Cine sunt?

sâmbătă, 2 mai 2020

Cum câștigăm suflete pentru Mintuitorul? De Ruben Archer Torrey



Acum 97 de ani, adică în anul 1923, fratele Jean Staneschi traducea și publica cartea marelui predicator Torrey (28 ianuarie 1856 - 26 octombrie 1928) – Cum câștigăm suflete pentru Mântuitorul.
O prezint pentru citire, dar și pentru împrospătarea minții. Cartea este de dorit, mică la pagini, care sunt și puține la număr, 44, într-o oră nu ai ce citi, dar te vei îmbogăți.
Este tiparită în 1923  de Editura „Farul Mantuirii” în suplimentul „Cârmuitorul” nr. 5.   
S-a retipărit în ediția a-II-a de către Editura Comunității Baptiste din Ploiești și a apărut la o distanță, credem de prima din 1923 și înainte de cea de a treia de la Arad, pe care nu era scris anul apariției.
Apoi, apare ediția a-III-a, la editura „Farul Creștin” – Arad. Din „Farul Creștin” aflăm că a fost tipărită și în anul 1947 la Arad.[1] Apoi, ni se spune că este ”ediția a III-a și costă 40.000 lei.[2]
Citind această broşură, simţi  înlăuntrul tău focul misiunii creştine, care te împinge să lucrezi, pentru a câştiga suflete pentru Mântuitorul. E un bun ajutor, căci ne dă sfaturi practice şi simple, pentru a ne împlini cea mai înaltă chemare: a câştiga suflete pentru Mântuitorul.
Este o carte dinamică practică și de acțiune, te pune în mișcare încă de la început, prin întrebarea pusă: ”Pe cine îl țineți de înțelept?” O întrebare generală, dar apoi te duce la particular. ”Cel ce câștigă suflete este înțelept!”
Autorul prezintă 6 cauze care  dau dreptate:
1.    Cîștigarea sufletelor este lucru pe care ni l-a poruncit Domnul Isus Cristos.
2.    Cîștigarea sufletelor trebuie să fie  idealul vieții fiecărui creștin, pentru că acest lucru era singurul ideal al vieții lui Isus Cristos.
3.      Câștigarea sufletelor ar trebui să fie  scopul vieții fiecărui creștin, pentru că noi gustăm din această lucrare, a Domnului. 
4.    A câștiga suflete, să fie deci primul ideal în viața fiecăruia, pentru că această lucrare scoate la iveală cele mai binecuvântate rezultate.
5.    Încă o dată: Câștigarea sufletelor să fie idealul vieții fiecărui creștin, pentru că nici o altă ocupație nu aduce plată mai mare.
Toate punctele sunt argumentate cu texte biblice,  cu întrebari ce te pun să gândești  și exemple ce te duc până la lacrimi, în viața de zi cu zi. Se vede din paginile cărții, dorința puternică a lui Torrey, ca oamenii să fie mântuiți și el simțea obligația ca zilnic să întoarcă măcar un păcătos la Domnul: ”Nu pierde niciodată din vedere faptul, că tu trebuie să conduci la Domnul pe acest anumit om și nu odihni, până ce n-ai făcut-o”. pag.46.  Studiind biografia înaintașilor noștri, Ioan Bălanean, Nicolae Miclăuș, vedem  că și ei  erau călăuziți de aceleași principii.
Un cuvânt spus de Torrey în jurul anului 1900 este următorul: ”Fii politicos! Nimic nu-I mai drept și nu se plătește mai bine în lumea aceasta ca politețea. ...Eu am văzut cum unii oameni se purtau cu semenii lor într-un mod arogant (trufaș), nepoliticos, provocator”. Pag 54.
Cuprinsul
Capitolul I. ”Cel înțelept câștigă suflete”. Proverbe 11:30.
Capitolul II.Cel mai bun procedeu de a câștiga suflete. Ioan 1:41-42.
Capitolul III. Mijloace simple prin care oricine poate conduce oameni la Cristos. F.A.8:29-30.
Cine vrea să o citească, să îmi dea adresa de Mail, ca să i-o trimit gratuit.
Domnul să vă binecuvânteze!


[1] Farul Creștin, Anul XVI, Nr. 20-21, Sâmbătă 17-24 mai 1947, pag.6.
[2] Farul Creștin, Anul XVI, Nr. 22, Sâmbătă 31 mai 1947, pag.6.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu