Cine sunt?

luni, 17 mai 2021

Edgar Young Mullins al III-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste 1923 - 1928

 


Fratele dr. Edgar Young Mullins este al treilea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, ales la Congresul din 21 – 27 iulie 1923, la Stockholm, capitala Suediei. A fost un om de înaltă ținută morală și intelectuală, recunoscut în cercurile înalte academice și apreciat chiar și de criticii săi.

Dr. Mullins a fost acela care a sfătuit pe Thomas Woodrow Wilson, președintele Statelor Unite  din perioada Primului Război Mondial, să ia parte la război alături de aliați, pentru eliberarea națiunilor subjugate de aristocrația Europei. Președintele l-a ascultat, iar Mullins a făcut apel la 3 milioane de voluntari din Sud, să treacă oceanul în Franța și foarte mulți tineri s-au înrolat în armată.

Un om, un baptist care a lucrat mult pentru poporul Baptist, dar și pentru popoarele lumii, care a venit cu darul dat de Dumnezeu în întâmpinarea nevoilor omenirii.

După Marea Unire, în 1920, a venit să vadă cum stau lucrurile, și a scris un articol bogat despre baptiștii din România.

Edgar Young Mullins, 1860 – 1928

Predicator, director al Seminarului Teologic Baptist de Sud (S. U. A), și profesorul E. Y. Mullins s-a născut în orășelul Franklin din statul Mississippi la data de 5 ianuarie 1860. Părinții domniei sale s-au numit Seth Granberry și Cornelia Blair Mullins, născută Tillman.

Familia acestuia se mută în orașul Corsicana din statul Texas atunci când Edgar avea 8 ani. Tatăl său fijnd un om cu o educație aleasă, predicator și profesor, absolvent de master în Arte al Colegiului Mississippi, i-a încurajat pe fiecare dintre cei 9 copii ai săi dorindu-și ca toți să aibă parte de cea mai bună pregătire educațională.

Mullins a venit pe lume după nașterea în familie a trei fete, astfel că părinții săi l-au promis Domnului, rugându-se și sperând ca singurul lor băiat, de până atunci, să devină pastor. Era un fiu foarte vrednic, ajutând la cheltuielile pentru educația surorilor lui, care erau la colegiu, și lucrând ca operator de telegraf. În același timp studia cursurile primare, mai apoi pe cele liceale fiind și un elev silitor pe lângă toate celealte lucruri pe care le făcea. La vârsta de doar 15 ani primea un salariu egal cu cel al unui adult.

După ce și-a desăvârșit studiile de bază la Colegiul din Texas, specializarea în Agricultură și mecanică (1876 – 1879), Mullins a continuat să lucreze ca și operator telegrafic, strângându-și fondui pentru viitoarea lui pregătire din domeniul Dreptului.

Sub călăuzirea și în urma predicilor lui William Evander Penn, un cunoscut evanghelist baptist, Mullins a fost convertit și a fost botezat de către tatăl său în Corsicana, la 7 noiembrie 1880. Simțind chemarea la slujire, câteva luni mai târziu, în toamna anului 1881, intră la Seminarul Teologic Baptist de Sud, fiind ales de către consiliul studențesc la sfârșitul primului său an, ca manager al cantinei, poziție de mare angajament, pe care o va ocupa până la sfârșitul absolvirii sale în 1885.

La sfatul medicului său, Mullins a fost nevoit să renunțe la slujirea din cadrul serviciului de misiune extern din Brazilia și a acceptat cererea de a păstori biserica baptistă din Harrodsburg (Kentucky). Imediat după aceea, se căsătorește cu Isla May Hawley din Louisville, la data de 2 iunie 1886, alături de care a avut 2 băieți, din păcate amândoi au murit la o vârstă foarte fragedă. De la biserica Harrodsburg, în 1888 a fost chemat la păstorirea bisericii baptiste ,,Lee Street” din Baltimore, Maryland, unde va activa timp de 7 ani.

Mai apoi a acceptat funcția de secretar asociat al Bordului Misionar Străin (Extern) din Richmond, Virginia, dar simțind că nu este potrivit pentru această sarcină, deși era pe deplin devotat misiunilor externe, aproape imediat devine pastor al bisericii baptiste din Newton Center, Massachusetts, unde a slujit din 1895 până în 1899. Această păstorie i-a plăcut în mod deosebit, deoarece aici era sediul Institutului Teologic Newton iar în apropiere se găseau Harvad, Wellesley și Brown alte mari centre educaționale și culturale. Așa se face că timp de 3 ani această ,,provocare”, doar a făcut să-l pregătească pentru următoarea sa chemare înaltă din anul 1899, atunci când devine președinte al Seminarului Teologic Baptist de Sud.

Alegerea lui Mullins ca și președinte al Seminarului a fost una neașteptată și făcută fără înștiințarea sau aprobarea acestuia. El a urmat la conducerea Seminarului după William H. Whitsitt, care a deținut președenția timp de 4 ani, între 1895 și 1899. Pe lângă calitatea de conducător al școlii, Mullins a fost și un profesor destoinic.

A strălucit nu doar ca profesor, cât și ca scriitor, având deopotrivă abilități administrative deosebite, o atitudine fermă, dar conciliantă atunci când se cerea. Prin toate aceste calități avea să le câștige încrederea tuturor, fiindu-I  în curând oferită o funcție de conducere în cadrul denominației baptiste. Așadar a slujit ca Președinte al Convenției Baptiste de Sud între 1921 și 1924, iar în 1928 este desemnat Președinte al Alianței Baptiste Mondiale.

În perioada cât a prezidat Alianța Baptistă Mondială, dl. Dr. Mullins a vizitat pe frații săi baptiști din diferite țări ale Europei. Noi, poporul baptist român ,,suntem recunoscători binelui pe care dânsul l-a făcut fraților noștri Baptiști din România, în formarea opinii publice contra persecuțiilor religioase și care au adus libertate religioasă în România. Dl. Dr. Mullins a fost considerat ca cel ,,Mai Mare Baptist” din lume.,,

Sub conducerea lui Mullins, corpul profesoral al Seminarului  de Sud s-a dublat, de la 6 profesori la 12, iar numărul studenților înscriși la fel de mult a crescut de la 256 la 501 studenți. Prin buna lui organizare a sporit și fondurile, donațiile către Seminar.

Pe lângă numeroase articole publicate în presă, E. Y. Mullins a scris și publicat un număr semnificativ de cărți dintre care amintim: De ce este creștinismul Adevărul?(1905); Axiomele Religiei.(1908); Credințe Baptiste.(1912); Libertatea și Autoritatea Religiei.(1913); Comentarii la Efeseni și Coloseni.(1913); Viața în Cristos. Expresiile doctrinare ale credinței creștine; Discuții despre câștigarea sufletului(1920); Spiritualitatea, O deziluzie.(1920); Creștinismul, la răscruce de drumuri.(1924)

S-a stins din viață la 23 noiembrie 1928 în Louisville, statul Kentucky la orele 12 ziua.

A fost și va rămâne peste veacuri unul dintre cei mai moderni cugetători și oameni educați ai mileniului acesta greu încecat. Printre baptiștii din întreaga lume Domnia sa va fi onorat și respectat ca predicator, teolog, educator, cărturar și om de stat, lăsând un gol imens în sufletele noastre și o pierdere uriașă pentru elita intelectuală baptistă și nu numai.

 

Surse:

 Baptist Heritage (Patrimoniul, Moștenirea Baptistă)

Farul Mântuirii

Luminătorul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu