Cine sunt?

marți, 9 februarie 2021

Mardare Gheorghe 1899 – 198? din Tăcuta

 


        Fratele Mardare Gheorghe s-a născut în ziua de 23 aprilie1899 în localitatea Tăcuta,  județul Vaslui. Părinții se numeau Constantin și Paraschiva, de naționalitate română.

Încă de mic copil l-a căutat pe Dumnezeu, fiind atras de slujbele care se oficiau în Biserica Ortodoxă, în mod special atunci când se predica Evanghelia Domnului Isus, ca mai târziu, pe la vreo șaisprezece ani, neîmplinit pe deplin din punct de vedere duhovnicesc, să caute o mănăstire, unde a petrecut mai bine de doi ani. Numai că, acolo a dat peste un Nou Testament, pe care, deși era scris cu litere slavone, l-a citit cu mare interes. În urma acestui demers, și-a dat seama că locul lui nu este la mănăstire, așa că a plecat de acolo, într-o pădure, unde și-a făcut o colibă, continuând să citească Cuvântul lui Dumnezeu și să se roage. Într-o zi, a dat peste textul din Luca 9: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (vers.23), cuvânt pe care l-a înțeles ad litteram,         făcându-și o cruce din lemn și împreună cu bagajele, a pornit la drum cu crucea în spate, părăsind pădurea, ca să-L urmeze pe Domnul Isus. Ajuns pe șoseaua Suceava – Roman, a întâlnit un convoi militar (era în timpul Primului Război Mondial), iar comandantul militar l-a dat pe mâna jandarmilor, care l-au bătut în mai multe reprize până ce au obosit, după care l-au pus să spargă toate lemnele de acolo, timp de trei zile, așa încât bășicile făcute la mâini s-au transformat în firicele de sânge. Durerea cea mai mare pentru fratele Mardare a fost aceea că jandarmii l-au obligat să-și taie în bucăți și crucea lui cea dragă din lemn, după care i-au dat drumul.

Numai că Domnul întotdeauna Se lasă să fie descoperit de cei care Îl caută din toată inima, așa că, pe drumul de întoarcere spre casă, în compartimentul trenului, a dat peste un credincios adevărat, care i-a explicat că crucea despre care vorbea Domnul Isus, nu este o cruce din lemn (sau din metal, oricât ar fi de valoros), ci suferința crudă la care fusese supus de jandarmi, din pricina Numelui Său.

        Întors acasă, s-a integrat într-o adunare de credincioși, devenind curând un lucrător cu Cuvântul, Cuvânt pe care îl studia mereu și în ziua de 25 decembrie 1924 este botezat de fratele Constantinescu.

Studiază la Seminarul Creștin după Evanghelie din Berlin Germania, pe care îl absolvă în anul 1927. Fratele a continuat să studieze Tehnica Piane la fabrica Sehiedmayor din Stuttgart Germania, unde obține Diplomă în acordare și reparare piane.

 În ziua de 20 octombrie 1926 se căsătorește la București cu o credincioasă nemțoaică, pe nume Eliza, din Iași, căsătorie binecuvântată de Dumnezeu cu trei copii – doi băieți și o fată: Lidia născută la Iași în 1929, Eduard 1930 și Sebastian 1938.

Fratele Mardare Gheorghe lucrează ca păstor la Iași între anii 1927 – 1944, Brașov 1944 – 1948, Lugoj 1947 - 1948. În luna mai 1949 este ordinat la Biserica Creștină Baptistă din localitatea Buchin din județul Caraș-Severin. A mai păstorit Bisericile Baptiste din : Cugir, Hunedoara, între anii 1954 – 1961, Petrișul Mic, Teliuc și Sintești. Fratele Mardare Gheorghe este chemat la bisericile din jur pentru a predica Cuvântul Domnului.

În ziua de 18 decembrie 1942, dosarul militar este clasat. Fratele trebuia să meargă pe frontul de răsărit ca motociclist, dar a refuzat să facă acest lucru.  

Persecuțiile și încercările au continuat în familia fratelui Mardare, dar și izbăvirile miraculoase de care Domnul i-a făcut parte. Iată doar câteva dintre ele:

            (1) Într-o vară, frații din jurul Vasluiului s-au hotărât să se adune într-o poiană din pădure, pentru a scăpa de sub supravegherea jandarmilor (era înainte de 1944) și l-au invitat pe fratele Mardare ca predicator. Numai că jandarmii au aflat și l-au arestat chiar din mijlocul adunării, ducându-l la postul de jandarmi, unde l-au bătut în mod sălbatic, apoi l-au trimis la spital, unde medic era chiar unchiul lui, un ortodox fanatic, care, în loc să-l trateze, auzind motivul suferinței sale, a vrut să-l omoare, prescriindu-i o injecție mortală, însă o asistentă cu frică de Dumnezeu nu i-a făcut injecția, prevenindu-l să fugă din spital.

            (2) La Dumbrăvița, o localitate de lângă Brașov (se refugiase în 1944 de la Iași la Brașov, din cauza rușilor), la ieșirea din adunare, l-au așteptat oamenii din sat, în frunte cu primarul, care l-au bătut atât de tare încât a trebuit să fie dus de către frați direct la spital, în Brașov, unde a stat mai multă vreme, până s-a făcut bine.

            (3) Mutându-se în Simeria, i s-a dat să păstorească mai multe biserici din județul Hunedoara, de pe Valea Mureșului (Dobra, Mihăiești, Târnăvița, Hondol, Nojag, Bocșa ș.a.), lucrare pe care a făcut-o timp de mai mulți ani – anii șaizeci ai secolului trecut. Deși n-avea nici măcar bicicletă, o pornea de sâmbăta dimineața pe la credincioșii răsfirați prin sate ori cătune. (Aproape fiecare biserică era formată din credincioși din mai multe sate. Un singur exemplu: biserica din Târnăvița era formată din credincioși care locuiau în opt sate, pe o rază de zece kilometri.) Într-o iarnă, în timp ce vizita credincioșii dintr-un cătun, după un mers pe jos de vreo zece kilometri de la gară, a pornit seara într-un alt sat, unde avea să găzduiască peste noapte, însă a avut prin pădure o întâlnire cu... lupii. Numai că Domnul pregătise pentru fratele chiar acolo, la marginea drumului, un copac (singurul de felul acela!), cu crengile până la pământ, în care s-a urcat repede. Lupul (lupii) îl așteptau sub copac, pe zăpadă, pândind momentul când fratele avea să cadă din pricina frigului și a crengilor acoperite de zăpada înghețată. Când fratele ajunsese la epuizare, crezând că va cădea, fiarele flămânde plecaseră deja.

        Sigur, ar putea fi povestite mult mai multe întâmplări, ca de pildă, cum i-a luat foc casa, în timp ce se afla la biserică sau cum, nemaivând nimic de mâncare la întoarcerea dintr-o misiune, soția a pus doar farfuriile și tacâmurile pe masă, iar când fratele a rostit rugăciunea de mulțumire pentru darurile de mâncare care erau inexistente în casă, s-a auzit o bătaie în ușă și doi frați au intrat aducându-le de-ale gurii, însă spațiul acestui scurt istoric nu ne permite.

        A plecat în veșnicie la o vârstă venerabilă, cu o ultimă dorință neîmplinită: ca Domnul să fi venit în timpul vieții sale pământești. Dar dacă Domnul n-a venit, s-a dus fratele Mardare la Domnul. Și asta este tot ce contează!

 

 

          Surse:

 Petru Beldianu – „Pe calea crucii lui Isus”

 Ioan Giura       – „Amintiri din... Vale

 Arhive

 Farul Creștin

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu