Cine sunt?

marți, 12 aprilie 2022

Mihuț Mihai 1896 - ? din Marga



Fratele Mihai Mihuț s-a născut în ziua de 12 octombrie 1896 în localitatea Marga, județul Severin. Părinții se numeau Mihai și Ana, de confesiune ortodoxă, de etnie și naționalitate română.

Face cinci clase primare și trei clase de ucenici.

Face parte din contigentul 1918, este încorporat la Regimentul 96 Infanterie, Corpul 7 Armată. Rămâne la vatră cu gradul de soldat.

În anul 1921 se căsătorește în localitatea Caransebeș, județul Severin, cu Ana, născută Gavriș.

Aude cuvântul Domnului și decide să-l primească pe Domnul Isus în viața sa. În ziua de 18 noiembrie este botezat și face parte din Biserica Creștină Baptistă Caransebeș, județul Severin.

Pentru că Dumnezeu i-a dat dar de a predica și de a sluji, este ordinat ca predicator în ziua de 11 august 1933 în Biserica Creștină Baptistă Caransebeș, județul Severin.

Sora Ana Mihuț a participat la Conferința anuală a Uniunii Femeilor Baptiste din România, ținută la 2 aprilie 1929 în Biserica Creștină Baptistă din Oradea. La Conferință sora arată nevoia mare de misionare și dorința surorilor, primind îndemnuri și sfaturi cu privire la munca începută.

În ziua de 23 august 1936 fratele Mihai Mihuț oficiază un botez cu 8 persoane în Caransebeș. Este ajutat de frații predicatori: Dumitru Drăgilă și Pavel Rădula, a cântat corul condus de fratele Crista și muzica condusă de fratele Gh. Bușulescu.

În ziua de 23 martie 1945 a avut loc în Biserica Creștină Baptistă Caransebeș Conferința fraților din județul Severin. Fratele Mihai Mihuț a fost ales președintele de zi și a condus lucrările. Este ales de Conferință să fie casierul ComunitățiI.

Fratele Mihai Mihuț a lucrat în afară de Biserica Creștină Baptistă Caransebeș, județul Severin și în alte biserici baptiste, ajutând cu dragoste lucrarea în zonă. A predicat la Obreja, județul Severin, Bughiu Severin, Moroda – Arad.

Surse:

Arhive

Farul Creștin

Farul Mântuirii



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu