Cine sunt?

luni, 26 septembrie 2022

Al XXI-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste Ngwedla Paul Msiza 2015 – 2020

 


La cel de-al XXI-lea Congres al Alianței Mondiale Baptiste, Congres care a avut loc la Durban, Africa de Sud, între 22-26 iulie 2015, a fost ales ca președinte pe perioada 2015 – 2020, Ngwedla Paul Msiza.

Ngwedla Paul Msiza este  originar din Africa de Sud, născut în Mamelodi, unul dintre districtele capitalei  Pretoria. El este al cincilea copil dintr-o familie de șase, crescut într-o familie creștină nominală. Tatăl lui avea o echipă de fotbal. Băiețel fiind și-a petrecut cea mai mare parte din weeekend-uri cu tatăl său la meciurile de fotbal. Chiar și azi el urmărește meciurile de fotbal. A crescut într-o perioadă dificilă din istoria țării sale natale, Africa de Sud. Aceasta a fost în perioada guvernului apartheid.

Și-a pierdut atât mama, cât și tatăl la o vârstă fragedă. A fost crescut de surorile și mătușile lui. Nu a avut o viață ușoară crescând fără părinții săi biologici. Chiar dacă în copilărie nu avea legătură cu biserica, el a început să frecventeze de unul singur biserica în perioada adolescenței. Momentul în care a auzit mesajul Evangheliei și L-a acceptat pe Hristos ca Domnul și Mântuitorul său, a fost în ultimul an de liceu.

A urmat cursurile de formare ca și profesor de școală. În primul său an de predare ca profesor de școală, a simțit o chemare divină înspre slujire. A demisionat de la catedra de profesor și a urmat  o intensă pregătire ministerială. Mai târziu  în anul 1995 a devenit director fondator al Colegiului Baptist Convention, de unde a plecat pentru a deveni secretar general al Convenției Baptiste din Africa de Sud în 2001.

În 1986 s-a căsătorit cu Sanna Mapula Msiza și Dumnezeu i-a binecuvântat cu trei fii frumoși (Siphiwe – 28 de ani, Dumisani – 23 de ani și Otshepegile Paul Junior – 20 de ani).

Msiza este implicat activ în ABM din 2000. În 2010 a fost ales unul dintre cei 12 vicepreședinți ai ABM. În calitate de vicepreședinte al Alianței a făcut parte din Consiliul General, Comitetul Executiv, Comitetul de Nominalizări, Comitetul Congresului, Comitetul Consultativ pentru Misiune, Evanghelizare și Reflecție Teologică și Comitetul Consultativ pentru Promovare și Dezvoltare.

Anterior, el a lucrat în Comitetul de membru al Alianței Baptiste Mondiale, în Comisia pentru doctrină și cooperare între biserici și în Grupul de lucru pentru educație academică și teologică. A fost președintele al organizației ,,Frățiile Baptiste din Africa”, una dintre cele șase  regionale ale Alianței Baptiste Mondiale între 2006-2011. El a fost președintele Comitetului Local de Aranjament pentru găzduirea celui de-al 21-lea Congres Mondial Baptist în 2015, care a fost găzduit la Durban, Africa de Sud.

A studiat la Institutul Biblic Baptist, Universitatea din Africa de Sud, Universitatea din Witwatersrand și la Colegiul Teologic Baptist. În prezent, este înscris la Universitatea din Pretoria pentru un program postuniversitar. Pe 22 noiembrie 2016 a fost onorat cu un  doctorat onorific în Teologie oferit de către Universitatea Teologică din Andhra Pradesh, India.

El este pastorul principal al Bisericii Baptiste ,,Peniel Salem” din Pretoria. Msiza este al doilea președinte de naționalitate africană care a fost ales în fruntea Alianței Baptiste Mondiale.

Surse:

Julie Justus, Director of Global

Baptist World Alliance

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu