Cine sunt?

luni, 26 aprilie 2021

Învățăturile date de Domnul Isus între intrarea în Ierusalim și prinderea sa din Joia Mare

 


Nu planul oamenilor se împlinește, ci al lui Dumnezeu.

Chiar dacă preoții cei mai de seamă și fariseii porunciseră că dacă va ști cineva unde este Domnul Isus, să le dea de știre ca să-L poată prinde, lucrurile nu au stat așa. Domnul Isus a venit luni dimineață în Templu și au dat față cu El, dar nu i-au putut face nimic, pentru că în viața Domnului Isus toate s-au petrecut după planul veșnic al lui Dumnezeu. Noi, prin ascultare sau neascultare, trăim planul veșnic al lui Dumnezeu. Dacă ascultăm de Domnul și ducem la îndeplinire ce ne spune prin Cuvântul Său, vom fi mântuiți, iar dacă nu, vom fi osândiți.

Nu poți să-L încurci pe Dumnezeu cu micile tale întrebări.

Sosit în Templu, au venit la Domnul preoții cei mai de seamă și bătrânii norodului și l-au întrebat: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea și cine Ți-a dat puterea aceasta?” Domnul Isus i-a pus în încurcătură, punându-le o întrebare la care ei nu au putut răspunde. Aici este un mare adevăr de care trebuie să ținem cont. Înaintea lui Dumnezeu nu vom putea să comentăm sau să-L punem în încurcătură. Să nu căutăm să iscodim tot felul de idei care l-ar putea pune pe Dumnezeu în încurcătură, că nu vom reuși, ba mai mult vom și pierde lamentabil.

Nu poți să nu lucrezi în via Lui, el trimite pe toți în vie, deci să lucrăm.

Domnul Isus le spune celor din Templu că nu vorbele contează, ci faptele, pentru că Dumnezeu și-a dovedit dragostea într-o faptă înaltă, prin care l-a dat pe Domnul Isus la moarte pentru întreaga lume. Noi oamenii, suntem iscusiți la vorbe și știm răspunde imediat și credem că mare înțelepciune avem, dar pe Dumnezeu nu-L putem impresiona. Pe Dumnezeu îl impresionăm printr-o viață de credință și o inimă total predată Lui.

Este Săptămâna Mare, suntem noi oameni ascultători de Dumnezeu? Facem ce ni se cere în Cuvântul scris? Trăirea noastră dovedește dragoste de Dumnezeu sau numai suntem niște oameni care vorbim și nu trăim?

 Domnul să ne cerceteze, să lăsăm Duhul Sfânt să ne dovedească că suntem niște păcătoși care avem nevoie de mântuire, obținută prin primirea Cuvântului în inimă și o pocăință reală înaintea Domnului care cunoaște inima.

8. ‘Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
9. Degeaba Mă cinstesc ei învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.’”

(Matei 15:8-9, VDCC)

 

22. Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.
23. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.”

(1 Samuel 15:22-23, VDCC)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu