Gheorghe Colcer 1934 - 2012 din Sărmaș

 

       ,,Ne întâlnim în dimineața Învierii” de pastor GEORGE COLCER                                        

Tatăl meu a plecat la Domnul și Mântuitorul lui drag, pe care L-a slujit cu credincioșie timp de 60 de ani. Sunt deplin încredințat că într-o zi ne vom întâlni în glorie, însă durerea despărțirii și-a făcut loc în sufletul meu și al familie mele. Copiii sunt o binecuvântare de la Domnul, dar și părinții sunt o binecuvântare de la Domnul, astfel că, pentru o vreme suntem mai săraci cu o binecuvântare, aceea de a-l avea pe tata lângă noi. De mii de ani omul trece prin experiența morții, experiență pe care a dobândit-o prin neascultare, așa că trebuie să secerăm ceea ce am semănat. Cine s-ar fi gândit că un om care nu se impune prin statură, faimă și realizări vremelnice va face față cu demnitate unei vieți presărate din belșug cu greutăți și suferință și că va fi suficient de mare, cât spărtura în care l-a pus Domnul să înalțe un zid.

S-a născut în data de 2 noiembrie 1934, în localitatea Sărmaș județul Harghita, fiind cel de-al cincilea copil, împreună fiind doi frați și trei surori. Copilăria lui s-a sfârșit brusc la vârsta de 6 ani, când a fost dat să lucreze ca slugă la un cioban, nu pentru că nu aveau ce mânca, ci pentru că mentalitatea vremii o impunea. De la vârsta de 14 ani, pe timpul verii se ocupa cu păzitul oilor și al vitelor, iar iarna muncea la o fabrică de cherestea, ca muncitor necalificat.

O altă experiență a vieții care l-a maturizat înainte de vreme a fost la vârsta de 16 ani, când a rămas orfan de mamă. Fiind foarte atașat de ea, această tristă experiență l-a marcat profund. Când te uiți la acest parcurs al vieții, te întrebi ce s-ar mai putea întâmpla bun? Totuși, o rază de lumină cerească a coborât în viața lui la vârsta de 18 ani, când a decis să-L urmeze pe Cristos, astfel că în anul 1952 L-a mărturisit ca Domn și Mântuitor în apa botezului.

Desigur, parcă nu ar fi fost suficient zbuciumul copilăriei, dar cum pentru el suferința a fost un dat, în data de 27 iunie 1954 a fost încorporat în armată, însă, pentru că era credincios baptist, a fost dus la un detașament de muncă forțată. Această teroare a durat 2 ani și 9 luni, lăsând urme adânci în trupul lui firav, astfel plătind scump credința în Domnul Isus.

Boala contactată în această perioadă, din cauza condițiilor inumane și a relelor tratamente aplicate, i-a marcat tot restul vieții, supunându-l la o suferință de 53 de ani. Fiind un luptător din fire și cu o credință puternică în Dumnezeu, nu s-a lăsat îngenunchiat de vicisitudinile vieții, astfel că Domnul l-a binecuvântat cu o soție, Potopea Dina, cu care s-a căsătorit în data de 9 martie 1966, sprijinul acesteia fiind desăvârșit, un ajutor potrivit timp de 46 de ani. Domnul i-a binecuvântat cu 6 copii, dar una dintre fete a plecat în veșnicii la câteva luni după naștere.

După convertire, frații au văzut în ele un potențial pentru slujire și l-au îndrumat în această direcție, implicându-se cu toată energia în Biserica Creștină Baptistă din Sărmaș – Harghita. Pe lângă slujirea la amvon și în misiune, timp de 15 ani ca și casier al Bisericii, apoi în data de 22 de 22 august 1976 a fost ordinat ca diacon, slujind încă 20 de ani. Din comisia de ordinare a făcut parte și unul dintre marii pionieri ai credinței baptiste din România, Dunca Gavril (cel care a adus credința baptistă și la Toplița, Sărmaș, Voșlobeni, Bicaz, Borsec, Corbu) și pastorul Pintecan Vasile, care din cauza unei minți întunecate de diavolul a trecut atât de neașteptat și brutal la Domnul, în data de 29 aprilie 2012.

În toți acești ani, și nu au fost puțini, când Biserica nu avea pastor, fratele Colcer a suplinit lipsa acestuia cu demnitate și devotament, cu toate că era bolnav și avea un serviciu foarte greu. A știut întotdeauna că  nu este veșnic pe pământ, că acolo este pus pentru o vreme ca să slujească și că nu e ceva ce i-a căzut la împărțeală, astfel că a crescut și a îndrumat spiritual doi tineri pe care i-a pus în slujire ca prezbiteri, Gheorghe Dandu și Roșca Manole, aceștia ducând mai departe lucrarea Domnului.

În anul 1990 boala a recidivat, așa că fiecare zi era tot mai grea și mai apăsătoare. Cu toate acestea, nu l-am auzit spunând că nu0și dorește să mai slujească și că ar vrea să abandoneze lupta cu viața. Ultimii cinci ani din viață au fost grei ca plumbul, viața lui depinzând de un aparat de oxigen, care suplinea zi și noapte ceea ce singurul plămân rămas în organism nu mai reușea să facă.

A fost un model de credință, perseverență, mulțumire și devotament față de Domnul pentru mulți. Câteva mărturii sunt concludente în acest sens:

B. R. – medicul de familie – spunea: ,,În urmă cu 35 de ani, când am venit la Sărmaș ca medic, un pacient mi-a atras atenția, pentru că nu era ca ceilalți. Vorbea frumos, avea răbdare când aștepta la rând și am întrebat asistenta: Cine este acest domn? Pentru că este deosebit de ceilalți. Este pocăit – baptist. Atunci a înțeles de ce este așa și de unde are atâta putere să-și ducă suferința cu demnitate. În momentele grele din viața mea, întotdeauna mi-a dat sfaturi prețioase, care m-au ajutat să trec cu bine peste toate greutățile.” Tot medicul de familie ne spunea că, atunci când s-a născut ultimul copil, o fetiță, l-a întrebat cum o va crește și cum se va descurca cu boala pe care o are, iar el i-a răspuns că Dumnezeu care l-a ajutat să-i crească pe ceilalți patru îl va ajuta și de această dată. Ceea ce s-a și întâmplat.

Concluzia medicului a fost: ,,A avut o credință puternică și profundă în Dumnezeu, ceea ce l-a ajutat să ajungă la cei 77 de ani”.

Dr. E. B. – inginer geolog: ,,Îmi aduc aminte că atunci când am început să merg la  biserică, cineva mi-a spus: ,,Domnișoară, ce căutați acolo? Toți sut niște prefăcuți, numai Colcer e un sfânt.” Mulți oameni din lume l-au văzut ca pe un sfânt. Asta spune multe”, zicea sora.

Pastorul Belciu Busuioc: ,,A fost părintele meu spiritual de la care am învățat multe și am putut sluji foarte bine împreună cât am fost pastor în Sărmaș”.

Prezbiter Gh. Dandu: ,,Astăzi a căzut o căpetenie în Sărmaș. A fost un model de viață și de credință și ne va fi foarte greu să mergem mai departe. Însă Îl rugăm pe Domnul să ridice un alt om care să se pună la dispoziția lui Dumnezeu așa cum a făcut-o fratele Colcer”.

 

Surse:

Farul Creștin