Cine sunt?

marți, 12 octombrie 2021

Ficuț Daniel 1925 - 2014 din Bălaia și Liviu fiul lui

 


Fratele Daniel Ficuț s-a născut în ziua de 13 martie 1925 în localitatea Bălaia din județul Bihor. Părinții lui s-au numit Nicolae și Ana, țărani agricultori de  naționalitate română și credincioși baptiști. În anul 1925 întreaga familie se stabilește în localitatea Oradea din același județ, Bihor.

În anul 1942, pe când avea 17 ani, în plin război în urma auzirii Cuvântul lui Dumnezeu vestit de către fratele Nicolae Covaci, tânărul  Daniel își predă viața în mâna Domnului, știind că doar aici este o siguranță deplină și se botează după cerințele Domnului Isus: „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit” Marcu 16: 16.

În anul 1949 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl și absolvă în anul 1958.

În anul 1953 pe când era seminarist a fost ordinat ca păstor pentru Bisericile Creștine Baptiste din Bălaia și Mierlău, județul Bihor. A mai slujit și Bisericile din cercul pastoral Ineu Criș: Husasău de Criș, Alparia, Botean, Săbolciu, Mierlău, Șumugiu, Cihei, Șauaieu și Hidesel. Aceste biserici au fost slujite cu credincioșie de fratele Daniel Ficuț, care de multe ori mergea pe jos de la o biserică la alta pe vreme bună sau rea; avea și bicicletă pe care o folosea, dar mergea și cu autobuzul.

Se căsătorește în anul 1952 cu Lucreția, născută Botiș, părinții fiind Ștefan și Floare din Tinăud. Domnul i-a binecuvântat cu doi băieți pe nume Nicu și Liviu.

Între anii 1961 și 1981 a fost casierul Comunității Creștine Baptiste de Oradea.

În anul 1985 din cauza unor probleme de sănătate, fratele Daniel Ficuț iese la pensie.

În timpul celor 35 de ani de slujire a botezat peste 100 de persoane, a oficiat peste 30 de cununii și a condus pe ultimul drum 45 de frați și surori.

În ziua de 17 aprilie 2014 fratele Daniel Ficuț este chemat de Tatăl din Cer, acasă, pentru a se bucura în veșnicie cu cei aleși ai lui Dumnezeu.

Ficuț Liviu 1954 - din Oradea – Fiu



Fratele Liviu Ficuț s-a născut în ziua de 17 decembrie 1954 în localitatea Oradea din județul Bihor. Părinții fratelui se numeau Daniel și Lucreția de religie baptistă.

A urmat cursurile școlii generale din Oradea, urmând studiile liceale la Liceul Industrial de Mecanică din Oradea, pe care l-a absolvit în anul 1974.

Între anii 1974 (luna octombrie) și 1976 (luna februarie) satisface serviciul militar la Drobeta Turnu Severin.

În timpul liceului fratele Liviu sesizează diferențelele între învățătura ateistă predată la școală și învățătura Domnului Isus, pe care Îl alege ca mântuitor personal și este botezat în anul 1972.

Termină Seminarul Teologic Baptist din București făcând parte din promoția anului 1979/1980, o promoție destul de numeroasă pentru acea vreme, absolvind cursurile 21 de seminariști. În anul 1994 obține licența în Teologie la Institutul Teologic Baptist din București.

În ziua de 3 mai 1981 fratele Liviu Ficuț este ordinat în Biserica Creștină Baptistă din Sălajul de Sus, județul Hunedoara. Comisia de ordinare a fost compusă din următorii frați: Ioan Bunaciu directorul Seminarului, Ciocan Ioan, păstor din Lupeni, Ciorogaru Simion, păstor în Râu de Mori, Petru Dugulescu, păstor la Hațeg și Daniel Ficuț (tatăl) păstor la Mierlău. Pentru fratele Daniel Ficuț a fost o mare bucurie să își vadă fiul ordinat întru frumoasa și înalta lucrare de păstorire a turmei Domnului.

A lucrat cu sârguință în vremea comunistă, dar și după anul 1990 când a colaborat cu „Asociația Isus Speranța României” și a participat la mai multe serbări în bisericile baptiste.

Surse:

Liviu Ficuț

Arhive

Creștinul Azi

Farul Creștin

2 comentarii:

  1. Maria-Marinela Lapadatoni12 octombrie 2021 la 21:25


    Multumim pentru marturiile din istoria Bisericii Baptiste din Romania.Astazi am avut bucuria sa citesc despre pastorii Ficut Daniel si Ficut Liviu,pastorul care acum aproape 32 ani,m-a botezat A fost pritre primele botezuri la apa de rau din Tara Hategului,in 1990( primele dupa revolutie)

    RăspundețiȘtergere