Prodan Ioan 1910 - ? din Nicula

 

Fratele Ioan Prodan s-a născut în ziua de 07 ianuarie 1910 în localitatea Nicula, județul Someș, azi Cluj. Părinții se numeau Alexandru și Elena, de religie greco-gatolică și naționalitate română.

Încă pe când ava 18 ani se îndrăgostește de Cuvântul Domnului și se decide   să-și predea viața în mâna Mântuitorului care a murit și i-a iertat păcatele, botezându-se în anul 1928.

În 1932 este încorporat de Centrul de Recrutare Dej, la Regimentul 31 Artilerie și rămâne la vatră cu gradul de sergent.

În ziua de 26 octombrie 1933, în localitatea Panticeu, județul Cluj, se căsătorește cu Mărioara, născută Mușuțan și Domnul le dă doi băieți.

Dând dovadă de credincioșie și devotament în lucrarea de predicare, în anul 1935 este ordinat ca predicator pentru Cercul de Biserici Baptiste Panticeu, care avea opt comune. Cercul avea un număr de 394 de membri și 191 de aparținători.

Fratele Ioan Prodan a păstorit Biserica Creștină Baptistă din Panticeu până în anul 1962. A fost primul predicator care a predicat în Cartierul Iris din Cluj în anul 1933 și cu primii convertiți s-a format o biserică baptistă. A contribuit la formarea Bisericii Creștine Baptiste din Săliștea Nouă, județul Cluj.

Vă rog ajutați-mă cu mai multe informații.

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

Sunt fiica Pastorului Prodan Ioan din Panticeu.

Tatăl meu s-a născut la data de 7.01. 1910 în localitatea Nicula, județul Cluj.

În anul 1928 s-a botezat în Cluj-Napoca; mergând cu alți tineri în lucrarea Domnului, a ajuns și în Panticeu, unde a cunoscut-o pe Maria Mosutan viitoarea lui soție și mama mea, cu care mi se pare că în 1931 se și căsătorește.

A slujit alături de cei din Panticeu, localitate în care bunicul a construit în 1936 împreună cu tata și ceilalți sfinți ai Domnului biserica.

În acel colț al României , tatăl meu a slujit ca pastor până în 1982, când a plecat ACASĂ.

A avut multe sate în care mergea, în calitate de lucrător și slujitor al Domnului: Vultureni, Băbuțiu, Jula, Deușu, Iclod, Nima, Barai...

Mergea pe jos indiferent de vreme, pe ploaie, pe soare, prin zăpadă... peste dealuri...

Sâmbăta după masa, indiferent ce lucra, lăsa lucrul și se spăla, se îmbrăca și pleca în lucrarea Domnului, mama rămânând acasă cu noi. Pe primul loc în viața dânsului era lucrarea Domnului.

Iubea mult lucrarea Domnului. Casa noastră era deschisă în permanență pt. Cuvânt, rugăciune, sau sfaturi....!

Îmi amintesc că eram mică, aveam în jur de 6-7 ani și la un sfat frățesc și rugăciune, spunea tatăl meu că în că într-un an se va opri tot pământul  și se va cunoaște că Domnul intervine în viețile noastre. Nu am reținut anul, dar l-am întrebat pe fratele meu care era mai mare să facă un calcul și să vedem câți ani voi avea atunci; și mi-a zis  că 67  de ani. Și când a venit pandemia peste noi, mi-am amintit de vorbele lui tăticul, și chiar atunci am împlinit 67 de ani.

E mare Dumnezeu!

La fel cum îmi zicea un verișor, Cornel Rusu, care își aducea aminte că în adolescență tăticul le zicea că ei vor vedea și auzi pe cei ce sunt în America ca și când ar fi lângă ei, deși nici televizor și nici telefon nu era atunci....

Erau minunate orele petrecute în rugăciune, învățarea Versetelor de aur...

Aveam vreo 4-5 anișori și-mi era frică de tunete și fulgere, de vremea grea. Atunci mă lua în brate și mă scotea afară și-mi arăta cerul, și-mi zicea că acolo e Dumnezeu și că acum vorbește, prin tunet sau fulger; și El dă ploaia la timpul potrivit la fel și zăpada.