Cine sunt?

luni, 1 noiembrie 2021

Teodosiu Victor 1905 – 1988 din Geogel

 


Fratele Victor Teodosiu s-a născut în 20 iunie 1905, în localitatea Geogel, județul Alba. Cele 4 clase primare le urmează în localitatea natală. În anul 1927 este recrutat pentru stagiul militar în localitatea Arad. După stagiul militar finalizat în anul 1928, se căsătorește cu sora Onea Eudochia. Dumnezeu binecuvântează această familie cu doi copii: Grațian Teodosiu (1932) și Dorinel Teodosiu (1946).

În data de 23 aprilie 1932, a avut loc ordinarea fratelui Teodosiu Victor ca pastor în localitatea Fibiș, jud. Arad. Comisia de ordinare a fost compusă din frații pastori: Cocuț Ioan, Truța Ioan și Moțiu Ioan.

În anul 1933 se mută împreună cu familia în satul Grădina, comuna Cogealac, jud. Constanța. Odată cu venirea lor s-au mai adăugat încă alte 10 familii de credincioși baptiști. Astfel în vara anului 1933 ia ființă Biserica Baptistă din satul Grădina. Biserica a fost păstorită de Simion Gavriș până în 1935, când acesta și Victor Teodosiu s-au reîntors împreună în Transilvania, iar ca păstor al bisericii a rămas Gligor Cristea.

În anul 1934 este momentul în care se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București. După doar un an de Seminar pleacă spre a sluji în localitatea Cermei.

Dintr-o adeverință eliberată de către Biserica din Cermei în data de 20 februarie 1954, semnată fiind de către păstorul bisericii, Mara Andrei, reiese următorul lucru: Din 1 aprilie 1935 până în 1 octombrie 1937 a fost predicator angajat al bisericii Baptiste din Cermei.

Fratele pastor Teodosiu Victor, predicatorul cercului Cermei, a oficiat următoarele căsătorii în anul 1937:

a)    A fratelui Vlad Mihai din Mișca cu Maria Gui, în localitatea Mișca la 14 ianuarie;

b)    A fratelui Teodor Mateaş din Calacea cu sora Elena Morariu, în localitatea Cermei la 20 ianuarie;

c)      A fratelui F. Hălmăjan cu sora M. Oală și a fratelui D. Ursoi cu sora Florica Hălmăjan (aici a fost ajutat de fratele pastor Avram Oală) în localitatea Gurba, la 28 ianuarie;

d)    A fratelui Ioan Alexa cu sora Floarea Crăciun, în localitatea Cermei la 11 februarie;

e)     A fratelui I. Achim din Vânători cu sora Florica Suciu, în 18 februarie.

După redeschiderea bisericilor baptiste, închise în perioada antonesciană, fratele Teodosiu pleacă ca pastor în județul Hunedoara, în localitatea minieră Lupeni. Din anul 1944 până în anul 1952 este ales ca păstor al bisericii, dar a lucrat și ca miner.

Începând cu anul 1952 se retrage din funcția de pastor datorită regimului comunist și a unor probleme familiare. În anul 1957 se pensionează iar în anul 1988, în localitatea Arad este chemat la cele veșnice.

Surse:

Daniel Stoica

Biserica Cermei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu