Cine sunt?

joi, 23 decembrie 2021

Podoaba de afară și cea lăuntrică, pe care ne axăm? O cercetare de Sărbători

 

Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său Sfânt, ajuntându-ne să distingem valorile Lui, de valorile dușmanului său care înșală prin minciună omenirea. Cu ocazia sărbătorilor să ne bucurăm de ce se bucură Dumnezeu, atunci vom fi fericiți.

3. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
4. ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
(1 Petru 3:3-4)

Mă bucur mult de Nașterea Domnului Isus și doresc ca împreună să ne bucurăm lăudându-L pe Dumnezeu care ne-a dat un așa mare Dar. Mă bucur de cântările frumoase de Crăciun cântate în biserici de orice confesiune, de oameni simpli, de cântecul artistului care cântă la înălțime. Frumos, ce pot să spun, act artistic de valoare, dar nu știu dacă este spre slava lui Dumnezeu. Nu înțeleg dacă se are în vedere Nașterea Domnului sau actul artistului. Ar trebui Dumnezeu înălțat după modelul îngerilor:

13. Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:
14. „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”
(Luca 2:13-14)

Sunt iar în derută uitându-mă la aranjamentele din interiorul bisericilor unde sunt programe speciale de Crăciun, mi se pare prea multe lumini, prea mare împodobire, brad, obiecte decorative, multă opulență, ce izbește privirea și încântă firescul din noi.

În Vechiul Testament, când mânia lui Dumnezeu era în desfășurare asupra poporului lui Dumnezeu, poporul se întrista și nu-și punea podoabele.

 4. Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s-au întristat şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. (Exodul 33:4)

Azi, când întreaga lume suferă pedeapsa și mânia aprinsă a lui Dumnezeu și noi oamenii nu încetăm cu păcatul, nu ne smerim înaintea lui Dumnezeu prin pocăință, ba mai mult, împodobim exteriorul ca să credem că nu este nicio tulburare și necaz în popor, mi se pare greșit.

Dumnezeu nu se uită la ce izbește ochiul omenesc, la ce îți ia privirea, ci la inimă, pentru că inima este centrul care dă tonul în umblarea noastră.

7. Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7)

Prietenii mei dragi, care citiți ce scriu și postez, sărbătoarea este în cinstea Domnului, pe El trebuie lăudat, că s-a smerit în fața noastră ca să ne câștige pentru El. Fii interesat de Copilul Isus care a venit să ne smulgă din acest veac rău cu aparențe înșelătoare de bucurie și fericire și trăiește după sfatul blând și clar scis în Sfânta Scriptură și vei fi mântuit.

Copilul Mântuitor s-a născut în grajd, l-a culcat în iesle pe fân sau paie, ce erau, opulența de azi din biserici este un fals, induce în eroare, credem o minciună care ne va aduce pierzarea.

Podoaba noastră să fie aceea a sfințirii în inima noastră a Domnului Isus. Cât de mult m-am ocupat de această lucrare?

15. Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă,
16. având un cuget curat, pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.
(1 Petru 3:15-16)

 

Domnul să ne ajute să nu uităm de unde vine fericirea, din alegerea valorilor și valorile lui Dumnezeu sunt: smerenia, blândețea, dragostea, iertarea și altele.

De sărbători vă urez o ascultare deplină de Dumnezeu.

 

3. „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
4. Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
5. Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
6. Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
7. Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
8. Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
9. Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
10. Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
11. Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
12. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.

(Matei 5:3-12)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu