Cine sunt?

vineri, 9 septembrie 2022

Cel de-al XIX-lea Congres al Alianței Mondiale Baptiste, Congres Centenar, Birmingham, 2005

 



  Am ajuns prin ajutorul Domnului la Congresul cu numărul XIX, care marchează 100 de ani de la primul Congres ținut la Londra în zilele de 11 – 19 iulie 1905, vezi AICI. Dacă atunci nu a participat niciun baptist român la acest Congres, au participat peste doisprezece pastori români din Uniunea Baptistă din România, Convenția Maghiară Baptistă din România. Deși nu suntem prea departe de acest eveniment, cunoaștem doar trei nume care au participat: Romică Iuga, căruia îi mulțumesc pentru materialul de mai jos, Otniel Bunaciu și István Borzási

La primul Congres din 1905 erau în lume șapte milioane de baptiști, membri botezați, iar la Congresul din 2005 sunt patruzeci și opt milioane de credincioși baptiști.

Articol scris de fratele Romică Iuga

 Congresul Centenar[1] al Alianței Mondiale Baptiste din Birmingham, Marea Britanie.

Într-o atmosferă de sărbătoare și părtășie, 13.000 de credincioși baptiști de pe toate continentele planetei s-au întâlnit la Birmingham între 27-31 iulie 2005 pentru a sărbători o sută de ani de la înființarea Alianței Mondiale Baptiste. Tema congresului a fost: ,,Isus Hristos, apa vie” și ca semn al continuității lor cu creștinii din toate timpurile și din toate locurile, participanții au rostit împreună Crezul Creștin în prima seară a congresului. Pentru a demonstra valorile comune împărtășite de către baptiștii de pretutindeni, congresul a adoptat o declarație în care se afirmă aceste principii de credință (Mesaj de la Congresul Centenar). Principiile au fost însumate sub opt categorii: autoritatea Scripturilor (care ,,au autoritatea supremă ca și Cuvântul scris al lui Dumnezeu și sunt pe deplin demne de încredere pentru credință și purtare”); Sfânta Treime, Isus Hristos(,,pe deplin Dumnezeu și pe deplin om” mărturisind ,,jertfa ispășitoare pe cruce, murind în locul nostru, plătind prețul păcatului și învingând răul, care prin dragostea Sa îi împacă pe credincioși cu Dumnezeul iubitor”), biserica și împărăția, responsabilitatea în ce privește administrarea creației, misiunea, libertatea religioasă și dreptatea. ,,Acesta nu este un crez” a afirmat Denton Lotz, Secretarul General al Alianței ,,ci doar o afirmație a ceea ce suntem”.

Peste doisprezece pastori români din Uniunea Baptistă din România, Convenția Maghiară Baptistă din cadrul Uniunii Baptiste din România și din SUA au participat la congres. Mulți au fost însoțiți de familii și alți membri din bisericile pe care le păstoresc. România a fost prezentă și în programul congresului printr-un studiu biblic ținut de dr. Otniel Ioan Bunaciu.

Președintele Billy Kim din Coreea, pastorul unei dintre cele mai mari biserici baptiste din lume și-a încheiat mandatul de Președinte al Alianței și a predat conducerea organizației pastorului David Coffey, Secretarul General al Uniunii Baptiste din Marea Britanie. Coffey și-a declarat angajamentul de a fi un ,,Creștin al Marii Încredințări” dedicat principiului ,,fiecare baptist un misionar”. El a afirmat nevoia de a urma exemplul lui Hristos ca slujitor și a declarat că valorile care vor da formă președinției sale vor fi: credința în Evanghelie, biserica și o închinare care intersectează problemele lumii reale cum ar fi pacea și dreptatea.

Între personalitățile care s-au adresat participanților s-au aflat Președintele Jimmy Carter și pastorul Rick Warren. Președintele Carter i-a îndemnat pe baptiștii din lumea întreagă la unitatea în ciuda diversității care există. ,,Există o foamete intensă între creștinii din toată lumea pentru o vindecare a diferențelor care ne separă unii de alții” a afirmat fostul președinte american considerând totodată că Alianța Mondială Baptistă poate să influențeze mai mult ca niciodată lumea creștină. Rick Warren pastorul unei biserici baptiste din California care are câteva zeci de mii de membri i-a provocat pe baptiști să fie inițiatorii unei noi reforme în creștinătate. Denton Lotz a amintit audienței că dacă acum o sută de ani baptiștii se găseau în majoritate în America de Nord și Europa de Vest, în secolul al XXI-lea majoritatea baptiștilor se vor afla în America Latină, Africa și Asia. Din acest motiv rămâne importantă părtășia internațională a baptiștilor. Denton Lotz a amintit și faptul că în multe țări din lume baptiștii suferă încă persecuție pentru credința lor. Pe lângă personalitățile prezente la congres și alte persoane publice au transmis salutul lor participanților. Printre aceștia se numără: Evanghelistul Billy Graham, Regina Elisabeta a Marii Britanii, Premierul Tony Blair și Lordul Primar al orașului Birmingham.

Cu ocazia congresului au fost primite câteva noi uniuni ca membre ale Alianței Mondiale Baptiste. Astfel au fost acceptate cererile Convenției Baptiste Generale din Texas (cea mai mare convenție baptistă a unui stat din SUA) și a Asociației Baptiste din Virginia. Ambele organizații au cerut să devină membre datorită faptului că prin retragerea Convenției Baptiste de Sud din Alianța Mondială Baptistă pierdeau reprezentarea și participarea pe care doreau să o continue.

Congresul Centenar a fost o ocazie deosebită de a experimenta bogăția și diversitatea din cadrul familiei baptiste. Totodată a fost o oportunitate de a avea părtășie cu frați și surori de credință de pe alte continente. Sentimentul că mărturia baptistă continuă să câștige suflete pentru Isus Hristos și duce la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu în lumea întreagă a fost o încurajare deosebită pentru participanți. Studiile biblice și diferitele conferințe pe teme specifice au fost o provocare spre rugăciune pentru cei care suferă pentru credința lor și pentru implicare pentru a continua răspândirea Evangheliei mântuirii celor care nu Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos. Participanții au plecat de la congres energizați și entuziasmați de oportunitățile de a-L sluji pe Hristos în comunitățile lor și în lumea întreagă.

       Materialul a fost preluat de la participanții la Congres de Romică Iuga.






[1] Farul creștin, nr.9/2005, pag. 6

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu