Cine sunt?

sâmbătă, 1 mai 2021

Puterea învierii și puterea întunericului

 


De la intrarea Domnului în Ierusalim și până în dimineața învierii, când Adevărul a ieșit biruitor, lupta a fost înverșunată și inegală.

Cei mai mulți oameni simpli, dar și învățați, au fost de partea întunericului, noi azi, de partea cui suntem? Acuzăm pe cei ce l-au răstignit pe Domnul, dar nu ne uităm în viața noastră, că în această săptămână nu am pus mâna pe Sfânta Carte Biblia, să citim despre suferințele Domnului.

Puterea întunericului a câștigat și în ziua învierii prin minciună, care dăinuiește și azi, dar pe noi azi, care putere ne conduce? Minciuna azi este la mare cinste și nu are un pic de remușcare, Domnul spune: „odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. (Ioan 3:19-20)

 

Domnul Isus spune că puțini oameni sunt pe calea cea dreaptă, deși tot mereu se spune că mulțimea are adevărul. Mulțimea nu deține adevărul, de aceea creștinătatea de azi este departe de adevăr și divizată în mii de fărâmi.       Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7:13-14)

 

Dacă vrei să știi pe care cale ești, Domnul Isus ne spune: „Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.” (Ioan 17:14)

Dacă iubești Cuvântul Lui Dumnezeu și pe cei ce citesc și caută să trăiască după cerințele Lui, ești pe calea Domnului, iar dacă faptele dovedesc că nu ai dragoste de Cuvânt, că nu-l citești, că ești indifferent, nu ești pe calea lui Dumnezeu.

În ziua învierii să ne cercetăm cu adevărat, dacă iubim pe Dumnezeu cum ne-a iubit El, dacă iubim Cuvântul lui Dumnezeu care ne ajută să facem voia Lui.

Hristos a înviat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu