Cine sunt?

miercuri, 7 aprilie 2021

Istoric, Biserica Baptistă din Gruni, de dr. Ionel Tuțac

 


Începutul mărturiei baptiste în localitatea Gruni, județul Timiş, este strâns legată de convertirea lui Damaschin Balaci, care în anul 1912 s-a mutat din Gruni în localitatea Bara, unde a auzit Vestea cea bună. Aici, în comuna Bara, află că Isus Hristos a murit pentru păcatele sale şi că trebuie să-L mărturisească public ca Domn şi Mântuitor personal. Se reîntoarce în satul natal  convertit, în toamna anului 1913, iar apoi începe să le predice Evanghelia localnicilor. În anul 1914 pleacă pe front şi se întoarce acasă după terminarea războiului, în anul 1918. Deşi a propovăduit Evanghelia multor altora, nimeni nu s-a pocăit până în anul 1923, atunci când a plecat în veşnicie. La înmormântarea sa, Dumnezeu a lucrat la mântuirea a opt suflete prin predicile ținute de frații Nicolae Crețu, Nicolae Tomescu şi Valerie Işfănescu.

În anul 1924, Pretura plasei Lugoj împreună cu Biserica Ortodoxă încep o campanie de prigoană și pedepsire a baptiștilor din acea zonă, pretextând că adunarea lor prin case încalcă legea. În urma acestui demers, frații din Gruni au fost sancționați, pentru că se adunau în casa fratelui  Dumitru Balaci. Amenda era stabilită între 500 – 600 lei sau 10 zile de închisoare.

Mulți ani întrunirile religioase se țineau în diferite case şi doar în anul 1956, prin bunăvoința fratelui Dumitru Balaci a fost donată o suprafață de teren, unde s-a început construcția unei case. Acest imobil va deveni casă de rugăciune inaugurată la data de 30 aprilie 1959. Un rol important în organizarea Bisericii l-au avut frații Atanasie Pascu şi Ioan Sava, care au contribuit la consolidarea grupului de credincioşi. În perioada regimului Antonescu baptiştii din Gruni au fost amendați, pălmuiți şi trimişi în judecată, cel mai mult suferind familia Gică şi Maria Nediglea, care au fost judecați la Judecătoria Lugoj. Pe parcursul anilor grupul de credincioşi a fost păstorit de frații: Dumitru Drăgilă, Iosif Imbrea, Teodor Turcu, David Nicola, Pavel Murariu şi Ştefan Zambo. Dintre slujitorii locali, statornici în lucrul încredințat, merită subliniată implicarea fraților Constantin Nediglea, Moise Dumitru, Balaci Dumitru şi Nediglea Dumitru (Titi). Pe parcursul anilor a funcționat în Biserică un cor mixt şi o orchestră, dirijate de fratele Petru Paulescu.

În decursul istoriei au fost oficiate botezuri și anume: în data de 14 octombrie 1923 cu 13 persoane, 15 septembrie 1930 cu 8 persoane, 20 iunie 1932, 20 august 1945 cu 11 persoane, 5 septembrie 1954, 8 septembrie 1972, 20 iulie 1975 şi 8 iulie 1990. În anul 2014 credincioşii baptişti din Gruni au celebrat 100 de ani de mărturie baptistă în localitatea lor.

Fratele Marius Birgean a copilărit în Biserica Creștin Baptistă din Gruni, fiind azi o personalitate de renume, care slujește cu credincioșie în lucrarea Domnului din poporul Baptist.

 

Surse:

Dr. Dumitru Tomoni

Farul Creștin

Farul Mântuirii







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu