Fratele Toderaș Vasile s-a născut în ziua de 22 noiembrie
1888 în localitatea Cluj, județul Cluj. Părinții se numeau Ioan și Ileana, de
confesiune greco-catolică și naționalitate română.
După ce termină cele 4 clase primare, se înscrie la o
școală de meserii.
Aude Cuvântul Domnului pe când era de 15 ani și se
hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus, botezându-se în ziua de 15 iunie 1905,
fiind primul baptist român din Cluj. A făcut parte din Biserica Creștină Baptistă
de limbă maghiară din Cluj. La această biserică a făcut cursuri muzicale și
dirijorale.
În anul 1910 este recrutat de Centrul de Recrutare Cluj,
la Regimentul 21 (Austro-Ungară) și lăsat la vatră cu gradul de soldat. Este
scos din evidențele militare pentru a fi mobilizat la război și trecut pentru
lucru la atelierele C.F.R. Cluj.
În ziua de 20 februarie 1918 se căsătorește în
localitatea Cluj, cu Ana, născută Vădan și Domnul le-a dat patru copii: un băiat și trei fete.
Contribuie alături de frații Ioan Danși Toma Slev, care era student la Cluj, la
înființarea Bisericii Baptiste din Cluj-Mănăștur. În anul 1924 înființează și
conduce corul din biserica nou înființată, Cluj-Mănăștur.
În anul 1925 este ordinat ca predicator pentru credincioșii
baptiști din Cluj, dar și din împrejurimi. Locuia în anul 1939 pe strada Baciu
nr. 31 Cluj, unde a contribuit la înființarea Bisericii Creștine Baptiste din
cartierul Dâmbu Rotund.
Ca păstor la biserica din Dâmbu Rotund a lucrat mult la
extinderea Împărăției lui Dumnezeu, mergând prin sate, predicând și botezând pe
acei ce erau gata să -l urmeze pe Domnul Isus Cristos. În anul 1932 a oficiat
botez în localitățile: Chiuiești, 39 candidați, Răscruci, 24 candidați,
Florești 18 candidați și în râul Someș, pentru cei din Cluj.
În ziua de 25 martie 1931 se înființează Comunitatea
Creștină Baptistă din Cluj și fratele Vasile Toderaș este ales ca
vicepreședinte, alături de frații: Ioan Dan președinte, Gavrilă Crișan,
secretar și Toader Gavrilă, casier. Este activ și în cadrul Comunității, făcând
cu credincioșie lucrarea Domnului.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Clujul căzând
sub ocupație maghiară, s-a refugiat la Timișoara, unde a lucrat ca păstor.
Urmărindu-i activitatea în revista „Farul Creștin”, se pare că în anul 1946 a
revenitla Cluj.
A trăit o viață de 73 de ani, o viață foarte activă pe
câmpul Evangheliei, iar în ziua de 29 ianuarie 1961, Domnul l-a chemat acasă la
odihna veșnică.
Tocmai am primit numărul 5 al revistei „Arhiva Baptistă”,
o revistă despre Dumnezeu, oameni și înaitarea Evangheliei până la noi, cei de
azi. Felicit cu respect pe fratele Emanuel Jurcoi și întregul colectiv
redacțional al revistei.
Revista de azi, prezintă viața fratelui Ioan Socaciu (zis
și moș Socaci) cel care în dimineața zilei de 31 decembrie 1947, după abdicarea
regelui Mihai,i-a adunat pe toţi
seminariștii și le-a spus: „Lucrurile nu vor merge bine, dar cine vrea să-L
urmeze pe Hristos, va putea să o facă, iar cine nu poate, să renunțe” și toți
au zis că vor să rămână în lucrarea Domnului.
Școlit în America între anii 1917 – 1921, vine în
România unde persecuția baptiștilor era la ordinea zilei și se pune la
dispoziția poporului baptist, care avea mari năzuințe și se apucă de lucru.
Contribuie la înființarea Seminarului Teolgic Baptist din România, care prin
ajutorul Domnului, anul viitor 2021, face 100 de ani. Contribuie la dezvoltarea
literaturii baptiste și ajunge să conducă poporul baptist.
A fost un om cu bune și rele, a recunoscut unde a
greșit și de dragul Domnului a făcut ce trebuia și ce i se cerea să facă fără multă
supărare. A mers înainte și se vede că oamenii care i-au urmat, se mândresc cu
acest nume și că l-au cunoscut personal.
Recommend cu căltură această revistă, pentru toți
cititorii mei și o puteți procura de la:
Fratele Farc Petru s-a născut în ziua de 4 octombrie 1936
în localitatea Săud, județul Bihor. Tatăl său, Alexandru, a fost primul baptist
din localitate și a avut 7 copii, Petrică era al treilea copil în familie.
Parcurge toate treptele de învățământ, școala generală,
liceul și în anul 1955 devine student la Institutul Politehnic din Cluj.
Pe când învăța materialismtul dialectic la facultate,
ateismul promovat de puterea comunistă, fratele Petrică a ales să își predea
viața în mâna lui Dumnezeu și acceptă să fie botezat de fratele Mihai Hușan, la
Biserica Creștină Baptistă numărul 1 din cartierul Mănăștur, Cluj. Aici devine
foarte activ în rândul studenților, organizând grupe de studiu biblic și făcea
misiune în bisericile baptiste din jurul Clujului.
Atitudinea Institutului i-a devenit ostilă și din această
cauză în anul 1959, când să dea examenul de diplomă, a fost exmatriculat din
învățământul superior, dar fratele Petrică a mers înainte cu Domnul prin credință.
În anul 1961 se căsătorește cu Magdalena, născută Codreanu
și Domnul le-a dat doi copii: Ovidiu-Călin și Maria Magdalena. Fratele a fost
mulțumitor pentru familia dumnealui.
În anul 1976 este ales și ordinat ca prezbiter al
Bisericii Baptiste Cluj-Mănăștur, unde a lucrat cu devotament și credincioșie
pentru că iubea pe Dumnezeu și lucrarea Lui. În anul 1991 este ales ca păstor
al aceleeași biserici.
În anul 1992 devine păstor al Bisericii Creștine Baptiste
din Bistrița, unde a lucrat cu dăruire și pasiune, făcea lucrarea cu
responsabilitate și voia ca oamenii din jur să să se întoarcă la Dumnezeu. Dorința
îi era ca toți credincioșii să ardă pentru Dumnezeu.
Fratele Petrică Farc a predicat Evanghelia Domnului în
localitatea Sărata, din Bistrița-Năsăud, unde a înființat o Biserică Creștină
Baptistă. Nu era mulțumit cu puțin, trebuia să vestescă Cuvântul Domnului și
acolo unde nu era vestit, să nu lucreze pe temelia altuia, ci voia să deschidă
tot mai multe câmpuri de lucu.
Într-un articol scris de fratele Nelu Urs „Videcat de
două ori”, scrie despre păstorul lui, Petrică Farc: „În această perioadă,
Dumnezeu a îngăduit ca biserica să fie păstorită de fratele Petru Farc, care cu
multă dragoste și dăruire m-a îndrumat pe calea credinței, dovedindu-mi prin
exemplul său personal, ce înseamnă să fii un adevărat copil al lui Dumnezeu.”
Înntr-o zi, pe când mergea cu mașina din Cluj spre
Bistrița, cu gândul la Dumnezeu și lucrarea Lui, meditând cum să facă lucrarea
să meargă bine, spre slava Domnului, a suferit un accident de mașină, după care
a mai trăit o săptămână. În durerea suferită, fratele se ruga „Dacă suferința
aceasta este spre slava Ta, Doamne, atunci este bine. În mâinile Tale îmi
încredințez trupul, sufletul și duhul”.
Fratele Cristi Țepeș s-a născut în ziua de 19iulie 1958 în localitatea Roman, judeţul
Neamţ. Îşi trăieşte copilăria la Iaşi, într-o familie cu 3 copii. În 1978
termină Liceul Industrial Nr. 1, după care se înscrie la Facultatea de
Inginerie, la Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi”, absolvind cu diploma de
inginer electric în 1984.
Se căsătorește
cu Liliana și Domnul le dă 6 copii, 5 fete și un băiat: Cristiana, Teodora,
Miriam, Ana, Clara şi Emanuel.
În anul 1990,
la Televiziunea Română s-a înființat redacția „Viața spirituală” și conducerea
TVR, vrând să facă pe placul tuturor românilor și să dea bine, a angajat și din partea evanghelicilor un om. A
fost încurajat pentru a se prezenta la examen de poetul Ioan Alexandru și propus de fratele
păstor Vasile Taloș. Cristi a făcut o juruință în fața Domnului când a dat
examen, că dacă Domnul îl va ajuta și va intra, nu va face niciun compromis și
așa a fost.
La Congresul
al XXX-lea al Uniunii Bisericilor Baptiste din România, în zilele de 3-5 mai
1991, Cristi Țepeș este ales în Comitetul Uniunii, la comisia Radio-TV.
La Congresul
Alianței Evanghelice din România, ce s-a ținut la Sala Palatului din București
în zilele de 5-9 octombrie 1994, fratele Cristi Țepeș a fost ales în consiliul
permanent la comisia mass-media.
A făcut
reportaje curajoase, a scris în revista Cultului Baptist, „Creștinul Azi”,
articole de tot felul, anunțuri din lumea baptistă și nu numai. A scris despre
„Giulgiul din Torino, un fals?”. A luat interviuri la marii teologi ai lumii, a
ajutat acolo unde a fost nevoie și i s-a cerut sfatul.
Iată cum îl descrie Marius Cruceru, profesor la Universitatea
,,Emanuel” din Oradea, pe Cristi Țepeș: ,,Mi-a fost călăuză în lecturi, în anii
liceului. Când apărea câte ceva, ne spunea imediat- ,,La tineret!”; inginer citit, o raritate.
Lui îi datorez descoperirea lui Voiculescu, a ,,Gândurilor albe”, a lui Traian
Dorz, a cântărilor lui Moldoveanu, pe care le doinea aşa de frumos, cu vocea-i
de tenor. Cristi era o rază de lumină
între noi toţi ceilalţi încruntaţi, era un zâmbet între grimasele noastre. Era
singurul bărbat dintre prietenii noştri, care şi-a păstrat zâmbetul de dinainte
de 10 ani, deşi avea o ,,căruţă de copii”, aşa cum singur îi plăcea să spună.
Cristi era un dulce în expresie şi generos faţă de noi toţi. Când nu mai putea
şi NU MAI PUTEA, atunci strecura o ironie fină, dar îţi trebuia cultură şi
inteligenţă s-o-nţelegi.
În trupul acela masiv, locuia o inimă cât un castel, în ale
cărei locaşuri aveau loc cu toţii. Din banii lui de inginer stagiar ne dădea
câte un 10 sau 5 lei, bani de completare pentru cărţile la care nu ajungeam
singuri. Ce-a făcut înainte de a merge la Domnul? S-a dus în Norvegia să ajute
cu darul lui familia Bodnariu. A filmat o singură frază în 3 limbi; nimeni n-ar
fi făcut-o mai bine, simplu şi penetrant. Cât talent! Cât talant, rob
credincios! Îi era necaz că ajunsese inginer şi mi-a urat drum bun cu o curată
şi arătată invidie, atunci când am decis să rup tradiţia bisericii şi să fiu
singurul băiat care merge la Filologie. Adesea m-am întrebat dacă cerurile au
biblioteci? Acum sunt sigur că au. Pe Cristi îl voi găsi în bibliotecile
cerului.”, mărturiseşte profesorul Marius Cruceru într-un articol ,,Bocet
pentru Cristi Ţepeş”.
În drum spre Iaşi,
în seara de sâmbătă, 12 decembrie 2015, un infarct a făcut ca fratele Cristi
Țepeș, acest om cu o noblețe greu întâlnită, să plece la Dumnezeu Tatăl și la
Mântuitorul Isus, pe care i-a iubit și mărturisit.
Am postat și
cântarea cu care însenina oamenii, doina lui de suflet:
„De dragul Tău”.
Surse:
Marius
Cruceru
Credo.TV
Creștinul
Azi
Farul
Creștin
CRISTI TEPES - DE DRAGUL TAU - GRADINA MORMANTULUI - IERUSALIM -ISRAEL - 26 APRILIE 2014
Fratele Morar Aron s-a
născutîn ziua de 21 ianuarie 1950în localitatea Spinuș, județul Bihor. Părinții
s-au numit Florian și Floare.
Fratele Morar Arontermină școala generală în anul 1964. Urmează
Școala Profesională de construcții din
Dej, pe care o absolvă în anul 1968. A absolvit liceul la secția real în anul
1974, în Oradea.
Din ziua de 20 octombrie
1970 și până în ziua de 12 februarie
1972 este încorporat în armată și este lăsat la vatră cu gradul de fruntaș.
Între anii1968 – 1974 este angajat ca electrician la
Intreprinderea de Alumină Oradea, de unde își dă demisia pentru a studia la
Seminar.
A absolvit Seminarul
Teologic Baptist din București în anul 1978. Fratele a fost invitat ca păstor
la Bisericile Creștine Baptiste din: Susturogi, Dernișoara, Bistra, Bogei,
Cuzap, Spinuș, Giulești și Hăucești, județul Bihor. La Biserica Creștină
Baptistă din Bistra, este ales fratele Morar Aron ca păstor, de adunarea
generală a bisericii, în ziua de 2 iulie 1978 și primește recunoașterea din
partea Departamentului Cultelor.
Se căsătorește în ziua de
24 iulie 1974 cu Maria, născută Chiș ,din
Tria, județul Bihorși Domnul le dă o
fiică, Ligia, născută în ziua de 17 noiembrie 1976.
În ziua de 25 octombrie 2008
fratele Aron Morar se întâlnește după 30
de ani cu colegi seminariști la Centrul de Studii Biblice „Percept
Ministry”de la Surduc. La această
întâlnire au venit și unii profesori ai Seminarului Teologic Baptist din
București. Articolul este semnat de fratele Mihai Mihuț, coleg de clasă la
seminar și care a plecat la Domnul ieri, 13 noiembrie 2020, la o zi diferență.
A fost un om harnic și pe
ogorul Evangheliei, dar și pe ogorul satulului său pe care l-a iubit, Spinuș,
județul Bihor.
A fost și în conducerea
Comunității Creștine Baptiste Oradea, în
mai multe mandate.
În noaptea de 13 spre 14
noiembrie 2020, Domnul îl cheamă acasă.
Sunt născut la
12.12.1949, în satul Vintere, comuna Holod, județul Bihor, dintr-o familie de
credincioși baptiști.
La vârstă de 4 ani
am rămas orfan de mamă, iar responsabilitatea creșterii mele a preluat-o bunica
mea, o femeie credincioasă, care din fragedă copilărie a sădit în inima mea
învăţătura Sfintelor Scripturi, m-a învăţat să stau de vorbă cu Dumnezeu în
rugăciune şi mi-a îndreptat paşii spre casa lui Dumnezeu.
Această creştere
în frică de Dumnezeu şi în învăţătura Scripturii, au dat roade mai târziu în
viaţa mea.
Pot să spun că am
experimentat din plin ceea ce afirmă Psalmul 68 v.5/a şi 6/a cu privire la
faptul că « Dumnezeu este Tatăl orfanilor » şi « El
dă o familie celor părășiţi ».
Primii ani de
școală i-am făcut în satul natal, iar la vârstă de 12 ani, bunica, sfătuită de
persoane cu intenții bune, a acceptat cu greu să ajung la Casa de
copii din Beiuș, unde am terminat ciclul gimnazial în anul 1963.
Între anii 1963-1967
am urmat Liceul teoretic nr.1 din Beiuș, iar după liceu mi-am continuat
studiile la Școala tehnică de geologie din orașul Dr. Petru
Groza(astăzi Ştei), pe care am absolvit-o în anul 1969.
În anul 1966, pe
când eram încă în liceu, bunica a trecut la Domnul, dar ceea ce ea a
investit în viaţa mea, precum şi rugăciunile ei necurmate înălţate către
Dumnezeu pentru mine, au dat rod şi în vara anului 1968, pe 18 august,
l-am mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului, ca Domn şi Mântuitor personal,
fiind botezat de fratele Gligor Ioan, păstorul Bisericii Baptiste din satul meu
natal.
După această
experienţă deosebită a convertirii, Dumnezeu a aprins un foc în inima mea, care
m-a motivat să împărtăşesc Cuvântul lui Dumnezeu celor din jurul meu şi o
făceam cu multă bucurie şi multă râvnă.
În această
perioadă, Dumnezeu mi-a pus pe inimă gândul, că după ce voi termină Şcoala
tehnică de geologie, să urmez Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti şi să mă
dedic lucrării de slujire, ca păstor.
Astfel, în vara
anului 1969, mi-am întocmit dosarul pentru admitere la Seminar, dar
Departamentul Cultelor n-a aprobat anul școlar 1969-1970 și în primăvară
anului 1970 am plecat în armată. În toamna acelui an însă, Seminarul a primit
aprobarea pentru o clasă cu 12 studenţi, dar eu nu eram printre ei, fapt care a
însemnat a doua piatră de încercare pentru mine, întrucât trebuia să mai aştept
încă patru ani.
Dumnezeu are însă
căile Lui, planurile Lui şi timpul Lui cu privire la pregătirea noastră pentru
lucrarea Să.
După
satisfacerea stagiului militar, începând cu toamna anului 1971 până în 1973, am
lucrat ca tehnician geolog la I.P.E.G. Câmpulung Moldovenesc. A fost o
perioadă în care am avut ocazia de a sluji Domnului în circumstanţe mai
dificile, dar şi să cunosc o serie de biserici din nordul Moldovei, fapt care
m-a ajutat foarte mult în creşterea mea spirituală şi în pregătirea pentru ceea
ce Dumnezeu avea în plan cu mine.
În anul 1973
m-am căsătorit cu actuala mea soție Irina, din Oradea și după căsătorie m-am
transferat cu locul de muncă la Institutul de meteorologie și
hidrologie din Oradea, unde am lucrat ca tehnician hidrolog până în anul
1974. În vara acelui an, Dumnezeu ne-a binecuvântat în familie cu primul
nostru copil, Cristian şi pot spune că aveam o familie fericită, o locuinţă
frumoasă şi un loc de muncă bun.
Cu toate acestea,
acea chemare lăuntrică din partea lui Dumnezeu de a urmă Seminarul din
Bucureşti şi a mă dedică lucrării Sale, m-a urmărit în toţi aceşti ani şi a
rămas în inima mea ca o chemare irezistibilă.
Astfel, în toamna
anului 1974, am fost admis la Seminar. Anul acela a însemnat un mare
triumf şi pentru Seminar, căci după o perioadă de mulţi ani, Departamentul
Cultelor a aprobat o clasă cu 20 de studenţi.
Anii de
studiu la Seminar, au fost o mare binecuvântare pentru mine, întrucât
mi-au oferit un fundament teologic şi doctrinar sănătos, care m-a ajutat
ulterior să rămân lângă dreptarul învăţăturii sânătoase şi să o propovăduiesc
în lucrarea de slujire cu toată convingerea şi altora. Dintre profesorii din
timpul Seminarului, care au contribuit la formarea mea ca slujitor, doresc să-i
amintesc pe fr. Bunaciu Ioan, care mi-a fost ca un părinte spiritual, de la
care am învăţat seriozitatea, consecvenţa şi disciplina în lucrarea de slujire;
fr. Talpoş Vasile, care m-a iniţiat în arta predicării Cuvântului; fr. Taloş
Vasile, care m-a motivat să iubesc şi
să mă adâncesc în studiul Vechiului Testament şi fr. Doru Moţ, care mi-a
inspirat dragoste pentru limba engleză.
Din cei 20 de
studenţi care am început Seminarul, am absolvit, 18. Doi colegi şi buni
prieteni, Nelu Rusu şi Nicolae Morocoş, ambii din Comunitatea Cluj, au murit la
cutremurul din 4 martie,1977.
În această
perioadă a pregătirii mele teologice, Dumnezeu mi-a binecuvântat familia şi
cu două fiice, Mihaela şi Ligia. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru soţia
mea care a dus greul familiei în perioada celor 4 ani de studenţie la
Seminar şi m-a încurajat şi m-a susţinut casă-mi
pot finaliza studiile teologice.
După absolvirea
Seminarului, Dumnezeu mi-a deschis uşa pentru lucrarea de slujire ca
păstor, în Biserica Creştină Baptistă din Talpoş, jud. Bihor, unde am şi fost
ordinat ca păstor pe 12 noiembrie, 1978.
Slujirea în
Biserica din Talpoş, a fost pentru o perioadă scurtă, de doi ani, dar a
însemnat o experienţă deosebit de frumoasă şi bogată, având în vedere ce avea
Dumnezeu pregătit în planul Lui pentru mine.
În vara anului
1980, după o perioadă de meditaţie şi rugăciune, am acceptat invitația
Bisericii Baptiste nr.1 din Reșița, de a veni și a sluji ca păstor al
acestei biserici și astfel m-am mutat cu toată familia la Reșița.
După
venirea la Reşiţa, Dumnezeu ne-a binecuvântat familia cu al patrulea
copil, o fiică cu numele Naomi. În aceste condiţii, soţia mea Irina, a fost
nevoită să întrerupă lucrul pentru a se ocupă de creşterea celor patru copii,
pe care Dumnezeu ni i-a dăruit şi astfel eu am putut să mă implic mai eficient
în lucrarea din biserică. Biserica Creştină Baptistă nr.1 Reşiţa, la ora aceea
era o biserică destul de mare - avea peste 600 de membri, iar localul de
închinare avea doar 250 de locuri, astfel că serviciile divine se
desfășurau în condiții grele.
Deși s-au făcut o
serie de demersuri în cursul anilor, pentru a se obţine aprobarea pentru
construirea unei noi case de rugăciune, autorităţile au refuzat de
fiecare dată aprobarea pentru construirea unui nou local.În ciuda acestei
situaţii grele, lucrarea lui Dumnezeu a progresat şi numărul membrilor continua
să crească.
În anul 1986,
Dumnezeu ne-a făcut dovadă că rugăciunile noastre cu privire la un nou local de
închinare, nu au fost în zadar, întrucât am primit aprobarea să cumpărăm o casă
și să fie transformată în casă de rugăciune. Ne-am mişcat foarte repede cu
toate formalităţile și în anul 1987, am primit autorizaţia de transformare a
acelei case, în casă de rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi printr-o
mobilizare exemplară a întregii biserici, am reuşit să finalizăm lucrarea, în
doi ani de zile, cu resurse financiare şi umane proprii.
Serviciul de
inaugurare a casei de rugăciune a avut loc în duminică din 17 Decembrie 1989,
în ziua când a început revoluţia la Timişoara, iar visul bisericii de a
avea o casă de rugăciune adecvată, a devenit realitate.
După mutarea în
noul local, lucrarea a progresat şi numărul membrilor bisericii a crescut
mereu. Îmi amintesc cu bucurie că în anul 1991 am avut patru botezuri cu un
număr total de 127 de candidaţi.
Din anul 1994 am
slujit împreună cu fratele Bărnuţ Daniel, proaspăt absolvent al Seminarului
de la Bucureşti, care a fost ales ca păstor al bisericii, alături de
subsemnatul.
În anul 1999, după
10 ani de la mutarea în localul nou, acesta a devenit din nou neîncăpător,
întrucât numărul membrilor ajunsese la peste 1200. Dumnezeu, ne-a deschis însă,
din nou o uşă pentru a planta o nouă biserică în cartierul Govândari al
mun.Reşiţa şi unde nu era nici o biserică evanghelică.
Cu ajutorul lui
Dumnezeu, lucrările la această nouă clădire, au început în toamna anului 1999
și la data de 20 Ianuarie 2002, am avut serviciul de inaugurare a acestei noi
biserici cu numele Biserica Baptistă „Speranţa”.
Întrucât m-am
implicat şi în construcţia acestui nou edificiu de cult, am decis să plec
alături de cei ce vor opta pentru noua biserică şi să fiu păstorul lor,
iar la Biserica nr.1 rămânea păstor fr. Bărnuţ Daniel.
Împărţirea
membrilor Bisericii nr.1, pentru constituirea noii biserici, s-a făcut în duhul
păcii, având fiecare membru, libertatea să opteze dacă să devină sau nu, membru
în Biserica „Speranţa”.
La realizarea
acestui proiect frumos și-au adus contribuția pe lângă frații din Biserica nr.1
și o serie de familii plecate din biserică în Statele Unite, precum și o
Biserică Baptistă din Carolina de Sud-ERBC Greenvile, cu care am avut un
parteneriat deosebit de eficient și roditor din punct de vedere spiritual.
Îl slăvesc pe
Domnul pentru echipa de slujitori, alături de care am avut privilegiul să
slujesc Biserica „Speranța” până în anul 2016, când am ajuns la vârsta
pensionării și am predat ștafeta slujirii de păstor al Bisericii Baptiste „Speranța”
Reșița, fratelui Gelu Dumitrașcu, care a fost ordinat în anul 2015, slujind
împreună un an.
Pe linie de cult,
am slujit prin harul Domnului ca vicepreşedinte al Comunităţii Timişoara, în
perioada 1991-2008 şi ca vicepreşedinte al Uniunii Baptiste între anii 1999-2001.
Din anul 2009 până în 2015, am slujit ca și preşedinte al Comunităţii
Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin, care a fost înființată în anul
2009.
Îl slăvesc pe
Domnul pentru ajutorul pe care l-am avut în soţia mea Irina, pe toate
planurile, în toţi aceşti ani de slujire, iar bucuria noastră cea mai mare ca
părinţi, este în faptul că toţi cei patru copii pe care Dumnezeu ni i-a dăruit,
sunt credincioşi şi dedicaţi în a-L sluji pe Domnul. Fiul nostru Cristian,
fiica mare, Mihaela și fiica mică Naomi, sunt căsătoriţi şi Dumnezeu ne-a
binecuvântat cu trei nepoţi şi trei nepoate.
Mulţumesc Domnului
de asemenea, pentru modul minunat în care mi-a purtat de grijă în toţi aceşti
ani, mie şi familiei mele şi pentru modul în care m-a binecuvântat în lucrare,
în ciuda slăbiciunilor şi limitărilor mele, precum şi a unor greutăţi inerente
şi care nu au fost puţine.
Am însă
satisfacţia şi mulţumirea în sufletul meu că L-am slujit pe Domnul şi Biserica
Sa, cu toată curăţia şi cu tot devotamentul şi în urma slujirii mele, a rămas o
lucrare frumoasă, care-L onorează pe Dumnezeu şi este apreciată şi de cei din
afară, ca dovadă fiind şi faptul că în anul 2006, Consiliul local al mun.
Reşiţa, mi-a acordat cinstea de « cetăţean de onoare « al
municipiului Reşiţa.
Sper din tot
sufletul că Acela care a început în mine şi cu mine această bună lucrare, mă va
învrednici şi mă va ajută să-I fiu credincios și să continui să-L slujesc cum
spunea Iosua, cu toată casa mea până la sfârşit.
A Lui să fie toată
slava, pentru toate lucrurile.
Oradea 12. Mai
2020
Pastor pensionar Mihai Mihuţ
În
ziua de vineri, 12 noiembrie 2020, Dumnezeu își cheamă slujitorul lui
credincios acasă, pentru a fi cu Stăpânul pe care l-a iubit mult și l-a slujit
cu credincioșie întreaga viață.
Surse:
Ionel Tuțac
mi-a oferit biografia
Ioan Moisa
Ovidiu
Popovici
La aniversarea de 100 de ani a Bisericii Baptiste din Bozovic
Predica din data de 29 septembrie 2019 cu ocazia Duminicii Seniorilor. Mesajul a fost prezentat la programul de dimineata
Fratele Popescu Costa s-a născut în
ziua de 26 decembrie 1894 în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș. Părinții
se numeau Ion și Lenca, de confesiune greco-ortodoxă și naționalitate română.
A studiat patru claseși două cursuri biblice.
În ziua de 19 noiembrie 1916 se
căsătorește în Moldova Nouă cu Maria, născută Muntean și Domnul le dă trei copii:
doi băieți și o fată.
În anul 1916 este încorporat la Cercul
de recrutare din Caransebeș la Regimentul 96 Infanterie Caransebeș și rămâne la
vatră cu gradul de caporal.
În anul 1919, când Evanghelia ajunge
să fie predicată la Moldova Nouă, a fost cel dintâi întors la Domnul cu
pocăință și în ziua de 3 august 1919 a fost botezat.
De la începutul vieții de credință,
fratele Costa a predicat Evanghelia oamneilor. Dărnicia lui și a fraților din Moldova
Nouă a ajutat mult la înaintarea Evangheliei și a Bisericii Creștine Baptiste.
În anul 1933 a fost însărcinat ca evanghelist,
pentru a merge să predice prin satele din jur, iar în ziua de 9 aprilie 1934 a
foast ordinat ca predicator în câteva biserici baptiste din comunitate. Acest cerc
avea 180 de membrii și 135 aparținători.
În ziua de 23 ianuarie 1946 fratele
Costa Popescu este chemat acasă, la Domnul. Înmormântarea a avut loc în ziua de
25 ianuarie 1946, la care a luat parte o mulțime de frați din mai multe
biserici. Corul din Moldova Nouă și Coronini au cântat, iar frații: Ilie
Craiovean, Constantin Burimon, Mihail Ionescu, Toma Iacobici, Junios și
Vichenție Craiovean au predicat Evanghelia și au mângâiat familia.
Nicolae Rață s-a născut în data de 18 martie
1927 în satul Știnăpari, comuna Cărbunari, Raionul Moldova Nouă, având ca
părinți pe Nicolae Lupu și Floarea Rață (în momentul nașterii copilului,
părinții nu erau cununați). Părinții
s-au întors la Domnul atunci când băiatul Nicolae avea vârsta de 3 ani.
A absolvit 7 clase la școala din Știnăpari, în
perioada 1933 – 1941, după care a urmat cursurile Școlii Tehnice Medii
Experimentale U.D.R., Ciclul Inferior din Reșița, în perioada 1941-1945.
După multe frământări și lupte, în luna august
a anului 1945, printre cei 40 de tineri care l-au mărturisit pe Domnul Isus în
apa botezului, a fost și tânărul Nicolae Rață. Botezul a fost oficiat de
păstorul Costa Popescu din Moldova Nouă.
Fratele Nicolae Rață se căsătorește cusora Maria Munteanu în data de 31 mai 1947,
în localitatea Știnăpari, cununia religioasă fiind oficiată de către pastorul
Ilie Craioveanu. Maria Munteanu s-a
născut în data de 17 august 1931, în comuna Cărbunari, Raionul Moldova
Nouă.A fost o femeie simplă toată viața
și a stat lângă soțul ei, fiind unajutor potrivit în lucrarea pastorală a acestuia. În cadrul acestei
căsătorii, Dumnezeu le-a dăruit doi copii: Floarea, născută în 20.05.1948, în
comuna Sasca Montană și Nicolae, născut în 25.01.1952, în localitatea
Cărbunari.
În
toamna anului 1949 este admis la Seminarul Teologic Baptist din București și îl
absolvă în anul 1957.
După terminarea anului întâi de studii
teologice, Nicolae Rață este chemat la Reșița de către fratele păstor Dărăban.
La o întrunire a Bisericilor Baptiste din Raionul Reșița, frații din Biserica
Baptistă din Doclin și din alte biserici din zonă, l-au cerut să vină păstor.
După o discuție cu fratele Dărăban, acesta îi întreabă: „Puteți voi să
întrețineți un păstor? Da, au răspuns ei, ce mâncăm noi, va mânca și el”. După
această discuție, în prima sâmbătă a lunii octombrie din anul 1950, Nicolae
Rață se mută la Doclin, începând activitatea pastorală în această biserică până
în anul 1955. Aici a întrat în conflict cu miliția, care îl amenința că-i va
ridica legitimația dacă nu se supune, fratele a fost hotărât în decizie și de
data aceasta, miliția a fost înduplecată și fratele a oficiat un botez în apă
curgătoare.
În data de 13 mai 1951, fratele Nicolae Rață
este ordinat ca păstor al Bisericii Baptiste din Doclin și localitățile din jur.
Din comisia de ordinare au făcut parte frații păstori: Vichente Craioveanu,
președinte din partea Comunității Baptiste de Timisoara, Cure Simion, Dărăban Ilie, Stanilă Anton - diacon ordinat, Pop Alexandru - diacon ordinat. Programul spre
lauda lui Dumnezeu din acea zi a fost împodobit de către corul Bisericii
Baptiste din Reșița.
Din anul 1955 până în anul 1957 păstorește
Biserica Creștină Baptistă din Sasca.
În ziua
de 10 iunie 1957 este chemat la Moldova Nouă, unde după serviciul de dimineață
este ales ca păstor.
A mai slujit și în alte Biserici Baptiste precum: SFÂNTA ELENAperioada 1971 – 1990, PADINA MATEI1957 – 1990, ȘUȘCA, POJEJENA SÂRBĂ 1984 – 1990, VRANI 1982 – 1985, ȘTINAPARI 1958 – 1971; 1977 – 1979;
1987 – 1989, REȘIȚA1979 – 1980, CĂRBUNARI 1965 – 1972.
A făcut botezuri în diferite locuri şi situaţii, atât vara când
era căldura mare, cât şi iarna când tremura de frig. Bucuria botezurilor nu se
poate uita niciodată.
În 28 februairie 1990, fiind și bolnav, se retrage din viața de
slujire și cere să fie pensionat.
Ca și slujitor nu a dorit să pună povară pe
biserici când era persecutat. Era sub supraveghere non-stop, lângă casa
pastorală locuia un ofițer de securitate din Moldova Nouă. A înfruntat cu calm
și dârzenie, pe cei care nu îl lăsau să își ducă la îndeplinire misiunea care
i-a fost încredințată de Domnul Isus, de a predica Evanghielia.
În ziua de 4
iunie 1997 este chemat acasă la Domnul pe care l-a slujit și în fața căruia a
trebuit să dea socotelă de viața trăită.
Inimosul
profesor de silvicultură Nistor Doru, din localitatea Vrani, județul Caraș
Severin, a fost cercetat de Domnul să aducă o floare în buchetul istoriei
baptiste din România. Această floare este importantă, fiind prezentată la nivel
de master. Floarea ce o aduce este viața fratelui păstor Nicolae Rață, care a
trudit pe ogorul Evangheliei în întreaga perioadă comunistă, începând cu anul
1947, timp de 50 de ani.
Ca
un punct de noutate, fratele Doru, prezintă pe lângă viața de slujire a fratelui
Nicolae Rață, o descriere geografică a zonei, căi de comunicație, climă,
resurse, arheologie și alte informații, ceea ce ne ajută să ne transpunem în
pielea personajului care a mărșeluit peste munți, dealuri și văi, pe poteci,
dar și drumuri asfaltate. La aceasta, a fost ajutat de fratele dr. în geografie
Anton Lazăr, un frate devotat și lucrător pe ogorul Evangheliei.
Fratele
Doru stă pe gânduri dacă să tipărească această biografie sau nu, eu zic da,
pentru că acuma se odihnește doar la Biblioteca Institutului Teologic Baptist
din București, dar prin tipărire va ocupa locul în alte zece biblioteci importante
din țară, dar și în biblioteca iubitorilor de istorie baptistă, dintre care cel
dintâi sunt „eu”.
Lucrea
se poate citi de cei dornici, făcând apel la fratele Doru Nistor, AICI.
Mai
jos vă prezint autobiografia fratelui Nistor Doru, care este și un harnic
lucrător pe ogorul Evangheliei Domnului Nostru Isus Cristos, în Biserica
Creștină Baptistă „Emanuel” din Mercina, filială a Bisericii Baptiste „Speranța”
din Vrani.
Mă
numesc NISTOR DORU-ION, născut la 20.01.1976, în localitatea ORAVIȚA, județul
CARAȘ – SEVERIN, fiul lui DORU și MARIOARA, întâiul născut, având și o soră
DORINA – MARCELA, născută la 24 martie 1977.
Școala
primară și gimnaziul le-am absolvit la ȘCOALA GENERALĂ NR. 1 din ORAVIȚA
(actualmente ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ROMUL LADEA” ORAVIȚA).
Liceul
l-am absolvit, tot în Oravița, la LICEUL AGROINDUSTRIAL (actualmente LICEUL
TEHNOLOGIC „MIHAI NOVAC” ORAVIȚA), secția ECONOMICĂ, cu specialitatea CONTABIL,
STATISTICIAN, PLANIFICATOR.
Am
locuit în ORAVIȚA în perioada cât erau cursuri la școală, iar vacanțele le
petreceam la VRANI, în casa bunicilor materni, care erau creștini baptiști.
Mergeam cu ei la biserică, acolo L-am cunoscut pe Domnul. În toamna anului
1994, pe data de 13 noiembrie l-am mărturisit pe Domnul în apa botezului, fiind
botezat în BISERICA BAPTISTĂ SPERANȚA DIN VRANI, de către păstorul GRUIA PETRU.
După
absolvirea liceului, intenționam să-mi continui studiile la facultate dar, datorită
problemelor financiare prin care trecea familia mea, mama fiind bolnava de
cancer, m-am angajat ca vânzător.
În
09 martie 1995, solul morții bate pentru prima dată la poarta familiei noastre
și bunica maternă, în vârsta de 60 de ani, este chemată acasă la Tatăl Ceresc.
În
luna februarie a anului 1996, am fost încorporat în armată la DROBETA-TURNU-SEVERIN
pentru o periadă de două luni, după care am fost transferat la TIMIȘOARA la
Centrul de Instrucție a grănicerilor. Când am terminat perioada de instrucție
am fost repartizat la BATALIONUL DE GRĂNICERI din ORAVIȚA, unde am terminat
stagiul militar, fiind lăsat la vatră în februarie 1997.
În
luna mai a anului 1999, pe data de 22, solul morții bate a doua oară la poarta
casei și sufletul mamei părăsește trupul fiind chemată ACASĂ, la vârsta de 42
de ani. Din acea clipă parcă totul s-a ruinat dar, El este tatăl orfanilor, apărătorul
văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt. Ps. 68: 5, ne-a dat putere să trecem și peste această încercare.
Stând cu bunicii paterni, aceștia fiind creștini ortodocși, nu au putut înțelege
de ce eu merg la pocăiți și făceau tot felul de presiuni asupra mea, atunci m-am
decis să plec la Oravița la tatăl meu, angajându-mă la un magazin cu sora mea.
La Vrani veneam doar ocazional.
Auzind că la LICEUL AGRICOL se înființează o clasă de studii postliceale cu
specialitatea SILVICULTURĂ, am luat hotărârea să mă înscriu. Așa că la 01
otombrie 1999, am început cursurile la școala postliceală. Dimineața de la ora
06 și până la ora 14:00 lucram, iar după amiază mergeam la școală. După
absolvirea școlii postliceale în anul 2001, am rămas maistru instructor în cadrul
GRUPULUI ȘCOLAR AGRICOL ORAVIȚA, pentru o perioadă de un an.
Mergând la CARANSEBEȘ pentru cursuri de psihopedagogie, am auzit că este
post titularizabil, de maistru instructor silvicultură, la GRUPUL ȘCOLAR
FORESTIER DIN CARANSEBEȘ, atunci am hotărât să mă înscriu la examenul de
titularizare din vara anului 2002. Mergând ca să depun dosarul pentru examenul
de titularizare, mă rugam Domnului cerâdu-i să mă oprească din drum dacă nu
este voia Lui să merg la Caransebeș și să nu mă fac de rușine. Toate au decurs bine,
am mers cu o seară înainte de examen să mai discut cu doamna inginer silvic
Moldovan Rachila, despre unele teme din silvicultură, ce discutasem cu dumneaei seara, acelea au fost
subiectele de examen. Atunci am înțeles că am un DUMNEZEU MARE! Când s-au afișat
rezultatele, am fost primul pe județ la maiștri instructori, dându-mi seama că
DUMNEZEU vrea copiii lui să fie cap nu coadă și pentru aceasta îi sunt
multumiror toată viața. Tot în acea perioadă am dat examen pentru pentru
permisul de conducere categoria B, la examen obținând maximum de puncte.
La 01 septembrie 2002, am început activitatea la Caransebeș ca maistru
instructor de silvicultură la GRUPUL ȘCOLAR FORESTIER, acolo nu cunoșteam pe
nimeni, dar știam că Dumnezeu este cu mine.
Lucrând ca
maistru la liceu, am hotărât ca în toamna anului 2006 să-mi continui studiile la
facultate. Am intrat la Universitatea de
Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara,
Specializarea Silvicultură, unde am învățat primii trei ani după care, din
cauza problemelor financiare, a trebuit să renunț. În anul 2009 am continuat
studiile la UNIVERSITATEA DIN ORADEA tot la specialitatea silvicultură,iar în iulie
2011 am absolvit studiile de licență devenind inginer silvic.
În
data de 11 ianuarie 2008, bunica paternă moare, eu rămânând doar cu bunicul în casă.
La
data de 28 septembrie 2011, sunt detașat în interesul învățământului ca
director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din CĂRBUNARI, unde am activat până la 31 august
2012, aici am încercat să fac doar ce este bine, fiind iubit și respectat chiar
de preotul satului ALDESCU CORNEL, el fiind și profesor de Religie Ortodoxă.
Preoteasa era învățătoare la școală, iar casa parohială era lipită de școală.
De multe ori preotul stătea și privea pe fereastra cancelariei, care dădea spre
stradă, iar preoteasa îl întreba, de ce tot se uită pe fereastră? El răspundea:
”Aștept să vină copilul” – adică eu,
pentru mine au fost clipe frumoase petrecute acolo, simțindu-mă apreciat și
iubit, fiind ca un copil în mijlocul părinților. Cu preotul și preoteasa am
rămas prieteni. Ei actuamente sunt la pensie și s-au mutat la Arad. De câte ori
trec prin Arad, merg să-i vizitez.
În
22 octombrie 2011, solul morții iarăși trece pe la casa mea, moare bunicul
patern. Atunci m-am văzut singur, nu mă mai aștepta nimeni acasă. Am început să
mă rog Domnului să-mi dea o nevastă pocăită, mai mult nimic. Domnul a ascultat
rugăciunile mele și în 14 mai 2012, m-am căsătorit cu CORINA, o fată pocăită
din REPUBLICA MOLDOVA. Corina era medic pediatru la Chișinău.
În
01 septembrie 2012, am fost detașat ca director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din VRANI,
satul meu natal, unde am lucrat până la 31 august 2013. Datorită politicului
care se implică în toate, am fost schimbat și am plecat la catedră.
Când
unii cred că îți închid ușile, Dumnezeu deschide porți. La 01 septembrie 2013,
sunt chemat să predau Silvicultură la LICEUL TEORETIC „EFTIMIE MURGU” BOZOVICI.
Aici Dumnezeu mi-a scos în cale oameni deosebiți, frați profesori cu care am
legat prietenii și am stat în părtășie.
În
timp ce eu eram la Bozovici, Corina era la Timișoara, pentru echivalare și
recunoaștere de studii, la SPITALUL DE URGENȚĂ PENTRU COPII ”LOUIS TURCANU”. Ne
întâlneam la sfârșit de săptămâna la Vrani.
Pentru
a putea preda la ciclul superior am fost nevoit să-mi continui studiile, în 01
octombrie 2013, încep cursurile de master în silvicultură, la UNIVERSITATEA DIN ORADEA, absolvidu-le în
iulie 2015.
Domnul
pe cine iubește îl și încearcă. În luna ianuarie 2015, am fost depistat de
cancer la rinichi. Pentru mine a fost o încercare care m-a întărit și mai mult
gândindu-mă la ce spune Iacov în 1:2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite
încercări, pe masa de operație am încercat să nu pun la îndoială
puterea lui Dumnezeu de a vindeca oamenii și nu am spus nicoidată „DACĂ
DUMNEZU MĂ VA VINDECA”, știam că sunt în mâna Lui. Stând pe masa de
operație am promis Domnului că după ce mă refac, merg la Seminar la București.
Domnul
era cu noi, simțeam lucrul acesta. Corina reușește să termine cu echivalarea la
Timișoara și începând cu 01 august 2016, este medic pediatru la SPITALUL
JUDEȚEAN REȘIȚA, pentru secția externă din Bozovici.
În
toamna anului 2017, încep cursurile de Master în Teologie Baptistă la UNIVERSITATE
DIN BUCUREȘTI, FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ, aici am întâlnit oameni
deosebiți, când mergeam la București la cursuri era o bucurie pentru mine să
stau în prezența sfinților. Am absolvit masterul în iunie 2019, cu lucrarea de disertație
având ca temă: ”Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață în cadrul cercurilor
pastorale din Caraș-Severin”.
Actualmente ajutăm lucrarea din Biserica Baptistă Emanuel din Mercina,
filiala Bisericii Baptiste Speranța din Vrani, unde suntem și membrii. Aici ne
bucurăm de dragostea față de Dumnezeu a celor
șase surori vârstnice care frecventează Casa de Rugăciune cu regularitate.
Până în
prezent nu avem cuvinte îndeajuns, ca să mulțumim Domnului pentru toate ce am
primit. Privind în urmă îmi vine să spun ceea ce zicea apostolul Pavel în FA 20:22Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi
cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba
pecare
am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
