Atanasie Pascu, Mihai Vicaş, Ioan R. Socaciu, ş.a. Delegația a fost condusă de Constantin Adorian, preşedintele Uniunii. În timpul pastoratului său la Lugoj se formează corul mixt la Bisericii (1924), iar comunitatea se mută într-o clădire mai spațioasă.
Militând pentru drepturile baptiştilor, pastorul Drăgilă a devenit incomod pentru autoritățile politice şi religioasă, astfel că în 28 noiembrie 1934 a fost amendat şi arestat, fiind acuzat de "propagandă contra legilor şi autorităților Statului". Procesul a durat un an de zile. În anul 1945, din cauza problemelor de sănătate, se pensionează, iar pastoratul bisericii este preluat, pentru perioade scurte de Mircu Cocar (1946-1947), Teodor Cenuşă (1948-1949) şi Ioan Bunaciu (1950-1951). În toată această perioadă îi ajută pe ceilalți păstori, oferind echilibru bisericii şi dovedind maturitate spirituală. Din 1952, odată cu venirea pastorului Teodor Turcu şi până în 1964, continuă să fie un stâlp de nădejde al bisericii din Lugoj. A plecat în veşnicie în data de 5 iunie 1964. La serviciul de înmormântare din data de 7 iunie au predicat Evanghelia pastorii: Alexa Popovici, Ioan Bunaciu, Ilie Dudău, Ioan Stanca, Teodor Turcu şi Ieremia Găvăgină. A fost înmormântat în cimitirul baptist din Lugoj.
Resurse:
Farul mântuirii, nr.15-19, 1923
Harul, nr. 29, 1992, 226-227, 2010
Istoria baptiştilor din România, 1856-1989, Alexa Popovici
 Baptist World Alliance, Third Congress, Stockolm, 1923, p.251





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu