De pe drumuri noroioase, pe străzi de aur, de Laurențiu Tuțac

 

Notez cu bucurie apariția unei noi biografii a unui frate care în adevăr a călătorit pe drumuri noroioase. Titlul este de un adevăr care nu se poate tăgădui. „Drumuri noroioase,”este elegant spus pentru ca să nu ne gândim neapărat la faptul că România anilor 1960, nu avea șosele asfaltate, precum nu are acum autostrăzi, în comparație cu vecinii sud-vestici, ci erau drumurile și cărările (poteci) care mergeau mai drept prin pădure, peste dealuri, bătătătorite doar de pasul omului.  Aceste cărări haiducești erau circulate frecvent și de pașii fraților noștri sfinți care au bătătorit aceste cărări cu Biblia Sfântă în traistă, apoi în geanta lor de care nu se despărțeau.

Așa a umblat fratele Laurențiu, care scrie:

„Călătoream mult pe jos, cu căruța sau tractorul. Am mers prin ploaie și vânt, prin zăpadă până la brâu, în zăduful zilei, în sate aflate la distanțe mari unele de altele. Peste dealuri și peste văi, prin păduri și locuri periculoase. Au fost situații când am fost însoțit doar de păsările cerului sau de fiarăle pământului.”

Citind cartea, veți vedea o mare diferență între atunci și acum, dar este important ca Evanghelia să fie dusă până la marginile pământului, chiar dacă mergi pe jos sau cu o mașină confortabilă.

Această carte este ușor și plăcut de lecturat, are și poze inedite din vremurile mai vechi,  vremuri grele, dar fertile pentru Evanghelie.

O recomand cu mare căldură oricui, cu recomandarea că cee ce a făcut pastorul Ionel Tuțac  cu biografia bogată a tatălui său, să facă la fel cu  biografia înaintașilor lor, cei care au avut o astfel de viață.

Se poate lua legătura cu fratele păstor Ionel Tuțac, cei care doriți să citiți ceva ce ne unge la suflet.

https://www.facebook.com/tutac.ionel

Sezonov Luca Lucașa 1905 – 1976, din Tulcea

S-a născut în 11 mai 1905 în oraşul Tulcea, fiind al doilea copil din cei șapte copii ai familiei Adam si Lydia Sezonov.

În anul 1918, părinţii lui Lucaşa Sezonov s-au mutat în oraşul Râmnicu Sărat, unde tânărul Lucașa a urmat gimnaziul, ca apoi să treacă la Şcoala Superioară de Comerţ din Brăila, în anul 1922, școala pe care din motive medicale, nu a reușit să o termine.

În urma înbolnăvirii și a unui accident feroviar, Dumnezeu l-a cercetat, iar un an mai târziu, la varsta de 18, ani a fost botezat în capela Seminarului (pe atunci acolo se aduna Biserica Baptistă „Golgota” din Bucureşti), în data de 3 februarie 1923.

În urma transformării din viața fratelui Lucașa, în anul 1924 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București, absolvindu-l în anul 1928.

În anul 1927 se încrie la Facultatea de Știinte Ecomomice din București.

Odată cu finalizarea Seminarului, este chemat ca pastor la Biserica Baptistă din Arad (cartierul Pârneava). Actul ordinării a avut loc în 25 martie 1929, în Biserica Luterană din centrul orasului Arad. La această ceremonie au asistat în jur de 1000 de persoane, un cor reunit de vreo 80 de coriști, sub bagheta dirijorului Covaci, împreuna cu o suită de păstori: Socaciu Ioan, Popa Ioan, Ungureanu Ion, Balc Vasile, Dan Ioan, Vicaş Teodor, dintre fraţii maghiari au fost Darabont, Bordaş şi Molnar şi un frate german, Theil, din Timişoara.

După doar 18 luni, pleacă în America pentru a-și continua studiile teologice la Seminarul Teologic din Louisville, Kentucky, obţinând titlul de doctor în teologie. În anul 1932 s-a căsătorit cu sora Anne Crăciun (din Chicago), cu care s-a reântors în țară şi a devenit profesor şi director al Seminarului Teologic Baptist din București. Perioada în care a fost director: 1 septembrie 1933 – 15 mai 1939.

 

Între anii 1933-1939 Luca Sezonov a păstorit Biserica Baptistă de pe Bulevardul Basarab, din București. După 8 ani de activitate, s-a reântors în America, stabilindu-se în Chicago, unde a slujit ca păstor al Primei Biserici Baptiste Române din Lakeview.

În anul 1975 fratele Lucașa Sezonov este chemat acasă la Domnul.

Surse:

Arhive

Farul Mântuirii 

Rolul edificator al cântărilor religioase de Borlea Samuel

 

            

           

Aici este articolul scris cu măiestrie a fratelui Borlea Samuel scris în anul 1957, care a fost înzestrat de Dumnezeu cu dar de sus dar ura la trimis acasă la  Domnul având doar 30 de ani lăsând multă durere.

Lectură plăcută

 

Istoricul primului cântec, revelat pe paginile Sf. Scripturi, este trist. (Gen. 4:20-24). Dar de atunci cântecul n-a rămas numai o emblemă a durerii, ci a depășit hotare neînchipuite, exprimând adânci sentimente omenești, atât de bucurie cât și de durere.

Muzica, artă a cărei obiect este melodia e definită de un autor cu cuvintele următoare: “Muzica este arta de a exprima sentimentele, gândirea și năzuințele poporului cu ajutorul sunetelor”. De aici reese cum cântul nu numai că a cucerit pe om, într-o măsură oarecare, ci i-a dat de gândit serios să se preocupe mai de aproape de el și să creeze pentru cultivarea lui anumite studii.

În antichitate, muzica nu era necunoscută. Iată ce spune un istoric: “La grecii antici, ca la toate popoarele primitive, muzica este socotită ca fiind calea de legătură între om și divinitate. De aceea Grecii antici au văzut în muzică o parte necesară cultului lor religios , dând cântecului o putere de farmec”. Tot acest istoric citează pe “Platon, marele filosof al Greciei antice”: “Muzica este arta educatoare prin  excelență; este arta care infiltrându-se în suflet cu ajutorul sunetelor, formează acest suflet cu totul virtuos”.

În cultul mosaic primul care a introdus muzica în serviciul divin a fost David. (2Cron., 29:25). Sânt cunoscute însă și pânâ atunci anumite cântări, folosite cu ocaziuni special, cum este cântarea lui Moise, de la Marea Roșie. Exod 15:1-21.

Întâlnim folosirea Cântului și la primul grup de credinciosi ai Domnului. Erau cei unsprezece care au rămas cu El până la arestarea din Ghtsemani. Doi dintre Evangheliști, ne redau faptul exact când Domnul Isus, după ce a instituit cine cea de taină, împreună cu ucenicii a “cântat cântările de laudă”, apoi, au iesit pe Muntele Măslinilor. De aici felul cum aprecia Mântuitorul cântul divin, folosindu-l ca mijloc de pregătire sufletească atât pentru El, cât și pentru uceenici, în vederea întâlnirii evenimentelor triste, ce aveau să se întâmple. Mat 26:30; Marcu 14:26.

După cum am văzut, trecutul este martor, cu privire la marea insemnătate a cântului în viața religioasăa omenirii din toate vremurile.

            EDIFICAREA PE PLAN MORAL

Cântul religios are pe lângă aspectul estetic ornamentativ, și rolul de edificare și îmbărbătare. Aici mă voi ocupa numai de rolul edificator al cântului nostrum religios.

Întorcând paginile colecțiilor, care formează obiectul de uz al cultului nostrum, vom vedea că multe cântări au un conținut cu bogată învățătură morală. Iată de pildă frumoasa învățătură despre viața curate, cuprinsă în următoarele versuri:

“Nu fă fapte rele”

“Rău să nu vorbești”

“Ești doar al lui Isus”

“La el să privești”

În aceste versuri deși modeste, dar de o limpezime minunată, e cuprinsă învățătura negative despre rău. Răul nu trebuie privit numai ca rău, dar trebuie ăndepșrat cu orice preț. Deuteronom 7:26. 1 Cor 15: 33-34.

În altă parte ni se atrage atenția de a fi credincioși :

“Să fim dar cu toții credincioși”

“Crezând, servind Domnului”

“Când L-am primi în mărire”

“Ne va da plata lucrului”

Iată o învățătură morală pozitivă, care poate fi aplicată atât în viața religioasă cât și în cea socială. Credinciosul, dacă vrea să aibe conștiința curată, atât înaintea oamenilor cât și înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fie conștiincioasă în orice vreme. El are un Domn la care nupoate sluji dacă nu este sincer. De accea orice lucrare i se va încredința o va aduce la îndeplinire , pentru binele societății, ca pentru Domnul. Coloseni 4:23.

Să vedem, cum e zugrăvită grija pentru familie ce trebuie să-l preocupe pe creștin:

Tu ești pe calea către cer

Dar copiii tăi unde-s?

Dece nu sânt ei cu tine

Vrei fericirea singur?

Această grije, ce cade pe sarcine părinților, are o extindere cu mult mai mare decât ne-am închipui, că se mărginește numaila convertirea copiilor, la credința părinților. Sfatul se poate aplica în viața de toate zilele numai pe tărâm religios, ci și pe cel practic permanent. Căci învățătira biblică despre grija față de familie, îndrumează la atenție până în cele mai mici amănunte ale vieții. Col. 3:21.

Nu lipsește din cântările noastre, nici îndemnul la dragoste pentru om. Pornind de la adevărul că avem un singur Creator și Tată care ne susține, ne oprim la concluzia că toți oanemii, indiferent de rasă, naționalitate sau grad de cultură, ne sânt frați. Și regula iubirii, pentru frați este următoarea:

Frați oe frați să se iubească

Din tot sufletul așa

Încât unul pe altul

Viața însăși să și-o dea.

Iată iubirea cere trebuie să cuprindă întreg creștinul. Nu ura, nu discriminarea confesională, ci iubirea lui Isus Hristos. Cine nu are această virtute și spune că este creștin, spune un mare neadevăr. 1Ioan 2:4.

În minunata rugăciune a Mântuitorului din Ioan 17, unul din scopurile pentru care Isus mijlocește la Tatăl, este este unitatea credincioșilor dorea, că acea legătură sfântă, care o avea cu Tatăl să existe și între urmașii Săi. În următoarele versuri, unitatea, colaborarea reciprocă este ridicată la treapta de revărsare a binecuvântării.

Ce bine e când frații

Cu dulce se unesc...

Ca roua ce se varsă

Prin câmpuri și prin văi;

Și  binecuvântarea

Cădea-va peste ei.

Atitudinea creștinului iată de viața pașnică, sper care tind concepțiile și sentimentele lui în orice vreme, ne este redată cu o împletire a mărturisirii de credință:

Pace avem când ne simțim străini

El ne îngrijeste tocmai ca pe crini

Pace avem când ne simțim trudiți

La pieptul Lui sântem noi liniștiți.

Această pace, pace sfântă, a fost cântată de credincioșii baptiști din toate vremurile. Când erau batjocoriți, chinuiți, martirizați, în inima lor îndurerată  nu clocotea gândul răzbunării, cu rău pentru rău, ci fredona duios, în freamătul celui mai prețios cuvânt „Pace”. Ei sunt pilda vie și vrednică de urmat, căci numai pe calea păcii și a înțelegerii pașnice se pot revărsa, peste ostenelile omenirii spre bine, ai cerului stropi de rouă binecuvântată.

Iată câteva imbolduri sfinte, pe care le primim din cântările noastre  pentru o trăire a vieții, după o morală curată spre binele nostru, spre binele societății și spre slava lui Dumnezeu.

Cântul, care exprimă sentimentele sufletești, se înțelege de la sine că are o putere înrâuritoare aupra sufletului. În viața spirituală, de trăire după cuvântul lui Dumnezeu, când este în stare să unească sentimentele noastre între noi ca oameni și ale noastre ca oameni cu Dumnezeu.

            EDIFICAREA PE PLAN SPIRITUAL

Binecuvântată este lucrarea în biserica în  care pe lângă celelalte elemente ale serviciului divin, cântecul este bine bineprețuit. În mod special cântul în comun unește sentimentele tuturor. Cântările alese, împletite cu adevărul doctrinei noastre, ne dau un avânt mai binecuvântat. De aceia, dacă avem o seamă de cântări împrumutate și nu corespund cerințelor bisericii noastre, cred că lucrul cel mai fericit ar fi să ne lipsim de ele.

Ce exprimăm noi prin cânt? Starea de mulțumire sufletească:

Snopi după munca grea

Dor împlinit

Pacea ce o căutăm

Mi s-a ivit;

Lacrima s-a uscat

Sânt fericit

Căci pe Isus de-acum

Eu l-am găsit.

Gândul adevărat al primirii fericite este foarte lămurit. De aceia există pace sufletească, pace care dă naștere la cumpătare, la rezistența în încercări grele.

Prin cânt exprimăm și încrederea sufletului neânșelătoare de care nu vom fi lipsiți niciodată, atât tim cât nu încetăm a fi copiii lui Dumnezeu. (2 Cor. 5:4-5 ).

 Câtă nenorocire aduce deznădejdea! Dacă s-ar aduna cu toată grozăvia lor , cu starea jalnică lăsată în urmă, acei ce din cauză desnădejdii și-au pus capăt zilelor, s-ar forma tabloul cel mai tragic și înspăpimântător. Dar departe de această primejdie, se va ține sufletul care sincer va exprima:

O cât mă simt de fericit

Că am Mântuitor

Orfan nici părăsit nu sânt

Cu al meu Salvator.

Prin cânt exprimăm și încrederea sufletului nostru în Dumenezeu, încredere ce nu duce niciodată la faliment.

Oriunde cu Isus pot să merg voios

Unde Isus petrece eu nu sunt fricos.

Fără superstiție, încununată cu credință în adevăr, starea sufletească prin cântul religios se cultivă, se păstrează mereu proaspătă, și credinciosul fiind mereu plin de putere sfântă, este capabil să îndeplinească serviciile mărețe , atât pentru societatea în care trăiești, cât și pentru Împărăția lui Dumnezeu.

            EDIFICAREA PE PLAN DOCTRINAL

Pe lângă cele arătate până acum, câtările noastre mai au și un miez bogat, ce-și trage seva din izvorul doctrinei biblice. Fiind obiectul de cult, de care ne servim cântul imprimă conținutul lui, în inimile și mintea tuturor credincioșilor. Faptul acesta arată netăgăduita armonie dintre ceea ce spunem că credem și aplicăm. Iată de pildă – o expunere din doctrina Sfintei Treimi, în următoarele versuri:

Sfânt ești, sfânt ești, sfânt ești

Și foarte milostiv

Doamne Dumnezeule, Tată, Fiu, Duh Sfânt

Conform învățăturii biblice despre mântuire, (Rom. 5:6, 16; Evrei 12:28) mântuirea nu o primi în urma vreunui merit; e darul lui Dumnezeu ce ni s-a dat fără plată, prin Domnul Isus Hristos. Iată cum e cuprinsă ideea aceasta în cântul nostru:

Măntuire ni s-a dat

Fără nici o plată

Prin Isus crucificat

Fără nici o plată.

Fiindcă păcatul apare sub o înățișare isteață (Gen. 3:1; Efes 6:11; 1 Tim. 3:7) ar produce peste tot ravegii îngrozitoare.dar credincioșii au promisiunea lui Isus ce va fi cu ei (Ioan 14:18; Matei 28:20) iar ispitele se vor sfârși odată cu călătoria de pe acest pământ. Matei 25:41:

După al morții chin

Eu voi gusta

Pacea în cerul lin

La dreapta Sa.

În alt fragment, găsim concepția nou-testamental despre Biserică (Efes. 5:30, Col. 1:1; 8, Fapt 30:28; Efes 3:23), comparând:

Astfel din pietre vii se va zidi

O casă sfântă și cerească

Sfânta Treime, ea va locui

Piatra unghiulară Isus va fi.

De oarece spiritul poetic bogat în imaginație, este plin de nostalgie, după lumi mai frumoase, mai încântătoare, multe din cântările noastre sînt consacrate doctrinei escatologice. Oamenii care  s-au adăpat la izvorul Bibliei n-au creat basme, n-au rătăcit cu mintea aiurea prin lumea metafizică; ei și-au rezemat temele pe adevărul descoperit de Dumnezeu, oamenilor. Gal. 1:11-12.

Referindu-se la venirea Domnului, (Fapt. 11:1;  Matei 24:36) poetul întreabă plin de entuziasm:

Când carte-i deschisă-n ziua de apoi

Fi-vei acolo voios?

Fi-va scris al tău nume în mâna Lui

Ori între cei păcătoși?

Am trecut în revistă numai o mică parte din exemplele multe ce s-ar putea da din cântările noastre. Fiecare strofă, chiar vers dacă l-ai analiza, ajungem la rezultatul, ca întreaga comoară de cântări este bogată, atât în învățături morale, spirituale cât și doctrinale. Această constatare să aprindă în noi dragostea sfântă față de neprețuitul tezaur al imnurilor noastre.

Cânta-voi Ție Doamne imnuri

Cât voi putea rosti cuvânt

Și jertfa bucuriei mele

Ți-aduc, cât voi fi pe pământ

Când buzele n-or mai putea,

Suspinul meu Te-a lăuda.

BORDEA SAMUIL -Seminarist

 

 

 

 

 

Borlea Samuel 1937 – 1967 din Dezna

 

Fratele Samuil (Samuel) s-a născut în ziua de 31 iulie 1937 în Dezna – Gurahonț din părinți Petru și Ana.

A intrat la Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1954, alături 21 de elevi. Fratele a obținut pe timpul șederii la Seminar drept de cartelă pentru alimente. În anul 1959 termină anul IV de studiu.

În ziua de 16 martie 1958 fratele Samuel Borlea, a fost ordinat ca păstor în Biserica Creștină Baptistă din Zărand, raionul Criș. Comisia de ordinare a fost compusă din următorii frați: Olteanu Gheorghe, Harp Dumitru, Târnăveanu Ioan, Achimaș Gheorghe și Tamaș Gheorghe. La acest eveniment a participat corul mixt din localitate dirijat de fratele Iacob Petru. La această data fratele era elev anul IV la Seminarul Teologic Baptist din Bucurști.

Fiind ordinat, având pe inimă lucrarea Domnului având de slujit o biserică mare peste 100 de mebrii și-a dedicat toată puterea în slujire care a dat mult rod. Văzând cei de la Securitate că păstorul Samuel Borlea și Biserica Creștină Baptistă din Zărand sunt așa activi și că mulți oameni îmbrățișează credința baptistă primind botezul Noutestamental au hotărât să ia măsuri punitive. L-au chemat la Securitate, l-au arestat, l-au bătut crunt și fiincă pastorul asculta mai mult de Dumnezeu l-au bătut, persecutat, chinuit acest tratament ia produs moartea la vârsta de 30 de ani.

Fratele Handra Sima mi-a mărturisit[1] din ce s-a vorbit despre moartea fratelui Samuel Borlea. „Din câte îmi aduc aminte fratele Samuel se întorcea de la biserica baptistă din Secaș după serviciul Divin de dupămasă. Fiind toamnă târzie la ora 9 seara era noapte și fratele trebuia să meargă pe jos acasă la Gurahonț, așa cred că acolo locuia. Pe drum l-au întâlnit 2 milițieni de la Brad centru de comună ei făceau controale pe la cazanele de fiert țuică. Unul din ei era foarte beat celălalt băuse dar era mai trez. L-au întrebat pe fratele de unde vine și când a spus de la Biserica Baptistă din Secaș milițianul mai băut a început să-l bată au dat amândoi până fratele a căzut jos inconștient. Milițianu care nu era așa beat nu la lăsat pe colegul lui să își lase victima acolo ci l-au dus în spate până la primăria din Brad și lau lăsat jos în beciul primăriei. Dimineața după ce și-au dat seama ce au făcut s-au dus la beci și fratele era acolo treaz și în suferință, avea coaste rupte și alte răni și vânătăi. Milițieni au scris o declarație că l-au găsit căzut în drum și ei l-au luat pe sus și l-au dus la sediul primăriei. De aici fratele a fost dus la spital în stare gravă și din această întâmplare nu și-a mai revenit ci a murit.”

Căsătorit cu sora Elisabeta.

A fost pastor al Bisericii Creștine Baptiste din Bonțești între anii 1962 – 1963

La vârsta de 30 de ani a fost nevoit să plece la Domnul lăsând ce a zdrobit puterea răului Domnul a luat în brațe.

Surse:

Handra Sima

Ioan Bunaciu

Îndrumătorul Creștin Baptist

Arhive

Întro altă postare voi posta un material pe care fratele la scris în revista Îndrumîtorul Creștin și se numea:

„ Rolul Edificator al Cântărilor religioase”

---

[1] Convorbire telefonică azi 23 august 2020 între fratele Sima Handra și Vasile Bel în care

                                                                   

Popescu Nelu 1950 - 2020 din Moldova Nouă

 

Fratele Popescu Ion (Nelu) s-a născut în ziua de 1 decembrie 1950 în localitatea Moldova Nouă din județul Caraș-Severin.

Auzind Cuvântul lui Dumnezeu, rămâne străpuns în inimă și se hotărăște să-L urmeze pe Domnul Isus în apa botezului. Este botezat în ziua de 12 decembrie 1971 de către fratele păstor al Biserici Baptiste din Moldova Nouă, Nicolae Rață.

După botez  începe să predice Evanghelia Domnului Isus Cristos în orașul natal, dar și la Reșița unde se stabilește cu familia. Este activ în lucrarea cu tineretul, conduce „Studiu Biblic” iar între anii 1979 – 1990 este membru în comitetul Bisericii Creștine Baptiste nr. 1 Reșița.

 În anul 1972 a absolvit Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara.

În ziua de 5 mai 1974 se căsătorește cu sora Rodica, născută Ursu și Domnul le dă 3 copii: Carmen, născută în 1979, Mircea 1987 și Delia 1982.

Fratele Popescu Nelu este ales ca păstor de Adunarea Generală a Bisericii Creștine Baptiste din Moldova Nouă în ziua de 3 februarie 1991.

În ziua de 14 iulie 1991 fratele este ordinat ca păstor, comisia de ordinare este compusă din frații: David Nicola, președinte, Bulzan Ovidiu, Groza Eugen, Cimpoca Ilie și Nicolae Rață.

Se înscrie la Universitatea „Emanuel” din Oradea pe care a absolvit-o  în anul 1996.

A fost un frate activ care s-a preocupat mereu de repararea, modernizarea și îmbogățirea patrimoniului bisericii.

Încă din anul 2004, fratele caută un tânăr păstor și îl găsește pe fratele Varan Sabin care era student la Universitatea „Emanuel” din Oradea, iar după absolvire a fost angajat ca păstor.

M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine. (Ieremia 20:7)

Acesta era versetul preferat al fratelui, iar cântarea preferată: „Iubirea Lui e mult prea Mare”.

A contribuit la scrierea cărții: „Istoria Baptiștilor din Moldova Nouă 1818 – 2018:  Cordonator lucrare Valentin David-Izvernar, coautori: Valentin David-Izvernar, Ion Popescu și Mihaela David-Izvernar.

A fost un om deosebit în toată viața dumnealui, om bun, serios și un bun organizator și predicator.

În ziua de 24 august 2020 fratele Nelu Popescu este chemat la odihna cea veșnică pentru a fi cu Stăpânul său pe care L-a iubit și slujit.

Surse:

Ionel Tuțac, a fost sursa principală a datelor biografice

Ovidiu Popovici

Vereș Teodor 1941 – 2020, din Orvișele

Fratele Teodor Vereș s-a născut în ziua de 13 mai 1941 în comuna Orvișele, județul Bihor. Părinții erau credincioși baptiști și se numeau Teodor și Floare.

A făcut școala primară în localitatea Tileagd, iar liceul în Aleșd, județul Bihor.

Crescând în Biserica Creștină Baptistă, a înțeles că are nevoie de iertarea păcatelor și de mântuirea lui Dumnezeu, așa că în 4 mai 1956 pășește în apa botezului și este botezat.

A primit dar de la Dumnezeu de a predica Evanghelia Domnului Isus și pune darul în practică în biserica din Orvișele și împrejurimi.

În anul 1961 intră la Seminarul Teologic Baptist din București și îl termină în anul 1965. A fost angajat ca păstor în cercul de biserici baptiste Gurahonț.

În ziua de 24 august 1968 se căsătorește cu sora Elena Miclea din Bonțești și Domnul le-a dat patru copii: Teofil, născut în anul 1969, Claudia, născută în 1975, Teodor, născut 1977 și Otniel.

În ziua de 14 bnoiembrie 1969 este ordinat ca păstor. În ziua de 1 ianuarie 1970 se transferă la Biserica Creștină Baptistă Arad-Micalaca. Autoritățile comuniste nu i-a dat aprobare pentru a se stabili în Arad. Pe atunci se spunea despre unele orașe că erau închise. Fratele a fost șicanat de securitate, amenințat, percheziționat și chiar i s-au confiscat cărți și schițe de predici.

Între 21 septembrie 1980 și până la ieșirea la pensie, 1 octombrie 2005, fratele slujește la Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din Oradea.

În anul 1973 îi apare primul articol în revista „Îndrumătorul Creștin Baptist”, numit: „Cine Este Hristos?”. A scris și alte articole la rubrica „Colțul Păstorului”.

A mai publicat în revistă „Studiul exegetic schițat din cartea Evrei”.

După anul 1990 a scris articole în revista „Farul Creștin”.

A slujit cu credincioșie ca Vicepreședinte al Uniunii Baptiste din România, dar și în cadrul Comunității Creștine Baptiste  Oradea.

În ziua de 07 august 2020, la vârsta de 79 de ani, este chemat de Stăpânul său pe care l-a slujit cu credincioșie mai mult de 40 de ani.

Surse:

Ioan Bunaciu

Marius Cruceru

Arhive

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist