Cine sunt?

luni, 7 noiembrie 2022

Istoria Bisericii Baptiste HARUL Minier de Ioan Vasile și Ioan Stănean

 


Prin îndurarea Domnului, în această lună de noiembrie 2022, Biserica Creștină Baptistă din Minier, județul Prahova, împlinește 30 de ani. Mulțumesc fraților Ioan Vasile și Ioan Stănean, care mi-au trimis acest material spre publicare. Bunul Dumnezeu să vegheze asupra Bisericii Lui răscumpărate prin sângele Domnului Isus Cristos.

            A luat ființă la 01.11.1992, cu 28 de membri și peste 20 de copii aparținători, transferați de la Biserica Creștină Baptistă GOLGOTA din Filipeștii de Pădure. Satul Minier este sat aparținător de comuna Filipeștii de Pădure.

            Primul pastor al bisericii a fost Ion Vasile, din Câmpina, care păstorea în același timp și bisericile baptiste din Câmpina, Filipeștii de Pădure și Băicoi-Țintea.

            Primele întâlniri s-au ținut într-o sală de clasă a școlii generale din sat, timp de 6 luni. “Chiria” agreată cu directoarea școlii a reprezentat-o construirea unei sobe de teracotă în sala de clasă.

 Din cauza presiunilor foștilor “membri de partid”, întâlnirile de la școală nu au mai putut continua, astfel că noul loc de adunare a devenit casa și curtea familiei Stănean Ioan. Pentru că era primăvară, și până peste vară, întâlnirile s-au desfășurat sub nucul din curte.

În vara acelui an, 1993, a venit în vizită un frate din Statele Unite ale Americii, Greg Horton, care, fiind impresionat de participarea la “prima biserică cu aer condiționat natural”, a hotărât să susțină începerea construirii unei case de rugăciune.

În acea vreme, în biserică funcționa formația de mandoline compusă din aproximativ 20 de instrumentiști.

Pastorul Ion Vasile, împreună cu prezbiterul Ioan Stănean, au început demersurile pentru identificarea unui teren potrivit pentru construcție. Procesul a fost blocat însă de către consilierii locali, care au refuzat să ofere teren pentru construirea unei biserici evanghelice.

De menționat este faptul că în acea vreme, în sat nu exista niciun locaș de cult.

Neavând niciun teren disponibil, familia Stănean a decis donarea propriei grădini, pentru ca aceasta să fie locul unde să se ridice prima biserică creștină din Satul Minier.

Chiar dacă majoritatea reprezentanților administrației locale erau împotriva acestui demers, primarul comunei, dl. Naidu Constantin, a susținut și a facilitat obținerea autorizațiilor și începerea efectivă a lucrărilor de construcție. Primele săpături la fundație au început în data de 15 septembrie 1993.

Pentru că întâlnirile în casa familiei Stănean nu au mai putut continua, datorită nașterii unui bebeluș, acestea s-au mutat în casa sorei Șalgău Maria (între septembrie 1993 și până în decembrie 1995). După aceea, din decembrie 1995 și până în iunie 1996, întâlnirile s-au făcut într-o cameră de la etajul bisericii.

Construcția clădirii a fost realizată în regie proprie, cu implicarea activă a tuturor membrilor bisericii, dar și cu ajutorul fraților și surorilor din bisericile baptiste din aria Câmpina.

Inaugurarea clădirii bisericii a avut loc în 26 mai 1996, fiind astfel prima biserică din sat.

Rămâne în memoria multora, ziua și noaptea dinaintea inaugurării, când încă se mai lucra la finisaje – tinerii șlefuiau mozaic, iar frații montau lambriu și bănci.

La inaugurarea clădirii bisericii au fost prezenți primarul comunei Filipeștii de Pădure, fratele Greg Horton, dar și alte persoane care au susținut lucrarea locală, dintre care le menționăm pe sora Rodica Cocar și sora Ciungu Mioara, aceasta din urmă fiind și cea care a pictat baptistierul noului locaș de închinare.

Primul eveniment major în noua locație a fost nunta sorei Daniela Șalgău cu fratele Costel Manole, în iulie 1996, iar primul botez a fost în 23 mai 1999, atunci când 6 tineri au mărturisit public pe Domnul.

            Pentru toată această lucrare, lui Dumnezeu I se cuvine toată gloria și slava!

            Cu dragoste în Hristos Domnul,

 

Pastor,                                                                                               Prezbiter,

Ion Vasile                                                                                          Ioan Stănean

Un comentariu:

  1. Minunate date, simple dar exacte,
    cu emoție le citesc.
    Amintiri din tinerețe, cu nostalgie mi le reamintesc.

    RăspundețiȘtergere