Cine sunt?

sâmbătă, 26 septembrie 2020

Goronea Ioachim 1892 - ? din Acmariu

 



Fratele Goronea Ioachim s-a născut în ziua de 5 iulie 1892 în localitatea Acmariu, județul Alba. Părinții se numeau Pavel, de religie greco-ortodox și Ana, baptistă, de etnie și naționalitate română.

Face 6 clase primare și 2 clase la Seminarul Teologic Baptist din București, în perioada anului 1930. Fratele face parte din poza de grup la promoția 1929/1930, dar  în anul 1930 nu a fost anul 4, Seminarul a permis finalizarea studiilor pentru unii studenți. Revista ,,Farul Mântuirii” din 1 și 15 aprilie 1930 postează o poză cu elevii seminarului, dar sunt elevi din anul 1, 2 și 3.

În ziua de 4 septembrie 1922 se căsătorește cu sora Raveca, născută Nuțu și Domnul le dă 3 copii: 2 băieți și o fată.

În ziua de 10 septembrie 1913 este botezat în America. Venit acasă după război, se stabilește în localitatea natală Acmariu și înființează o biserică baptistă. În anul 1925 a fost un botez cu 6 persoane, în anul 1927 un alt botez cu 6 persoane.

În ziua de 21 noiembrie 1923 este ordinat pentru Plasa Vințu de Jos, județul Alba și Orăștie, județul Hunedoara.

Despre convertirea fratelui Goronea Ioachim scrie fratele Bunaciu, dar cum datele nu mi se potrivesc, am omis să scriu.

Sunt sărac la această biografie, deși ar merita mai mult, poate mă ajutați.

Mulțumesc.

Surse

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Arhive

Farul Mântuirii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu