Cine sunt?

luni, 22 iunie 2020

SAMUEL SHARPE ( circa 1801? – 23 Mai 1832)


    

A apărut pe internet un articol cu titlul: „Războiul Baptiștilor sau cum a abolit Marea Britanie sclavia”, de Bianca Pădurean, articol ce m-a bucurat și am văzut că mulți baptiști au distribuit acel articol. M-am gândit că acest frate care a făcut cinste, ar trebui să fie mai cunoscut de comunitatea noastră baptistă din țară.

Mulțumesc, doamna Bianca Pădurean.


Samuel Sharpe sau Sharp a fost un sclav proclamat în anul 1975 drept, eroul național al statului Jamaica, deoarece el a fost în anul 1832 liderul unei revolte a sclavilor baptiști, revoltă cunoscută și sub numele de Revolta Crăciunului sau Războiul .
Datele biografice despre el sunt destul de vagi, începând cu anul nașterii care este cuprins între 1801 și 1804. Varianta cea mai plauzibilă și corect matematic este cea a anului 1801, în condițiile în care știm sigur că a murit la 31 de ani.  În general  și istoricii sunt de părere, că el s-ar fi născut cam prin 1801, părinții lui venind din Africa cam între anii 1787 și 1801[1].
 Samuel s-a născut în sclavie în parohia Sfântul Iacob, din Jamaica, pe o plantație deținută de Samuel și Jane Sharpe. Așa cum era obiceiul în vremurile acelea tulburi [2], copilului i s-a dat numele stăpânului lui, Samuel Sharpe, (care era la bază avocat), ca și o indicație, că micuțul și părinții lui sunt proprietatea stăpânului. Știm din istorie, din cărți, filme că sclavii, negrii mai ales, erau considerați  de către albi, ca neavând suflete și de aceea puteau să-i folosească după bunul lor plac. Foarte trist și strigător la cer, dar din păcate, aceasta a fost realitatea acelor timpuri, și la o scară mult mai mică, sau poate că nu, realitatea zilelor noastre.
Mama lui s-a numit Juda Bligom, despre tatăl său nu avem  informații certe.[3] A mai avut un frate și o soră, William și Eliza. A fost căsătorit, dar, soția sa locuia pe altă plantație, această situație nefiind una neobișnuită, ca soții să stea separat. Conform unei scrisori  publicate în anul 1896, într-un ziar ,,Jamaica Advocate”, aflăm că a avut o fiică căsătorită cu un domn Gaynor;  această doamnă Gaynor și fiica ei, Doamna Scott, locuiau în anul 1896 în orașul Montego Bay.
I s-a permis de către stăpânul său să învețe a scrie, a citi, pe scurt să fie bine educat. Tocmai, datorită acestei educații primite, și-a câștigat respectul și admirația celorlalți sclavi.
A îmbrățișat mișcarea baptistă, deoarece simțea el că aceasta vorbește despre libertate în toate înțelesurile ei.  Se botează și devine în scurt timp predicator și lider  în biserica Baptistă, care de mult timp primea în rândul membrilor ei sclavi, pe care îi desemna și ca predicatori.
A fost diacon la biserica Baptistă Burchell din Montego Bay, unde pastor era Rev. Thomas Burchell, un misionar din Anglia.[4] Sharpe și-a petrecut mult timp călătorind în diferite parohii din Jamaica, învățându-i pe sclavi despre creștinism, despre care credea că este promisiunea libertății mult așteptate de către oropsiții sorții.
Sclavii au aflat că Parlamentul Britanic lua în calcul abolirea sclaviei; cei care știau să citească au urmărit foarte atent știrile din ziare. Crezând în mod eronat că Parlamentul Britanic  a fost deja de acord cu eliberarea fraților lui de suferință, Sharpe a organizat greve generale de rezistență pasivă pe mai multe moșii din vestul statului Jamaica, protestând  împotriva condițiilor de muncă.  Perioada aceasta a fost una critică pentru proprietarii de plantații, deoarece tocmai coincidea cu sezonul recoltării trestiei de zahăr.
Sharpe i-a încurajat pe sclavi să lupte pentru drepturile lor și pentru o plată a muncii lor, iar dacă cererile nu li se vor împlini, pot să recurgă la rezistență înarmată. Astfel  că la data de 27 Decembrie 1831 izbucnește rebeliunea cunoscută în istorie drept ,,Revolta Crăciunului” sau ,,Lupta Baptistă”, care începe pe moșia Kensington. Represaliile din partea proprietarilor de plantații au dus la incendierea recoltelor de către rebeli.
Așa se face că deși inițial, deși protestul lui Sharpe s-a dorit a fi unul pașnic,  în care sclavii refuză să muncească  în ziua de Crăciun și următoarele zile, s-a transformat într-unul dintre  cel mai sângeros episod din istoria Jamaicăi. Confruntările au avut loc timp de 10 zile, pe tot cuprinsul insulei, mobilizând numai puțin de 60. 000 de sclavi.  Pentru a pune capăt luptelor și a înăbuși revoltele în cel mai scurt timp, guvernarea colonială a recurs la forțele militare jamaicane și la războinicii  din comunitățile montane, formate din urmașii sclavilor care au reușit să fugă de stăpânii lor.
Aceste confruntări s-au soldat cu pierderi omenești de ambele părți, dar nu în mod egal, deoarece față de 14 albi care au fost uciși de către rebelii înarmați, de cealaltă parte mai  mult de 200 de sclavi au fost uciși de trupele armate. Chiar și după încetarea ,,războiului” s-au înregistrat victime, britanicii condamnând  și executând prin spânzurare 6oo de sclavi, inclusiv pe Sharpe, liderul mișcării de eliberare. Mulți dintre cei uciși erau judecați și acuzați de fapte mărunte, cum ar fi furtul de animale, acestea fiind doar pretexte pentru a-i pedepsi pe instigatori.
La data de 19 Aprilie 1832, Sharpe a fost judecat și condamnat la moarte prin spânzurare, ca urmare a rolului pe care l-a avut  în rebeliune.  În săptămânile precedând execuției lui, pe când era încarcerat, Samuel a avut câteva întâlniri cu Rev. misionar Henry Bleby, care a notat ceea ce i-a spus Sharpe ,,Decât să-mi trăiesc viața în sclavie, decât să trăiesc ca și un sclav, mai degrabă aș muri cu ștreangul de gât”.
După cum a rămas scris în analele istorice, Sharpe, în vârstă de 31 de ani, îmbrăcat într-un costum alb, a pășit demn spre spânzurătoare la 23 Mai, 1832. După o cuvântare scurtă, el s-a rugat, apoi a spus ,,Acum vă urez la revedere! Asta este tot ce vreau să vă spun”. Stăpânul lui a primit o compensație de 16 lire și 10 șilingi, care era valoarea aproximativă a lui Sharpe. Pentru oameni valorase așa puțin, dar pentru Dumnezeu era de neprețuit. Mama lui îi supraviețuiește, deși tatăl murise cu mulți ani înainte.
Revolta și felul în care a răspuns Guvernul de la acea dată, au atras cu sine două anchete minuțioase, detaliate ale Parlamentului.  Se crede că, acțiunile drastice ale guvernului jamaican după stingerea revoltelor, au contribuit la trecerea în Parlament a Legii privind Abolirea Sclaviei din 1833 și în final la abolirea sclaviei în întregul Imperiu Britanic  cinci ani mai târziu – 1838.
Așadar, Samuel Sharpe a fost eroul-martir al sclavilor botezați în credința Baptistă din Jamaica și nu numai. Sacrificiul lui și a altor sute de sclavi uciși în timpul revoltelor și după, a fost piatra de temelie a înlăturării unui ,,cancer”, care din punct de vedere personal, pare a recidiva în secolul vitezei, în contemporaneitate.
În cinstea lui Samuel Sharpe zis și Archer, în anul 1975 s-au pus bazele Colegiului de Învățători, Profesori ,,Sam Sharpe” în Granville, o suburbie a orașului Montego Bay din Jamaica, orașul de baștină al eroului.

Surse
Craton, Michael, Eliberarea din lanțuri: Rezistența împotriva Sclaviei în Indiile Britanice de Vest: (Cornell University Press, 1983), p. 299


[4] Craton, Michael, Eliberarea din lanțuri: Rezistența împotriva Sclaviei în Indiile Britanice de Vest: (Cornell University Press, 1983), p. 299

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu