Cine sunt?

joi, 22 iulie 2021

Oltean Gheorghe 1897– 1994 din Pecica

 


Fratele Gheorghe Oltean s-a născut în ziua de 11 august 1897 în localitatea Pecica, județul Arad. Numele părinților au fost Petru și Floare, agricultori, de naționalitate română.

Face școala primară în localitate, iar mai târziu studiază 4 ani la Seminarul Teologic Baptist din București, fiind a doua promoție, terminând în anul 1927.

În anul 1919 este recrutat de Centrul Militar Arad la Regimentul 93 infanterie și rămâne la vatră cu gradul de soldat. Mai este concentrat în anul 1939, 70 de zile și în anul 1943, 60 de zile.

Auzind Cuvântul Domnului predicat de pastori baptiști din zonă, se hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus, orice s-ar întâmpla. În ziua de 30 august 1919 este botezat de fratele Radu Tașcă.

În ziua de 27 septembrie 1927 în localitatea Socol, județul Caraș, se căsătorește cu Marta și Domnul le dă 4 copii: Samuil, născut în ziua de 28 august 1928 în Pecica, Arad, Aurora, născută în 30 august 1930 în localitatea Pecica, (Blacudina ?) născută în ziua de 26 octombrie 1932 în localitatea Pecica, Elisabeta născută în ziua de 20 decembrie 1937 în Socol.

La trei ani după terminarea Seminarului este ordinat ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Pecica. Comisia de ordinare a fost compusă din frații: Popa Ioan și Imbroane Alexandru.În biserica din Pecica a lucrat din anul 1927 până în anul 1934, când se mută în Seleuș, Arad, unde lucrează până în anul 1949.

A păstorit Bisericile Creștine Baptiste din Pecica, Iermata, Ineu, Pâncota, Seleuș între anii 1934 – 1958, Șicula.

În anul 1984 fratele Gheorghe Oltean este trecut în raportul Seminarului Teologic Baptist din București, citit la al 28- lea Congres de fratele Ioan Bunaciu, directorul Seminarului, care amintește de fratele că este în viață. În anul 1987 participă la Curtici la serbarea de 100 de ani de la înființarea Bisericii și fratele era cel mai în vârstă frate păstor din țară.

În anul 1994 fratele Gheorghe Oltean, la vârsta de 98 de ani, este chemat la odihna veșnică de Tatăl Ceresc căruia i-a fost credincios toată viața.

 

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Îndrumătorul Creștin Baptist




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu