George Crișan 1907 - ? din Tisa, județul Arad

 

În anul 2022 prin îndurarea Domnului m-am întâlnit cu fratele Nelu Slev stabilit în Olanda dar, care vine vara  în România și locuiește la Cluj, dumnealui fiind fiul lui  Macavei-Zaharia Slev. Acesta  mi-a împrumutat  două cărți scrise de către George Crișan. Aceste două cărți le voi prezenta cu altă ocazie, acum vreau să vă fac cunoscut pe acest frate, care în timpul regimului comunist  a făcut mult bine poporului credincios Baptist din România. În Statele Unite a ocupat funcții foarte importante și foarte înalte. A lucrat în preajma președintelui Carter.

Acum vă las să lecturați parte din biografia sa așa cum a scris-o în anul 1994 și publicată în cartea sa: „Credința dă curaj” – Culegere de eseuri și articole.

M-am născut în satul TISA, plasa Hălmagiu, județul Arad, în anul 1907. Pe atunci toată Transilvania aparținea Imperiului Austro- Ungar, iar împărat era Francis Josif I. El muri în 1916 și îi urmă Carol al IV-lea. În 1918 Transilvania deveni parte din Vechiul Regat, și astfel deveni România Mare.

Eram cel dintâi copilaș de țăran care urma să fie trimis la școli, la gimnaziu, departe, la Brad, județul Hunedoara. Făcui trei clase la Brad. Tata mă mută la Arad, la Liceul Moise Nicoară, unde îmi luai bacalaureatul, secța modernă, primul în secția modernă.

Fusei apoi admis ca bursier la Facultatea de Medicină la Cluj, 1926, dar după două săptămâni renunțai, și urmai Facultatea de Drept. Aici, profesorii Cătuneanu și Pop îmi aduseră laude: „cele mai clare răspunsuri" ziseră ei, ce le-au fost date vreo-dată.

Eram cel mai tînăr advocat stagiar admis la Baroul Arad. Curînd devenii avocat adjunct al lui Dr. Teodor Popa, avocat principal al Băncii Victoria. Între anii 1930-31 satisfăcui stagiul militar la Divizionul întâi de Artilerie Călăreață, la Arad. Eram cel dintâi avocat de religie baptistă în întreaga Românie. Mulți frați din județul Arad veneau la mine cu cauze, sau după un sfat. Primeam cauze din America. Deveni cel dintâi secretar la Clubului Turistic din Arad, afiliat cu Clubul Turistic Național cu sediul în București. Fiind fiu și nepot al foștilor primari ai comunei Tisa, George Crișan al Anișchi și Ghiuțu Moraru, bunic și tată, devenii membru al Partidului Național Român din Transilvania. Fusei delegat la Alegeri de prefect.

Partidul nostru se asocie cu Partidul Țărănesc din vechiul Regat și așa devenirăm Partidul Național Țărănesc. În 1939 fusei mobilizat și am mers, de voe de nevoe, pe zona la Variaș, Banat, ca să apărăm frontiera bănățeană de posibila invazie a armatelor germane a lui Hitler. Fusei trimis la școala militară de artilerie la Craiova și în iunie fusei avansat ca sublocotenent de artilerie. Eram comandantul unei secții de două tunuri, două chesoane, 36 cai, 16 oameni.

În octombrie 1941 unitatea noastră fu trimisă pe frontul ucrainean. Luptam împotriva rușilor și cucerirăm Odesa, port rusesc la Marea Neagră. Unitatea mea fu dată ca „pierdută în acțiune", dar cu credința în Dumnezeu, am scos-o dintre linii și în zorii unei dimineți, am ajuns cu tunurile și chesoanele la primele linii ale armatei noastre de infanterie. Fusei eu, și secția mea, decorați, pentru „o purtare cu mult curaj și destoinicie."

Germanii fură zdrobiți la Stalingrad. La 23 august 1944 România făcu armistițiu; rușii ocupară România și în curând un roman comunist fu instalat ca minstru de interne. Siguranța deveni „Securitate". În primăvara lui 1945 o ceată de muncitori „așa i se spunea" atacară Clubul Partidului Național-Țărănesc, din str. Horea, Arad, omoriră pe fostul meu profesor Teodorescu și bătură aproape de moarte pe fostul primar, Boțoc și pe alții. Ca o datorie, mi se ceru de câțiva membri ai Partidului Național-Țărănesc să fac o scurtă eulogie la înmormîntarea fostului meu profesor de chimie și fizică de la Liceul Moisa Nicoară, și fost ajutor de primar al Aradului. Vorbii scurt și zisei: „...și asta va trece, precum soarele se învârtește pe cer, și avem seara și dimineața din nou, așa și aceasta se va schimba..."

Directorul liceului, Ascaniu Crișan veni la mine și îmi zise: „De știam că vorbești astfel, nu te-aș fi lăsat să vorbești". Mi-am dat seama că se predase presiunii comuniste. Ziarul „Știrea" reproduse câteva propoziții din vorbirea mea. Și eu și ziarul devenirăm „dușmanii poporului". În septembrie 1945, un frate baptist, muncitor la Fabrica de vagoane „Astra", pe nume Păsărilă, îmi aduse o foaie de hârtie cu rezoluția conferinței de la Potsdam, Germania, între Churchill, Stalin și Truman. „Vocea Americii" anunțase că Truman a cerut lui Stalin ca Rusia să se retragă la frontierele ei dinainte de război, ca toate țările ocupate de Hitler și Stalin să fie evacuate de orice armate străine, și să devină cum au fost înainte de război, și ca evreii, oriunde s-ar afla, să fie liberi să emigreze. Am fost foarte plăcut surprins.

Bătui la mașină imediat câteva copii și le dădui unor prieteni din partid și altor prieteni. Un „prieten" era spion comunist. Doi polițiști în civil mă arestară și mă duseră la sediul Siguranței care se găsea în palatul Neuman, Bulevardul Ferdinand cu strada Horea. Comisarul care mă interoga era Aczel, fiul unui fost client de al meu. Pentru două săptămâni fusei interogat:

- Cine mi-a dat informația și cui i-am dat-o. „Ca baptist am mulți prieteni de credință ce vin la mine la birou. Nu pot să identific pe nimeni. Iar eu am mulți prieteni de partid și de profesiune la care le-am dat declarațiile lui Trurnan. „Pune-l la politici". O camera goală, cu o bancă de lemn, etajul doi din curte. Ca deținut politic îmiera permis să anunț rude și prieteni despre închisoarea mea. Verișorul Miron trimise pe îngrijitoarea casei cu o pătură și chiar cu mîncare. Câțiva prieteni, avocați, veniră în curtea închisorii și vorbeau cu mine: „Americanii te vor face erou", etc... După 12 zile fusei chemat la interogatoriu, ca de altfel în fiecare zi. Dl. Aczel era în birou, și în picioare era fratele Păsărilă, cu fața toată vânătă, aproape de nerecunoscut. Mă întrebă comisarul:

- Acesta e omul care ți-a dat foaia de hârtie?

- Nu știu domnule comisar, cine mi-a dat-o. Eu am mulți clienți muncitori, baptiști ce vin la mine în fiecare zi. Am fost lăsat liber, dar am aflat că fr. Păsărilă a fost dus la judecată și achitat. Dar a rămas cu bătăi pe corp și față. Menționez că guvernul era „democrat", eram sub ocupația rusă și ministrul de interne era supusul rușilor, al comisarului lui Stalin pentru România.

Eram deja o persoană marcată ca „dușman al clasei muncitorești din România".

În 1946 eram delegatul partidului Național Țărănesc la alegerile generale. Eu eram la Sectorul întâi, la Primăria Orașului Arad, peste drum de biroul meu și de oficiile băncii Victoria. Trei partide aveam candidați: Blocul Muncitoresc, Partidul Liberal, și Partidul Național Țărănesc. Judecător era un tînăr, fratele unui fost coleg de al meu de la Chișinău-Criș. Au venit vreo mie de alegători. Toți delegații de partide în fața judecătorului am verificat fiecare balot și am făcut calculul. Aproape vreo 700 voturi erau pentru Partidul Național Țărănesc, vreo 200 sute pentru Partidul Liberal și restul de vreo 100 pentru Blocul Muncitoresc. „Domnule Judecător, vă rog să semnați acest rezultat". „Domnule Crișan, eu sunt mort de oboseală, acum la orele 6 dimineața. Merg să mă odihnesc, și apoi voi veni și voi semna rezultatul". Se ridică și merse într-un birou vecin, dar la mai puțin de cinci minute după aceea, se reîntoarse cu o hârtie în mână și avînd în spatele lui pe șeful Siguranței, Rafila, și un alt domn. Zise judecătorul: „Iată rezultatul alegerilor de la acest sector: 900 voturi pentru Blocul Muncitoresc, 100 pentru Partidul Național Țărănesc și 50 pentru Partidul Liberal". „Domnule Judecător, faceți o glumă? Aci suntem delegații partidelor ce am numărat și verificat fiecare buletin de vot, și am aflat că partidul Național Țărănesc... “ Fusei întrerupt de Dl. Rafila, ce îmi zise: „Domnule Crișan, de ce conturbi liniștea? Am dreptul să te arestez!" „Vom vedea, zic eu, la Tribunal".

Dar alegerile fuseseră falsificate pe toată țara. Comisia Aliată de Control protestă, dar zadarnic. Rușii erau peste tot, armata de ocupație, fizică și psihologică.

În luna noiembrie 1947, la miezul nopții, cineva bătea la ușa mea, la etajul 1, în curtea clădirii Băncii 'Victoria, unde îmi aveam biroul și toate. „Aici e Siguranța! Deschide ușa, nu face nici un zgomot, așa cum ești urmează-ne, nu te uita în nici o parte, nu fă nici un semn".

Fusei dus la Siguranță=Securitate, într-o stradă, nu prea departe; o casă particulară, în care un doctor maghiar își avusese locuința și biroul". Domnul Rafila era Șeful și cel care mă interoga... scoase pistolul dintr-un buzunar și îmi zise: „Știi că am dreptul să te împușc pe loc!" „Poți să mă împuști domnule șef, răspunsei eu cu un zâmbet pe buze, ce mi se spune că îl am la durere sau la bucurie. Nu pot să spun decât ceea ce știu". Mă întrebă ce știu de la București, de la șefii partidului nostru, și de la cei din Arad, etc.

Se întîmplă o minune! A doua zi, fr. Banciu de la Vîrfurile, m-a zărit prin fereastră, pe cînd mergea pe trotuarul din față, la un avocat, Păscuțiu. A mers la un prieten și frate baptist pe nume Drăgan. Aflând de situația mea, Drăgan a mers imediat la primarul Ion Palincaș. În acea noapte fusei eliberat, cu condiția ca atunci când aflu, să spun cine i-a spus lui Palnicaș că eu sunt la Siguranță, îi voi comunica domnului Rafila.

În martie 1948 fusei dat afară din Barou și totul mi-a fost luat de către „muncitori". Primarul m-a chemat pentru un minut să ne întâlnim, îmi zise: „Ghiță, tu ai prieteni în străinătate, de ce mai stai aici? Am înțeles! Dar în fiecare zi auzeam că au fost împușcați bărbați sau femei care au încercat să treacă granița în Ungaria sau Iugoslavia.

Din noiembrie 1947 pînă în 18 septembrie 1948, nu am mai dormit în același loc. Cu Dumnezeu la inimă, cu viața în mâini și cu ocrotirea Lui trecui șapte frontiere în trei luni și ajunsei la Paris, Franța.

Minune! În aceeași zi fusei recunoscut de Dr. Roy Starmer, fost director al Seminarului Baptist din București, până la 1937-1938. El venise la Paris de la Roma, unde era directorul Seminarului Baptist din Tivoli. Mă făcu adjunctul lui, ca să administrez ajutoarele care veneau din partea Alianței Mondiale Baptiste, printre refugiații din Paris.

Fostul pastor al tatălui meu la Tisa, Rev. Dănilă Pascu, care lucrase ca pastor la Buteni, având datoria de a vizita totodată micile biserici de pe valea Crișului Alb, era din 1939 în America, pastor al Bisericii Baptiste din Cleveland. El i-a scris lui Dr. Starmer, la Tivoli, spunându-i că a auzit de lucrarea mea pentru Alianța Mondială Baptistă și pentru Biserica Baptistă din Paris, și rugându-l să mă întrebe dacă aș vrea să studiez teologia în America, angajându-se totodată să-mi facă rost de o bursă de studii, prin președintele Comitetului de Conducere al Seminarului Colgate Rochester, din Rochester, NY. Aveam pe atunci 42 de ani. Fusesem avocat în România timp de 18 ani. Cum să merg acum la Seminar, fără să cunosc limba, fără să am un pașaport? A trebuit să mă gândesc mult și să mă rog către Tatăl iubitor, pentru îndrumare.

Venii în America, student la 42 de ani, având colegi de 22 de ani. Nu vorbeam limba engleză, dar știam citi și chiar scrie, însă în vorbire nimeni nu mă înțelegea și nici eu nu înțelegeam pe nimeni.

Dar când mi-am pus încrederea în Dumnezeu, prin Mântuitorul Isus toate lucrurile merg la bun sfîrșit. După o jumătate de an dădeam interviuri la radio, vorbeam la universități, cluburi, întruniri în statele New York, Pennsylvania, Illinois, Ohio, și în curând și în multe alte state mai îndepărtate. Spuneam ceva din experiența vieții mele, în război, în închisoare; despre cele șapte frontiere pe care le trecusem; cum am ajuns în libertate la Paris, cum am primit din

partea autorităților franceze pașaport pentru „o persoană fără țară", cu care puteam să fiu reprimit la reîntoarcerea mea din America.

După trei ani de teologie fusei ordinat ca pastor. Decanul spuse printre altele, că probabil fusesem cel mai ilustru student din câți trecuseră prin acel seminar.

Fusei angajat ca cercetător și scriitor de către Misiunea Baptistă Americană, la New York. Dar după mai puțin de o lună fusei chemat și invitat să lucrez ca analist juridic pentru Biblioteca Congresului American din Washington, DC. Mă înscrisei la Universitatea pentru cursuri de istorie, în vederea doctoratului. Când terminai, mă căsătorii. La întoarcerea din călătoria lunei de miere, fusei chemat și invitat să lucrez ca expert jurisconsult în legea internațională, la Foreign Claims Commission (Tribunalul pentru despăgubiri străine).

La scurt timp după ocuparea acestui post mă înscrisei la Facultatea de Drept a Universității George Washington. Terminai cu diploma de Masters in Law, American Practice (Licențiat în Drept special în practica americană).

Între timp Domnul mi-a dăruit trei copii: George, Patricia și John.

De la postul din cadrul tribunalului pentru despăgubiri străine, am fost chemat și acceptat de către Ministerul de Servicii Naționale (General Services Administration) unde intrai ca expert în legi străine iar apoi ca jurisconsult general și ca avocat pledant. Am lucrat pentru guvernul Statelor Unite în multe poziții până în aprilie 1975, când am ajuns să mă pensionez, la vârsta de 68 de ani.

În tot acest timp am scris articole, multe publicate de către Biblioteca Congresului American, de către Asociația Avocaților din Districtul Columbia, de revista „Luminătorul", de revista „Creștinul" precum și de ziare din Rochester, Cleveland etc.

Domnul mi-a dat talentul de a scrie cu ușurință și claritate. Acum când scriu aceste rânduri am ajuns vârsta de 86 de ani. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu Tatăl și iubirii Sale arătată mie și nouă tuturor, prin Fiul Său și Mântuitorul nostru, Isus Christos.

George Crișan

Nelu Slev spre Tisa