Cine sunt?

vineri, 15 ianuarie 2021

Furcsa Iulius 1898 - ? din Sibin

 


Fratele Furcsa Iulius s-a născut în ziua de 12 aprilie 1898 în localitatea Sibin,  județul Sibin. Părinții se numeau Petre și Maria, de religie baptistă, origine etnică germană și naționalitate română.

Fratele Furcsa Iulius a terminat 6 clase primare, a continuat trei ani la Școala de Arte și Meserii și apoi patru clase la Seminarul Teologic Baptist. După puținele date pe care le am, cred că la Hamburg, Germania, a fost la Seminar.

În anul 1910 aude Cuvântul lui Dumnezeu și îl primește în inimă cu bucurie și este botezat.

În ziua de 30 martie 1920 se căsătorește în localitatea natală cu Amalia, născută Schimn și Domnul le dă 4 copii: doi băieți și două fete.

În anul 1920 este recrutat de Centrul de recrutare Cernăuți și este înscris la Școala Militară de Infanterie „Principele Carol” și rămâne la vatră, fiind invalid cu certificat.

Din anul 1925 fratele Furcsa Iulius lucrează cu plăcere și dragoste pe ogorul Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos. În anul 1931 este ordinat ca lucrător pentru zona Cernăuți, unde și locuia pe strada Andrei Mureșanu.

Alte date concrete nu am, doar că frații de la Uniunea Baptistă Română, au păstrat fișele pastorale ale fraților predicatori care au rămas în teritoriile ocupate în anul 1941. Pe fișă scrie cu creion roșu „Emigrat”. După informațiile din cartea fratelui Motrescu Loghin – Istoria Baptiștilor din Bucovina de la 1911 – 1943, scrie despre germanii din Cernăuți că s-au repatriat în Germania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu